Site-ul oficial al echipei din Gruia, www.cfr1907.ro, a confirmat azi împrumutul fundașului central paraguayan al echipei Colo Colo.
„Fundașul central Nelson Cabrera de la clubul Colo Colo din Chile se alătură lotului feroviar pentru a-și aduce aportul la îndeplinirea obiectivelor din noul sezon primind tricoul cu numărul 3”, a notat www.cfr1907.ro .
„Sunt foarte fericit că am semnat cu CFR. E un pas foarte important în cariera și viața mea. Voi munci foarte mult ca să demonstrez că CFR 1907 Cluj a făcut o alegere bună semnând un contract cu mine”, a declarat Cabrera pentru sursa citată.
Fundașul central paraguayan al echipei Colo Colo va face azi primul antrenament sub comanda lui Conceicao.
Discuțiile dintre echipa din Gruia și chilienii de la Colo Colo pentru împrumutul lui Nelson Cabrera (26 de ani) au început de mai multe zile, dar cele două părți au ajuns abia ieri la un acord. Fundașul a ajuns aseară în cantonamentul echipei clujene iar azi va efectua primul antrenament sub comanda lui Conceicao.
Cabrera a ajuns acum 6 luni la Colo Colo, dar nu a reușit să se impună printre titulari. El s-a certat zilele trecute cu antrenorul Hugo Tocalli și a fost anunțat de șefi că este liber să își caute o altă formație. Împrumutul lui Cabrera este a cincea mutare a verii pentru CFR, în condițiile în care au mai fost achiziționați Peskovici, Trică, E. Dică și Batin.
Doar câteva zile i-au trebuit fostului internațional de juniori Gheorghe Grozav, puștiul crescut de Unirea Alba Iulia, pentru a-l convinge pe Laszlo Boloni că merită un contract cu Standard Liege. În conflict cu Unirea din pricină că a refuzat să semneze contractul obligatoriu pe trei ani la încheierea junioratului, prevedere stipulată în ROAF, Gicu Grozav s-a logodit cu Zeița Fortuna.
Săptămâna trecută a plecat la Liege, unde a dat probe la Standard, reușind să și marcheze într-un meci amical. După câteva zile a primit vestea cea mare: Standard îi va oferi un contract. „Este adevărat, m-am înțeles pentru o colaborare cu Standard. Zilele viitoare voi parafa contractul.
Sunt mândru că am reușit să îl conving pe Boloni că merit să mă rețină în lot”, a mărturisit, Grozav. În calea perfectării transferului se mai poate pune doar Unirea, clubul la care a crescut puștiul. „Grozav este obligat să mai rămână la noi încă trei ani. Noi așteptăm să ne contacteze cei de la Standard și să ne înțelegem la bani pentru transferul lui. În caz contrar, îl vom suspenda pe Grozav”, a menționat președintele Nicu Lupu.
A refuzat pe Dinamo!
CFR nu a reușit decât un egal în primul amical al verii, 1-1 cu Swindon Town, formație care sezonul trecut s-a salvat cu emoții în Liga a III-a engleză de la retrogradare.
Clujenii au plătit ieri tribut axului central al defensivei, care a fost format în prima repriză de Mureșan și Alcantara, jucători care au evoluat de puține ori împreună. Mai mult ca sigur acest cuplu nu va mai fi văzut repede, în condițiile în care căpitanului Cadu șefii din Gruia încearcă să-i aducă un coleg de valoare, principalul vizat fiind paraguayanul echipei chiliene Colo Colo, Nelson Cabrera . Nici pe flancuri CFR nu a impresionat, transferul lui Pereira la Porto slăbind banda stângă. În schimb, revenirea lui Trică pare să fie marele plus al echipei în sezonul viitor. Trică a intrat pe teren după pauză și a avut mai multe șanse de a marca. În sezonul 2007-2008, atunci când CFR a luat titlul, decarul a marcat 14 goluri.
Transferat în ianuarie de la Belgrano Cordoba sub formă de împrumut pentru 6 luni, mijlocașul Paolo Frangipane nu a confirmat, bifând numai patru partide, iar șefii lui CFR au decis să nu-l cumpere definitiv.
După ultima etapă a campionatului trecut, Frangipane a fost anunțat de șefi să-și facă bagajele. Fotbalistul s-a împăcat cu ideea și a plecat în vacanță, urmând să revină la Cluj doar pentru a preda cheile casei în care a locuit în cele șase luni petrecute la CFR. Socoteala lui nu s-a potrivit cu cea a șefilor. Povestește însuși Frangipane. „La finalul campionatului trecut, mi-au promis că pe 30 iunie voi avea în cont toți banii datorați, dar am rămas cu vorbele. Nu plec din România până când clubul nu-mi dă cele trei salarii restante. Mă deranjează situația în care sunt, mai ales că am și oferte din Argentina pe care nu le pot negocia de aici. Dacă nu se rezolvă repede problema banilor voi face memoriu la FIFA”, a spus argentinianul, a cărui decizie îl încurcă și pe conaționalul său Culio. „Știu că el trebuia să se mute în casa în care stau eu și-mi pare rău că e nevoit să locuiască la hotel, dar nu plec în Argentina fără să-mi iau banii”, a menționat Frangipane, necăjit că stă singur de câteva zile în Cluj.
Criza financiară se resimte și la CFR Cluj, acolo unde nu mai pare a curge cu lapte și miere. Primii care au avut de suferit au fost cei de la echipa a doua, pe care șefii lui CFR au desființat-o marți.
Faptul că la CFR nu se mai aruncă cu banii ca în trecut este vizibil mai cu seamă în campania de achiziții, una mai cu arici la buzunar decât în anii precedenți. Practic, CFR a scos bani din cont pentru un singur jucător,
Ceea ce a fost la început doar un zvon a devenit de ieri realitate. CFR s-a despărțit de stoperul brazilian Andre de Sousa, pe care l-a împrumutat pentru 500.000 de euro la Kasimpasa. Turcii îl pot cumpăra definitiv vara viitoare.
Bănuită încă din ianuarie, când a ratat un transfer la Young Boys Berna, din pricina ofertei ridicole a elvețienilor, 100.000 de euro pentru un împrumut pe șase luni, despărțirea dintre Andre de Sousa, primul brazilian care a îmbrăcat tricoul vișiniu, și CFR Cluj s-a produs ieri. Turcii de la Kasimpasa Istanbul, echipă nou promovată în prima ligă, au anunțat pe site-ul oficial că au reușit să obțină împrumutul pe un an al fundașului brazilian al lui CFR. Vestea nu face decât să confirme ceea ce ProSport a anticipat în urmă cu câteva zile, când a publicat un material cu fundașul brazilian. „Eu sunt fericit la CFR, dar am 29 de ani și nu-mi mai permit să stau pe tușă. În plus, aș vrea și un contract mai bun. Dacă nu sunt indispensabil și vine o ofertă bună pentru ambele părți, voi pleca”, spunea atunci stoperul venit în Gruia în decembrie 2006, de la Bolivar La Paz, împrumut pe șase luni contra sumei de 100.000 de euro, apoi transferat definitiv pentru 400.000 de euro. În sezonul trecut, Andre de Souza Galiassi, care a mai fost curtat de Young Boys, dar și de echipe din Grecia și Brazilia, a bifat 29 de partide în Liga I pentru ardeleni și a înscris un gol.
Alba a fost la un pas să mai dea o lovitură în mercato. Ajuns incognito pe „Cetate”, Pompiliu Stoica s-a înțeles repede cu șefii Uniri, dar transferal a căzut după ce i s-a cerut să dea o probă de joc în amicalul de la Zlatna.
În căutare de jucători pentru Liga I, albaiulienii au avut discuții și cu fundașul stânga Pompiliu Stoica (32 de ani), jucător liber de contract, care a jucat ultima dată în Cipru, la Alki Larnaca. Cele două părți au ajuns ieri dimineață la un numitor comun, iar după antrenamentul care a urmat, la care a luat parte și jucătorul, urma să se semneze contractul. Surpriză însă. În loc de autograf pe angajament, fostul stelist și-a făcut bagajele și a plecat suduind de mama focului de la Alba Iulia. Povestește Pompiliu Stoica. ” După antrenamentul de ieri dimineață, mi-au spus că vor să mă vadă și în amicalul cu Zlatna, urmând să semnăm doar vineri contractul. Am decis pe loc să nu mai stau acolo, fiindcă nu am ajuns în așa hal încât să trebuiască să dau probe de joc la Unirea Alba Iulia. Păcat, fiindcă aș fi rămas la Alba măcar un an. De acum însă nu mai vreau să aud de ei”, a mărturisit Stoica. Șefii Unirii sunt și ei dezamăgiți de turnura pe care au luat-o lucrurile. „Nu mă așteptam la o astfel de reacție din partea lui, mai ales că eu cred că a fost vorba de o neînțelegere. Nu era vorba de nicio probă de joc, ci doar să vedem cum stă cu pregătirea fizică, fiindcă a fost plecat multă vreme din România și nu mai știam nimic despre el”, a replicat preșdin
Abia revenit în Liga I după un sejur de șase luni în Cipru, play-maker-ul Eugen Trică nu crede în problemele granzilor de la București. „Jose” este sigur că și Dinamo, și Steaua, și Rapid vor conta în bătălia pentru titlu.
Eugene, cum aștepți noul sezon? Cu încredere. Primul obiectiv va fi clar câștigarea Supercupei României, apoi intrarea în grupele Europa League și la final titlul în Liga I. Ne gândim și la Cupa României, fiindcă CFR Cluj trebuie să câștige toate competițiile în care joacă.
Cine crezi că se va bate la titlu în campionatul viitor? Foarte multe echipe. Chiar dacă multă lume spune că formațiile din București nu se vor bate la titlu, eu sunt de altă părere. Steaua, Dinamo și Rapid au găsit mereu resurse pentru a se bate la titlu și așa va fi și acum. Apoi, sunt echipele din provincie, care au investit masiv în ultimul ti
Stresat că ar putea „reuși” prima contraperformanță din cariera de antrenor, Ioan Ovidiu Sabău și-a făcut ieri autocritica, asumându-și situația delicată în care se află Gloria în clasament.
Temător, încrezător și autocritic, așa a apărut ieri Sabău la întâlnirea cu presa premergătoare partidei de sâmbătă cu Pandurii, un joc crucial pentru menținerea Bistriței în Liga I. Precaut din pricina adversarului, vestita autobază a lui Cârțu, pe care Gloria musai să o doboare dacă vrea să mai joace și la anul în primul eșalon. „Ne așteaptă un meci foarte greu, deoarece ei sunt foarte bine organizați și au jucători maturi și experimentați. În plus, vor juca relaxați, fiindcă 99 % au scăpat de emoțiile retrogradării. Trebuie însă să câștigăm, nu avem altă variantă”, a explicat „Moțul”, după care și-a pus cenușă în cap din pricina poziției în clasament a echipei. „E doar vina pentru situația în care am ajuns. Eu am pregătit și alcătuit echipa. La final voi face o analiză foarte corectă a ceea ce s-a întâmplat în acest campionat”, a recunoscut Sabău. Altfel, tehnicianul nu-l va putea folosi mâine pe veteranul Coroian, suspendat.
Prestația arbitrului Radu Petrescu la meciul cu FC Vaslui (scor 1-2) i-a convins pe oficialii de pe Târnava Mare că Gaz Metan nu are nicio șansă să scape de matineu dacă va fi „fluierată” de români în ultimele patru etape.
De sâmbătă, Corin Cindrea s-a lămurit, o dată în plus, că arbitrii români nu au nimic în comun cu balada națională „Miorița” și că pentru ei versurile „Fluieraș de fag, / Mult zice cu drag! / Fluieraș de os, / Mult zice duios! / Fluieraș de soc, / Mult zice cu foc!” au rămas doar niște vorbe de duh spuse de un păstor necăjit.
Dorinel Munteanu are șanse minime să mai joace în acest retur pentru formația de pe Someș.
„Neamțul” trage cot la cot cu jucătorii săi de câteva zile, dar în orb, fiindcă nu știe dacă va mai putea juca până la finalul sezonului. „Oricum nu jucam în următoarele două etape, dar apoi aș fi vrut să intru. Nu știu însă dacă am drept de joc. Conducerea ar fi trebuit să rezolve problema, dar nu știu dacă a interesat pe cineva acest aspect”, a trimis ieri Dorinel o săgeată înspre mai vechiul său dușman, Ioan Mărginean. Administratorul delegat nu a rămas dator, replicând la fel de tăios. „Porumbelul Mărginean poate să zboare la București, să se ocupe de caz, dar nu o poate face de capul lui, trebuie să i-o ceară Consiliul de Administrație. În 9 luni am mers la București de 5 ori cu avionul și de 27 de ori cu mașina ca să rezolv problemele clubului, nu mi-e greu să mai merg o dată”, a ripostat „Limoniul”. El a explicat și că legitimarea lui Dorinel nu este o sarcină dificilă. „Trebuie doar să facem un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului. Munteanu a fost transferat la Steaua și ca jucător, dar cum nu a fost legitimat acolo în decurs de 45 de zile, cum prevede legea, l-am putea legitima din nou la noi”, a dezvăluit Mărginean.
După 0-1 la Tg. Mureș, Dorinel Munteanu știe că finalul de sezon pentru „U” va semăna cu numărul acrobatului de la circ care merge fără plasă pe o sârmă la mare înălțime.
Emoții mare în Seria Vest a ligii secunde și în subsolul clasamentului, acolo unde doar Mechel își știe deja soarta, iar FCM Târgoviște este și ea cu un picior în al treilea eșalon. Alte șapte echipe spun rugăciuni zi de zi pentru a evita naufragiul. Și nu numai la biserică. De frică să nu fie victima jocurilor de culise, Dorinel Munteanu, antrenorul lui „U” Cluj, l-a sunat pe Aron Huzu, viitorul șef al arbitrilor, pentru a se asigura că va ave
Căpitanul Unirii, Răzvan Dâlbea, a uitat deja de penalty-ul ratat cu UTA și este gata de o nouă bătălie din războiul promovării, cea de mâine, de pe teren propriu, cu oltenii lui Alin Artimon.
Răzvane, cum aștepți meciul cu Vâlcea? Cu oarece emoții, chiar dacă avem trei victorii consecutive și am crescut în joc în ultimul timp. Cred, totuși, că Vâlcea este o echipă de bătut, care a impresionat doar acasă, nu și în deplasare.
Se vede Liga I din „Cetate”? Încă nu, dar dacă batem pe Vâlcea cred că vom fi la final pe unul din primele două locuri. Tot mâine, fie Piteștiul, fie Mureșul, care joacă între ele, vor pierde puncte, și asta fiind în avantajul nostru. Important e că depindem doar de noi. Sper să promovăm noi și Târgu Mureș.
Este Unirea pregătită de Liga I? Acum suntem pregătiți să promovăm, dar nu și să jucăm și să rezistăm acolo. E o diferen
Nu rata ediția tipărită a ProSportului de sâmbătă!
La data de 21 iulie 2007 CFR a sărbătorit 100 de ani de la înființare.
La meciul organizat pentru a celebra centenarul, împotriva portughezilor de la Benfica Lisabona, un fan al echipei din Gruia a fost aproape să-și piardă viața.
Artificiile proiectate de oficialii clujeni s-au dovedit a fi aproape fatale pentru suporterul din Gruia.
Citește în ProSportul de mâine despre drama pe care susținătorul CFR-ului o trăiește și despre reacția dură avută de Paszkany și Mureșan față de el.
Clujenii au pierdut ultimul meci în Cupa României pe 8 noiembrie 2006, atunci când au fost bătuți cu 2-0, la Hunedoara, de Poli Timișoara.
Echipa lui Paszkany Arpad a ajuns la 9 partide consecutive în Cupa României fără înfrângere, ultimul eșec datând din optimile de finală jucate în sezonul 2006/2007, atunci când au pierdut partida jucată la Hunedoara cu Poli Timișoara, scor 0-2. Clujenii nici nu concep să fie învinși din nou de echipa lui Marian Iancu în finala de pe 13 iunie. Cel mai dornic să obțină trofeul este Bogdan Mara, jucător care a pierdut anul trecut trofeul pe când era la Unirea Urziceni. „Vreau Cupa. Nici nu concep să pierd a doua finală consecutivă”, a decretat Bogdan Mara. Și antrenorul Antonio Conceicao este cu gândul la trofeu. „Obiectivele noastre sunt clare: cupa și campionatul. Pentru a-l îndeplini pe primul nu mai avem decât un meci și vrem cu orice preț să câ-l câltigăm. Să luăm titlul ne va fi mai greu, dar nu renunțăm”, a zis antrenorul lusitan.
Deplasări la Dinamo și Urziceni și meci pe teren propriu cu Timișoara. Acestea sunt meciurile după care clujenii sper să reintre în cursa pentru titlu. Chiar dacă este pe locul 4 în clasament la 7 puncte de Dinamo, campioana nu dezarmează în lupta pentru titlu. „Sunt fericit că echipa și-a revenit, am avut atitudine cu FC Vaslui. Ne așteaptă o perioadă foarte grea dar sunt sigur că ne vom bate la titlu”, a declarat președintele Iuliu Mureșan. Echipa acestuia vine după 8 partide oficiale jucate în decurs de 26 de zile, dintre care 5 au avut loc pe un teren în afara orașului de pe Someș. Nici perioada următoare nu este deloc mai ușoară. Clujenii vor juca în decurs de 9 zile în deplasare la Dinamo și Urziceni și pe teren propriu cu Poli Timișoara! Sunt partidele de care jucătorii lui Conceicao se agață să reintre în lupta pentru titlu. „Urmează derbyuri și dacă le vom câștiga vom ajunge din nou aproape de primul loc. Am trecut peste perioada dificilă din ultimul timp, cred că putem să avem un final de sezon în care să nu mai pierdem puncte”, a declarat Tony. Și Gabi Mureșan este încrezător în șansele echipei sale. „Dinamo este o echipă puternică, iar sâmbătă vor avea și avantajul că joacă pe teren propriu. Noi trebuie să ne facem jocul pentru că acest meci este decisiv. Dacă nu câștigăm ne putem lua adio de la titlu. Și partidele cu Timișoara și Urziceni sunt extrem de importante pentru noi”, a spus Mureșan.
Suntem obișnuiți să avem un program infernal. Acum ne gândim la meciul
Înjurat de fani, „Neamțul” spune că pentru el este important numai ca Universitatea să se salveze de la retrogradare.
Succesul cu 3-0 obținut cu Dacia Mioveni nu a fost destul pentru fanii „șepcilor roșii” pentru a-l ierta pe Dorinel Munteanu. Galeria lui „U” l-a înjurat tot meciul pe acesta pentru că a preferat în toamna anului trecut să lase Clujul pentru Steaua. „Iudă, du-te în Gruia!” și „Fidelitate, respect și onoare, Dorinel în vocabular nu are”, au fost două dintre bannerele afișate de galeria Universității Cluj. „Nu îmi pasă că sunt înjurat. Importante pentru
Munti a sosit ieri la Cluj dar nu a ajuns la un acord cu șefii de la „U” pentru preluarea echipei. Primarul a absentat de la întâlnire dar se întâlnește azi cu Neamțul. Dacă părțile se se înțeleg, Dorinel conduce antrenamentul șepcilor de la ora 17.00
Gaz Metan nu se predă în lupta pentru salvare, deși a ajuns la -15 la adevăr. Are însă nevoie de 6 puncte în următoarele două etape pentru a rămâne în luptă.
Fostul decar al campioanei crede că lupta la titlu va fi deschisă până în ultima etapă.
Eugen, cine crezi că va învinge în derby? Eu cred că a venit momentul ca CFR să câștige în Ghencea. Am citit o statistică și am văzut că nu a mai bătut-o din 1949 în deplasare pe Steaua. Eu țin cu CFR și cred că va câștiga.
De când este finanțată de Paszkany, echipa din Gruia a pierdut toate partidele jucate în Ghencea. În ultimele 11 meciuri disputate în deplasare cu Steaua, formația clujeană nu a obținut nicio victorie, agonisind doar două remize, ultima în anul 1973! Jucătorii din Gruia sunt deciși să rupă acest „blestem”. „Sigur vom învinge în Ghencea. Nu mă interesează ce spune statistica. Eu știu că Steaua trece printr-o perioadă mai grea și că noi jucăm mult mai bine decât ei”, mărturisește argentinianul Culio (foto, în stânga). „Miercuri, noi ne vom bucura. Sunt sigur de acest lucru. Vom lua titlul și în acest sezon”, a plusat lusitanul Dani
FCM Tg. Mureș, Unirea Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea și Internațional se luptă pentru cele două locuri care duc în Liga I.
După 25 de etape lucrurile în Seria a II-a în ceea ce privește lupta pentru promovare încep să se cristalizeze. Primele patru clasate (FCM Tg. Mureș, Alba, Râmnicu Vâlcea și Internațional) sunt despărțite de numai trei puncte.
Trupa lui Marius Popescu este aproape să cadă în Liga a III-a, acolo unde a mai jucat o singură dată, în sezonul 2000-2001.
Formația universitară este pe locul 16 după 25 de etape și are un program mai mult decât dificil în ultimele nouă etape. Decăderea acestora a început odată cu plecarea lui Dorinel Munteanu. Acesta a preferat, la finalul lunii octombrie a anului trecut, să-i lase pe clujeni pentru Steaua București. De atunci, „șepcile roșii” au câștigat numai două din cele 14 partide jucate! În ultimele șase meciuri din campionat, „universitarii” au bifat două rezultate de egalitate și patru înfrângeri. Clujenii au jucat o singură dată în Liga a III-a, în sezonul 2000-2001, după ce în sezonul 1998-1999 au evoluat în Liga I.
Câmpeanu: „Mă tem. Putem retrograda”
Președintele lui „U” se arată îngrijorat de situația din clasament. „Avem emoții. Nu mai reușim să câștigăm, nu știu ce se întâmplă. Am ajuns deja la șase meciuri fără victorie, nu este deloc bine pentru noi. Sper să o batem etapa viitoare pe Dacia Mioveni”, a declarat Câmpeanu, care îl consideră pe Dorinel Munteanu printre vinovații pentru situația în care se află echipa clujeană. „Dacă ar f
Forma în care e Steaua îi determină pe medieșeni să spere că pot învinge trupa lui Lăcătuș
Elevii lui Cristi Pustai vin după 3 meciuri în care au obținut doar un punct. Aceștia simt că le-a ajuns deja cuțitul la os și spun că la meciul cu Steaua numai o victorie îi poate menține cu șanse reale în Liga I. „Gata, nu mai avem voie să pierdem niciun punct pe teren propriu. De acum înainte fiecare meci va fi ca și o finală. Trebuie să batem pe Steaua, egalul nu ne ajută cu nimic. Vreau să fac un meci mare vineri”, a decretat Cosmin Vâtcă (foto), integralist în acest retur la echipa medieșeană.
Elevii lui Cristi Pustai vin după 3 meciuri în care au obținut doar un punct. Aceștia simt că le-a ajuns deja cuțitul la os și spun că la meciul cu Steaua numai o victorie îi poate menține cu șanse reale în Liga I. „Gata, nu mai avem voie să pierdem niciun punct pe teren propriu. De acum înainte fiecare meci va fi ca și o finală. Trebuie să batem pe Steaua, egalul nu ne ajută cu nimic. Vreau să fac un meci mare vineri”, a decretat Cosmin Vâtcă, integralist în acest retur la echipa medieșeană.
Jucătorii clujeni ar urma să primească, în cazul unui succes azi, prime de joc pentru prima dată în acest retur
Importanța partidei cu Vâlcea i-a pus pe gânduri pe șefii lui „U” care s-au hotârât să îi motiveze financiar pe jucători.
Chiar dacă au obținut în retur o victorie pe teren propriu, în compania echipei UTA, și două remize în deplasare, la Drobeta și Alba, jucătorii clujeni nu au primit niciun ban, de fiecare dată conducerea motivând decizia de a nu-i premia prin faptul că echipa a fost sub locul 9 în clasament. Faptul că ar putea să ajungă pe un loc retrogradabil în cazul unui semieșec cu Vâlcea i-a pus pe gânduri pe șefii echipei clujene. Aceștia i-au anunțat ieri pe jucători că vor fi premiați în cazul în care vor obține victoria cu Vâlcea. „Am vorbit cu jucătorii și le-am spus că vor fi răsplătiți financiar în cazul unei victorii. Nu le-am zis suma de bani dar le-am transmis că vor fi mulțumiți. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a scăpa de presiunea care este la echipă. Am mari emoții înaintea acestui meci”, a declarat președintele Remus Câmpeanu. Decizia a fost pe placul antrenorului Marius Popescu care vrea pe lângă victoria de azi să obțină un succes și etapa viitoare la CFR Timișoara. „Sperăm să reacționeze bine jucătorii la decizia conducerii. Vreau șase puncte din partidele cu Vâlcea și cea de la Timișoara, dar nu cred că aceste meciuri sunt decisive pentru viitorul echipei”, a precizat Popescu.
Importanța partidei cu Vâlcea i-a pus pe gânduri pe șefii lui „U” care s-au hotărât să îi motiveze financiar pe jucători. Chiar dacă au obținut în retur o victorie pe teren propriu, în compania echipei UTA, și două remize în deplasare, la Drobeta și Alba, jucătorii clujeni nu au primit niciun ban, de fiecare dată conducerea motivând decizia de a nu-i premia prin faptul că echipa a fost sub locul 9 în clasament. Faptul că ar putea să ajungă pe un loc retrogradabil în cazul unui semieșec cu Vâlcea i-a pus pe gânduri pe șefii echipei clujene.
Aceștia i-au anunțat ieri pe jucători că vor fi premiați în cazul în care vor obține victoria cu Vâlcea. „Am vorbit cu jucătorii și le-am spus că vor fi răsplătiți financiar în cazul unei victorii. Nu le-am zis suma de bani, dar le-am transmis că vor fi mulțumiți. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a scăpa de presiunea care este la echipă. Am mari emoții înaintea acestui meci”, a declarat președintele Remus Câmpeanu.
Decizia a fost pe placul antrenorului Marius Popescu, care vrea, pe lângă victoria de azi, să obțină un succes și etapa viitoare la CFR Timișoara. „Sperăm să reacționeze bine jucătorii la decizia conducerii. Vreau șase puncte din partidele cu Vâlcea și cu Timișoara, dar nu cred că aceste meciuri sunt decisive pentru viitorul echipei”, a precizat Popescu.
Șefii lui „U” îi vor propune azi lui Falub un angajament până în vară, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon dacă va termina în primele nouă locuri.
Conducătorii formației clujene se vor întâlni din nou în cursul acestei zile într-o ședință, pentru a vedea care este cea mai bună variantă pentru postul de antrenor, dar cele mai multe informații duc către Adrian Falub, nume asupra căruia au convenit și în ședința de vineri seara. „Luni (n.r. – azi) vom ști mai multe legate de postul de antrenor. Adrian Falub, Viorel Hizo și Marius Popescu sunt trei dintre variante, dar se poate să mai apară și alte
Adrian Falub va discuta luni datele unei colaborări cu echipa universitară.În ședința Consiliului de Administrație de ieri a formației clujene s-a întocmit o listă cu nume de antrenori care să preia echipa începând de săptămâna viitoare. În capul listei se găsește Adrian Falub, tehnician care a promovat-o pe „U” în Liga I în sezonul 2006-2007. Acesta este agreat de majoritatea șefilor care sunt la echipă și este în acest moment liber de contract, după ce s-a despărțit de Sportul. Trei au fost motivele pentru care șefii lui „U” l-au pus pe Falub în capul listei: îi cunoaște pe actualii jucători ai echipei, are o relație bună cu galeria și nu este un antrenor scump.
Luni, Falub va discuta concret cu șefii lui „U” datele unei colaborări. Dacă nu se vor înțelege cu acesta, clujenii îl au ca variantă de rezervă pe Viorel Hizo. „Pot să confirm numai că atât Falub, cât și Hizo sunt pe lista noastră. Cred că luni se va putea discuta mai mult legat de acest subiect. Propunerea noastră va trebui să fie aprobată de Consiliul Local”, a zis președintele Universității, Remus Câmpeanu. „Am văzut că jucătorii vor să rămână Popescu antrenor, sper să dovedească acest lucru pe teren. Falub este una din variantele noastre pentru a veni ca antrenor, dar eu aștept să văd ce vom face la Alba și apoi vom mai discuta”, a declarat și Teodor Pop, reprezentantul CL în CA al echipei clujene.
Campioana are un program foarte încărcat în următoarele trei săptămâni. CFR-ul își joacă soarta din acest campionat în 21 de zile. Calendarul competițional nu-l avantajează deloc pe Uhrin, care mai joacă și derby-ul cu Steaua în Ghencea.
Președintele echipei Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, este sigur că România se poate întoarce cu trei puncte din Austria.
„Eu am fost un tip optimist și spun că România va câștiga în această seară. Meciul este unul vital pentru noi. Cred că dacă vom mai pierde vreo partidă în această campanie, nu ne vom mai califica”, a declarat Jean Pădureanu pentru www.prosport.ro.
Sorin Apostu (foto) îl pune la zid pe antrenorul lui „U” pentru activitatea de la club.
Edilul de pe Someș este negru de supărare după a treia înfrângere consecutivă a lui „U”. „E posibil ca Mihali să plece. Oricum, el nu a făcut nimic fantastic de când este la acest club. Echipa este aproape de retrogradare, fapt care ne dezamăgește pe toți. Nu pot să cred că Universitatea a ajuns să fie bătută de oricine pe teren propriu”, a tunat Sorin Apostu.
Aurel Șunda și Cosmin Bodea, antrenorii primelor două clasate din seria Vest, vorbesc într-un interviu spumos despre lupta la promovare.
Elevul copiază „Profesorul” și la rezultate. Atât Alba, cât și Unirea au câștigat la fel, 3-0 în ultima tapă!
Uniriștii se gândesc deja la duelurile cu granzii din Liga I. „70% suntem promovați”, spune președintele Sarmeș, care va trebui să le dea peste 150.000 de euro jucătorilor în cazul unei promovări.
Albaiulienii nu au nicio emoție înaintea meciului de azi, de pe teren propriu, cu Mechel. „Nu am nicio teamă că nu vom lua cele trei puncte. Scaunul lui Aurel Șunda nu a fost și nu va fi în pericol. Cred că 70% suntem promovați”, le-a promis fanilor președintele Marian Sarmeș.
Fundașul va sta pe tușă cel puțin două etape, în urma incidentului de la meciul cu Internațional Pitești.
Pe finalul partidei de sâmbăta trecută, clujeanul a avut o altercație cu piteșteanul Florin Popa, amândoi primind direct cartonaș roșu. Potrivit Regulamentului de Ordine Interioară a Clubului universitar, jucătorul va trebui să plătească din buzunarul lui amenda care va fi dictată de Comisia de Discipină a FRF. Aceasta va fi între 100 și 1.000 de euro.
Jean Pădureanu s-a declarat nemulțumit de arbitrajul lui Alexandru Tudor (foto, în roșu) la meciul cu FC Vaslui.
Cel mai bine cotat arbitru român a intrat în colimatorul președintelui echipei Gloria Bistrița, Jean Pădureanu. Imediat după finalul partidei cu FC Vaslui, pierdută cu 3-0 de Gloria, Pădureanu nu s-a ferit să-l critice dur pe centralul bucureștean. „M-a deranjat maniera de arbitraj, nu a cântărit cu aceeași măsură ambele echipe. Nu a fost penalty la primul gol. Dacă ar fi fost numai acea greșeală, nu aș fi zis nimic, dar mă gândesc cum a interpretat în contiuare fazele de o parte și de alta. E deziluzia vieții mele, am crezut foarte mult în el”, a tunat Pădureanu la Sport.ro, imediat după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER