De la promovarea din 2004, CFR Cluj a fost condusă deja de 15 tehnicieni diferiți. Ioan Andone a fost singurul cu două mandate, iar Francisc Dican nu a fost inclus în calcule pentru că a stat numai o etapă pe banca tehnică.
CFR se desparte în această iarnă de Ricardo Cadu, jucător care a contribuit decisiv la câștigarea celor opt trofee. Despărțirea se va face pe cale amiabilă și a fost gândită de șefi încă de acum trei luni. Motivele? Evoluțiile slabe din ultimul timp, desele accidentări și suspendări, dar și salariul mare – 30.000 de euro pe lună. Paszkany consideră că are nevoie de un alt lider de echipă pentru ca sezonul viitor să se poată bate din nou la titlu.
Patronul Arpad Paszkany taie în carne vie după eșecul de la Timișoara, de miercuri seara, 0-1 cu ACS Poli, care o scoate pe CFR din lupta pentru locul doi, obiectiv stabilit pentru acest sezon. Conducătorii din Gruia vor reconstrui din temelii lotul, pentru a forma o echipă care să se bată sezonul viitor la campionat.
Vasile Maftei, jucător care va împlini 33 de ani pe 1 ianuarie, a primit o veste bună de la conducătorii clubului CFR Cluj. Fundașul a fost anunțat că va continua la CFR și din primăvară, deși acum șase luni era pe lista neagră.
Deși mai au o partidă de jucat în acest an, Paszkany Arpad și Iuliu Mureșan au creionat strategia pentru retur. Cei doi au decis să meargă în continuare pe mâna lui Petre Grigoraș, care va avea ca obietiv clasarea pe locul secund. Două motive importante au făcut ca tehnicianul să rămână la CFR. Primul este acel financiar. Grigoraș încasează numai 5.000 de euro lunar, iar Paszkany nu crede că pe termen scurt merită să facă un eform mare financiar pentru a aduce un străin, mai ales că are probleme mari cu banii. Un alt motiv important este acela că jocul echipei a crescut în ultimul timp.
Sunt vremuri grele în Gruia, după ultimele partide. În 5 meciuri, clujenii au dat un singur gol. Problemele financiare ale lui Arpad Paszkany și transferurile eșuate au dus echipa mai aproape de retrogradare decât de pozițiile ce duc în Europa. „Cred că am pierdut ultima șansă de a mai spera la podium. Suntem excluși din acest obiectiv. Cu evoluția și rezultatele pe care le avem mi-e greu să sper și la Europa League”, este verdictul dur al lui Petre Grigoraș (foto). Statistica e dură cu atacanții CFR-ului, care nu mai sperie nicio apărare, în Liga I. Echipa clujeană a marcat un singur gol, în ultimele cinci partide oficiale. Acesta este un record istoric de ineficacitate pentru „feroviari”.
CFR Cluj întâlnea aseară în deplasare Gaz Metan Mediaș, echipă pe care nu reușise să o învingă în ultimele șapte meciuri directe și niciodată la Mediaș în „era Paszkany”, forma actuală nefiind nici ea un argument pentru a rupe șirul negativ de rezultate.
Cu antecedentul unei singure reușite în ultimele patru meciuri, ceferiștii încep jocul în goana după reușita făgăduinței.Gustul golului se simte chiar după 17 minute de joc, dar e efemer: Ogbu trimite balonul în poartă, însă din poziție de ofsaid. Medieșenii au ripostat imediat, dar Felgueiras scoate șutul la colțul scurt al lui Ciprian Petre (20). Repriza îngheață apoi definitiv, afectată parcă și ea de venirea bruscă a iernii.
Brazilianul Rafael Bastos este în conflict cu șefii și suporterii lui Al Nasr, după ce a refuzat să evolueze într-un meci din cauza restanțelor salariale. Fotbalistul ar putea să revină la iarnă în Gruia, acolo unde este așteptat de Petre Grigoraș.
CFR a remizat cu FC Brașov luni seara, scor 0-0, eșecul fiind evitat doar datorită paradelor excelente ale portarului Mario Felgueiras. După joc, lusitanul s-a declarat dezamăgit și a spus că CFR nu se pot gândi la podium. „Nu am jucat bine deloc și când e așa nu ne putem gândi la podium sau la Europa”, a declarat Felgueiras, completat de antrenorul Petre Grigoraș: „Am făcut un meci slab. Evidențiații mei sunt doar Felgueiras și șoferul autocarului, deoarece a condus bine”. (Daniel LUP)
Atacantul Paul Batin (26 de ani) intră la iarnă în ultimele șase luni de contract și va pleca mai mult ca sigur de la Cluj, deoarece refuză să își prelungească angajamentul. Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan au stabilit deja prețul pentru fostul vârf de la Pandurii și Brașov, 400.000 de euro, dar e probabil ca cei doi să accepte și o sumă mai mică. Din cauză că a refuzat să semneze prelungirea contractului, Batin a jucat numai 17 minute în ultimele patru runde.
În această toamnă, Mandorlini a venit de două ori la Cluj pentru a discuta detaliile achiziționării mijlocașului de la CFR
Extrema stânga Camilla Herrem (27 de ani), titulară în Naționala Norvegiei, e în discuții avansate pentru a semna un angajament cu Baia Mare, începând cu ianuarie 2014. Jucătoarea a fost în Ardeal în weekend pentru a discuta condițiile unui agajament, urmând să dea un răspuns până vineri dacă acceptă propunerea maramureșenilor.
Șefii din Gruia au stabilit ca obiectiv pentru acest sezon clasarea pe locul doi.
Cu probleme mari financiare, Paszkany Arpad speră să mai scoată bani din fotbal. Șeful din Gruia a retras în jur de 20 de milioane de euro sezonul trecut din club și speră ca fotbalul să fie în continuare o afacere, în condițiile în care toate activitățile imobiliare nu îi mai aduc profit momentan. Pentru aceasta le-a cerut lui Mureșan și Grigoraș ca echipa să prindă cel puțin locul doi. CFR ar încasa imediat 3 milioane de euro din drepturile TV din Liga I și ar urma să se lupte pentru calificarea în grupele Europa League, care ar genera tot cam același profit.
-Obiectivul CFR-ului pentru acest sezon este clasarea pe locul 2
Cu mari probleme financiare, Arpad Paszkany speră să mai scoată bani d
Ultimele rezultate al CFR-ului i-au consolidat scaunul lui Petre Grigoraș în Gruia, iar salariul său, de doar 7000 de euro lunar, îl face pe tehnician să fie sigur de postul lui și pentru retur. Pas
Șefii CFR-ului nu au mai putut să-i susțină salariul lui Gabi Mureșan, 300.000 de euro anual, iar fotbalistul a fost cedat gratis, în vară, la Tom Tomsk. Totuși, clujenii au uitat să-i vireze banii
După startul slab de sezon, niciun gol în 12 partide, Petre Grigoraș și Iuliu Mureșan își pierduseră răbdarea cu Florin Costea (foto). Cei doi nu au stat pe gânduri și l-au criticat în public pe atacant, mai ales după ce acesta a fost partener de pahar cu Tamaș.
CFR are două eșecuri în ultimele două meciuri jucate în Gruia cu Dinamo, pe care a bătut-o doar de două ori la Cluj în ultimele șase partide directe! Cadu și compania trebuie să învingă neapărăt pentru a mai spera la podium, caz în care ar încasa și prime de joc. Grigoraș știe că tensiunea în lot va crește dacă în această seară echipa sa nu va obține victoria. „Un eșec sau un semieșec ar fi falimentar pentru noi, ar fi un dezastru. Ei vin după mai multe rezultate bune. Cu o victorie am mai spăla din imaginea slabă din acest sezon. La iarnă discutăm despre lot, despre veniri și plecări”, a declarat Grigoraș.
CFR Cluj joacă mâine seară, de la ora 21.30, în Gruia, cu Dinamo. Petre Grigoraș e neînvins de patru etape, dar tehnicianul este nemulțumit pentru că în ultimele două partide echipa sa nu a reușit să marcheze. Grigoraș știe că numai cu o victorie ar putea să mai rămână cu șanse reale la cupele europene.
„Un eșec sau semieșec ar fi falimenta pentru noi. Ei vin după mai multe reztultate bune. În ultimele două partide ne-am ales numai cu insatisfacții. Trebuie să marcăm, vrem să ne apropiem de locurile fru
Pandurii – Fiorentina, meci programat în această seară, de la ora 20:00, în direct pe ProTV, se va disputa în prezența a doar 6.000 de spectatori
Desele accidentări, suspendări, forma sportivă slabă și salariul mare sunt motivele pentru care Cadu va pleca din Gruia
Criza financiară prin care trece Paszkany Arpad este resimțită din plin și de jucători. Șeful din Gruia a renunțat la majoritatea fotbaliștilor care aveau salarii mari și a stabilit un buget de numai 9 milioane de euro pentru acest sezon. Mai mult, finanțatorul a hotărât să își premieze jucătorii numai dacă au șanse reale la cupele europene. Cadu și compania încasează prime de joc numai dacă sunt pe podium. Astfel, chiar dacă vin după două victorii și două remize și au 18 puncte obținute, clujenii nu au văzut niciun euro de când a început sezonul. Nicio eventuală victorie cu Dinamo nu va fi recompensată. „Luăm primele de sărbători”, au glumit între ei fotbaliștii CFR-ului.
CFR are șapte puncte în ultimele trei etape iar Petre Grigoraș vrea să rămână invincibil și după deplasarea de duminică, de la Chiajna. „În mod normal, noi suntem favoriți la acest meci, deși am unele probleme de lot. Muniru și Dojovic sunt suspendați, Maah este accidentat, iar Gabionetta și Ogbu nu s-au antrenamat la capacitate maximă în ultimele zile, numai azi au făcut antrenament normal”, a spus Grigoraș, în cadrul unei conferințe de presă.
Iuliu Mureșan l-a criticat pe Ciprian Deac pentru evoluțiile slabe din ultimul timp
Potrivit www.stiridesport.ro, după ce a decis să se implice din nou la „U” Cluj, Florian Walter va aduce mai mulți jucători de la Petrolul. Primul pe listă este Mircea Bornescu (foto), cu care se poartă deja discuții.
Adus cu surle și trâmbițe, Florin Costea (foto) nu a confirmat încă la Cluj. Acesta nu a marcat niciun gol în cele 11 meciuri jucate pentru formația din Gruia. Sâmbătă, cu Astra (0-0), a jucat numai în a doua repriză, iar Iuliu Mureșan nu a ezitat să îl critice la final. „Costea nu prea a convins până acum. Mai sperăm, cel puțin până la iarnă, că își va reveni. Să înceapă să joace mai repede, pentru că avem nevoie de talentul lui!”, a declarat Mureșan. Este pentru a doua dată în decurs de câteva săptămâni în care șeful din Gruia îl critică pe oltean.
Inițial partida a fost programată duminică, de la 14.00, iar mai apoi reprogramată sâmbătă, de la ora 16.00. Ieri, LPF a reprogramat din nou partida (sâmbătă, de la ora 15.00), dar azi a revenit asupra deciziei.
„Partida dintre Gaz Metan Mediaș și Ceahlăul Piatra Neamț se va disputa în cele din urmă sâmbătă de la ora 16:00. Astăzi în jurul amiezii Liga Profesionistă de Fotbal a modificat din nou ora de disputare”, se arată într-un comunicat de presă al clubului ardelean.
CFR – Astra e unul dintre cel mai important meci din această rundă. De asemenea, partida se anunță și incinsă.
CFR a obținut după aproape un an două victorii consecutive în Liga I, iar șefii din Gruia țintesc iar sus
CFR se află la șase puncte de ocupanta locului doi, Astra, care are însă și un meci mai puțin
Paszkany își scoate un hotel la vânzare pentru a face rost de bani pentru echipă
Iuliu Mureșan l-a amenințat în public pe Florin Costea (28 de ani) că va fi dat afară dacă nu va avea o viață extrasportivă bună. Jucătorul a fost recent amendat cu 2.000 de euro
Gabi Tamaș nu a rezistat mai mult de șase zile la CFR Cluj. Șefii campioanei au anunțat ieri rezilierea contractului cu fundașul de 29 de ani, ca urmare a scandalului pe care acesta l-ar fi provocat duminică într-un bar, alături de Florin Costea. Se pare că și un conflict cu Ricardo Cadu pentru supremație în vestiar i-ar fi fost fatal lui Tamaș
Fundașul dreapta Ion Jardan (23 de ani) este de peste o săptămână în probe la CFR, acesta fiind folosit din primul minut în amicalul de ieri cu Mediaș, scor 3-3. Jardan a avut o evoluție modestă, fiind șanse destul de mici să fie păstrat în continuare la Cluj. Fundașul nu a mai jucat într-un meci oficial de pe 11 mai, atunci când era la Rapid Ghidighici (Moldova). În vară, s-a transferat la Arsenal Kiev, dar nu a prins vreo partidă în tricoul ucrainenilor.
CFR a remizat, scor 3-3, în această dimineață, în Gruia, cu Gaz Metan, într-un meci de pregătire. Golurile au fost marcate de Tade (42-pen), Gabionetta (57-pen, 60), respectiv R. Avram (15), Bud (37), Camora (53-aut).
Formația pregătită de Petre Grigoraș va folosi în curând celebrele benzi TRX
Andreas Hniatiuc, de profesie psiholog sportiv, spune că în România există jucători de 20 de ani care au probleme cu alcoolul, similare cu cele ale lui Gabi Tamaș
-Fundașul nu se mai poate controla. Rupt de beat, i-a spart nasul colegului său de pahar Pancu. Rapidistul a lipsit două zile de la antrenamente din cauza feței tum
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER