CFR a transferat deja șase jucători (Velayos, Costea, Tade, Djokovic, Obiora, Brandao), iar alți patru (Batin, Nicoară, Edimar și Negruț) au revenit în Gruia după ce le-a expirat împrumutul la alte echipe Cu toate că […]
Mircea Rednic speră să fie unul dintre antrenorii care rezistă un sezon întreg în Gruia, această performanță fiind realizată ultima dată acum cinci ani de prietenul său Ioan Andone.
Președintele Iuliu Mureșan e convins că echipa din Gruia va lua titlul în 2014
CFR nu îl mai ia pe Gabionetta, după ce șefii din Gruia au primit mai multe referințe negative despre brazilian. Jucătorul întârzia și o lună la reunire
CFR se schimbă din temelii pentru sezonul viitor. După ce 18 jucători din lotul de anul trecut au fost cedați definitiv sau împrumutați, tripla campioană a României se pregătește să se despartă de alți doi fotbaliști importanți, Piccolo și Kapetanos. Grecul e dorit de mai mult timp de Mainz, acolo unde are șanse mari să ajungă până săptămâna viitoare. CFR a cerut inițial 1.000.000 de euro pentru a-l ceda pe atacant, dar, între timp, Paszkany a lăsat din preț până la 800.000 de euro.
Clujenii au susținut azi ultimul amical din stagiul din Austria. Echipa lui Mircea Rednic a pierdut fără drept de apel, scor 1-4, golul ardelenilor fiind marcat de Costea (55)
Clujenii îl pun pe picioare pe Florin Costea (foto), la fel cum au făcut cu Kapetanos, un alt fotbalist alungat de Steaua
Paszkany și Mureșan au dat afară 18 jucători, un adevărat record pentru clubul clujean în Liga I. Numărul jucătorilor care pleacă din Gruia poate ajunge la 20, Kapetanos, Piccolo fiind și ei pe picior de plecare.
„Dau afară un lot întreg dacă e nevoie, nu mai trăiesc niciodată așa umilință. Nici în Liga
Gaz a susținut în această seară primul amical din Ungaria, acolo unde se află în cantonament. Ardelenii au trecut cu 3-0 de Diosgyiori VTK, prin golurile marcate de Eric (23), Tahar (42), Llullaku (44)
Arpad Paszkany a redus la jumătate bugetul pentru sezonul viitor, l-a micșorat pe cel pentru salarii și aduce jucători gratis sau sub formă de împrumut
Formația din Gruia a disputat azi, în cantonamentul din Austria, un nou meci de pregătire, contra rușilor de la Volga. CFR a bătut cu 2-0, prin golurile marcare de Ciprian Deac (24) și Ricardo Cadu […]
Fundașul care a impresionat în ultimul sezon la CFR a semnat aseară cu Dinamo Zagreb, mutarea fiind cifrată la 4,5 milioane de euro. Clujenii nu vor lua însă decât 1,8 milioane de euro pe el. Cum s-a ajuns în această situația?
Fancezul Grégory Tadé (26 de ani, ultima dată la echipa scoțiană St. Johnstone) a semnat zilele trecute un angajament pe trei ani cu CFR, la recomendarea lui Mircea Rednic.
Tehnicianul l-a mai dorit în trecut pe
Pus pe lista de transferuri și exclus din cantonamentul pentru Austria, Gabi Mureșan (31 de ani) și-a găsit echipă. Mijlocașul a semnat un angajament pe patru ani cu rușii de la Tom Tomsk, potrivit site-ului oficial al rușilor.
După ce a bătut în primul amical al verii pe Burghausen (Germania, III), scor 3-1, clujenii au bifat azi un rezultat de egalitate, 0-0, în partida de verificare cu Dinamo Tibilisi, club condus de Dusan Uhrin. Cehul a antrenat și în Gruia, dar pentru o scurtă perioadă de timp, pentru 5 etape în 2009. Meciul a fost dominat de clujeni, care însă nu au avut ocazii foarte multe de gol.
Mijlocașul croat Damjan Djokovic (23 de ani) a fost împrumutat un an, iar atacantul francezul Grégory Tadé (26 de ani) a semnat pe trei ani cu CFR
După Velayos și Costea, clujenii au perfectat azi și transferul mijlocașului croat Damjan Djokovic (23 de ani), deținut în coproprietate de Bologna și Cesena.
Cinci clujeni s-au clasat pe primele locuri la probele de maraton și semimaraton la cea de-a treia ediție a Maratonului Apuseni msg systems
CFR Cluj a reușit ieri două transferuri importante, mai precis ale lui Dan Nistor și Florin Costea, mutări anunțate de ProSport încă de acum câteva zile.
Arpad Paszkany a confirmat aseară că Mircea Rednic va semna pentru un sezon cu formația din Gruia
CFR Cluj a bătut palma în cele din urmă cu Mircea Rednic.
Paszkany și Mureșan nu au bătut încă palma cu niciun tehnician pentru o colaborare din vară.
Bölöni, Rednic și mai mulți antr
Formația din Gruia are probleme serioase în găsirea unui tehnician pentru sezonul viitor. Mircea Rednic a fost la Cluj Napoca pentru a discuta un contract pe un an, dar a refuzat oferta deoarece nu ar fi avută mână liberă la transferuri și pentru că nu ar fi primită nicio despăgubire financiară dacă era demis înainte de mai 2014. Clujenii s-au reorientat și zilele trecute au discutat un contract cu Ronny Levy. Israelianul a amânat însă să dea un răspuns, fiind nemulțumit de clauzele din contract. La fel ca la ultimii antrenori, Paszkany dorește ca acesta să aibă clauză prin care să poată fi dat afară oricând, cu plata salariului numai pentru luna în curs. Levy are și motive să se teamă deoarece doi tehnicieni au fost demiși de Paszkany chiar dacă erau pe locul unu – Conceicao și Costa.
Mijlocașul nu mai e dorit de Arpad Paszkany
Pus pe lista de transferuri, Gabi Mureșan (foto, în vișiniu) e foarte aproape de un transfer la campioana Bulgariei, Ludogoreț, club care va juca în preliminariil
Portarul lusitan le-a cerut șefilor din Gruia să fie lăsat la un alt club în această vară. CFR cere patru milioane în schimbul său
Patronul Arpad Paszkany nu are milă. Din 2004, de când echipa e în Liga I, CFR a avut 13 tehnicieni, Ioan Andone fiind singurul cu două mandate în Gruia.
CFR a fost aproape să își găsească antrenor pentru a ataca titlul în sezonul viitor. Paszkany a profitat de faptul că Mircea Rednic a fost demis de la Standard și l-a chemat luni după amiază la Cluj Napoca pentru negocieri. După cinci ore de discuții, cele două părți au bătut palma și Rednic urma să semneze angajamentul cu formația din Gruia. Ieri însă, acesta l-a sunat pe Paszkany și l-a anunțat că s-a răzgândit!
CFR caută jucători pentru a se întări în ofensivă în sezonul viitor. Iuliu Mureșan a început discuțiile cu Marin Condescu pentru mijlocașul Dan Nistor (25 de ani). Cum Steaua și Malaga nu au mai înaintat în negocierile pentru mijlocaș, Condescu pare tentat să îl lase pe Nistor în Gruia. Condițiile unei mutări sunt mai mult decât avantajoase. Paszkany plătește 500.000 de euro pentru jucător și e dispusă să renunțe și la trei jucători, fie definitiv, fie sub formă de împrumut. Fotbaliștii ceruți de Pandurii în schimbul lui Nistor sunt Ioan Hora, Viorel Nicoară și Liviu Ganea. Deocamdată, mutarea e în stand-by, internaționalul de 25 de ani având ca prioritate găsirea unui transfer în străinătate.
Mircea Rednic a fost ieri la Cluj pentru a discuta condițiile unei colaborări cu CFR Cluj, fiind șanse mari să accepte oferta lui Paszkany: contract pe un an, cu obiectiv titlul
CFR Cluj caută de zor antrenor pentru sezonul viitor. Iuliu Mureșan a venit cu mai multe variante de antrenori străină, însă Paszkany insistă să fie adus un român, favoriții săi fiind Ioan Andone și Mircea Rednic.
Rednic, care e liber de contract în acest moment, a și sosit în această după amiază la Cluj pentru a discuta un angajament.
Paszkany și Mureșan dau afară o echipă întreagă de jucători și vor un antrenor titrat pentru banca tehnică. Primul nume aflat pe lista clujenilor – Ladislau Bölöni – a declinat însă oferta, preferând să continue în Qatar. Arpad Paszkany l-a propus din nou pe Ioan Andone, variantă care e susținută și de acționari. „Fălcosul” ar urma să fie antrenor principal, urmând ca Eugen Trică să rămână „secund”.
Iuliu Mureșan nu se află însă în cele mai bune relații cu Andone după ce l-a demis în toamnă. Tocmai de aceea a venit cu alte două variante. Prima e italianul Pasquale Marino (50 de ani), căruia i-a și fost trimisă ieri o ofertă scrisă! Italianul este ademenit cu o primă de instalare de 100.000 de euro și un salariu lunar de 25.000 de euro, plus bonusuri pe măsură pentru câștigarea titlului. Tehnicianul le-a transmis șefilor din Gruia că va da un răspuns final în cursul acestei săptămâni. Liber de contract de un an, Marino este de mai mult timp în vederile lui Paszkany și Mureșan.
Meciul cu CFR a fost tratat și în acest an ca un mare derby de către suporterii lui „U” Cluj. Peste 300 de persoane s-au adunat cu patru ore înainte de meci în centrul orașului și la ora 17:00 au plecat spre stadionul din Gruia. În total, în cadru organizat, au ajuns la stadion 1.500 de suporteri ai Universității, care au luat loc la Tribuna I. Aceștia au intrat cu întârziere, datorită controlului excesiv al forțelor de ordine. De notat că o persoană aflată în scaunul cu rotile a fost percheziționată îndelung de jandarmi! În tribune, fanii Universității, în număr de circa 2.500, au dominat atmosfera fonică pe arena din Gruia. Aceștia au refuzat să stea la peluză, după ce, pentru a-și primi tichetele, la casele de la bilete li s-au cerut cărțile de identitate pentru a fi scanate. Suporterii lui „U” au făcut scandal și pentru că ieri casele de bilete s-au închis la 16:00, deși inițial erau anunțate ca deschise până la startul partidei.
Derbyul Ardealului de aseară, ultimul în Liga I, pentru cel puțin un sezon, nu a avut o miză deosebită. Dacă în 2008 și 2012, CFR lua titlul după ce învingea pe finalul de campionat pe Universitatea, meciul de ieri a fost unul mai mult de vacanță. Totuși, Eugen Trică nu și-a permis luxul să își menajeze titularii pentru finala Cupei României, care îi poate da biletul de Europa League. De cealaltă parte, cei de la Universitatea au mers în Gruia mai mult cu gândul la TAS și la comisii. Cadu și compania a început mult mai bine partida și după numai 7 minute a reușit să deschidă scorul. Deac a executat perfect o lovitură de corner, iar Maah a punctat cu o lovitură de cap de la marginea careului mic. Francezul a bifat ieri al treilea gol pentru CFR, precedentele două fiind bifate etape trecută, cu Astra. Și nu s-a oprit aici! Formația din Gruia a rămas la conducere, iar Pedro (22) și-a încercat șansa cu un șut de la 20 de metri, care a trecut pe lângă.
Meciul cu CFR este tratat și în acest an ca un mare derby de suporterii lui U Cluj. Peste 300 de persoane s-au adunat cu patru ore înainte de meci în centrul orașului și la ora 17:00 au plecat spre stadionul din Gruia. În total, în cadru organizat, au ajuns la stadion 1.500 de suporteri ai Universității, care vor lua loc la Tribuna I.
În total sunt așteptați 3.000 de fani ai „șepcilor roșii” la partida cu CFR.
Arpad Paszkany a blocat primele și salariile jucătorilor după rezultatele slabe din Liga I. Așa se face că niciun jucător nu a mai primit bani din luna februarie! Iar întârzierea n-a mai putut fi suportată! Fotbaliștii au răbufnit după ce au ajuns în finala Cupei României și și-au strigat în gura mare nemulțumirea. „Chiria. Plătește chiria în p… mea. Chiria și salariul!”, a urlat în gura mare Felgueiras (foto, în galben), moment surprins și de camerele TV la Giurgiu, la puține momente după ce echipa lui învinsese pe Astra cu 2-0. Paszkany nu a rămas impasibil și a decis ieri să plătească salariile pe luna martie și aprilie. Finanțatorul campioanei dorește să aducă liniștea în lot și să îi stimuleze pe jucători înaintea partidelor cu Universitatea Cluj și cea cu Petrolul, din finala Cupei României (1 iunie).
CFR a bifat deja două mutări importante pe piața transferurilor, ambele în ofensivă, acolo unde a avut probleme serioase în acest sezon. Săptămâna trecută, fosta campioană a semnat pe trei ani cu Yazalde Gomes Pinto, pentru care le-a plătit celor de la Braga 400.000 de euro, întrucât atacantul mai avea un an de contract cu gruparea lusitană. Un alt atacant pe care CFR l-a convins să vină la Cluj este Florin Costea. Președintele Iuliu Mureșan a obținut, zilele trecute, acordul verbal al vârfului născut la Râmnicu Vâlcea, care va veni liber de contract. Costea va profita de o clauză din contractul cu CS Severin în care se specifică faptul că, dacă echipa retrogradează, jucătorul poate pleca liber.
Zece jucători de la CFR vor avea contractele micșorate cu 25%
Rezultatele slabe ale CFR-ului l-au făcut pe Arpad Paszkany să taie în carne vie. După meciurile modeste din toamnă din Liga I, finanțatorul echipei a decis să blocheze orice plată către jucători. Paszkany le-a cerut fotbaliștilor să urce aproape de podium pentru a încasa prime. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Cadu și compania au ajuns
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER