Formația antrenată de Mourinho a dat o lecție de fotbal în partida din Liga Campionilor, câștigată pe teren propriu cu scorul de 3-0, în fața lui Ajax, mai ales la primul gol al meciului, marcat de Ronaldo în urma unei faze desprinsă parcă din manual.
Ratarea lui „El Nino” din meciul cu Manchester United a stârnit râsete în toată lumea, iar înregistrarea cu luftul spaniolului a fost repetată de mii de ori. Un jucător din Brazilia a ținut să trăiască pe viu ceea ce a „realizat” Torres și a ratat identic într-un meci din America de Sud.
Scandalul din fotbalul românesc îi face pe oamenii de fotbal să se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă acțiunile DNA din ultimele două zile, încheiate cu arestarea șefului CCA, Vasile Avram, ar fi avut loc cu o jumătate de an mai devreme. Porumboiu este sigur că echipa sa ar fi ieșit campioană.
Patronul Stelei s-a declarat foarte mulțumit de măsurile luate de DNA în ancheta de la Comisia Centrală de Arbitri, precizând că în fruntea CCA ar trebui să vină Ion Crăciunescu și Aron Huzu, pentru care Becali garantează că vor face ca actele de corupăție din fotbal să se diminueze.
Gălățenii au devenit obsedați de Ligă și se obișnuiesc greu cu gândul că trebuie să mai joace și într-o competiție fără glamourul celei care începe la 21:45.
Morariu atacă o piață de 500 de milioane de euro, din care sportul nu ia nimic
Cu calmul său de neînchipuit, președintele COSR, Octavian Morariu, încearcă să găsească soluții optime pentru sportivi în anul preolimpic. Iar o pistă pe care merge fostul rugbist ar fi ca sportul românesc să recupereze bani din pariuri sportive. Dar la Ministerul Finanțelor Publice nu există niciun proiect legislativ referitor la acestea. Piața jocurilor de noroc este estimată la suma de 500 de milioane de euro, în vreme ce în pariurile sportive sunt implicați aproximativ 150 de milioane de euro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER