Localitatea slovacă Samorin a găzduită sâmbătă și duminică, 19 și 20 octombrie, a treia etapă a Circuitului European de floretă pentru cadete.
Localitatea franceză Meylan a găzduit sâmbătă și duminică, 19 și 20 octombrie, o nouă etapă a Circuitului European de sabie pentru cadeți, fete și băieți.
Duminică, 20 octombrie, s-a disputat ultima probă dedicată Campionatelor Naționale de spadă speranțe. În concursul de fete echipe, locul 1 a fost ocupat de CS Satu Mare, care a trecut în finală de LPS Craiova1, scor 45-36. În semifinale, sătmărencele au învins pe ACS Quarto București (45-29), iar oltencele au depășit pe CSM Oradea (45-34). Bronzul a revenit celor de la CSM Oradea, după 45-41 cu ACS Quarto București.
Sâmbătă seara, pe 19 octombrie, la Craiova a avut loc cea de-a treia ediția a Trofeului „Alfredo Bachelli” la spadă, seniori, feminin și masculin, la individual. Au participat peste 100 de sportivi din Grecia, Bulgaria, Italia, Macedonia, Olanda, Serbia și România, iar câștigători au fost Ana Maria Brânză și Cosmin Kortyan.
În proba feminină, Ana Maria Brânză a învins-o în finală pe Maria Udrea, scor 15-9. În semifinale, Brânză a trecut de Ana Maria Constantin, scor 15-8, iar Udrea și-a învins colega de la Steaua și de la lotul olimpic, Simona Pop Deac, scor 15-9.
Ziua a doua a Campionatelor Naționale de spadă speranțe a fost dedicată întrecerii masculine pe echipe.
Clubul ASC Corona Brașov a reușit zilele trecute să-l transfere, de la CSM Sibiu, pe schiorul alpin Achiriloaie Ioan Valeriu. Acesta are 24 ani, este brașovean la origini și este deja calificat la Olimpiada de la Soci, din 2014, la proba de coborâre.
Pe 30 Octombrie 2013, în sala Grand Ballroom a hotelului Caro din București se va desfășura a 3-a ediție a singurului concursdedicat performanței în domeniul mecanicii auto din România, „MECANICUL ANULUI”, concurs organizat de AD Auto Total în colaborare cu Wagner și Ferodo, în calitate de sponsori principali și Mann Filter- sponsor.
Volumul de vânzări Mazda continuă trendul ascendent pe piața din România. După primele nouă luni compania a comercializat local 409 unități, mai mult cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Sâmbătă, 19 octombrie, la Craiova are loc cea de-a treia ediție a Trofeului „Alfredo Bachelli” la spadă seniori, masculin și feminine. Competiția este închinată memoriei celui care a fost Alfredo Bachelli, omul care a pus practice bazele scrimei în Bănie.
Sâmbătă, 19 octombrie, Craiova va găzdui, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de spadă „Alfredo Bachelli”, fiind organizate întreceri de spadă masculin și feminin, la individual.
Campionatele Naționale de spadă pentru speranțe au început joi, 17 octombrie, în sala de scrimă Floreasca din București. Sub patronajul Federației Române de Scrimă, Naționalele de spadă speranțe se dispută la masculin și feminin, atât la individual cât și la echipe.
Federația Internațională de Scrimă a dat publicității clasamentele finale pentru sezonul 2012-2013. În proba de spadă, Ana Maria Brânză (29 de ani) a terminat sezonul pe locul I și a fost declarată cea mai bună din lume la arma ei.
Dacă floretiștii pleacă sâmbătă și duminică, 19 și 20 octombrie, în Grecia, floretistele merg în Slovacia, la Samorin, pentru etapa a III-a din Circuitul European de cadeți.
Localitatea franceză Meylan va găzdui sâmbătă și duminică, 19 și 20 octombrie, o nouă etapă a Circuitului European de sabie pentru cadeți, fete și băieți. În micuța urbe din sud-estul Franței vor fi prezenți 260 de sportivi din 11 țări.
Noul Duster a fost lansat aseară în România la un preț de pornire de 10.900 de euro. SUV-ul este al șaselea model restilizat al producătorului de la Mioveni
Spadasinele „roș-albastre” au câștigat ieri Cupa României și la echipe. În finală, fetele pregătite de Cornel Milan și George Epurescu au învins CSU Craiova (45-31)
Campionatele Naționale de spadă pentru speranțe încep joi, 17 octombrie, și vor fi găzduite de sala de scrimă Floreasca din București.
Ultima întrecere oficială pentru spadasinele senioare în acest an a avut loc miercuri, 16 octombrie, la Sala de scrimă Floreasca din București.
Însoțit de Florin Costea, Gabi Tamaș a făcut scandal duminică seara într-un club de manele din Cluj
În finala mică, Simona Pop a învins-o pe Amalia Tătăran, scor 15-12
Trofeul „Alfredo Bachelli” a ajuns la cea de-a treia ediție. Concursul este dedicat spadasinilor și va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, la Craiova.
Azi de dimineață, la Sala Floreasca a început întrecerea Cupei României la spadă senioare, proba individuală. La start s-au aliniat 40 de sportive de la 11 cluburi.
Sâmbătă și duminică, localitatea maghiară Hodmezovasarhely a găzduit o nouă etapă din circuitul „Fulop Mihaly” la floretă. Concursul a fost rezervat fetelor și băieților de 12, 13 și 14 ani. La start s-au aliniat 300 de copii din Serbia, Slovacia, Ungaria și România.
Marți și miercuri, 15 și 16 octombrie, Federația Română de Scrimă organizează Cupa României la spadă senioare, individual și pe echipe.
Localitatea elvețiană Montreux a găzduit vineri și sâmbătă, 12 și 13 octombrie, o nouă etapă a Circuitului European de spadă pentru cadeți. Concursul a fost rezervat exclusiv fetelor, iar la start au fost aliniate 89 de sportive din 13 țări.
Salonul Auto București și Accesorii 2013 se desfășoară în incinta complexului Romaero Băneasa pe parcursul a zece zile, de pe 10 până pe 20 octombrie. Țiriac Auto este prezent la eveniment cu un spațiu de expunere de 1.050 mp în interior și 407 mp în exterior, fiind cel mai mare stand din cadrul salonului, fapt care le permite să prezinte publicului cele mai reprezentative modele ale mărcilor din portofoliul Țiriac Auto.
Sus, în lumea gheții veșnice și plăcerea de a schia sau de aaluneca cu snowboardul durează mai mult – în Hintertux din Valea Ziller, chiar 365 de zile pe an. Din septembrie se deschid instalațiile de transport și pe ceilalți patru ghețari, iar sezonul principal începe de la jumătatea lunii octombrie. În Valea Ötzsezonul începe cu„Deschiderea ghețarului Maxxx Mountain First Snow” (12 – 13 octombrie 2013) și cu primele competiții de cupă mondială FIS ale iernii (26 -27 octombrie 2013), în Valea Pitz cu petrecerea pe ghețar, cu testare de echipamente și cățărări pe gheață (26 – 27octombrie 2013), iar în Valea Kauner cu „Kaunertal Opening”, eveniment iubit mai ales de snowboarderi și freerideri (11 – 13 octombrie 2013).
În perioada 10 – 20 octombrie toți vizitatorii Salonului Auto București și Accesorii pot afla mai multe informații și despre Raliul Sibiului. Etapa din Campionatul European de Raliuri este prima cu stand propriu la Salonul Auto București și Accesorii.
Unul dintre cele mai populare modele Honda în România, CR-V, este disponibil din octombrie cu noua motorizare diesel 1.6 i-DTEC – prima din seria de noi propulsoare Earth Dreams, ce livrează o putere de 120 CP și un cuplu de 300Nm.
Iosif Tamaș, tatăl proaspătului fundaș de la CFR, spune că fiul său are alcoolul în cap și că o dată pe lună bea foarte mult. Paul Enache și Cornel Dinu, oameni care au lucrat cu Gabi, deplâng și ei soarta jucătorului cu 63 de selecții în echipa națională
Săptămâna viitoare, marți și miercuri, 15-16 octombrie, Federația Română de Scrimă va organiza o nouă ediție a Cupei României la spadă senioare, la individual și echipe.
Duminică, la Budapesta a avut loc o etapa a doua a Circuitului European de cadeți. Cel mai bun rezultat al delegației României la floretă a fost reușit de sătmăreanul Benjamin Bodo. Deși e mai tânăr cu doi ani decât majoritatea participanților, Benjamin a încheiat concursul pe locul 11, din 2004 de sportivi.
Deținătoarea Cupei României va trebui să elimine echipa lui Viorel Moldovan pentru a ajunge în sferturile competiției
Casa Fotbalului va găzdui azi, de la ora 16:00, tragerea la sorți a optimilor Cupei. Cele 16 echipe au fost împărțite în trei urne, iar tragerea se va efectua astfel:
Duminică seara, la Budapesta s-a încheiat întrecerea de floretă din cadrul Circuitului European de cadeți, masculin și feminin.
Miercuri și joi, pe 2 și 3 octombrie, stelistul Radu Dărăban (30 de ani) a câștigat ultimele Cupe ale României, la individual și echipe, în calitate de sportiv. La sfârșitul concursurilor de la Timișoara, Radu a declarat că la finele acestui an se va retrage din activitatea de sportiv și se va apuca de antrenorat:
Memorialul „Paul Călin” la spadă seniori a ajuns duminică, 6 octombrie, la ediția a 17-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER