După startul slab de sezon, suporterii nu se înghesuie la casele de bilete pentru a fi alături de campioni în meciul de mâine seară
FC Vaslui a învins sâmbătă clar revelația Petrolul, scor 3-0, și se gândește cu optimism la deplasarea de miercuri de la Istanbul, cu Fenerbache, din turul III preliminar al Ligii Campionilor. Și asta mai ales pentru că Porumboiu se pregătește să-și îngroape jucătorii în bani!
CFR Cluj nu a obținut victoria nici la Piatra Neamț, iar formația din Gruia are cel mai slab start de sezon de când e finanțată de Paszkany. Numai două puncte a obținut trupa cluje
www.prosport.ro a anunțat sâmbătă în premieră faptul că Alvarez a sosit în România. El va semna azi cu Dinamo
Brazilianul Wesley se desparte de Vaslui, după trei sezoane extraordinare petrecute în România. Liga I e de ieri mai săracă, cel mai bun marcator străin din istoria fotbalului românesc alegând să joace pentru Al Hilal.
Clujenii au trimis la UEFA lista pentru preliminariile Ligii Campionilor. Ioan Andone putea să înscrie maxim 22 de fotbaliști, deoarece campioana nu are decât un jucător format în pepiniera proprie, pe Deac. Nu au prins lotul Panin, Piccolo, Maftei, Hora, Celestino, Rui Pedro, Godemeche și Ganea. Andone și șefii CFR-ului au decis să nu îi treacă pe listă pe Maftei și Piccolo, deoarece aceștia mai au de ispășit etape de suspendare în cupele europene.
Sosirea Barcelonei la București pentru amicalul cu Dinamo, de pe Național Arena,
Oli a încercat să-l aducă pe Wesley la Al Ain, dar a sfârșit prin a media transferul brazilianului la fosta sa echipă, Al-Hilal
Așa cum ProSport a scris încă de ieri, România pierde cel mai bun jucător străin care a evoluat în Liga I. Mutarea lui Wesley la Al
În urmă cu cinci ani, Horia Tecău renunța să mai joace la simplu și alegea, cu lejeritatea unui om conștient de capacitățile sale, turneele de dublu. Ion
În urmă cu cinci ani, Horia Tecău renunța să mai joace la simplu și alegea, cu lejeritatea unui om conștient de capacitățile sale, turneele de dublu. Ion Țiriac și Ilie Năstase l-au sfătuit să își considere opțiunile și să revină asupra deciziei. I-a ascultat, dar i-a refuzat. Între timp, a depășit granița milionului de euro în tenis și anul acesta a jucat a treia finală la Wimbledon. A pierdut-o, dar nu a transformat eșecul britanic într-o dramă. Uriașul de 1,93 de metri are, până la urmă, 1
Mazda va prezenta în premieră mondială noua Mazda6 Sedan la ediția de anul aceasta a Salonului Auto de la Moscova. Evenimentul va începe pe 29 august și va dura până pe 9 septembrie 2012.
Rapid a câștigat cu 3-1 manșa tur din turul II preliminar al Europa League cu MyPa, dar antrenorul Ioan Ovidiu Sabău nu are liniște pentru returul din Finlanda (mâine, ora 19:30 ).
Favorit să preia formația clujeană, după demisia lui Niculescu,
Wesley vrea să plece, dar mai lipsește acordul lui Porumboiu
Wesley Lopes (31 de ani) e aproape de a părăsi pe FC Vaslui, dar nu pentru Steaua, așa cum mulți ar fi crezut.
Adrian Mutu a evoluat la Cesena în sezonul trecut, iar după ce „căluții” au retrogradat, românul a rămas fără echipă.
Paszkany Arpad a pus tunurile pe jucători după pierderea Supercupei și după remiza din prima etapă, cu Mediaș (1-1).
Unul dintre liderii galeriei ardelenilor a dezvăluit că antrenorul i-a spus despre anumiți jucători că au făcut blat la meciul cu CFR. Niculescu și-a dat demisia din funcția de antrenor, dar își va duce până la capăt contractul de jucător pe care îl mai are cu „U”
FC Vaslui a ratat startul în noul sezon din Liga I după ce a făcut doar 2-2 în Giulești, cu Rapid, dar se poate califica mai repede decât ar fi crezut în play-off-ul Ligii Campionilor.
Într-o perioadă în care oamenii preferă Litoralul, aproximativ 4.000 de pătimași ai fotbalului și în special ai Rapidului au ales să-și încurajeze echipa în primul meci din Liga 1, cu FC Vaslui.
Eșecul cu 2-6 din meciul cu Pandurii a învolburat apele la „U”. Managerul Ana Maria Prodan a criticat pregătirea jucătorilor, lăsând impresia că vina îi aparține lui Niculescu, iar antrenorul i-a transmis imediat că nu se pricepe la fotbal.
CFR Cluj nu a trecut peste complexul Mediaș. Campioana a ajuns, după remiza de sâmbătă seara, scor 1-1, la șase meciuri consecutive fără victorie contra echipei lui Pustai.
Zilele lui Marius Niculae în tricoul lui Dinamo sunt numărate după ce interesul turcilor de la Sivasspor a crescut gradat în ultima vreme. Inițial, șefii lui Dinamo
Giuleștiul arată ca după o curățenie făcută în grabă. Un miros puternic de parfum ieftin înconjoară fiecare scaun vișiniu în timp ce rapidiștii umplu peluza de sub tabelă. Rapidul lui Sabău nu arată însă nicicum. Până acum s-a ascuns între dealuri și cântece din cimpoi și nimeni nu-i știe puterea. În fața giuleștenilor stă MyPa din Finlanda. Myllykosken Pallo pe numele ei complet. O amintire din nord, care aduce cu ea un zâmbet amar. Nu pe fețele rapidiștilor, ci pe cele ale fraților din Banat, care, înainte să fie prinși prin cramele din Recaș, au tras spaima vieții cu lunganii deloc obișnuiți cu cele 30 de grade din București.
Milos Pavlovic și Glauber Berti nu mai sunt doriți în Giulești din cauza salariilor mari și a evoluțiilor proaste din ultimul sezon
Evenimentele ciudate petrecute în timpul cursului organizat pentru arbitrii de Liga I la Baia Mare continuă să iasă la iveală. În ediția de marți, ProSport v-a prezentat felul în care Ion Crăciunescu a ales să se comporte în fața a celor peste 150 de arbitri, asistenți și observatori în timpul vizionării
O singură dată a fost Severinul în Liga I și nici măcar acel sezon nu i s-a contabilizat, petrecându-se pe timp de război, în 1941. 71 de ani a așteptat urbea dunăreană pentru a juca iar fotbal la nivel înalt. A mai avut echipe bune, chiar pe vremea când Ilie Balaci își făcea ucenicia ca antrenor acolo, dar a mai găzduit meciuri de Liga I doar când Știința și Pandurii s-au refugiat temporar pe „Municipalul” cosmetizat. Mâine însă, CS Turnu Severin va intra în istoria orașului. Așteptarea a fost lungă, iar debutul va fi unul pe măsură, contra lui Dinamo, un club care provoacă adversitate maximă în zonă.
Antrenorul Concordiei spune că nu are nimic de împărțit cu Reghecampf și așteaptă primul mci din noul sezon, care se va disputa pe stadionul din Ghencea.
Un vechi proverb spune că „nu-ți aduce anul, ce-ți aduce ceasul”. Așa s-a întâmpat ieri, când la un banal antrenament al Concordiei Chiajna și-a făcut apariția, în mod ciudat și total surprinzător, Adi Rocha (26 de ani).
Ioan Andone poate să rămână fără post la începutul lunii septembrie, așa cum a pățit și acum patru ani. Paszkany și Mureșan iau în considerare înlocuirea tehnicianului dacă echipa nu va ajunge în grupele Ligii Campionilor. Un motiv important în luarea deciziei finale va fi și jocul echipei, care până acum nu i-a impresionat pe șefii din Gruia. Cei doi oficiali sunt cunoscuți că pregătesc din timp modificările pe banca tehnică și în rândul lotului de jucători. Astfel, Paszkany are deja un prim nume pentru a-l oferta la începutul lunii septembrie dacă ardelenii vor rata grupele. Este vorba despre Augusto Inacio (57 de ani, foto), fostul tehnician al Vasluiului. Acesta le-a lăsat o impresie bună șefilor din Gruia pe când conducea formația moldoveană.
Dorinel Munteanu, antrenorul principal al Oțelului, s-a declarat aseară scandalizat de faptul că Viitorul Constanța va disputa primele trei meciuri din Liga I pe stadionul din Galați. „Mi se pare un lucru deplasat să acceptăm ca o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării să joace pe terenul nostru. În fotbal, principiile trebuie să fie respectate în favoarea propriei echipe. Nu știu cine a decis, eu nu am fost întrebat, probabil sunt lucruri sentimentale la mijloc, dar am învățat de-a lungul carierei mele că, din respect pentru echipa care joacă pe acest teren, nu poți să primești și alte formații. Această situație nu va strica relația mea cu Hagi, dar, de principiu, ăsta e punctul meu de vedere. Nu știu dacă voi veni la meciurile Viitorului, poate o să fie stadionul plin, deși noi ne chinuim de trei ani să îl umplem”, a spus Dorinel.
Înaintea primului meci din noul sezon, cu MyPa, din turul II preliminar al Europa League, de joi, ora 20:30, Sabău se confruntă cu o problemă serioasă.
Paszkany și Mureșan au dat primele semne de iritare după ce s-a pierdut Supercupa. Andone a mai fost demis de la CFR după ce a luat un titlu!
Claudiu Bumba (18 ani) e la doar câteva ore distanță de un împrumut în „Cizmă”. 75.000 de euro pentru împrumut și 400.000 de euro pentru un transfer definitiv sunt sumele pe care le oferă AS Roma. Și Udinese insistă pentru semnătura puștiului.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit ieri, la sediul ANST, cu reprezentanții celor 61 de federații sportive recunoscute în România pentru a discuta unele modificări legislative în domeniul sportului. Printre cei care au venit cu propuneri s-a aflat și Mircea Sandu, însă șeful FRF a fost luat în primire, pe un ton amical, de șeful executivului:
Ana Mărgulescu, fetița cu probleme grave la inimă și plămâni, continuă să primească ajutor. De ziua ei, a primit un dar important de la Talida Tolnai
Petrolul câștigă în stil de mare echipă meciul de prezentare în fața grecilor de la AEK Atena. Mustivar a deschis scorul, Grozav a reușit dubla, iar Cristescu și-a trecut și el numele pe lista celor intrați rapid în sufletul fanilor.
Șapte ani din viață își închid mâine bucla. Șapte ani de viață puțin mai altfel pentru mogâldeața cu păr bălai, ochi scăpărători de inteligență și zâmbet ce ar putea ilumina o casă întreagă.
La vârsta de șapte ani, orice copil se pregătește să facă primii pași la școală. Se desparte de grădiniță, de jucăriile de pluș și ia la întrebări abecedarul. Din păcate, nu e și cazul Anei Mărgulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER