Imediat după ce favoriții lor au obținut biletele pentru marea finală de pe Național Arena, suporterii spanioli ai celor două echipe au început să-și facă planul pentru deplasarea la București
Oficialii de la CFR au început deja tatonările pe piața transferurilor, chiar dacă sezonul nu este nici pe departe decis. Primul pas a fost cedarea pentru încă un an a lui Bud la Gaz Metan, de unde ar putea veni în vară fundașul Zarko Markovic (25 de ani).
Elevii lui Ionuț Badea vor încerca să spargă azi ghinioanele și să obțină prima victorie cu CFR în Liga I de când în Gruia finanțator e Arpad Paszkany. În nouă partide, clujenii au câștigat de șase ori și au făcut trei remize. „Întâlnim o echipă puternică, care probabil e mai încrezătoare după succesul cu Ceahlăul. Dar cu o organizare foarte bună putem obține victoria”, a spus antrenorul Brașovului, Ionuț Badea.
Petrolul speră să rămână în Liga I după ce a învins ieri pe Mioveni (3-1), o formație deja retrogradată.
Eroul Brașovului din meciul cu Dinamo (2-0), argentinianul David Distefano (24 ani), este un familist convins și recunoaște că s-a îndrăgostit de orașul Brașov și de mâncarea de la noi. Mijlocașul a dat vineri un gol și o pasă decisivă, dar nu consideră meciul drept cel mai important din cariera sa.
Finanțatorul Rapidului a negociat intens cu Marian Iancu trecerea lui Nikolic la echipa giuleșteană din vară, iar omologul său din Banat a confirmat că cele două părți s-au înțeles. Șocat de această mutare a fost Gigi Becali, cel care încă îl plătește pe atacant.
Mihai Stoichiță a făcut o alegere ciudată înainte de întâlnirea cu Răzvan Lucescu. Acesta a decis ca Florin Costea și Mihai Răduț să nu facă parte din lotul roș-albaștrilor, preferând în schimb să mizeze pe Nikolic și Tibi Bălan.
Galeriei Stelei nu i-au fost distribuite cele 406 bilete pentru că a amânat ridicarea acestora până când observatorul meciului a decis ca tichetele să fie blocate.
8.000 de oameni au umplut Giuleștiul aseară. 8.000 de suflete cu fulare vișinii la gât au cântat și au scandat pentru echipa lor așa cum o fac de ani buni. Adică frumos, ritmat, cu emoție. Într-un singur moment au uitat de cântece și de încurajări. Atunci când Mihai Stoica, dușmanul numărul unu pentru orice rapidist în viață, a ales să intre singur pe teren, sfidând nonșalant furia unui stadion întreg.
Marius Stan se temea înaintea meciului cu Târgu Mureș că echipa nu va reuși să mai câștige nimic în acest sezon. Șeful gălățenilor a avertizat chiar că se teme de retrogradare în cazul în care nu se vor schimba lucrurile. Scandalul dintre jucători și fani a scos la iveală starea tensionată din club. Oțelul nu a reușit să se impună în fața candidatei la retrogradare din Mureș, iar Oțelul se îndepărtează de locurile de Europa, la care încă spera Dorinel Munteanu și ai lui.
Dacia Lodgy, primul monovolum românesc, s-a lăsat dezbrăcat de secrete, în acest sfârșit de săptămână, în primul drive-test oficial. Iar primele impresii sunt plăcute. Design inspirat, spațiu generos, elemente noi de tehnologie și un preț excelent – acestea sunt principalele argumente ale lui Lodgy.
Paszkany spune că Jorge Costa a greșit pregătirea fizică în iarnă și se teme că visul unui nou titlu se va nărui. El gândește chiar că formația sa poate termina pe locul cinci!
Supărați de rezultatele Oțelului, fanii gălățeni și‑au așteptat jucătorii la revenirea de la Ploiești, pentru a le cere explicații după eșecurile cu Steaua și Astra. Discuția, civilizată la început, s-a transformat însă într-o ploaie de palme și înjurături venite din ambele părți.
Cu trei zile înaintea derby-ului cu Steaua, când Giuleștiul clocotește, iar suporterii au epuizat aproape toate biletele în 48 de ore, antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu (foto, 43 de ani), a acordat un interviu pentru ProSport.
Chinurile continuă pentru Pantelis Kapetanos (foto, 28 de ani). Atacantul adus de la Steaua în ianuarie 2011 a jucat puțin anul trecut, dar a început perfect 2012, cu 4 goluri în 4 meciuri. Accidentarea din partida cu Oțelul i-a curmat însă zborul.
Finanțatorul Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, ultimul reprezentant al „vechii gărzi” a patronilor din fotbalul românesc, povestește despre cele mai marcante momente ale „carierei” sale.
Sorin Cîrțu (56 de ani) nu și-a început deloc bine mandatul la Slatina. ALRO a făcut doar 1-1 acasă cu FC Bihor, dar înainte și după meci s-au petrecut evenimente deloc plăcute.
Ieri seară, în prezența a peste 400 de invitați, a fost lansat oficial în România noul CITROËN DS5, al treilea model al liniei DS. La evenimentul special de lansare au fost prezente numeroase vedete autohtone: Laura Cosoi, Dana Rogoz, Mădălina Drăghici, Roxana Ionescu, Dana Nălbaru, Florin Groza și Mihai Sturzu de la HiQ, Andreea și Cabral Ibacka, Zoli Toth de la Sistem, Mihai Bobonete din Las Fierbinți, Roxana Vancea. CITROËN DS5 poate fi comandat de astăzi în rețeaua de dealeri CITROËN din România, la un preț începând de la 26.900 euro (TVA inclus).
Tăietorii de Lemne au început antrenamentele pentru Campionatul Național – STIHL Timbersports, care va avea loc în iunie. După această competiție, cei mai buni atleți vor forma lotul României care va reprezenta țara noastră la modialele din septembrie de la Lillehammer, Norvegia.
Noua generatie i30 își face debutul pe piața locală, completând gama de clasă compactă Hyundai și abordând noua linie tehnologică și de design a mărcii. Integra
Ana Maria Brânză (27 de ani) este una dintre sportivele în care România își pune mari speranțe în cucerirea unei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Londra. A fost la un pas de a o obține în 2008, la JO Beijing, dar spune că atunci nu credea că poate ajunge în finală. Acum însă lucurile stau altfel. Ana Maria e numărul unu mondial la spadă individual și mare favorită pentru Londra.
Echipa de spadă a României este una dintre marile speranțe pentru un aur olimpic la Londra. Fetele antrenate de Dan Podeanu au ales Constanța pentru un cantonament de 10 zile și și-au exprimat dorințele pe nisipul, încă rece, al plajei.
Antrenorul celor patru fete fantastice, Dan Podeanu, e un tip extrem de modest. Nu îi place să se laude și își prezintă bilanțul pe ultimii zece ani în doar câteva cuvinte. „Se muncește cu generația asta de la 13 ani. Bilanțul o să mi-l fac la pensie, dar în ultimii zece ani avem cam 24 de medalii la Mondiale, Europene, la toate categoriile de vârstă”, spunea Dan Podeanu într-un interviu în ProSport de la finele anului trecut. Acum, după 10 zile de pregătire la Constanța, Podeanu spune că le vede pe fete super-motivate și e gata să parieze ca vor lua cel puțin un aur la Londra.
CCA-ul condus de Crăciunescu încă mai caută formula ideală pentru delegări. Enervat că nominalizările prin email, secrete în principiu, ajung totuși în mass-media, șeful arbitrilor a decis acum o săptămână să-i informeze pe arbitri prin telefon. Treaba a ținut doar șapte zile. Din acest week-end se trece iar la email!
Michel Platini, șeful UEFA, a adus miercuri după-amiaza trofeul Europa League la București, locul unde pe 9 mai va avea loc finala celei de-a doua competiții de pe bătrânul continent. Din păcate, cupa nu a atras prea mult privirile microbiștilor români.
Andreea Ibacka și Laura Cosoi conduc primele două modele din noua colecție CITROËN DS3 disponibilă și în România. După propunerile de stil de la Yves Saint-Laurent, Kenzo și Orla Kiely, CITROËN DS3 este disponibil într-o nouă culoare de caroserie Brun Hickory și cu o nouă colecție de decorațiuni pentru plafon realizate de câștigătorul italian al concursului de design CITROËN Créative Awards.
Sistemul de delegări al arbitrilor la partidele din Liga I, a II-a și a III-a începe să dea greș. CCA-ul a uitat să-l anunțe sâmbătă pe centralul Marian Balaci, din Drobeta Turnu Severin, că trebuie să arbitreze Dinamo II – Astra II (1-2) și a chemat de urgență o brigadă din București!
Jeep va fi sponsorul oficial al Clubului de Fotbal Juventus Torino pentru următoarele trei sezoane. Începând cu data de 1 iulie, numele Jeep va apărea pe echipamentul jucătorilor iar flota de autovehicule folosită de club va fi, de asemenea, sub sigla Jeep. Fiat S.p.A va include la rândul său imaginea Juventus în diferite campanii de promovare. Contractul are o valoare de 35 milioane euro și este valid până la data de 30 iunie 2015.
Iubitorii mașinilor pot vizita în perioada 4-8 aprilie un mini-salon auto care are loc în fața Casei Poporului. La Salonul Internațional Auto-Moto București, la care participă 65 de companii, sunt expuse în premieră națională Opel Ampera, Mercedes-Benz SL, Ford Ranger și Isuzu D-Max, dar lipsesc mărci de tradiție în România, cum sunt Dacia, Renault sau Volkswagen. Un bilet de intrare costă 15 lei.
Vinerea trecută s-a reaprins cel mai important subiect al anului legat de echipa de fotbal care a dominat România în sezonul 2011-2012. Fotbaliștii lui Dorinel Munteanu au apărut pe
Dinamo a învins-o pentru a treia oară pe Gaz Metan în acest sezon. Aseară a fost doar 1-0, în turul semifinalelor Cupei României, dar a părut cel mai dulce succes.
Etapa a 17-a din Liga a II-a, seria I, programează mâine (ora 13:30, DigiSport1) unul dintre cele mai interesante meciuri ale sezonului între Viitorul Constanța și Farul. Cum ambele echipe se află în lupta pentru promovare, confruntarea a dat naștere la o serie de șicane în săptămâna premergătoare jocului.
Județul Constanța are patru echipe în prima serie a Ligii a II-a (Farul, Viitorul, Săgeata și Callatis), dar un singur meci, cel dintre Farul și Viitorul Constanța poate fi considerat cu adevărat derby.
Ford a lansat ieri în România modelul B-Max, care se asamblează la Craiova. Cel mai ieftin B-Max, pe benzină, cu motor de 90 CP și versiunea de echipare Ambient, care se poate comanda chiar de azi, costă 13.400 de euro, dar cu trei tichete Rabla ajunge la 10.700 de euro! Ford estimează o producție de 60.000 de unități pentru anul acesta și de 100.000 de unități pentru 2013. Tot în aceeași perioadă, Ford va produce la Craiova și motorul 1.0 Ecoboost, 200.000 de unități fiind programate pentru 2013.
Ford a lansat azi în România modelul B-Max, care se asamblează la Craiova. Cel mai ieftin B-Max, pe benzină, cu motor de 90 CP și versiunea de echipare Ambient, ca
Ana Maria Brânză (28 de ani) este un monument de optimism. Dacă petreci câteva minute cu ea, îți încarci bateriile pentru cel puțin o săptămână. Spontană, imprevizibilă, mereu pusă pe glume, Ana Maria nu are deloc aerele unei vedete.
Nissan își reconfirmă poziția de lider al crossoverelor prin noua gama Qashqai, acum cu un upgrade de performanță și plăcere de a conduce, obținut prin tehnologii inovatoare, unice în segmentul C. Un motor complet nou, de 1,6 litri și sistem de patru camere integrate pentru vedere 360°, extrem de util la parcare, sunt senzațiile de pe Nissan Qashqai 2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER