Anul trecut, cei de la Consiliul Județean Timiș le-au stricat planurile celor ce conduc Timișoara, oferind Politehnicii doar 200.000 de euro, deși înțelegerea inițială era pentru un milion anual. În această săptămână, alb-violeții au mai primit o lovitură când au aflat că nici Primăria nu va mai putea da 9 milioane de lei în 2011 pentru Poli, așa cum a făcut în primii trei ani de contract.
Din înțelegerea cu Primăria, Timișoara pierde 1,5 milioane de euro, chiar dacă ar fi să câștige titlul! Astfel, faptul că Poli împlinește 90 de ani în decembrie nu este unicul motiv pentru care clubul condus de Marian Iancu își dorește cu orice preț cucerirea primului titlu de campioană din istorie. Banii pe care i-ar putea câștiga pentru o participare în Liga Campionilor i-ar scuti pe acționari de eforturi pentru acoperirea bugetului cel puțin pe anul acesta. Dacă ajunge în grupe, Poli poate încasa 15 milioane de euro și nu mai au nevoie de bani publici! Timișorenii se așteptau, conform bugetului publicat pe site-ului oficial, ca în 2011 să primească două milioane de euro de la conducerea orașului și 700.000 de euro de la CJT.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că nu se pune problema amânării debutului returului Ligii I, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile.
„Cum să se amâne campionatul? Returul nu se amână nici dacă o să fie zăpada de un metru”, a spus Dragomir.
Etapa a XIX- a Ligii I, prima a returului campionatului, este programată să înceapă vineri, 25 februarie.
Transferul lui Valentin Iliev (30 ani) în Ghencea îi pune în pericol locul lui Florin Gardoș în linia de fund a Stelei pentru acest retur. Lăcătuș se gândește să joace în această primăvară cu un cuplu de fundași alcătuit din Gerlado și Iliev, iar pe Gardoș vrea să-l urce în linia mediană, ca mijlocaș la închidere. Problema însă este că fundașul de 22 de ani nu se simte prea bine la mijloc, iar foștii săi antrenori sugerează că Florin trebuie să joace în apărare.
Victor Pițurcă (foto) ar vrea să revină la Universitatea, însă din postura de patron. Fostul manager încearcă îndepărtarea lui Mititelu din Bănie pentru ca apoi să reclădească Știința cu ajutorul autorităților locale.
Suspendat în ianuarie și apoi dat afară, o lună mai târziu, Victor Pițurcă vrea să-i dea replica lui Adrian Mititelu. Conform unor apropiați ai fostului manager general, acesta nu a renunțat la ideea de a-i lua echipa lui Mititelu.
Toyota a adus în România modelul Prius dotat cu tehnologia Hybrid Synergy Drive. Cu două motoare electrice și un mod EV, care permite condusul în modul exclusiv electric, vă puteți bucura de o accelerare puternică, o manevrare lină, o eficiență de top și cea mai bună performanță aerodinamică din clasa sa.
Descendentă a câștigătoarei premiului „Mașina Anului 2008″, noua Mazda2 vine cu o multitudine de calități în plus, evidențiindu-se între alte mașini din clasa mini. Acum, cu performanțe îmbunătățite și prietenoasă cu mediul, noua Mazda2 este perfect adecvată unui oraș mare și aglomerat precum Bucureștiul. Ce are în plus noua Mazda 2?
Ajuns la Dinamo în decembrie 2007, Dragoș Grigore (24 de ani) e om de bază în apărarea celor din „Ștefan cel Mare”, iar aseară a debutat la echipa națională, în amicalul cu Cipru. Viața lui Dragoș nu a fost însă deloc ușoară până acum.
Născut pe 7 septembrie 1986, la Vaslui, Dragoș și-a pierdut mama la doar doi ani și trei luni și a fost crescut de tată și de bunici. Rămas orfan de la o vârstă fragedă, actualul fundaș de fier al lui Dinamo a trebuit să se descurce de multe ori singur. „Dragoș e un copil extrem de cuminte și de credincios. De mic a fost obișnuit cu greutățile vieții și nu a fost deloc răsfățat. Și-a ajutat mereu tatăl și bunicii la treburile gospodărești, iar la școală a încercat să fie tot timpul printre cei mai buni”, ne-a povestit Costache Dumitriu, socrul său. Dragoș, care nu a început noul an tocmai bine după ce și-a pierdut ambii bunici, este căsătorit de doi ani și jumătate cu Ilona, iar socrul său, Costache, îl iubește ca pe propriul fiu: „Dragoș e un tip extraordinar de cuminte. Puținii bani pe care-i câștiga din fotbal îi dădea tatălui său pentru a renova apartamentul. În plus, e foarte credincios. Rar mi-a fost dat să văd un tânăr așa de credincios ca el”.
www.prosport.ro a anunțat duminică la prânz în exclusivitate că Lacina Traore a plecat la Kuban Krasnodar. În schimbul său, CFR a încasat patru milioane de euro. Banii au fost însă plătiți
2 februarie 1993 este una dintre zilele cele mai triste ale fotbalului românesc. Este ziua în care Michael Klein, unul dintre cei mai buni fotbaliști români, și-a pierdut viața. Klein a murit în timpul unui antrenament susținut cu echipa sa, Bayer Uerdingen. Azi, când se împlinesc 18 ani de la moartea sa, Dominique, fiica lui de 20 de ani, îi transmite un mesaj prin intermediul ProSport.
Victoria Brănești a învins azi pe NK Osijek (Liga 1 din Croația) cu 2-0 (0-0). Golurile trupei lui Ilie Stan au fost marcate de Ispir (70) și Vasilescu (83).
Brănești (rep. I): Stoicescu – Maghici, Poverlovic, Matei, Nicola – Fl. Petre, Olariu, D. Popa, Avram – D. Todoran, V. Simion Brănești (rep. a II-a): Bordeianu (75 Savu) – Străuț, Sg. Bar, Isac, Lorincz (65 Iacob) – Novac (80 V. Alexandru), Ispir, Călințaru, Zuluf (65 Vasilescu) – B. Oprea, Coman Antrenor: Ilie Stan
Lui Mititelu i se pregătește ceva. Contestatarii săi au de gând să aștepte implicarea Fiscului care, din cauza datoriilor, ar putea să intervină și să scoată Universitatea la vânzare! „Nu a zis el că vreau să-i iau clubul? Uite că vreau să-i iau clubul. Toți suporterii vor ca acest om să nu mai fie la Craiova și eu o să fac tot posibilul să se întâmple acest lucru”, a confirmat Pițurcă (foto).
Lena Rohozneanu, jumătatea handbalistului Mihai Rohozneanu, șochează din nou. După ce pe 30 septembrie a apărut în exclusivitate în ProSport, într-un pictorial incendiar alături de soțul său, Lena a pozat de curând pentru site-ul cafeonline.ro.
Fostă Miss Banat și Top Model România, Lena a realizat zilele trecute o altă premieră, pozând complet goală. Fotografiile, care au fost date publicității zilele trecute, au fost realizate de Adrian Stoicoviciu, iar producătorul Alin Bărbulescu ne-a motivat alegerea: „Noi, cei care lucrăm la onlinecafe.ro, suntem vânători de lucruri inedite. Lena e celebră prin prisma soțului ei, care e un handbalist de top în România, și ne-am gândit că s-ar potrivi cu ceea ce ne dorim noi. Sigur, e și o femeie frumoasă, care suntem convinși că va atrage foarte multe priviri”.
„Cadou de Sfântul Valentin”
Lena s-a decis destul de greu să pozeze complet goală, discuțiile dintre cele două părți purtându-se pe parcursul a două săptămâni. Totuși, ea nu regretă alegerea și spune că pozele sunt cu dedicație pentru soțul ei. „Am făcut pozele pentru a-i oferi un cadou inedit soțului meu de Sfântul Valentin. El mă sprijină foarte mult în tot ceea ce fac și e cel cu care mă consult înainte de a lua orice decizie de acest fel. A fost prima dată când am pozat nud pentru un site, am avut ceva emoții, dar oamenii au fost profesioniști”, a declarat Lena, care urmează să pozeze curând în reclame pentru un producător auto și pentru un producător de iaurturi.
Lena Ro
Cristian Adrian Lixandru (foto mare, în centru, 31 de ani) va fi arbitru de rezervă la jocul de mâine-seară, din returul sferturilor de finală din Cupa Spaniei, dintre Betis Sevilla și FC Barcelona. Cristian e plecat de opt ani în Spania și întruchipează profilul românului care a reușit să se impună în străinătate prin propriile forțe.
Fost fotbalist la Jiul Petroșani, Juventus București, Astra II, Chimistul Valea Călugărească și Metalul Filipeștii de Pădure, Cristian Adrian Lixandru a plecat în Spania în 2003 pentru a duce un trai mai bun. S-a stabilit în Zaragoza și s-a angajat la o firmă de IT. În paralel cu meseria de IT-ist, Cristian s-a ocupat intens și de pasiunea sa cea mare: arbitrajul. După trei ani de cursuri și examene la Madrid, românul a debutat în fotbalul spaniol conducând meciuri din ligile inferioare din Spania: „În România arbitrez de la 14 ani. În Spania am debutat ca arbitru în 2006. În cei patru ani am condus de la centru echipe importante, precum Alaves și Logrones, și am fost rezervă la jocuri din Segunda ale lui Albacete, Numancia și Barcelona B”.
1.400 de euro ca rezervă la Betis – Barcelona Când am adus vorba de meciul de mâine, vocea lui Cristian tremura, dar replica a venit rapid: „Chiar dacă voi fi doar rezervă, pentru mine e o realizare. E un meci important și sper să vină ziua când voi conduce Barcelona de la centru”. Pentru faptul că va fi rezervă la jocul de la Sevilla, Cristian va încasa 1.400 de euro. „În acest moment câștig mai mult din
La întâlnirile din această săptămână cu oficialii cluburilor din Liga a II-a și a III-a, președintele FRF, Mircea Sandu, a promis schimbarea sistemului competițional până în 2013 sau 2014. Obiectivul: o serie de Liga a II-a cu 18-20 de echipe, iar în Liga a III-a patru serii a câte 16 echipe, dar și un al patrulea eșalon pe regiuni. Întrebarea care se naște văzând acest plan este ce se va întâmpla cu Liga I.
Scandalul e la el acasă în Bănie. Adrian Mititelu se simte tot mai singur la Craiova, iar gesturile sale sunt tot mai disperate, ajungând până la amenințări cu bătaia la adresa președintelui Silvian Cristescu.
Tensiunea crește în Bănie odată cu apropierea reunirii echipei. Războiul dintre Adrian Mititelu și oamenii din stafful lui Victor Pițurcă pare să fi atins apogeul în urmă cu câteva zile, atunci când, spun unele surse din cadrul clubului, Mititelu l-ar fi amenințat cu bătaia pe președintele Silvian Cristescu prin intermediari. Cei doi s-au și intersectat săptămâna trecută în club, pentru prima dată după izbucnirea scandalului, dar s-au evitat reciproc, întâlnirea terminându-se fără incidente.
În 2010, Dacia a vândut 348.723 vehicule, volum superior cu 12 % față de cel realizat în anul 2009. Ritmul de creștere a vânzărilor Dacia a depășit astfel pentru al șaselea an consecutiv 10%, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând să se dubleze între 2005 și 2010.
Dinamo se reunește astăzi pentru a pregăti returul, iar noutățile din vestiarul lui Andone sunt… doar două, deocamdată: Eugen Crăciun, revenit după împrumutul la Astra, și un tânăr stoper de la Șimleul Silvaniei. Pe numele său Raul Crișan, fundașul vrea să-i urmeze exemplul colegului său de la Satu Mare, mult mai cunoscutul Florin Gardoș, surpriza de toamnă a rivalilor din Ghencea. „Șase ani au jucat împreună la juniori și încă alți doi la seniori, iar de fiecare dată Raul a făcut mereu primul pas. Asta până în Liga I, când a fost invers. Florin a izbutit, iar acum prietenul său, văzând succesul lui, s-a ambiționat la culme”, povestește Dacian Nastai, antrenorul care i-a descoperit și crescut pe Gardoș și Crișan. Nici Raul nu ocolește subiectul, însă exclude vreo asemănare cu prietenul său.
„Nu sunt «noul Gardoș», ci doar prietenul lui”
„Nu sunt «noul Gardoș», sunt prietenul lui Gardoș. El e cine e, eu sunt eu. Avem calități diferite, acum suntem prieteni la cafea și dușmani pe teren”. Pentru caracterizarea amănunțită a răspuns tot omul care i-a crescut. „Raul e mai cuminte și s-a impus pe teren prin forță, în timp ce Florin a fost mai calculat și mai atent la detalii”, explică Nastai.
Idolul Tamaș Întrebat despre fotbalistul preferat, Crișan nu ezită. „Păi am ajuns la Dinamo, deci nu are cum să-mi placă decât Tamaș. Cred că am și din calitățile lui. Sper să-i calc pe urme și să reușes
Istvan Kovacs (26 de ani), cel mai tânăr arbitru internațional din Europa, și-a petrecut Sărbătorile de iarnă alături de familie și prieteni, la Carei. Într-una dintre diminețile geroase ale acestui început de an, Istvan a acceptat provocarea ProSport de a ne dezvălui modul în care a ajuns arbitru, sacrificiile pe care ți le cere o astfel de meserie, dar și satisfacțiile ei.
La 22 de ani, Florin Gardoș trăiește cel mai frumos moment al vieții. După 11 ani și jumătate petrecuți în ligile inferioare, fundașul sătmărean a făcut saltul pe care orice fotbalist și l-ar dori: un contract la Steaua. ProSport l-a desemnat pe Florin cel mai bun jucător din Liga a II-a în sezonul 2009-2010, iar cu ocazia înmânării premiului, el ne-a dezvăluit câteva din aspectele mai puțin cunoscute ale carierei sale. Cum a fost prima zi din viața ta de fotbalist? Pe când aveam 10 ani, un prieten alături de care mă jucam în fața blocului mi-a spus să mă duc cu el la fotbal. El era deja legitimat la juniorii Olimpiei și a vrut să mă ducă și pe mine acolo. Îmi aduc aminte că primul antrenament nu a fost deloc plăcut, a fost fizic. Primii trei ani am jucat ca și libero, dar cum în fotbalul mare acest post a început să dispară, am fost reprofilat ca fundaș central. Și de atunci pe acest post am rămas.
Primul meci în Liga a II-a cum a fost? Aici e ceva de povestit. Înainte de a ajunge la Chiajna, am făcut pregătirea cu cei de la FC Ploiești. Dar, cu trei zile înainte de startul campionatului, când a trebuit să semnez contractul, mi-au pus niște clauze care nu mi-au convenit. Nu ne-am înțeles și am plecat la Chiajna. Imediat, în prima etapă, am jucat cu FC Ploiești și am pierdut cu 1-2, meci în care eu am intrat câteva minute.
Eșecuri în primele șapte meciuri din Liga a II-a!
Dar primul joc ca titular? A fost un meci cu Dinamo II, scor 0-1, gol Miranda. Îmi aduc aminte că am a
Adrian Mititelu e tot mai singur în Craiova. Părăsit de fani, autorități și de o mare parte din jucători, Mititelu a „reușit” să-și atragă și antipatia fostelor glorii care nici nu se gândesc să-și mai asocieze numele cu el. Din ce în ce mai suspicios pe Victor Pițurcă, Adrian Mititelu caută soluții pentru a-l îndepărta pe tehnician din Bănie.
Scandalul pare că a devenit o obișnuință la Universitatea. Diferă doar motivele, iar cel mai nou este soarta lui Valerică Găman. În timp ce Victor Pițurcă ar fi dispus să-l împrumute, Adrian Mititelu se opune cu vehemență.
Handbalista l-a schimbat pe vârful Bud, de la CFR, cu atacantul Raymond Lukacs, de la Astra Gabriela Szucs (26 de ani), interul formației Oltchim Râmnicu Vâlcea, nu a stat prea mult timp singură. După despărțirea de Cristi Bud, ea și-a găsit fericirea în brațele unui alt atacant, vârful Raymond Lukacs, de la Astra Ploiești. Gabrielei Szucs îi plac fotbaliștii, mai ales atacanții. De două luni, handbalista de la Oltchim trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Raymond Lukacs, atacantul Astrei Ploiești. Cei doi s-au cunoscut într-o cafenea din Oradea, Raymond fiind cel care a făcut primul pas în această relație. „Am văzut-o întâmplător într-o cafenea din Oradea. La început nu știam cine e, nu știam că joacă la Oltchim. Mi-a plăcut din prima și de atunci suntem împreună”, a declarat Raymond pentru ProSport. După ce au petrecut Sărbătorile de iarnă, cei doi s-au întors deja la echipele lor. Gabi Szucs e la Vâlcea pentru a relua pregătirile cu Oltchim, iar Lukacs se află la Ploiești, pentru că Astra se reunește pe 4 ianuarie!
De la Dacia și până la BMW sau Audi, producătorii de mașini se vor întrece și în 2011 să scoată la lumina reflectoarelor automobile pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile. ProSport a făcut o scurtă selecție a celor mai interesante mașini a căror lansare este anunțată pentru acest an și vă prezintă câteva amănunte în avanpremieră.
BMW 650i are limitator de viteză
Noul BMW 650i va fi lansat în primăvara acestui an. Noul model german impresionează prin viteza de ridicare și strângere a acoperișului, aceasta fiind de 19, respectiv 24 de secunde. Operațiunea poate avea loc în mișcare, cât timp viteza nu depășește 45 km/h. 400 de cai putere permit BMW-ului 650i decapotabil să atingă 100km/h în doar 4,9 secunde. Viteza maximă este de 250 km/h și e limitată electronic.
Antrenorul Victoriei Brănești, Ilie Stan a revenit azi în București după vacanța de iarnă petrecută la Lepșa alături de familiei și prieteni. În noul an, tehnicianul formației ilfovene are trei dorințe: „Înainte de toate vreau să scap de cârje (n.r. – Ilie a fost operat de menisc imediat după terminarea sezonului), apoi vreau să jucăm meciurile de acasă la Brănești și, nu în ultimul rând, îmi doresc să evităm retrogradarea”.
Revenirea lui Dusan Uhrin la Poli Timișoara i-a bucurat pe mulți bănățeni, însă cel care a primit cu cea mai mare satisfacție vestea este Cristian Low, omul care acum doi ani a fost translatorul cehului. Cristian Low a muncit alături de Uhrin atât la Poli Timișoara, cât și la CFR Cluj, însă lucrurile nu au luat o turnură favorabilă pentru el după ce tehnicianul ceh a părăsit România.
Originar din Caraș-Severin, Low este profesor de volei la un liceu cu profil sportiv din Timișoara. În urmă cu un an, constrâns de problemele financiare, a decis să își ia o a doua slujbă, aceea de taximetrist. A fost nevoit să muncească zi și noapte, dar nu a încetat niciodată să spere că Dusan Uhrin va reveni la echipa alb-violetă, iar el va putea simți din nou din interior febra partidelor tensionate din Liga I sau din cupele europene. Numirea lui Uhrin a însemnat automat și reangajarea lui Cristian Low ca translator la Poli, astfel că, odată cu prima ninsoare din acest an din Timișoara, profesorul de volei a renunțat la slujba de taximetrist.
Universitatea a făcut la finele lui 2005 una dintre cele mai profitabile afaceri din fotbalul românesc. Pentru doar 50.000 de dolari și-a asigurat serviciile fraților Costea, care acum valorează de 100 de ori mai mult! ProSport a intrat în posesia acordului de transfer al lui Florin Costea de la CSM Rm. Vâlcea la Universitatea. Conform actului, Știința a plătit pe Costea o sumă care acum pare ridicolă: 22.000 de dolari! În total, fotbalistul a costat 50.000 de dolari.
Alin Trandafir, director sportiv la CSM la acea vreme, explică: „Florin, când s-a transferat de la Rarora la CSM, a făcut-o sub o anumită condiție, iar Craiova, pe lângă banii plătiți clubului, a stins acea datorie către o persoană, în numele CSM‑ului. În total, Craiova a plătit în jur de 50.000 de dolari”. În ceea ce-l privește pe Mihai Costea, acesta a ajuns gratis în Bănie! „Mihai Costea a semnat direct cu Craiova, atunci când a semnat și Florin. Conform înțelegerii dintre cluburi, în următorii ani au mai ajuns gratis la Vâlcea, în contul transferului lui Mihai, sub formă de împrumut, încă 4-5 jucători ai Craiovei”, a mai spus Trandafir.
Florin Gardoș (22 de ani) a avut un an fulminant din punct de vedere sportiv. Fundașul central a ajuns în doar șase luni din Liga a II-a, de la Concordia Chiajna, titular la Steaua. Mai mult, Gardoș a intrat în atenția selecționerului Răzvan Lucescu, care l-a și convocat la amicalul cu Italia din noiembrie (scor 1-1). Precum în basme, Florin a crescut în jumătate de an cât alții în patru-cinci și a arătat în această toamnă că are toate argumentele pentru a ajunge unul dintre cei mai buni fundași centrali din România.
Cosmin Contra tocmai a fost concediat la finalul turului de Marian Iancu de la Poli Timișoara, însă rezultatele și jocul bănățenilor au făcut ca tehnicianul să nu ducă lipsă de oferte. Acum, „Guriță” este solicitat de Vasile Șiman, patronul Sportului Studențesc.
Fostul fundaș al lui AC Milan și Alaves este considerat antrenorul perfect pentru a salva de la retrogradare „Gașca nebună”. Iar modalitatea de a face oferta mai atractivă a fost deja gândită de finanțatorul bucureștenilor. Contra va fi adus în calitate de antrenor-jucător, putând în acest fel să își amâne măcar cu o jumătate de sezon momentul retragerii din activitate. Conform surselor din cadrul echipei Sportul, negocierile vor începe până la finalul lui 2010.
Adrian Mititelu și Victor Pițurcă nu se mai înghit. După ce și-a exprimat nemulțumirea în ceea ce-l privește pe Piți, bossul Științei l-a atacat și pe președintele Silvian Cristescu.
La doar două zile după ce a recunoscut că nu se mai înțelege cu Pițurcă, Mititelu l-a atacat și pe Cristescu, mâna dreaptă a managerului Științei. „Este hazlie afirmația lui Silvian Cristescu că sosirea lui Florin Costea la Universitatea i se datorează. Este jenant că nici măcar nu știe costurile de transfer. Dacă tot a adus vorba de jucătorii pe care i-a propus, trebuia să spună despre cei care ne-au costat sute de mii de euro și pe care i-am pierdut gratis. Mulți chiar s-au lăsat de fotbal!”, a spus Mititelu, conform editie.ro. Bossul Științei nu s-a oprit însă aici și l-a acuzat pe președinte că îi dorește răul lui Silviu Lung jr: „Cum poți să spui că s-a dat bolnav ca să nu apere în Cupă cu Dinamo?! Cristescu i-a dezinformat pe mulți în Craiova, inclusiv pe Pițurcă, îndrugând tot felul de povești cu Lung”.
Pentru prima dată în istoria de 47 de ani a concursului, un autovehiculul electric 100%, Nissan Leaf, a primit pe 29 noiembrie premiul „Mașina anului 2011 în Europa”. Printre rivalele Leaf s-au numărat mărci importante, cum ar fi Alfa Romeo, Citroën, Dacia, Ford, Opel/Vauxhall și Volvo. De ce a învins Leaf?
Nissan Leaf este echipat cu un motor electric amplasat în partea din față, care pune în mișcare roțile din față. Motorul are o putere de 80 kW și un cuplu motor de 280 Nm, suficient pentru atingerea unei viteze de 145 km/h. Motorul electric este alimentat de o baterie litiu-ion laminată cu o putere de peste 90 kW. Mașina are o autonomie de 175 km.
Autovehiculul este complet echipat cu funcții, cum ar fi frânare regenerativă, aer condiționat, sistem de navigație prin satelit, cameră pentru asistență la parcare și sistem IT și telematic de ultimă generație.
Marius Lăcătuș nu a fost scutit de probleme atunci când a trebuit să alcătuiască echipa pentru jocul de aseară cu Universitatea Cluj. Titular indiscutabil în ultima perioadă, Florin Gardoș a ratat meciul de ieri din cauza unei accidentări.
Fundașul central Florin Gardoș (22 de ani) s-a accidentat în prima repriză a meciului din Europa League, cu Liverpool (scor 1-1), și a urmărit de la televizor ultimul joc oficial al Stelei în Liga I în acest sezon.
S-a lovit în meciul cu Liverpool Gardoș, care a suferit o entorsă la glezna stângă, a tras din greu să termine pe teren meciul cu englezii, iar ieri-dimineață stafful Stelei a decis să nu riște și să-l lase în afara lotului pentru disputa cu „U” Cluj. Florin s-a antrenat separat în fiecare zi, fără a forța, și peste două zile va relua pregătirile în ritm normal alături de ceilalți colegi. În consecință, mai mult ca sigur, Gardoș va juca titular la Napoli, în meciul decisiv pentru calificarea în turul următor al Europa League.
Kapetanos a căzut și el În afară de Florin Gardoș, Steaua l-a pierdut pentru jocul cu echipa ardeleană și pe vârful Pantelis
Dacia Duster nu e, cu siguranță, cea mai frumoasă și mai bună mașină din lume, dar succesul de care se bucură, mai ales pe plan extern, m-a făcut să mă întreb care e secretul ei. Fan declarat al emisiunii „How it”s made”, de pe Discovery Channel, mi-am propus să văd cu ochii mei cum se fabrică un Duster.
Într-una din diminețile surprinzător de călduroase ale acestei luni, am pășit pe poarta uzinei și, timp ce cinci ore, am parcurs întreg procesul de fabricație al primului SUV al Dacia.
1 PRESAJUL – 95 de tone de tablă se folosesc pe zi pentru Duster
Prima etapă a procesului de fabricație este presajul. Tabla sosește în bobine mari de la diverși furnizori din țară și străinătate, este tăiată la diferite dimensiuni, iar apoi este introdusă de muncitori în presă, unde, cu ajutorul unei matrițe, ia diferite forme. Într-o zi se folosesc 95 de tone de tablă pentru realizarea a 1.370 de Dustere. Tabla sosește la Mioveni din Italia, Slovenia, Turcia și de la Mittal Steel Galați, iar grosimea ei diferă de la 0,6 la 3,5 mm. Presele cântăresc între 250 și 1.000 de tone și, pe lângă tablele pentru caroserie, realizează și 30% din necesarul de piese de tablă al uzinei. În ciuda normelor de securitate a muncii extrem de ridicate, presajul este secția cu cel mai ridicat risc de accidente.
2 CAROSERIA – 5.298 de puncte de sudură se aplică unui duster 4×4
După ce tabla ia diferite forme în secția de presaj, ea ajunge în secția de caroserie, acolo unde se îmbină cu ajutorul punctelor de s
Dialogul de marți seara dintre Victor Pițurcă și Marian Iancu, care a avut accente rasiste și discriminatorii, a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin vocea președintelui Csaba Aszaloș, CNCD solicită luarea de măsuri dure și imediate, dar FRF și LPF întorc spatele acestui scandal.
„Am sesizat Liga și federația și am cerut să se ia măsuri imediate împotriva celor doi. Conform articolelor 50, 52 și 54 din Regulamentul Disciplinar, cei doi trebuie amendați și suspendați până la un an din fotbal. Dacă LPF și FRF nu vor lua niciun fel de măsuri, vom sesiza UEFA”, a spus Csaba Aszaloș.
„Prima sancțiune e avertismentul”
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat aseară că nu știe nimic despre sesizarea CNCD și spune că e puțin probabil ca Iancu și Pițurcă să fie suspendați: „Nu știu nimic de nicio sesizare. Nu pot să spun eu ce sancțiuni merită. Articol în regulament există pentru jigniri, iar cea mai dură sancțiune este persona non grata. Dar e greu să se ajungă să fie declarat cineva persona non grata în fotbalul românesc. Prima sancțiune e avertismentul, apoi amenda și apoi suspendarea”. Mircea Sandu a completat: „Probabil că Piți a fost rău de tot călcat pe coadă de reacționează așa, dar, oricum, e inadmisibil”.
Nea Piți a căzut în plasa lui Iancu! Oameni buni, opriți-vă, se uită și copiii voștri la televizor! Ciprian Marica, atacant Stuttgart
Nu este normal ceea ce s-a întâmplat între Pițurcă și Iancu și aduce foarte multe prejudic
Dincolo de forma bună a lui Bogdan Stancu și a lui Ciprian Tătărușanu, unul dintre realele câștiguri ale Stelei în acest sezon este fundașul central Florin Gardoș (22 de ani). Adus în vară în Ghencea, Florin s-a impus rapid în prima echipă, acolo unde face un cuplu tot mai sudat cu Geraldo. Ascensiunea lui Gardoș este explicată, în primul rând, prin educația exemplară, dar și prin viața extrasportivă fără cusur. Cu toate acestea, copilăria sa nu a fost lipsită de întâmplări neplăcute, episoade care ar fi marcat chiar și un om matur.
Unul dintre aceste momente, care s-a petrecut la un antrenament, pe când Gardoș era junior în echipa LPS Satu Mare, a fost relatat de antrenorul său de atunci, Dacian Nastai. „La finalul toamnei anului 2005, la un antrenament normal, pe un teren de la marginea orașului, Florin i-a salvat viața unui coleg de-al său. La o simplă miuță, Daniel Goge a căzut pur și simplu pe teren și și-a înghițit limba. În acel moment, atât eu, cât și copiii am încremenit. Singurul care a reacționat a fost Gardoș. A fugit repede la vestiar, și-a luat telefonul și a chemat salvarea. Eu aveam telefonul în buzunarul de la trening, dar nu am realizat ce trebuie să fac. Eram pur și simplu blocat. Cine știe ce se întâmpla dacă Florin nu chema repede salvarea”, a declarat Nastai, care a lucrat cu Gardoș timp de șase ani.
„Am făcut un lucru normal” Florin Gardoș și-a adus aminte și el de întâmplarea nefericită prin care a trecut fostul său coleg și spune că nu se consideră
În cel mult două săptămâni, Guvernul României va aproba Ordonanța de Urgență prin care toți șoferii vor fi obligați să‑și echipeze mașinile cu cauciucuri de iarnă în perioada 1 noiembrie – 31 martie.
„Mă interesează siguranța cetățeanului în trafic. Cei care sunt pregătiți pentru iarnă nu trebuie să fie victimele celor nepregătiți. Noi, la Ministerul Transporturilor, avem multe costuri când trebuie să deblocăm un drum blocat de mașinile care nu s-au pregătit pentru iarnă și, personal, cred că este o măsură bună”, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu, pentru Mediafax.
Proiectul de lege prevede că șoferii de autoturisme și camioane vor fi obligați să utilizeze anvelopele de iarnă în perioada 1 noiembrie – 31 martie. În caz contrar, ei vor fi nevoiți să plătească amenzi cuprinse între 2.500 de lei și 4.000 de lei și să achite daunele aduse elementelor care compun drumul. Aceste sancțiuni vor fi aplicate și în cazul în care mașinile nu au montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate, în perioadele în care șoselele sunt acoperite cu gheață sau polei.
În 1992, Daniel Prodan s-a transferat la Steaua și a devenit în cel mai scurt timp unul dintre fundașii centrali de bază atât în Ghencea, cât și la echipa națională. La 18 ani distanță, în vara acestui an, Steaua a adus un nou fundaș central din Satu Mare, pe Florin Gardoș, despre care se spune că va ajunge în scurt timp cel mai scump transfer al echipei lui Gigi Becali.
Florin Gardoș a venit în Ghencea în vara acestui an, la cererea lui Victor Pițurcă, și a debutat la Steaua în meciul cu Victoria Brănești (2-1), în etapa a IV-a. Deși a prins doar trei minute, Florin a avut răbdare și, ca un ardelean adevărat, și-a așteptat rândul. Iar când a fost titular, evoluțiile sale nu au dezamăgit. Mai mult, la meciul de joi cu Utrecht, Florin a marcat primul gol în Europa și primul pentru Steaua.
Dacia Duster a reușit performanța de a ajunge în finala „Mașina anului 2011 în Europa”, o premieră pentru un model produs în România. În 2008, Sandero a fost pe lista nominalizaților, dar nu a ajuns în finală.
Alături de Dacia Duster, în finală se mai află Nissan Leaf, Alfa Romeo Giulietta, Citröen C3/DS3, Ford C-Max, Opel Meriva și Volvo S 60/V 60. Duster a impresionat juriul prin fiabilitate, prin comportamentul pe teren accidentat și prin excelentul raport calitate/preț. Succesul SUV-ului de la Mioveni este salutat și de oficialii Dacia. „Suntem mândri de faptul că Duster se numără printre cele șapte finaliste ale celei mai presÂtigioase competiții auto din Europa. Cu cele peste 80.000 de comenzi înregistrate până acum în întreaga lume, Duster este un formidabil ambasador al mărcii Dacia și al României”, a declarat Fabrice Cambolive, directorul Direcției Comerciale Dacia-Renault-Nissan.
Câștigătorul va fi anunțat pe 29 noiembrie de un juriu format din 59 de jurnaliști din 23 de țări europene, inclusiv din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER