După Coman, Măldărășanu, Buga și Surdu, Lucescu jr vrea să mai aducă în prim-plan un fotbalist cunoscut: Alin Stoica. Fostul stelist se pregătește de două zile cu echipa de sub Tâmpa și a declarat că este extrem de bucuros să lucreze cu Răzvan Lucescu. „Am avut oferte și de la alte echipe din Liga I, dar, când m-a căutat Răzvan, am acceptat din prima. Îl cunosc bine și mă bucur că voi lucra cu el”, a declarat Alin Stoica.
Acesta a mai spus că noua sa echipă poate să își atingă ușor obiectivul propus în acest sezon, acela de a ajunge în Cupa UEFA. „FC Brașov este o echipă puternică și cred că rezultatele din tur o îndreptățesc să spere la un loc de Cupa UEFA”, a afirmat Alin, care va semna o înțelegere valabilă șase luni, cu drept de prelungire pentru încă un an.
„Va juca doar pentru prime” Mutarea a fost recunoscută și de către tehnicianul Răzvan Lucescu. „Alin este un jucător pe care-l doresc și căruia vrem să-i întindem o mână. Vrem să-l readucem la forma de top. Am discutat cu el și va juca la noi timp de șase luni, perioadă în care va fi fără contract, va lua doar primele de joc”, a spus Lucescu jr.
„E adevărat că negociem cu Alin Stoica pentru a-l aduce la FC Brașov. Negocierile sunt avansate”, Dinu Gheorghe, președintele executiv FC Brașov
„Nu mă tem de concurență. Vreau să mă pun cât mai repede pe picioare și să ajut Brașovul prin evoluțiile mele”, Alin Stoica, mijlocaș FC Brașov
8 este numărul echipelor la care a jucat Alin Stoica până acum. El a evoluat pe rând
„Deși lumea toată e plină de ură, inimile încă mai sunt pline de iubire”. Acesta este citatul care deschide pagina de hi5 a fostului pivot al naționalei României, Marian Cozma. Fostul mare handbalist avea postate pe hi5 sute de poze din locurile în care a călătorit. Cel mai drag i-a fost în Islanda, la Laguna Albastră.
Despre Laguna Albastră, Marian spunea: „Nici în Rai nu cred că e așa”. Din păcate, „Păsărilă” a plecat prea devreme în Rai. Un om plin de viață, așa cum era Marian, nu putea să nu fie iubit. Cea mai bună dovadă în acest sens îl reprezintă numărul mare de prieteni de pe pagina de hi5. Fostul jucător avea 1.500 de prieteni, prieteni care, imediat ce au aflat de tragedie, s-au grăbit să posteze mesaje pe pagina sa. Cel mai emoționant mesaj a fost postat de Emy: „De ce a trebuit să se întâmple o asemenea tragedie? «Păsărilă» nu se mai întoarce. «Păsărilă», să joci în echipa îngerilor! Te vom iubi mereu”.
Avertisment pentru Rădoi! Viața din Arabia Saudită e grea, nu glumă.
Dovada cea mai clară e că un alt fost stelist, Elton, visează să se întoarcă în România. După aproape doi ani la Riad, brazilianul vrea să ia legătura cu Mihai Stoica, omul care l-a adus la Steaua, în speranța că MM îl va putea ajuta, de această dată cu un transfer la…Unirea Urziceni! În încercarea sa de a-l contacta pe managerul ialomițenilor, mijlocașul de 1,56 metri a apelat chiar la ProSport. Cum? Prin intermediul messengerului! Brazilianul care după plecarea sa la Al-Nasr a ținut legătura cu unul dintre reporterii ziarului, ne-a dat ieri un „Buzz”: „Poți să-mi dai telefonul lui Meme?”. După ce a notat numărul, brazilianul a admis că ar pleca de la Al-Nasr, însă numai după o discuție cu bunul său prieten: „Vreau să revin în România și să joc la Urziceni, dar nu depinde numai de mine. O să vorbesc cu Meme despre această posibilitate”.
Proaspăt transferat la Al-Hilal, Mirel Rădoi va da în campionatul Arabiei Saudite peste un fost coleg, brazilianul Elton. Mijlocașul s-a aflat în curtea Stelei o jumătate de an, în sezonul 2006-2007.
Adus cu mare tam-tam în România de la Corinthians, Elton nu a prins decât opt meciuri în tricoul roș-albastru. Sud-americanul a reușit doar un gol pentru vicecampioana României, chiar la debutul său, contra lui FC Argeș. La finalul sezonului 2006-2007, Elton a plecat la Al-Nasr. Contactat de ProSport, brazilianul a comentat transferul căpitanului roș-albaștrilor la Al-Hilal. „Rădoi este un jucător mare și sunt convins că se va adapta foarte repede la Al-Hilal. Faptul că îl va avea antrenor pe Cosmin Olăroiu îi va fi de mare ajutor lui Mirel”, ne-a declarat brazilianul. El a recunoscut că nu a vorbit de multă vreme cu fostul lider din vestiarul Stelei: „Ultima dată am vorbit cu Rădoi înainte de a pleca din România. Mi-a lăsat o bună impresie și acum îl aștept în Arabia Saudită. Îi doresc succes la Al-Hilal, dar în meciul direct vreau să-l bat!”.
Noul Audi Q5 combină dinamismul unei berline sport cu un interior extrem de variabil și opțiuni flexibile pentru utilizarea în timpul liber și împreună cu familia.
Motoarele puternice și eficiente, tracțiunea integrală quattro permanentă și mecanismul de rulare agil au fost combinate pentru crearea unui pachet tehnologic superior, pentru conducerea atât pe teren normal, cât și pe teren accidentat. Funcțiile de ultimă generație, precum transmisia S tronic cu șapte trepte de viteză și dublu ambreiaj și sistemul de control „Audi drive select”, sunt dovezi ale sloganului „Audi Vorsprung durch Technik” (Progres prin tehnologie). Cel mai sportiv SUV din clasa sa este dinamic, multifuncțional și confortabil. Dimensiunile indică faptul că acesta este un SUV de proporții complet noi. Având o lungime de 4,63 m și o lățime de 1,88 m, noul Audi Q5 are o înălțime de numai 1,65 m – fiind un model mai sportiv decât toți concurenții săi.
Tehnicianul care a câștigat primul titlu de campioană pentru CFR Cluj, Ioan Andone, se află de ceva vreme într-un concediu prelungit. Dat afară din Gruia, Andone nu a apucat să antreneze CFR-ul în Ligă și deplânge soarta formației unde a făcut primii pași în fotbalul mare, Corvinul.
Meciurile care se termină cu jucătorii alergând după arbitrii sunt tot mai dese în Liga a II-a. Astfel, după pățania lui Bocăneală de la jocul Suceava – Ceahlăul (0-1), din etapa a XII-a, sâmbătă un alt arbitru a fost aproape de a fi bătut.
La finalul jocului „U” Cluj – FC Bihor (1-1), fotbaliștii echipei gazdă l-au alergat preț de câteva minute pe centralul Vasile Balaș, din Reșița. Acesta a fost acuzat de către ardeleni că le-a anulat două goluri și că a prelungit meciul cu doar trei minute, deși întreruperile cauzate de accidentări au fost foarte lungi.
Modul în care Ceahlăul s-a impus miercuri la Suceava, scor 1-0, a generat un adevărat val de antipatie împotriva trupei nemțene din partea formațiilor din Liga a II-a, Seria I.
Trupa păstorită de Gheorghe Ștefan a ajuns pe locul 1 în serie după ce a primit șapte lovituri de la 11 metri în cele 12 etape, în timp ce contracandidatele, FC Ploiești și Progresul, echipe ce ocupă locurile 2 și 3, nu au avut nici măcar o singură lovitură de pedeapsă! Asta deși cele două echipe au dat împreună peste 50 de goluri, în acest sezon! În acest timp, din cele 17 goluri date de liderul la zi al Seriei I din liga secundă, nu mai puțin de șase sunt marcate din lovituri de pedeapsă, adică un procentaj de 35%, care putea fi chiar mai mare, dacă, din cele șapte penalty-uri primite, Cebotaru, golgheterul echipei, nu rata unul, în prelungirile meciului de la Sportul!
Prima zi a Salonului Auto de la Paris a prilejuit celor de la Dacia lansarea Loganului MCV restilizat. Cu trăsături fidele noii identități vizuale a mărcii, cu o versiune Laureate îmbunătățită, noua Dacia Logan MCV se înscrie în politica de reînnoire a Dacia.
Red Bull Air Race World Series reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase sporturi cu motor. Întrecerea avioanelor mici deasupra unor ape ce străbat diferite orașe din lume atrage milioane de spectatori și telespectatori. Aflat abia la cel de-al doilea sezon din carieră, austriacul Hannes Arch a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pentru prima oară, la Budapesta.
Design modern, elegant și statutar, confort optim pentru o călătorie deosebită… Noul Renault Symbol reprezintă combinația perfectă dintre fiabilitate, dinamism și confort. Liniile aerodinamice și greutatea modelului au fost gândite astfel încât să se optimizeze cu co
Mijlocașul Ze Kalanga s-a întors de curând în România, la Dinamo. După un sezon pentrecut în Portugalia, la Boavista Porto, angolezul este nerăbdător să îmbrace din nou tricoul alb-roșu și să pună umărul la câștigarea unui nou titul pentru formația din „Ștefan cel Mare”.
Cum e să revii la Dinamo? Mă simt excelent aici. Mereu m-am simțit bine la Dinamo. Acest club este ca o a doua mea casă. Sunt foarte fericit că am ajuns să lucrez din nou cu domnul Mircea Rednic.
Mijlocașul Antonio Semedo a ajuns la Steaua în ultima zi de transferuri și este gata să facă furori în Ghencea. Portughezul vorbește despre primirea pe care i-au făcut-o fanii la meciul cu Pandurii, despre concurența de la Steaua și despre șansele vicecampioanei în Liga Campionilor.
Cum te simți ca jucător la Steaua? Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Steaua este o echipă valoroasă care își propune an de an să câștige titlul, Cupa și să facă o figură cât mai frumoasă în cupele europene. Sunt convins că am venit la cea mai iubită
La Timișoara, portarul brazilian al Rapidului a fost pentru prima dată rezervă în acest sezon. Deși nu i-a picat bine că a fost scos din primul „11″, Andrade spune că e încrezător în șansele sale de a reveni în poarta giuleștenilor.
Cum a fost să stai pe banca de rezerve după cinci meciuri ca titular?
Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Narcis Răducan, s-a aflat la finele săptămânii trecute la Bielefeld, unde a văzut pe viu cum Hambug, viitoarea adversară a românilor, a trecut cu 4-2 de Arminia.
Narcis s-a arătat plăcut surprins de jocul lui Hamburg, dar spune că nemții pot fi învinși: „Hamburg are o forță ofensivă extraordinară. De la mijloc în sus are jucători foarte tehnici, cu talie mică, care joacă mereu cu mingea pe jos și care nu se abat de la stilul lor indiferent de scor. La 2-0 pentru Arminia mi-am zis că Hamburg nu va mai putea să revină”.
După eșecul cu cântec de sâmbătă, de la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, scor 2-3, oficialii de la Progresul nu și-au găsit liniștea. Mai întâi au trecut prin momente teribile sâmbătă seară, când tehnicianul Marius Șumudică, împreună cu alți doi oficiali, a fost implicat într-un accident lângă Urziceni. Apoi, ieri, președintele Marian Dodu (foto dreapta), a lansat un atac virulent la adresa arbitrului central Sorin Mocan, dar și la adresa conducerii Ceahlăului. „Arbitrajul a fost mai mult decât potrivnic. Ne așteptam să fim defavorizați, dar nici chiar în halul acesta. Oficialii nemțeni folosesc metode specifice pentru a câștiga”, a declarat Dodu, care apoi a ținut să precizeze că Ceahlăul nu are șanse să promoveze. „Dacă ar juca toate meciurile doar pe teren, cei de la Ceahlăul nu ar avea cum să promoveze. Nu au echipă de Liga I”, a completat oficialul Progresului.
Contactat telefonic de ProSport, Iuliu Mureșan a dezvăluit în exclusivitate că ieri la Monte Carlo, Gigi Becali a discutat cu el despre posibilitatea ca Steaua să-l cumpere pe Semedo. Deși perioada de transferuri în Liga I se termină peste două zile, Mureșan a declarat că sunt șanse mari ca Semedo să ajungă în Ghencea:
„Am fost contactat de Steaua la Monaco să-l dăm pe Semedo! 50% sunt șanse să-l cumpere Steaua, mâine le dăm răspunsul!”, a încheiat Mureșan
Mijlocașul Daniel Paulista, 27 ani, este ultimul jucător care ajunge în Giulești. Mijlocașul brazilian al lui Sport Recife, Daniel Paulista, era așteptat aseară în România pentru a semna cu Rapid. Paulista poate să joace la închidere sau pe partea dreapta. El a acceptat să acorde ieri-dimineață un interviu în exclusivitate pentru România pentru ProSport.
Bună ziua Daniel. De la cotidianul ProSport, din România, te deranjăm. Bună ziua. Cu ce vă pot fi de folos?
Spune-ne când ajungi în România. Mă pregătesc să plec din Brazilia. Am bagajele făcute și sunt nerăbdător să ajung la Rapid.
Elegantul model de la Skoda nu poartă întâmplător acest nume, Superb. Unic și original, mândru și sigur de sine. Atribute adecvate unui automobil care întrupează reîntoarcerea mărcii Skoda în clasa automobilistică superioară. Încă din anii ”20 și ”30 ai secolului trecut Skoda producea automobile spațioase și confortabile, dotate cu motoare de mare putere. Încă de atunci, limuzinele de la Skoda erau cunoscute pentru înaltul lor nivel tehnic.Testată pe ruta București – Constanța și retur, Superb s-a dovedit a fi o mașină cuceritoare. Sigură, spațioasă, rapidă, dar totodată cu un consum mare în momentul în care se trece de 3.000 de turații, Skoda Superb este o mașină pentru pretențioși. Inovația se reflectă în designul său elegant și soluțiile de detaliu pline de fantezie, subliniind arta inginerească a firmei Skoda. Spațiul de depunere pentru umbrelă în portiera din stânga spate, oglinzi retrovizoare cu iluminarea spațiului de intrare în mașină, sistemul de depozitare CargoFlex în portbagaj sunt doar câteva dintre elementele de succes care dotează Skoda Superb. Modelul Superb poate fi comandat în patru linii de dotare diferite: Extended, Ride, Avantgarde și Laurin&Klement. În total există cinci motorizări, trei pe benzină și două diesel. Prețul de pornire este de 18.970 de euro pentru modelul Extended (1,8 MPI), în timp ce vârful de gamă (Avantgarde 2,8 6V) costă 30.441 de euro cu TVA inclus
Ricardo Fernandes a marcat în minutul 74 al jocului cu Dinamo primul său gol pentru Rapid. Fundașul central spune că se simte foarte bine în România și e decis să câștige titlul cu formația din Giulești.
Cum te simți la Rapid? Excelent. M-am adaptat foarte bine și pentru faptul că aici am găsit un grup de jucători profesioniști, foarte uniți și dornici de succes.
Rapid a avut un start excelent de campionat… E adevărat. Avem patru victorii în cinci meciuri, dar trebuie să muncim
Ca orice echipă care se respectă, campioana CFR Cluj are o galerie numeroasă și foarte pătimașă. Pata de culoare a susținătorilor echipei pregătite de Ioan Andone este reprezentată de cele două surori gemene – Andrada și Simina Neamț. Povestea lor de dragoste față de echipa din Gruia a început acum trei ani, când CFR făcea furori în Cupa UEFA Intertoto sub comanda lui Dorinel Munteanu. „Un amic de-al nostru locuiește chiar lângă stadion. Într-o duminică ne-a propus să mergem la meci. Ne-a plăcut atât de mult încât de atunci am mers aproape la fiecare partidă din campionat a celor de la CFR”, a declarat Andrada. Cele două blonde nu s-au dat înapoi de la nicio deplasare, indiferent de condițiile atmosÂferice sau de distanța parcursă. „Cea mai periculoasă deplasare a fost cea de la Petroșani, de anul trecut, în Cupă. Atunci, autocarul nostru a fost atacat cu pietre, iar un geam a fost spart chiar în fața noastră.Ne-am speriat rău de tot, dar nu am renunțat la deplasări”, s-a confesat Andrada.
După ce în primele trei etape „a înțepat” de patru ori porțile adversarilor, Spadacio a acceptat provocarea ProSport de a se duela, în premieră, pe o planșă de spadă.
Zis și făcut. Ne întâlnim cu Juliano în fața stadionului Rapid, iar de acolo ne îndreptăm spre Academia Națională de Educație Fizică și Sport. Brazilianul pătrunde timid în sala Clubului Sportiv „En-garde”,
Spadacio a intrat perfect în rolul unui personaj desprins parcă din operele lui Alexandre Dumas. După ce a simțit pe umeri greutatea unui costum de scrimă, Spadacio a concluzionat: „E mai ușor pe terenul de fotbal, fără dubiu”.
Te așteptai ca în România, în trei partide, să marchezi patru goluri, cât ai înscris în tot sezonul trecut pentru Madeira? Nu-mi fac un obiectiv din a marca meci de meci. Nu sunt un geniu, iar fără ajutorul grupului nu aș fi reușit să înscriu.
Ieri, la mai puțin de 24 de ore după succesul din derby-ul cu CFR, Andrade, omul care a închis poarta Rapidului în primele trei etape, a acceptat invitația ProSport de a ieși împreună cu soția sa, Fernanda (foto dreapta), la o scurtă plimbare în Parcul Crângași. După ce ne dă bună ziua, brazilianul ne ia tare: „Haideți să vorbim și să facem poze repede, pentru că îmi este foame!”. După ce ne spune că adoră mâncărurile tradiționale românești, Andrade trece la lucrurile serioase. Vorbim despre trăirile sale contra CFR-ului. „A fost un meci tacticizat în prima parte și mult mai spectaculos în cea de-a doua. CFR este o echipă bună și sunt fericit că am învins”, spune sud-americanul. Îl întrebăm ce a simțit în momentul în care Didi a trimis din șase metri pe lângă poartă, în minutul 82. Răspunsul lui Andrade ne face să râdem. „După ce mingea a ieșit afară, am mers și am sărutat bara din dreapta mea. Apoi am vorbit cu poarta și i-am mulțumit că m-a ajutat să nu iau gol. Noi vorbim foarte des și ne înțelegem perfect. Drept dovadă că nu am luat niciun gol în acest campionat”, a declarat, râzând, Andrade.
Aseară, cu câteva ore înainte de a decola spre Argentina, Cristian Fabbiani a acceptat să vorbescă cu ProSport despre motivele despărțirii de CFR, despre clipele petrecute în Gruia, dar și despre ce va face după ce îi va expira împrumutul la Newell”s Old Boys.
De ce pleci în Argentina? Am două motive pentru care plec. În primul rând, îmi doresc să fiu aproape de fiica mea care are doar două luni și de care nu pot să stau departe. Apoi, plec pentru că nu joc titular la CFR.
Cum Dani Coman este în conflict cu oficialii rapidiști, iar Urko Pardo nu este încă apt sută la sută, Jose Peseiro va miza tot pe Andrade (foto) pentru meciul cu Farul. Portarul a acceptat să vorbească pentru ProSport despre situația lui Coman și despre meciul cu Farul.
Rapid a început în forță noul sezon. Care e secretul? Unitatea grupului și pregătirea excelentă pe care am făcut-o în această vară. De asemenea, domnul Peseiro ne-a motivat excelent, este aproape de noi la fiecare antrenament și știe ce să ne spună pentru a da totul pe
După ce în această seară Fiorentina va disputa un amical cu FC Barcelona, echipa lui Adrian Mutu va juca, pe 6 august, un amical cu Progresul București. „Partida se va desfășura la Converciano, de la ora 18.00, înainte cu exact o săptămână de debutul echipei „viola” în preliminariile Champions League”, a declarat pentru site-ul oficial al clubului bancar, presedintele Stefan Brotac. În acest sens, antrenorul Cesare Prandeli a cerut oficialilor români ca meciul să nu se joace foarte tare, pentru a fi evitate eventualele accidentări.
Citroën este, începând cu sezonul 2008/2009 din Premier League, furnizor oficial de vehicule pentru clubul Arsenal Londra. Contractul exclusiv dintre Citroën și Arsenal Londra a fost semnat pentru o perioadă de trei ani, perioadă în care membrii clubului londonez vor folosi o gamă variată de autovehicule marca Citroën.
Antonio Semedo, unul dintre oamenii de bază ai campioanei în sezonul trecut, nu mai prinde primul unsprezece la CFR în campionatul care abia a început. În condițiile în care lotul clujenilor este foarte numeros, Semedo ia în calcul varianta despărțirii de formația din Gruia.
Care mai este situația ta la CFR? Sunt rezervă. Ce pot să spun mai mult?
De ce nu mai prinzi primul „11″? Ai primit vreo explicație? Sunt conștient de faptul că lotul CFR-ului este unul foarte valoros. Însă cu mine nu a vorbit nimeni. Nici domnul Andone și nimeni altcineva nu mi-a spus de ce nu sunt titular. Eu sunt sănătos, îmi fac treaba, dau totul la antrenamente, dar nu prind prima echipă.
În aceste condiții, mai rămâi la Cluj? Dacă voi sta pe bancă în continuare și dacă voi primi oferte bune din străinătate, atunci vreau să plec! Dar depinde și de ceea ce vor spune și cei de la CFR. Dacă nu mai au nevoie de mine, n-o să mai rămân.
Grupul Fiat a încheiat cel de-al doilea trimestru al anului 2008 cu un profit operațional și venituri record, cele mai mari din istoria sa. Veniturile provenite din toate activitațile grupului au atins suma de 17 miliarde de euro, cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2007, în timp ce profitul operațional s-a ridicat la 1,13 miliarde euro, cu 19,6% mai mult decât în perioada similară a anului 2007, fiind de altfel și pentru prima oară când se depășește suma de un miliard de euro pe un trimestru.
Scoțianul a anunțat că va pune capăt carierei în Formula 1 la terminarea acestui sezon Ieri, cu trei zile înainte de cursa de la Silverstone, un alt mare pilot a spus adio Formulei 1. După 15 ani de activitate la cel mai înalt nivel, scoțianul David Coulthard a anunțat ieri după-amiază, într-un comunicat de presă, că se va retrage la sfârșitul acestui sezon competițional din Formula 1.
Prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva, automobilul Dacia Sandero s-a lăsat descoperit în totalitate cu ocazia drive test-ului din Croația.
Pe superba coastă dalmată, Sandero a alergat cu patimă pe șoselele impecabile și a atras privirile multor curioși. Dacia Sandero se afirmă ca un bicorp modern al cărui design seducător exprimă dinamism și robustețe. Partea frontală se remarcă prin locurile optice moderne; bara de protecție în culoarea caroseriei și grila radiatorului sunt perfect adaptate ansamblului caroseriei. Sandero este primul model din gama Dacia care afișează noul logo al mărcii. De asemenea, Dacia Sandero beneficiază de kit SUV, compus dintr-un scut de protecție cu proiectoare de ceață montat în partea frontală a mașinii, precum și dintr‑un scut de protecție în partea din spate a mașinii.
Apărătorul de 30 de ani al lui Nacional Madeira, Ricardo Fernandes, e primul jucător pe care Peseiro și-l dorește. Ricardo, în ce stadiu se află negocierile cu Rapid? Eu m-am înțeles cu oficialii clubului și acum nu mai rămâne decât să aștept să semnez contractul. Cred că asta se va întâmpla foarte curând.
Cel mai nou jucător străin ajuns în Ghencea, Tiago Gomes (foto), este nerăbdător să debuteze la Steaua.
Massimo Pedrazzini, antrenorul secund al Stelei, i-a făcut o scurtă caracterizare mijlocașului portughez transferat în Ghencea. „Un jucător pe care l-am urmărit mult timp. Este un mijlocaș central care poate evolua și pe bandă. E bun atât la construcție, cât și la închidere. Un fel de Sorin Paraschiv”, ne-a declarat Pedrazzini.
Cel mai așteptat model din noua generație fabricat la Uzina de la Mioveni, Dacia Sandero, a fost lansat aseară cu mare fast la World Trade Plaza din Capitală. Mașina va fi disponibilă în patru variante de motorizare, respectiv două pe benzină, de 1,4 litri și 75 de cai-putere, și de 1,6 litri și 90 CP, și două diesel, ambele de 1,5 litri, în variante de putere de 70 și 85 CP.
Portughezul spune că Rapid va avea un singur obiectiv: titlul
Joaquim Preto este omul din umbră al lui Ladislau Bölöni. Portughezul l-a urmat pe tehnicianul român peste tot pe unde acesta a antrenat din 2001 încoace, iar acum se pregătește de o nouă aventură în România. Cu câteva ore înainte de a parafa înțelegerea cu Rapid, Preto a acceptat să vorbească în exclusivitate cu ProSport.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Universitatea Cluj, UTA și Dacia Mioveni sunt matematic retrogradate. Astfel, în lupta pentru evitarea ultimului loc ce duce în Liga a II-a au rămas Ceahlăul Piatra Neamț și Gloria Buzău.
În etapa a 33-a, Buzăul a învins-o cu 1-0 pe Craiova, iar Ceahlăul a depășit Poli Timișoara, scor 2-1. Acum, cele două formații sunt despărțite de un singur punct în clasament și totul se va decide în ultima rundă, când Buzăul joacă în Ghencea cu Steaua, iar Ceahlăul înfruntă Craiova în Bănie. Cum e greu de crezut că echipa din Crâng va putea obține vreun punct cu Steaua, toate speranțele buzoienilor de a rămâne în Liga I se leagă de Universitatea Craiova, care trebuie să învigă mâine Ceahlăul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER