Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, Daniel s-a ocupat ca redactor de FCSB, dar și de FC Universitatea Craiova. De asemenea, a realizat zeci de interviuri, reportaje și a oferit o mulțime de informații exclusive.
Daniel a absolvit în 2002 Facultatea de istorie și e licențiat. În 2011 a participat la Campionatul Europrean U19, iar între 2003 și 2024 a participat la zeci de cantonamente cu FCSB și FC Universitatea Craiova. De asemenea, a făcut zeci de deplasări în străinătate la meciurile actualei FCSB în Liga Campionilor, plus meciurile echipei naționale a României.
Deși Gigi Becali și actualul fundaș dreapta al Universității Craiova doresc o colaborare, Meme are o altă variantă pentru numele fotbalistului care va trebui să concureze cu Gabi Matei. ProSport a aflat
Șeful centrului de copii și juniori ai Stelei, Leo Strizu, a fost plecat timp de o săptămână în Olanda și Turcia, unde a asistat la niște ședințe tehnice și cursuri de pregătire în vederea descoperirii de tinere talente din țările respective.
Noul antrenor al Stelei are probleme în țara natală. Oficialii lui Beitar Ierusalim au declarat că tehnicianul trebuie să plătească 100.000 de euro pentru a putea pleca la echipa roș-albastră.
S-au speriat de accidentările lui Gabi Matei! Steliștii sunt aproape de aducerea unui nou fundaș dreapta
În altă ordine de idei, Răzvan Stanca este așteptat și el mâine să dea un răspuns la oferta de prelungire a contractului. Înțelegerea portarului a expirat în această vară și Stanca n-a luat încă o decizie dacă să accepte să rămână în continuare rezerva lui Tătărușanu.
Gigi Becali l-a avertizat pe Roni Levi că trebuie să câștige campionatul din primul an, dacă vrea să continue la Steaua, dar acest obiectiv nu-l sperie absolut deloc pe fostul antrenor al Unirii Urziceni.
Andrei Prepeliță speră din tot sufletul că Adrian Mititelu va folosi banii de pe urma transferului său la Steaua în folosul revenirii echipei fanion a Olteniei în Liga I. Mai mult, noul jucător al roș-albaștrilor este bucuros că nu a plecat cu scandal din Bănie.
După ce l-a anunțat în exclusivitate drept noul antrenor al Stelei, ProSport s-a ținut scai ieri de Roni Levi încă de când acesta a călcat în România. Amănunte interesante din culisele acestei mutări vă sunt prezentate mai jos.
Andrei Prepeliță a plecat de la Universitatea Craiova pentru a evolua la Steaua. La echipa patronată de Gigi Becali, Prepe se va întâlni cu fostul coechipier de la Știința, Mihai Costea. Mijlocașul a fost astăzi la palatul lui Becali, unde a semnat contractul cu Steaua. Acesta a declarar pentru www.prosport.ro că se bucură că a putut ajuta Universitatea cu acest transfer, Adrian Mititelu urmând a primi o sumă importantă de bani.
Mutarea anunțată în ediția tipărită de azi a ProSport-ului s-a concretizat. Andrei Prepeliță a venit astăzi la Palatul din Aleea Alexandru și a semnat un contract cu Steaua. Mijlocașul s-a întâlnit și cu noul tehnician al roș-albaștrilor și se va prezenta la reunirea lotului de pe 16 iunie.
Vezi imagini în galeria foto.
www.prosport.ro a anunțat în exclusivitate numele noului antrenor al Stelei
Roni Levi a aterizat în România în acestă dimineață. Antrenorul israelian a fost așteptat la aeroport de managerul Stelei, Mihai Stoica. Cei doi au mers apoi la palatul lui Gigi Becali, unde a avut loc o conferință de presă.
După ce Gabi Matei s-a accidentat înaintea meciului cu Brazilia, fiind suspectat de ruptură musculară, Meme Stoica le-a cerut jucătorilor Stelei rămași la lot pentru jocul cu Paraguay să aibă mare grijă de starea lor de sănătate și să nu forțeze la antrenamentele conduse de Săndoi și Iovan.
Președintele LPF caută în continuare soluții pentru a-și vinde celebrul sudoku! Dumitru Dragomir a primit aprobarea președinților din eșalonul secund pentru a se ocupa de vânzarea drepturilor TV. Până acum, de acest lucru se ocupa FRF.
De trei luni, șase pachete cu drepturi TV stau nevândute și Dragomir caută noi idei pentru a găsi cumpărători. Președinții de club înroșesc telefoanele LPF pentru a afla vești despre banii de la televiziuni. „Stați liniștiți, vom obține aceeași sumă ca în urmă cu trei ani!”, încearcă Dumitru Dragomir să-i calmeze, conform surselor din LPF. Cum banii din TV acoperă cam jumătate din bugetul unui club important din Liga I, insistența patronilor e de înțeles.
Liga a II-a intră în pachete Bossul LPF are acum în plan să unească drepturile pentru Liga a II-a de cele pentru primul eșalon ca să obțină mai mulți bani. Sumele primite în prezent de cele 32 de echipe din divizia secundă, 5.000 de euro anual, nu ajută cu nimic. În consecință, în urmă cu câteva luni, cluburile au cerut să își vândă singure drepturile TV: „Banii primiți din actualul contract nu ne ajung. Putem lua mai mulți bani de la televiziunile locale”, a spus un oficial din Liga a II-a.
Dragomir a intervenit în această situație și i-a convins pe cei care reprezintă Liga a II-a în C. Ex. că le poate aduce mai mulți bani dacă se vor lăsa pe mâna sa. Planul fantezist al președintelu
Antrenorul formației Pandurii Tg Jiu, Petre Grigoraș, a declarat pentru ProSport că nu se pune problema să vină la Steaua.
Tehnicianul se află pe lista lui Gigi Becali pentru noul sezon, dar spune că faptul că nu e dorit în Ghencea de Mihai Stoica îl face să nu ia în calcul propunerea.
Steaua a împlinit ieri 64 de ani de la înființare, însă clubul sportiv nu a avut timp de sărbătoare, pentru că șefii-ofițeri au declanșat războiul total cu Gigi Becali.
După ce Gigi Becali a anunțat că va desființa Steaua 2, o altă glorie a echipei roș-albastre, Adrian Bubmbescu, riscă să rămână fără loc de munca în Ghencea.
Ieri, zi plină în Ghencea, Gigi Becali apelând la trei variante: Ionuț Badea, Grigoraș și Ladislau Bölöni. Ultimul l-a refuzat aseară pe latifundiar, în timp ce primii doi trebuie să răspundă astăzi. De cealaltă parte a baricadei, Mihai Stoica trage sforile pentru a-l aduce pe banca tehnică pe fostul fundaș de fier al Milanului, Alessandro „Billy” Costacurta.
Finul lui Gigi Becali, Massimo Pedrazzini, a propus și el un nume pentru banca tehnică a Stelei. E vorba de fostul antrenor al naționalei de tineret a Italiei și fostul mare jucător de la Juventus…
În cursul zilei de sâmbătă, oficialii Stelei au discutat prin intermediul lui Renzo Rossi cu Cristiano Bergodi termenii revenirii acestuia la cârma roș-albaștrilor. Din păcate pentru steliștii care sperau în revenirea italianului, cele două părți nu s-au înțeles, Bergodi declinând pentru moment oferta.
Roș-albaștrii așteaptă cu interes banii de la UEFA și FRF pentru a-și plăti diferitele datorii. Între timp, angajații clubului Steaua au primit în cursul zilei de joi salariile restante pe două luni.
Renumit pentru talentul cu care reușește să promoveze jucătorii tineri, Cristiano Bergodi vrea să implementeze aceeași politică și în al doilea mandat. Toșca, Muzac și Bejan sunt fotbaliștii pe care tehnicianul italian trebuie să-i lanseze în noul sezon.
„Dragonii nu se tem de Dracula”, a titrat publicația bosniacă Sport-Sport înainte de meciul cu România de astăzi, de la ora 21.00, din preliminariile Campionatului European din 2012.
După ce a condus Steaua II, iar ulterior a pregătit o grupă de juniori a clubului din Ghencea, joi fostul internațional și-a reziliat contractul cu roș-albaștri.
„Este adevărat că mi-am încheiat contractul, am avut o discuție cu conducătorii și le-am explicat situația mea. Îmi pare rău că nu am putut să îl ajut pe Gigi Becali cu echipa a doua, dar acum nu mai are rost să discutăm”, a declarat Liță Dumitru pentru ProSport.
Ultimele zvonuri îl dau pe Liță Dumitru ca viitor șef al centrului de copii de la nou promovata în prima ligă Concordia Chiajna.
Conducerea roș-albastră a ajuns în sfârșit la un numitor comun. Din multitudinea de variante la care s-au gândit, au votat pentru înscăunarea lui Cristiano Bergodi. Italianul va discuta astăzi cu Modena, iar dacă negocierile vor avea un final nefericit, este așteptat la București pentru a semna cu Steaua.
Galamaz este convins că putea să dea la Steaua un randament mult mai bun dacă antrenorul care a venit după Lăcătuș l-ar fi băgat mai mult în seamă. Sorin Cîrțu a fost cel care a preluat Steaua după ce „Fiara” a plecat.
Soția lui Ștefan Sameș, aflată în Austria alături de soțul său, face un apel disperat prin intermediul ProSport către oamenii de bine din țara noastră pentru a-l ajuta financiar pe unul dintre cei mai buni fundași pe care fotbalul românesc i-a dat vreodată. Totodată, doamna Lorena îi acuză pe Gigi Becali și pe oficialii steliști că i-au întors spatele soțului ei.
Cristiano Bergodi e pe lista lui Mihai Stoica pentru ocuparea funcției de antrenor principal la Steaua din noul sezon. ProSport l-a abordat pe tehnicianul italian.
Cu jucătorii în vacanță, Steaua își permite să stea momentan fără antrenor. Hagi rămâne principala țintă, însă Mihai Stoica se gândește și la Cristiano Bergodi. Nici la varianta
Multă lume s-a întrebat ce a căutat în urmă cu câteva zile Ilie Stan (foto) la palatul finanțatorului Stelei. Dacă pentru moment această vizită a lăsat loc de unele interpretări, ieri, ProSport a aflat care a fost adevăratul motiv p
Câștigarea Cupei României în fața lui Dinamo (2-1) nu a reușit să acopere problemele interne de la Steaua. Din contră! ProSport a aflat detalii inedite despre ultimele evenimente din Ghencea: după victoria de la Brașov, Cosmin Olăroiu împreună cu un anume Stelică – prieten apropiat de-al său – au achitat 50.000 de euro echipei și celor din staff! Problema e că ieri s-au răsculat ceilalți angajați de la club, din cauză că ei nu primiseră nimic!
Cum Oli nu a mai dorit să rămână în Ghencea, Mihai Stoica s-a văzut nevoit să caute variante de înlocuire. Pe listă sunt înscriși Hagi, Conceicao, de la Brașov, și Jose Couceiro, fost tehnician la Sporting, dar și Roni Levi, fostul tehnician al Unirii Urziceni. Ultimul care a intrat în atenția lui Mihai Stoica este Marco Giampaolo (foto), un antrenor italian născut în Elveția, care, la 43 de ani, are în cv echipe precum Ascoli, Cagliari, Siena și Catania. Cosmin Olăroiu l-a convins ieri definitiv pe Becali că nu are nicio șansă să continue în Ghencea, alegând oferta venită din Orientul Mijlociu. „Nu există nicio șansă, nici 0,1% să rămân la Steaua. Nu pot să spun, deocamdată, numele echipei la care voi merge”, a spus Oli. Anunțul nu l-a luat chiar pe nepregătite pe Mihai Stoica, managerul stelist având de mai mult timp o listă de cinci antrenori străini. ProSport a aflat ultima soluție la care s-a gândit Meme!
Le-a predat lecții antrenorilor români Venit în urmă cu două săptămâni la cursurile Pro, unde a predat câteva zile, Marco Giampaolo se află și el în vizorul lui Mihai Stoica. Managerul ar fi discutat deja cu italianul, nu înainte de a fi primit referințe foarte bune despre el. Tehnicianul de 43 de ani ar fi dispus să antreneze trupa stelistă, însă pretențiile financiare pe care le solicită par un pic
Primul jucător pe care Mihai Stoica l-a transferat la Steaua încă din iarnă, Gabi Matei (foto, în stânga) de la Pandurii, a mărturisit că managerul celui mai titrat club din fotbalul românesc i-a comunicat să se prezinte la noua sa echipă pe data de 16 iunie. Fundașul dreapta a ținut să dea asigurări că viața de noapte din București nu-l va atrage sub nicio formă.
Odată ce jucătorii Stelei au intrat în vacanță, Mihai Stoica este convins că programul de pregătire, cel de care s-a ocupat personal, nu va putea fi refuzat de niciun antrenor care va veni la echipă. „Eu cred că am făcut un program bun, deoarece după atâția ani în care am activat în fotbal, cred că mă pricep și eu cât de cât la acest fenomen”, a spus managerul general al roș-albaștrilor ieri, la Digi Sport.
Curățenia de vară mult anunțată la Steaua începe chiar din această seară. Iar dacă de veniri se ocupă Meme Stoica, plecările au fost decise de Gigi Becali personal. Și lista lui conține zece nume, printre care și unele „grele”, ca Nicoliță sau Bilașco. La rivali demarează proiectul „New Dinamo”: adică tot remanierea din temelii!
Aproape toată atenția steliștilor se îndreaptă către finala din această seară de la Brașov. Aproape, deoarece numirea unui nou antrenor preocupă conducerea clubului din Ghencea destul de mult, pentru că Olăroiu nu e dispus să continue cu roș-albaștrii. Deși Mihai Stoica vrea antrenor străin, Gigi Becali preferă un tehnician român. Și la fel și cei din anturajul său. Iar numele lui Hagi e primul pe listă.
După ce fotbaliștii brazileni Wires și Tatu au efectuat, ieri, vizita medicală, iar Marcel Popescu a dezvăluit la Sport.ro că se bucură că jucătorii recomandați de el au ajuns în Ghencea, Meme l-a taxat imediat pe acesta.
Fostul portar al Stelei, ultima oară legitimat la Gaz Metan Mediaș, ne-a declarat că după ultima etapă a acestui sezon și-a încheiat conturile cu formația lui Cristi Pustai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER