Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, Daniel s-a ocupat ca redactor de FCSB, dar și de FC Universitatea Craiova. De asemenea, a realizat zeci de interviuri, reportaje și a oferit o mulțime de informații exclusive.
Daniel a absolvit în 2002 Facultatea de istorie și e licențiat. În 2011 a participat la Campionatul Europrean U19, iar între 2003 și 2024 a participat la zeci de cantonamente cu FCSB și FC Universitatea Craiova. De asemenea, a făcut zeci de deplasări în străinătate la meciurile actualei FCSB în Liga Campionilor, plus meciurile echipei naționale a României.
Cu toate că fotbalul românesc suferă atunci când vine vorba de portari de calitate, după Ciprian Tătărușanu, Steaua propune alte două nume pentru marea performanță: Valentin Alexandru Cojocaru, în vârstă de 15 ani, și Ionuț Radu, care are 13 ani. Ei au fost promovați deja la echipa a doua a clubului din Ghencea datorită calităților lor, dar și gabaritului impresionant pe care îl au la aceste vârste. ProSport a mers în Ghencea și a stat de vorbă cu cei mai promițători portari care cresc în Academia Stelei.
Prima echipă care și-a lansat noul monopost pentru sezonul 2011 este Ferrari. Italienii au prezentat modelul F150 la baza de la Maranello.
Noul monopost prezintă mai multe modificări aerodinamice față de modelul din 2010, vizibile mai ales la aripile din față și spate.
Pe eleronul din spate a fost vopsit drapelul Italiei, iar numele noului monopost, F150, reprezintă 150 de ani de la unificarea Italiei.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate în ediția tipărită de astăzi, 8 tehnicieni de la grupele de juniori ai Stelei au fost demiși de conducerea din Ghencea. Informația a fost confirmată de unul dintre cei afectați de disponibilizări, Mihail Majearu:
„Da, este adevărat că am fost concediat. Azi dimineață am fost anunțat că nu voi mai lucra la Steaua. Sincer, după ultimele evenimente petrecute în Ghencea, mă așteptam să fiu demis. Știu cine m-a dat afară, dar nu are rost să-i dau numele. Mi s-a motivat că asta-i viața, că peste tot în România se fac concedieri și că nu au ce să-mi facă. Sincer, sunt total dezamăgt, deoarece când am venit cu Pițurcă în vară, chiar credeam în proiectul revigorării academiei Stelei. O să încep să-mi caut de muncă, dar este exclus să îmi găsesc ceva la Academia lui Gică Hagi, pentru că eu locuiesc în București. Nu am apucat să vorbesc cu fostul meu coleg, Duckadam, dar oricum el nu are nicio putere să facă ceva pentru mine”, a declarat Majearu pentru ProSport.
Perechea Horia Tecău/Bethanie Mattek-Sands (România/SUA) a ratat, vineri, calificarea în finala probei de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Tecău și Mattek-Sands au fost învinși în semifinale, cu scorul de 2-6, 6-3, 11-9, de cuplul Yung-Jan Chan/Paul Hanley (Taiwan/Australia).
Pentru accederea până în penultimul act al probei de dublu mixt, Horia Tecău și Bethanie Mattek-Sands au obținut un cec în valoare de 33.900 de dolari australieni.
ProSport a avertizat încă de acum două săptămâni că Gigi Becali dorește restructurări la Academie. Planul patronului a fost pus deja în aplicare. „Gata, tată! Vali, cheltuim un milion de euro aiurea pe an cu Academia Stelei. Vezi cum faci, voi luați deciziile, nu mă interesează numele antrenorilor care vor fi concediați, merg pe mâna voastră, dar până la sfârșitul lunii ianuarie vreau să reduceți numărul de angajați”, a sunat ordinul patronului Stelei.
Fostul manager general al Universității Craiova a declarat că, dacă ar fi rămas în Bănie, atunci ar fi făcut tot posibilul să-l aducă la Știința pe internaționalul Under 21 al echipei din Ghencea, Mihai Răduț (foto). După ce ProSport a semnalat că Mihai Răduț nu este mulțumit la Steaua, ieri, Victor Pițurcă a comentat situația fostului jucător al clubului Internațional Pitești. „Domnule, acum vă spun sincer că nu mai sunt la Universitatea… Eu dacă rămâneam la Craiova, atunci făceam tot posibilul să-l aduc la Stiința pe Mihai Răduț”, și-a început Piți discursul.
După finalul primului stagiu de pregătire din Turcia, Marius Lăcătuș a mers la palatul din Aleea Alexandru pentru a discuta cu Gigi Becali. Latifundiarul nu a avut timp, dar i-a transmis prin apropiați să nu-și facă griji, postul său nefiind pus în pericol în acest retur.
Discuția pe care Lăcătuș ar fi dorit s-o aibă cu patronul s-a transformat într-un film de scurt-metraj, însă cu personajul principal stând în umbră. A ajuns la biroul finanțatorului, însă Becali era prins cu afaceri și nu a avut deloc timp.
Gigi Becali a dezvăluit aseară că în atenția Stelei se află și un fotbalist chilian. Surse din anturajul roș-albaștrilor au mărturisit că managerul general al echipei din Ghencea, Mihai Stoica, îl dorește la echipă pe mijlocașul ofensiv Carlos Villanueva (foto), 23 de ani, de la Al Shabab Al Arabi. În trecut, Villanueva a mai evoluat în Europa, pentru Blackburn Rovers. „Pe lista noastră este și un chilian. Totuși, până nu rezolvăm cu Moraes, nu putem să discutăm despre alți jucători”, a declarat Becali.
2-0 cu Hoffenheim II și 1-1 cu Kapfenberg (locul 8 în Austria) au fost rezultatele Stelei din amicalele primului cantonament. Fără discuție impresiile lăsate de un stagiu de pregătire axat mai mult pe pregătirea fizică nu pot fi îmbucurătoare la nivelul exprimării de pe teren. Ceea ce frapează sunt tensiunile din vestiarul stelist. Lucruri incredibile, de necrezut la un moment dat, atunci când era vorba de Lăcătuș. Marius Lăcătuș! Seria nemulțumirilor jucătorilor a fost deschisă de Nicolae Dică. Omul adus de Mihai Stoica nu s-a sfiit să vorbească public despre faptul că lui nu-i convine deloc postul de mijlocaș, preferând să joace în atac, ca al doilea vârf. „Eu sunt atacant, nu mijlocaș, însă joc unde vrea nea Marius!”, a precizat „Dicanio” după victoria cu Hoffenheim II. Meciul cu Kapfenberg a reglementat acest disconfort pentru Dică, însă asta nu l-a oprit pe fostul piteștean să comenteze în vestiar. „Nu înțeleg de ce mă bagă la mijloc, să-mi rup plămânii. Eu nu pot alerga între compartimente, mă omoară folosindu-mă acolo. Atacul e viața mea”, a fost auzit spunând Dică într-una din serile cantonamentului din Antalya.
Ultima echipă care s-a arătat interesată de serviciile mijlocașului stelist vine din Turcia. Reprezentanții turcilor urmează să discute în aceste zile cu jucătorul și cu oficialii roș-albaștrilor condițiile acestui posibil transfer. Andrei Ionescu nu mai are niciun viitor la Steaua. Latifundiarul din Pipera a hotărât acest lucru, deoarece s-a supărat că olteanul este singurul fotbalist care nu a acceptat diminuarea contractului de 150.000 de euro pe an. „Bă, să nu vă mai prind că-l mai luați pe Andrei Ionescu în al doilea cantonament! Să se ducă, tată, să stea liniștit la Steaua II, că el face doar figuri, se crede Maradona!”, a spus Becali.
Luni seara, în direct la GSP TV, Gigi Becali a dezvăluit fără să vrea că e gata să-i plătească lui Pițurcă 1,8 milioane de euro pentru Găman și Bărboianu. Ieri, dinspre Craiova au mai apărut și alte vești bune pentru patronul Stelei: Iliev (foto) a refuzat propunerea de împăcare a lui Mititelu și așteaptă să fie declarat liber pentru a semna cu Steaua!
Gigi Becali a fost primul om care a afirmat public, ori de câte ori a avut ocazia, că Pițurcă are ca garanție pentru banii aduși în Bănie dezlegările în alb a trei jucători. Ulterior, Piți s-a folosit de două dintre acestea, mai precis de cele ale lui Găman și Bărboianu. Luni seară, Gigi Becali a dezvăluit planul fostului selecționer al României. „Piți n-o să mai scoată a treia dezlegare dacă își recuperează banii aduși în Bănie de pe urma lui Găman și Bărboianu. Eu îi vreau pe cei doi la Steaua, mai ales că sunt singurul care îl poate face pe Piți să-și vadă acei bani”, a spus Becali, lăsând să se înțeleagă că mutarea ar fi mai mult ilegală decât legală. În sensul că respectivii bani nu s-ar regăsi în nicio contabilitate!
Gigi și Giovani Becali pregătesc cea de-a doua lovitură pe piața transferurilor. Data: la vară. Jucătorul: Cristi Tănase. Destinația: tot Galatasaray Istanbul. Iar pentru asta, finanțatorul nici nu vrea să audă de o schimbare a căpitanului în Ghencea.
Deși au perfectat o afacere de cinci milioane de euro, Steaua sau Galatarasay trebuie să achite către FC Argeș aproximativ 250.000 de euro, sumă care reprezintă contribuția de solidaritate. Cu alte cuvinte, procentul aferent echipei ce l-a format pe jucător.
Cum banii turcilor au intrat imediat în conturile lui Gigi Becali, de partea cealaltă, adică în contul piteștenilor, n-a ajuns momentat niciun euro. Steliștii nici nu vor să audă de o eventuală plată către FC Argeș: „Nu trebuie să plătim noi contribuția de solidaritate, ci Galatasaray. Noi nu le dăm nimic”, au dezvăluit surse din cadrul clubului din Ghencea. Andrei Penescu, finanțatorul formației argeșene, nici măcar nu știe de unde trebuie să primească remunerația: „O să luăm legătura cu nea Gigi să vedem de unde luăm și noi banii, pentru că, din câte știu eu, echipa care l-a transferat s-ar putea să fie nevoită să ne plătească”, a dezvăluit Penescu jr pentru ProSport.
Marius Lăcătuș le cere de urgență conducătorilor săi un înlocuitor pentru Bogdan Stancu. Înainte să-i facă o ofertă concretă lui Adrian Mititelu, surse din anturajul Stelei ne-au dezvăluit fotbaliștii de la Craiova de care ar fi interesați Gigi Becali și Mihai Stoica.
În aceste zile, patronul roș-albaștrilor a ținut aproape în permanență legătura prin telefon cu subalternul său, Mihai Stoica, în Antalya. Motivul? Cei doi au discutat despre posibilii înlocuitori ai lui Bogdan Stancu. „Lui Gigi îi place tipul de jucător care știe bine cu balonul, ceva de genul lu Wesley. Cum acesta a semnat prelungirea contractului cu FC Vaslui, acum lui Gigi îi place de Julius Wobay”, ne-a spus persoana respectivă. La rândul său, după ce a discutat pe această temă cu Gigi Becali, Mihai Stoica i-a spus patronului său care sunt preferații lui de la Craiova. „Lui Meme de la Universitatea Craiova îi plac Prepeliță și Mihai Costea. Oricum, acești jucători sunt greu de luat din Bănie”, a încheiat oficialul respectiv.
Ahmed Akaichi, în atenția Stelei Mai mult, Gigi Becali a dezvăluit și numele atacantului care a intrat de câteva zile în atenția roș-albaștrilor: Ahmed Akaichi, de 22 de ani, de la Etoile Sportive du Sahel. „Îl avem pe lista noastră și pe Ahmed Akaichi, dar nu e nimic sigur, deoarece încă nu s-a luat legătura cu el. Vom vedea ce va fi”, a spus Becali.
Exportul lui Bogdan Stancu în Turcia nu i-a lăsat deloc pe steliști descoperiți! Imediat ce „Motanul” s-a înțeles cu Galatasaray, roș-albaștrii au urgentat negocierile cu Moraes. Astfel, după lungi discuții, Gigi Becali s-a înțeles cu Jean Pădureanu, iar Giovani Becali îl va aduce mâine pe atacant la Palat pentru a parafa înțelegerea care a fost anunțată în exclusivitate de ProSport.
Cum tatăl fotbalistului este în Brazilia și nu poate trata personal transferul la Steaua, fotbalistul a ales să fie reprezentat de Giovani Becali. „Nu vreau 300.000 de euro pe an, să-i spuneți asta lui Gigi Becali, vreau să vin la Steaua, altfel plecam în alte campionate”, a fost mesajul jucătorului către impresar. Imediat, s-a luat legătura cu Gigi Becali, care a exultat la aflarea veștii: „Gata, să vină la Palat să semneze!” Junior Moraes se află în acest moment la Bistrița, în această seară își va face bagajele, iar mâine este așteptat la Palatul din Aleea Alexandru pentru a parafa documentele. Singurul impediment în calea acestui transfer îl reprezintă durata contractului.
350.000 de euro la semnătură și 120.000 de euro pe an
„Perla” lui Gigi Becali deține portretul jucătorului profesionist 100%, însă emotiv, sensibil și solitar. Atuul atancatului de 23 de ani se numește de această dată Hagi, tehnician care-l va ajuta să se integreze în sistemul lui Galatasaray.
Calități: viteză, tehnică, șut, sclipiri și gândire rapidă în joc! Defecte: „Bogdan este un tip moale, care nu prea vorbește în vestiar! Trebuie să ai răbdare cu el, să-l ajuți să se integreze. Pe el nici nu-l auzi în vestiar, dar să mai țipe pe teren la ceilalți colegi când greșesc! E foarte liniștit și la locul lui, îi lipsește tăria de fotbalist”, au dezvăluit surse din anturajul roș-albaștrilor.
Și în Ghencea când a ajuns, situația nu a fost deloc schimbată! Abia după doi ani și jumătate Stancu a „explodat”. „Acum, Bogdan s-a maturizat, era altfel privit în vestiar, avea și el un cuvânt de spus, deși tot greu și-l exprima, pentru că nu voia să intre cu nimeni în polemici”, au dezvăluit aceleași surse.
Ce se va întâmpla acum cu tânărul vârf la Galatasaray? Marele atu al fotbalistului este Gheorghe Hagi, tehnician care îl va ajuta să se integreze mult mai rapid în echipă! „Acum sunt și eu alt om, am ajuns la o altă maturitate, am evoluat destul de mult și pot spune că am o mentalitate mult mai profesionistă”, spunea Stancu în urmă cu puțin timp.
Deși are doar 23 de ani, Bogdan Stancu se poate considera realizat din punct de vedere financiar. În cei patru ani și jumătate pe care-i va petrece sub culorile lui Galatasaray, atacantul va încasa aproximativ 5,7 milioane de euro doar din salariu, la care se vor adăuga și alte bonusuri de performanță.
Cum gruparea „Cim-Bom” este listată la Bursă, șefii lui Galatasaray au fost obligați să publice contractul pe care fotbalistul roș-albaștrilor îl va avea sub comanda lui Gheorghe Hagi. Conform actelor apărute în presa din Turcia de ieri, pentru primul sezon, Bogdan Stancu va avea un salariu de 500.000 de euro. Ceea ce nu apare în actele turcilor, dar a fost dezvăluit de Gigi Becali, e că atacantul a mai primit 500.000 de euro la semnătură! În anul următor, salariul acestuia se va ridica la 1,1 milioane de euro, iar până la finalul înțelegerii suma va ajunge la 1,25 milioane de euro, crescând cu câte 50.000 de euro în fiecare din ultimii patru ani și jumătate (vezi facsimil)!
Ia 5.000 de euro dacă stă în tribună! Pe lângă cifrele de mai sus, „Motanul” va încasa și alte bonusuri de performanță! La fiecare meci în care va fi prezent în primul „11″, vârful va încasa 10.000 de euro, dacă va fi rezervă, 7.500 de euro, iar în cazul cel mai nefericit, în care va sta în tribună, acesta va încasa 5.000 de euro! Astfel, în cazul în care fotbalistul va fi titular în toate cele 34 de etape din campionat, va încasa, doar din bonusuri, 340.000 de euro, iar dacă va sta în tribună pe tot par
Din cauza neînțelegerilor financiare cu Bistrița, Becali a anunțat că tratează cu alt fotbalist, pentru ca Pădureanu să lase din preț
Deși în conturile Stelei au intrat aseară două milioane de euro din Turcia, bani din prima tranșă pentru Stancu, Gigi Becali nu vrea să liciteze pentru Moraes (foto). Astfel, ieri, transferul brazilianului a intrat în impas, iar latifundiarul a anunțat că Olăroiu îi va aduce un atacant. Ținta? Antrenorul va discuta cu unul dintre Khalfan Ibrahim sau Yusef Ahmed.
Becali a dezvăluit că, pe lângă banii pe care îi va încasa pe Stancu, conturile Stelei vor fi alimentate și cu alte 3,7 milioane de euro din diverse surse
Deși mai are de achitat restanțe finaciare către jucătorii săi, iar până acum încă nu a aruncat cu banii pe transferuri, Gigi Becali a recunoscut că Steaua stă bine din punct financiar. Un calcul simplu dovedește că echipa din Ghencea va beneficia până la finele lunii ianuarie de o infuzie de nu mai puțin de 5,7 milioane de euro! Gigi Becali nu a pierdut prilejul de a se lăuda cu sumele de bani pe care gruparea din Ghencea le va primi în zilele următoare, deși mai toți patronii din fotbalul românesc se confruntă cu mari probleme financiare. „Tată, să știți că nu o să stau eu în cele două milioane de euro pe care o să le primesc inițial de pe urma transferului lui Stancu de la Galatasaray. Pe lângă acești bani, o să mai încasez două milioane de euro din participarea în grupele Europa League. Mai mult, după ultimele informații pe care le-am primit, voi încasa și restanța de 700.000 de euro pe care Catania trebuie să mi-o restituie. Am primit semnale clare că îmi voi vedea banii. Mie îmi convine asta, că văd acești bani, dar m-am ales înapoi și cu Dică”, a spus Becali.
Avocatul fostului atacant al roș-albaștrilor este așteptat în cel mai scurt timp la București pentru a discuta cu oficialii echipei din Ghencea
Internaționalul reprezentativei Greciei i-a cerut patronului roș-albaștrilor să-i achite salariile pe noiembrie și decembrie pentru a părăsi definitiv Steaua. Adus în Ghencea în vara anului 2008, liber de contract, de către Adi Ilie, Pantelis Kapetanos va părăsi Steaua după doi ani. Motivul? Gigi Becali nu mai dorește prelungirea contractului acestuia din cauza salariului său de 240.000 de euro pe an. Mai mult, mai-marele Stelei îl consideră pe internaționalul elen principalul vinovat pentru eliminarea roș-albaștrilor din primăvara europeană, după cartonașul roșu încasat în meciul cu Napoli (3-3). Aflat în Grecia zilele acestea, unde se recuperează după operația de menisc, Kapetanos i-a transmis latifundiarului din Pipera, prin intermediul avocatului, condițiile în care acceptă de bună voie rezilierea angajamentului.
UPDATE 14:15 Bogdan Stancu și-a luat „la revedere” de la colegii săi și a fost condus de aceștia la plecarea din cantonamentul din Antalya. Înainte de a pleca, „Motanul” a făcut câteva poze cu fularul noii sale formații, Galatasaray.
Atacantul de 23 de ani a plecat spre Istanbul, acolo unde va semna cu gruparea antrenată de Gheorghe Hagi, Galatasaray.
Adrian Mititelu a spus aseară că hârtiile pe care le are Pițurcă nu pot fi validate de nicio comisie și se gândește să-i suspende pe Găman și pe Bărboianu. Patronul Craiovei e supărat pe cei doi fugari și spune că după multe încercări a reușit să vorbească cu Bărboianu, dar acesta era de nerecunoscut
Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au dispărut din cantonamentul Universității în noaptea de marți spre miercuri. Zvonindu-se că vor încerca să devină liberi de contract, CFR Cluj și Steaua „roiesc” deja în jurul lor. Persoane din anturajul echipei au dezvăluit desfășurarea incredibilă a evenimentelor din noaptea de marți spre miercuri. Marți, la ora 22:00, Găman și Bărboianu erau încă în programul echipei și nu dădeau nimic de bănuit. Dimineața însă, stafful le-a descoperit cu stupoare lipsa. Cei din club suspectează că totul a fost atent planificat. Conform acestora, Găman și Bărboianu au părăsit hotelul între 1 și 3 noaptea și au fost așteptați în fața stabilimentului de un apropiat al lui Victor Pițurcă, și care le-ar fi asigurat o „dispariție” rapidă.
Luați de Neagoe? Găman și Bărboianu au oferte de transfer de la CFR Cluj și Steaua, dar și din partea unor cluburi din străinătate, au declarat surse apropiate fotbaliștilor. Potrivit acestora, CFR Cluj ar oferi pentru ambii jucători 2.500.000 de euro, în timp ce Steaua ar plăti 2.200.000 de euro pentru cei doi. Conform acelorași surse, cei doi jucători au plecat din cantonamentul Universității, de la Govora, însoțiți de fostul antrenor, Eugen Neagoe. De altfel, Gigi Becali a anunțat încă de ieri-dimineață că dă 1.000.000 de euro pentru Găman. „Marți seara eu am fost în Craiova. Nici nu se pune problema să fi fost după cei doi, la Govora”, a declarat Neagoe.
„Pițurcă vrea să-i fure” Adrian Mititelu a fost informat ieri-d
Cel mai vechi jucător din lotul roș-albaștrilor caută prin orice mijloace să nu mai rămână în Ghencea. Bănel Nicoliță a fost la un pas să plece în Azerbaidjan, alături de Rednic, dar tratativele s-au împotmolit când Gigi Becali a solicitat un milion și jumătate de euro. Fotbalistul consideră că suma e prea mare și imploră conducerea să scadă din pretenții.
Din 2005 în curtea Stelei, Bănel Nicoliță nu s-a lipit nici în această iarnă de un transfer în străinătate, deși evoluțiile mijlocașului au fost de multe ori peste nota echipei. Și, paradoxal, după ce a fost adus de Mihai Stoica la Steaua de la Poli Timișoara, acum cel care îl va ajuta să prindă un contract avantajos într-un campionat străin va fi tot managerul general! După o discuție cu Meme, jucătorul a fost asigurat că i se va găsi în această iarnă o altă destinație. „Meme a vorbit cu niște impresari pentru a-l propune pe Bănel la câteva echipe. A zis că nu poate sta în Ghencea la nesfârșit și că vrea și el ceva mai avantajos”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.
Noua conducere a Științei încearcă din răsputeri să-l convingă pe bulgar să rămână în Bănie cel puțin până la finalul sezonului
Oficialii Craiovei încearcă în aceste zile să-l convingă pe Valentin Iliev să rămână la Universitatea. Noua conducere a echipei a discutat cu jucătorul, în încercarea de a-l determina pe fundaș să mai aibă răbdare cu plata restanțelor financiare.
Ultimul obiectiv declarat al perioadei de transferuri este aducerea unui portar care să-i creeze concurență lui Tătărușanu. Ultimul nume care s-a înscris pe lista steliștilor este Răzvan Stanca. La finalul lunii august, acesta a părăsit Ghencea pentru a-l urma pe Victor Pițurcă în Bănie.
Grigore (Astra), Vâtcă (în discuții avansate cu Lankaran) sau Villadsen (Ceahlăul) au fost, rând pe rând, în atenția roș-albaștrilor. Cum discuțiile cu respectivii n-au ajuns la niciun numitor comun, steliștii au ochit un alt fotbalist. Răzvan Stanca a intrat în vizorul grupării din Ghencea imediat ce Adrian Mititelu l-a demis pe Pițurcă. Scandalul din Bănie n-a rămas fără urmări pentru portarul „juveților”, patronul luând decizia de a-l trimite la echipa a doua. „Normal că eu aș vrea să vin la Steaua! Încă nu mi-am reziliat contractul cu Craiova, pentru că nu mai aveam voie să joc la o altă echipă în afară de Steaua. Nu mă puteam antrena prin parcuri și din acest motiv am cerut să mă duc măcar la echipa a doua. Dar îmi pot rezilia oricând contractul cu Craiova și să vin la Steaua gratis”, le-a dezvăluit Stanca unor apropiați.
Nu mai poate juca decât la Steaua Cum au pus steliștii ochii pe Stanca? „După plecarea lui Pițurcă, știam că Mititelu nu-l mai dorea pe Stanca, ei avându-l pe Silviu Lung jr”, au declarat surse din cadrul clubului bucureștean. Un alt motiv pentru care Steaua îl vrea reprezintă costurile acestei mutări. „Pentru că a evoluat deja la două echipe în tur, Stanca nu mai po
Din 2007 în curtea roș-albaștrilor, Romeo Surdu (foto) nu s-a plictisit de aerul din Ghencea. În vară a fost la un pas de un transfer în Germania, însă, de când s-a întors Mihai Stoica, lucrurile s-au schimbat radical. Managerul a discutat cu atacantul de 27 de ani, care și-a dat acceptul de a semna un nou contract. Conducerea a pregătit deja documentele. „Romică va semna în cantonament sau când se va întoarce, noi i-am făcut actele. Contractul e valabil cinci sezoane”, au dezvăluit surse din cadrul clubului.
La 30 de ani va fi milionar! Luând în considerare faptul că fotbalistul evoluează deja de patru ani în Ghencea și a acceptat o prelungire pe încă trei, Gigi Becali nu i-a oferit un contract de 10.000 de euro lunar, plafonul pe care vrea să-l impună, ci unul mai avantajos, având în vedere că, la finalul înțelegerii, Surdu ar împlini 32 de ani. „Valoarea totală a contractului se ridică în jurul a 600.000 de euro. Nu-i putem da doar 120.000 de euro pe sezon, pentru că nu mai este tânăr și trebuie să-și pună și el un ban deoparte. Mai are și câteva bonusuri de performanță, deci poate depăși cifra de un milion de euro”, au dezvăluit aceleași surse.
UPDATE 16:30 Patronul Stelei, Gigi Becali, a confirmat că cei doi atacanți care se află pe lista Stelei sunt Junior Moraes și Wesley.
„Eu aș vrea să-i luăm pe amândoi, și pe Wesley, și pe Moraes. Nu sunt chiar pe același post. De putut, putem să-i luăm, dar să vedem dacă ne convine să-i luăm. Am înțeles că Porumboiu nu vrea să-i dea drumul lui Wesley, dar vrem să-l punem să semneze acum și să vină la vară. E și CFR Cluj interesată de Wesley, dar am înțeles că el ar prefera Steaua. El ia 360.000 de euro la Vaslui, dar noi îl vrem pentru un an, îi dăm 120.000 pe an plus o primă de 250.000 de euro la semnătură.
Planurile naționalei îi dau mari bătăi de cap Stelei în perioada 28 ianuarie – 13 februarie, atunci când roș-albaștrii vor efectua în Turcia al doilea cantonament înainte de startul returului campionatului. Asta pentru că Lucescu jr a programat la rândul său un stagiu de pregătire la începutul lui februarie, acolo unde se va baza pe nu mai puțin de șase steliști. Situația a fost detensionată de către cei doi antrenori la o masă luată împreună săptămâna trecută!
Adrian Mititelu i-a convins pe oamenii din noul staff al Științei să accepte oferta sa numai după ce le-a promis că va plăti jucătorii. Acum, bossul Științei caută modalități pentru a face rost de bani, iar până atunci se pare că stagiul de la Govora ar fi fost achitat de noul manager sportiv, Laurențiu Reghecampf.
Foste glorii ale Științei, dar și oameni de fotbal și-au exprimat nedumerirea față de acceptul lui Țicleanu, Reghecampf și Napoli de a reveni în Bănie, după ce au mai fost odată înlăturați de Mititelu. Surse din cadrul clubului au dezvăluit cum a reușit Mititelu să-i convingă. În primul rând, bossul oltean și-a luat angajamentul ca până la plecarea echipei în cantonamentul din Antalya să le plătească fotbaliștilor salariul pe o lună și să achite și o parte din restanțele către angajați. De asemenea, Mititelu a promis că, la meciul cu Steaua, oltenii vor juca pe o primă consistentă.
Caută bani și-n piatră seacă Iar după promisiuni vine partea cea mai grea: îndeplinirea lor! Mititelu a demarat deja demersurile. Cea mai sigură sursă de venit va fi cea din drepturile de televizare, aproximativ o jumătate de milion de euro, bani care urmează să intre zilele acestea în vistieria clubului și pe care patronul i-a cerut chiar și în avans lui Dragomir. Al doilea „cartuș”: vânzarea unui teren, care ar urma să se facă prin intermediul fiicei sale, proprietară în acte a acelei suprafețe, care nu a fost pusă sub sechestru odată cu alte proprietăți ale finanțatorului oltean.
Pițurcă a declarat că Stanca și Alex sunt cu bagajele făcute de la Craiova. Fostul portar din Ghencea a declarat în exclusivitate pentru ProSport că a vorbit cu Mititelu și că a fost trimis la echipa a doua: „Mititelu mi-a propus să plec liber de contract, dar i-am explicat că nu am unde să merg”
După ce Sorin Cîrțu s-a legat de Aurel Țicleanu și de Silviu Lung pentru că aceștia au ales să revină la Craiova, deși fuseseră îndepărtați în toamnă de patronul Adrian Mititelu, noul președinte al Craiovei a ținut să-i răspundă fostului său coleg de echipă:
Pe de-o parte, îl înțeleg pe Sorin că e supărat și trebuie să recunosc faptul că și-a câștigat dreptul să vorbească despre Craiova, deoarece și-a rupt picioarele pentru acest club, a făcut istori aici. Însă, vizavi de ce a spus despre mine și Silvică Lung, este doar problema lui. Niciodată nu vreau să intru în polemică cu un fost coleg. Este opinia lui și o respectăm, dar asta nu înseamnă că trebuia să stau deoparte și să nu pun umărul la viitorul echipei. Daca Adrian Mititelu ne-a solicitat ajutorul, atât eu, cât și ceilalți colegi, vom face tot posibilul ca echipa să iasă din situația dificilă de acum.
Bănuiesc că lumea e supărată, dar cu toții trebuie să facem ceva pentru clubul acesta, care are milioane de suporteri în spate. Avem multă treabă și nu stau să polemizez cu contestatarii. Avem un cantonament și mai multe lucruri legate de viitor. Sunt sigur că o victorie cu Steaua ar mai îndulci din amarul fanilor”, a declarat Aurel Țicleanu pentru ProSport.
Deși a reușit să se împace cu Gigi Becali după ce ambii și-au adus injurii destul de grave, Meme nu vede de această dată nicio cale de împăcare și implicit colaborare cu Victor Pițurcă. Mihai Stoica este tipul de om extrem de orgolios, care rar își încalcă principiile în funcție și de interesul propriu. Cu toate acestea, chiar dacă o posibilă reîntoarcere în Ghencea a lui Victor Pițurcă i-ar da o garanție de performanță lui Gigi Becali, Meme nu este dispus să se înhame la un astfel de proiect alături de fostul selecționer al României. De unde a pornit o astfel de ipoteză? De la o declarație dată de Victor Pițurcă în urmă cu două zile: „Gigi a zis că nu mai pot antrena eu în România? Să-și vadă mai bine de treaba lui! Parcă văd că mă sună și mă bombardează cu telefoane peste două luni să mă întorc la Steaua!”
Gigi Becali și-a jucat în forță rolul de mediator: i-a spus lui MM că peste el, la club, putere de decizie are Teia Sponte, iar lui Valeriu Argăseală i-a dezvăluit că Mihai Stoica are întâietate. După ce ProSport a scris în exclusivitate despre conflictul iscat între conducătorii roș-albaștrilor, ieri, finanțatorul din Ghencea a vorbit pentru prima dată public despre acest lucru. „Totul a plecat de la drepturile TV ale meciurilor Stelei din cantonamentul din Turcia. Ambele părți au venit cu propuneri diferite, iar până la urmă eu am ales Pro TV-ul”, și-a început Becali discursul. Mai marele Stelei a continuat: „I-am explicat lui MM că peste el la club este Teia Sponte. S-a supărat. Asta este! La fel, lui Vali Argăseală i-am spus că Meme se pricepe mai bine ca el la fotbal. Nu i-a convenit nici lui”.
Gigi Becali (foto) nu uită și nu iartă. Patronul Stelei este decis să-și spele imaginea după scandalul arestării sale din aprilie 2009, intenționând să se răzbune legal pe toți oamenii care i-au afectat afacerile. După aproape doi ani de la arestarea sa, când a fost acuzat de sechestrare de persoane, Gigi Becali vrea să ceară despăgubiri pentru cele două săptămâni de arest. În prima fază, cei vizați sunt procurorul și judecătoarea care au cerut și admis arestarea patronului roș-albaștrilor. „O să vedeți voi că n-o să-i las eu pe procurorul ăla și pe judecătoarea aia care m-au arestat! O să mă judec cu ei și cu statul, deoarece mi-au prejudiciat afacerile în perioada în care am fost arestat”, le-a spus Becali apropiaților.
Steliștii au avut ieri de dimineață cel mai dificil antrenament din acest an. Rezistența fizică a fost controlată cu testul Gacon, exact cum se practică la echipele din fotbalul cu campionate puternice. Singurii care au reușit să termine exercițiul au fost
După ce ProSport a dezvăluit, ieri, în exclusivitate, că „Messi” din Ghencea nu mai este jucătorul roș-albaștrilor, foarte mulți oameni din fotbalul românesc s-au interesat de situația acestuia. La o zi după ce Florentin Matei și-a reziliat contractul cu Steaua, tatăl său, Costel Matei, a ținut să precizeze care au fost motivele reale care l-au determinat pe fiul său să rupă contractul cu echipa din Ghencea. „Domnule, poate băiatul meu avea motive în sufletul lui să spună că este dezamăgit de Gigi Becali, dar să știți că lucrurile nu au stat chiar așa. Nu uitați că el este încă un copil. Eu îl cunosc mai bine decât fiul meu pe patronul echipei din Ghencea, iar pe această cale îi mulțumesc că i-a permis lui Florentin să plece de la Steaua. Să știți că de foarte mult timp îl bat la cap să-mi lase băiatul liber de contract”, și-a început Matei senior discursul.
„Nu a avut șanse să joace” În continuare, Costel Matei ne-a dezvăluit de ce crede că fiul său nu s-a impus în Ghencea. „Am reziliat contractul cu Steaua, deoarece eu vreau ca Florentin să joace fotbal. Ei bine, cum putea el să-și demonstreze valoarea când la prima echipă a jucat doar 10 minute pe timpul lui Stoichiță? În rest, nimeni nu i-a mai dat vreo șansă. Să știți că imediat după ce el și-a reziliat contractul cu Steaua, foarte multă lume din fotbalul românesc s-a interesat de el. Totuși, mai mult ca sigur o să plece în străinătate”, a încheiat Costel Matei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER