Daniel Vlad

Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, Daniel s-a ocupat ca redactor de FCSB, dar și de FC Universitatea Craiova. De asemenea, a realizat zeci de interviuri, reportaje și a oferit o mulțime de informații exclusive.

Daniel a absolvit în 2002 Facultatea de istorie și e licențiat. În 2011 a participat la Campionatul Europrean U19, iar între 2003 și 2024 a participat la zeci de cantonamente cu FCSB și FC Universitatea Craiova. De asemenea, a făcut zeci de deplasări în străinătate la meciurile actualei FCSB în Liga Campionilor, plus meciurile echipei naționale a României.

Scandal cu cel mai tare transfer al lui Gică Hagi! Clubul care l-a vândut „Regelui” e acuzat că ar fi dat o țeapă mare unei alte echipe din Superliga: cum se apără patronul arătat cu degetul. EXCLUSIV
Transferul cu care echipa din Superliga dă lovitura! I-a dat fotbalistul lui Gică Hagi şi acum îl aduce pe Chapi, un sud-american de play-off. SPECIAL
Alexandru Meszar e categoric: „Doream pentru UTA un alt început de campionat. Nu e ușor să joci încă din primele trei etape cu Rapid, Craiova și U Cluj!”. Ce spune despre Pop, Micovschi și Vulturar! EXCLUSIV
Coșmarul lui Moses Abbey s-a terminat. Jucătorul ghanez a revenit la FC U Craiova după ce părăsise România în urmă cu 11 luni! EXCLUSIV
Misterul absenței lui Daniel Pancu, selecționerul U21, de la EURO 2024! De ce n-a făcut parte din delegația FRF pe care Răzvan Burleanu a deplasat-o în Germania, deși aproape toți angajații federației au fost luați la turneul final și reacția antrenorului. EXCLUSIV
Probleme pentru Mehmet Topal înaintea startului campionatului. Oficialii Petrolului au anunțat la FRF ce licență are antrenorul turc. Ce se întâmplă cu acesta! SPECIAL
Gigi Becali îi dă ultimatum lui Răzvan Burleanu în scandalul cu regula U21! Întâlnirea decisivă cu preşedintele FRF are loc azi, iar miliardarul de la FCSB amenință: „Dacă nu o schimbă, va avea război total! Plângeri peste tot, mai rău ca Mititelu”. EXCLUSIV
Florin Prunea e categoric: „Răzvan Burleanu are deja în cap o altă soluție de selecționer. Nu îi convine acum să danseze după cum îi va cânta Edi Iordănescu!” EXCLUSIV
Alin Stoica, mesaj pentru FRF: „Dacă vreți să îl păstrați pe Edi Iordănescu, atunci respectați-l financiar. A dovedit că e bun.” Ce spune și despre prestația tricolorilor la EURO. EXCLUSIV
Primul patron din Superliga care nu se aliază boicotului pregătit de Gigi Becali împotriva regulii U21. „Noi avem drumul nostru și ne-am adus jucători încă din sezonul trecut. Nu ne interesează ce fac alte cluburi”. EXCLUSIV
Transferul incredibil al lui Răzvan Marin e tot mai aproape! Câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni a negociat intens pentru a-l cumpăra pe român după EURO 2024! EXCLUSIV
Rapid îl vinde pe Albion Rrahmani: clubul care e la un pas să îl cumpere și suma pe care o primește Dan Șucu! Transferul e realizat în proporție de 90 la sută. EXCLUSIV
Dan Șucu, transfer șoc: a bătut palma cu Partizan Belgrad pentru Andrei Borza! Fotbalistul cumpărat de la Gică Hagi e ca și plecat în Serbia. EXCLUSIV
Omul care a învins Olanda la Constanța în 2007 anunță cine o să fie noul lider al tricolorilor. „ Radu Drăgușin are calitate și e capabil să se lupte și cu atacanții lui Koeman!” EXCLUSIV
Apare al treilea club între FCU Craiova și CFR Cluj în transferul lui Juan Bauza! Decizia argentinianului aruncă în aer înțelegerea pe care Adrian Mititelu o avea cu această echipă: „Dacă rămâne liber de contract, toată lumea pierde!”. EXCLUSIV
Încă un patron din Superliga li se alătură lui Gigi Becali, Rotaru, Varga și Dan Șucu. „Burleanu trebuie să înțeleagă că nu ne poate obliga cu regula U 21 pe banii noștri. Să caute o altă soluție!”. EXCLUSIV
Dan Șucu, lovitură direct de la EURO, cu un transfer de titlu din națională! Rapid București s-ar fi înțeles cu fotbalistul României și afacerea e iminentă. EXCLUSIV
Nelu Varga, anunț şoc despre Bauza şi Baeten: „Nu vor să semneze prelungirile cu FCU Craiova!”. Patronul lui CFR Cluj le dă ultimatum celor doi fotbalişti, la cererea lui Dan Petrescu. EXCLUSIV
Nelu Varga, prima reacție după ce Cristi Manea a trădat şi a semnat cu Rapid! A dezvăluit suma imensă pe care i-a oferit-o la semnătură: „Cât voia să îi dăm?”. EXCLUSIV
Cum l-au „stors” de bani pe Gigi Becali în cea mai scumpă afacere pe care patronul FCSB a făcut-o pentru Liga Campionilor! Finanțatorul clubului susținut de Guvernul Ungariei dezvăluie cum a procedat pentru ca toate părțile să fie mulțumite de transfer: „N-am făcut ca Rapid și CFR Cluj cu Petrila!”. EXCLUSIV
Cel mai scump transfer al verii pentru Gigi Becali și FCSB a declanșat o imensă dezamăgire! Patronul care l-a vândut campioanei României îi bate obrazul: „Nici măcar atâta lucru n-a făcut, deși eu mi-am pus reputația pentru el!”. EXCLUSIV
Scandal între două echipe din Superliga după transferul înlocuitorului internaționalului român, care a semnat cu FCSB! „Nu le-am furat jucătorul, impresarul ne-a sunat”. EXCLUSIV
Dorinel Munteanu, mesaj pentru jucătorii care vor să vină la Oțelul după ratarea transferului lui Drăghiceanu. „La mine vorba e vorbă, nu te schimbi de pe o zi pe alta că nu ține!”. EXCLUSIV
Clubul din Superliga a luat decizia: a mărit plafonul salarial la 50 la sută pentru a face transferuri de calitate! EXCLUSIV
I l-a propus lui Gigi Becali, dar patronul FCSB nu a mai făcut oferta. Acum, internaționalul U 21 e în negocieri cu o echipă din Polonia. Ce preț cere clubul său pe român! EXCLUSIV
Rodion Cămătaru exultă după România – Ucraina 3-0. „Cheia succesului este Edi Iordănescu. S-a maturizat profesional și a demonstrat că e un antrenor de top!”. Ce le cere fostul mare internațional tricolorilor! EXCLUSIV
Gigi Becali anunță că Florinel Coman a fost vândut, după meciul România – Ucraina 3-0. „I-au plătit ăia clauza!”. EXCLUSIV
Mircea Rednic a dat afară câțiva fotbalişti cu nume de la UTA, iar conducerea anunță că are mână liberă: „E decizia lui, el răspunde de rezultate”. EXCLUSIV
Gigi Becali, prima reacție după ce Nelu Varga i-a luat pe Bauza şi Baeten! Patronul FCSB e uimit şi anunță o revanşă cu câteva achiziții de top: „Nu o să dormim nici noi”. EXCLUSIV
Gică Mihali trage un semnal de alarmă după îndepărtarea lui Mihăescu din staff-ul lui Kopic de la Dinamo. „Iulică nu merita lucrul ăsta, iar Florentin Petre nu o să accepte să vină doar de decor”. Ce spune despre Colceag și discuția cu Nicolescu! EXCLUSIV
Dinamo poate transfera un „magician” spaniol la preț low-cost! A fost aproape să fie coşmarul „câinilor”. EXCLUSIV
Marea schismă de la Rapid dintre galerie şi Dan Şucu: numirea lui Viorel Moldovan, contestată de fani! Fostul atacant al Generației de Aur s-a luptat cu Răzvan Raț, iar varianta ultraşilor a fost ignorată total de patron. EXCLUSIV
Adrian Mititelu dă primele două lovituri pe piața transferurilor! Un francez de 1,95 metri și un brazilian semnează cu FC U Craiova: „Să vă spună Claudiu Niculescu de ce l-am pierdut”. EXCLUSIV
Decizie de ultimă oră luată de Neil Lennon. Ce a hotărât antrenorul Rapidului în legătură cu Rareș Pop, Cătălin Vulturar și Claudiu Micovschi! EXCLUSIV
Andrei Prepeliță încearcă să își întărească defensiva la Gloria Buzău. Ce fundași își dorește fostul internațional și de ce nu l-a ofertat pe Costinel Tofan de la FC Argeș! EXCLUSIV
Probleme pentru Dorinel Munteanu la Oțelul Galați. Fotbalistul care a fost integralist în play-out și în finala Cupei României nu și-a mai prelungit contractul și a anunțat unde e dorit în Superliga: „Există și posibilitatea asta!”. EXCLUSIV
Dumitru Moraru reacționează în scandalul „Cornel Dinu versus Silviu Lung: cine a îngropat România la Kosice?”. Dezvăluirile „Procurorului”, contestate de fostul mare portar: „A îmbătrânit urât. Confundă, era Rică Răducanu antrenor cu portarii, nu eu”. EXCLUSIV
×