Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, Daniel s-a ocupat ca redactor de FCSB, dar și de FC Universitatea Craiova. De asemenea, a realizat zeci de interviuri, reportaje și a oferit o mulțime de informații exclusive.
Daniel a absolvit în 2002 Facultatea de istorie și e licențiat. În 2011 a participat la Campionatul Europrean U19, iar între 2003 și 2024 a participat la zeci de cantonamente cu FCSB și FC Universitatea Craiova. De asemenea, a făcut zeci de deplasări în străinătate la meciurile actualei FCSB în Liga Campionilor, plus meciurile echipei naționale a României.
Pentru că la club e „război civil”, organizarea are de suferit, așa că se ajunge la situații pe care ar fi mai bine să le catalogăm drept amuzante. Așa cum chiar sunt, până la un punct: acela în care li se cer fotbaliștilor performanțe, în condițiile în care ceea ce li se oferă la antrenamente nu prea mai e compatibil cu noțiunea de „echipă mare”.
Steaua s-a mutat cu arme și bagaje la Mogoșoaia, acolo unde e posibil să rămână să se antreneze până la finalul campionatului. Aici își pregătesc Roni Levi și stafful său strategia pentru câștigarea titlului, numai că întâmpină situații dificile. Una mai amuzantă decât alta.
„Mache” dă afară puștii de la antrenamente! Mogoșoaia nu e o bază pe care Steaua să o folosească în exclusivitate. Acolo se mai antrenează câteva dintre loturile naționale de fotbal, cei de la U15 și U17. Nu există un program chiar foarte bine stabilit, astfel că s-a ajuns de multe ori ca roș-albaștrii să aibă surpriza ca pe teren să fie cei de la loturile de juniori! Steliștii s-au adaptat rapid, însă și-au stabilit și o stragie: team-managerul Marius Ianuli are misiunea clară de a fi un fel de „berbece” care să spargă antrenamentul puștilor. „Hai, gata, că acum intrăm noi!”, sau „Hai băieți, că avem și noi treabă!”, sunt cuvintele pe care „Mache” le repetă în fiecare zi. El are și resposabilitatea de a „negocia” cu stafful naționalelor plecar
La sfârșitul celui de-al doilea stagiu de pregătire din Austria, ProSport a dezvăluit faptul că roș-albaștrii s-au plâns că nu au lucrat aproape deloc fizic în cantonamentele din această vară. După remiza de sâmbătă, cu Voința Sibiu (1-1), Anghel Iordănescu a observat și el aceeași problemă, mărturisind că nu înțelege de ce Steaua cedează fizic după doar două meciuri oficiale. Managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, se mândrea în timpul pauzei competiționale că a făcut programul jucătorilor pentru vacanță, a ales perioadele, locul și condițiile de desfășurare ale celor două cantonamente din Austria. Urmările însă nu sunt dintre cele mai fericite pentru MM și pentru toți cei care iubesc Steaua. După două meciuri oficiale, jucătorii lui Roni Levi cedează fizic după minutul 60, fapt dezvăluit de ProSport imediat după sfârșitul celor două stagii de pregătire. La vremea respectivă, fotbaliștii antrenorului israelian ne mărturiseau: „Nu înțelegem ce pregătire fizică am făcut aici în Austria. În primul cantonament am lucrat la acest capitol doar în ultima zi. Atunci am alergat 15 serii a câte 400 de metri, iar în al doilea stagiu nu am lucrat aproape deloc. În aceste condiții, este greu de crezut că putem rezista fizic într-un meci mai mult de 60 de minute”.
Iordănescu îl atacă pe Levi Fostul selecționer al României, Anghel Iordăne
Gigi Becali și-a reluat obiceiul de a critica antrenorul și jucătorii încă din prima etapă. De această dată, în colimatorul finanțatorului a intrat cel care fusese poreclit chiar de el „noul Xavi” .
După ce a început cu stângul acest sezon, Steaua încearcă să se întărească din mers. Iar în această săptămână, lui Levi i s-a promis că vin patru jucători.
Steaua a fost aproape să păstreze linia echipelor bucureștene, dar a ratat victoria de la Sibiu (1-1) în fața unei echipe care a disputat doar un meci amical vara aceasta.
Chiar dacă Mircea Bornescu (foto) și-a găsit în cele din urmă echipă, impresarii din România își scot ochii între ei după acest transfer, acuzându-se de neprofesionalism.
Mihai Stoica a fost singurul om din club care l-a determinat în cele din urmă pe jucător să continue cel puțin până în iarnă la Steaua, cunoscându‑se faptul că fundașul se numără printre preferații săi.
Înainte de primul cantonament al roș-albaștrilor din Austria, George Galamaz a dezvăluit
Chiar dacă evenimentul a durat aproximativ o oră, oficialii Stelei au uitat cel mai important lucru pentru suporterii interesați, și anume, să menționeze prețul noului tricou. După mai multe telefoane și insistențe la clubul roș-albastru, ProSport a aflat cât costă noul tricou.
Actualul antrenor al roș-albaștrilor, Roni Levi (foto), este extrem de supărat deoarece la ora actuală la Steaua nu se poate baza pe foarte mulți fotbaliști de valoare, iar în opinia sa, jucătorii de pe banca de rezerve nu se ridică la nivelul titularilor.
Roni Levi se confruntă cu probleme chiar înaintea primei etape a campionatului pe care trebuie să îl câștige la final. Mâine, Steaua joacă în compania nou- promovatei Voința Sibiu, iar antrenorul israelian nu poate avea niciun atacant pe banca de rezerve
Scandalul pe care Gigi Becali l-a purtat cu MApN a afectat serios și vestiarul formației lui Roni Levi. Mai mulți jucători ai roș-albaștrilor vor fi nevoiți să se mute din apartamentele închiriate de oficialii Stelei în zona Ghencea într-o zonă mai apropiată de baza de pregătire de la Mogoșoaia.
Pentru început, această decizie nu pare să creeze mari probleme, totuși, după un simplu calcul, nu toți fotbaliștii din lotul Stelei își permit să plătească o chirie aproape dublă față de cât plăteau în apartamentele din Ghencea. Mai mulți jucători steliști intenționează acum să se mute în zona 1 Mai, doar că aceasta este una dintre cele mai scumpe din București și nu se compară cu cartierul Ghencea. Mai mult decât atât, aici chiria depășește cu mult plafo
Oficialii clubului sibian au rămas și ei surprinși de faptul că oamenii se înghesuie să își cumpere abonamente cu 300 și 400 de lei. Biletele pentru meciul cu Steaua se vor comercializa abia de vineri.
După ce Ovidiu Dănănae a obținut la LPF anularea amenzii pe care a primit-o de la Adrian Mititelu, încă un jucător al Universității a câștigat la Comisiile Ligii împotriva lui patronului Universității.
În atac, Roni Levi îi dorește pe atacanții Lukas Magera și Dorin Goga, exact compartimentul care suferă cel mai mult la Steaua. Nici pista Alex Bourceanu nu a fost abandonată, Gigi Becali înțelegându-se cu impresarul mijlocașului în timpul meciului de la Piatra-Neamț.
În noiembrie 2010, la revenirea lui Meme Stoica în Ghencea, Gigi Becali l-a avertizat că are de îndeplinit o condiție: să rezolve pe cale amiabilă procesul cu impresarii
Retrogradarea echipei din Banat aduce noi opțiuni pentru Steaua. Astfel, principala țintă o constituie achiziționarea lui Laszlo Sepsi, fundaș care în trecut a evoluat la Benfica și Racing Santander. Până la finalul acestei săptămâni, roș-albaștrii vor încerca să rezolve transferul fotbalistului de 25 de ani.
Comitetul Executiv al FRF a decis dezafilierea clubului Universitatea Craiova, iar decizia urmează să fie supusă votului Adrunării Generale în termen de 15 zile.
La doar câteva zile după înfrângerea din Supercupă, 0-1 cu Oțelul, între oficialii steliști a început un adevărat război, Meme Stoica fiind capul de afiș. Și pentru a nu scăpa frâiele din mână, Gigi Becali va convoca în următoarele zile o ședință la care vor participa Teia Sponte, Valeriu Argăseală, Mihai Stoica, Narcis Răducan, dar și antrenorul Roni Levi.
Luni, la reunirea fotbaliștilor din grupa de republicani ’93 s-au prezentat doar trei jucători, iar părinții celorlalți copii nu se împacă deloc cu condițiile bazei Voința, acolo unde au fost mutați juniorii.
După ce Leo Strizu și-a dat demisia de la comanda centrului de copii si juniori ai Stelei, conducerea clubului a decis să-l numească pe Dumitru Uzunea responsabil al centrului.
Relația dintre MM și Narcis Răducan nu mai este la fel ca pe vremea când colaborau la Unirea Urziceni și primul care simte răceala este Roni Levi (foto). Acesta vrea ca directorul sportiv să stea pe bancă în timpul meciurilor, în locul lui „Mache”.
Mihai Stoica are din ce în ce mai multă influență la Steaua și, deși patronul se gândește să-l aducă pe Ovidiu Dănănae (foto), l-a convins să mai aștepte. În viziunea managerului, acest transfer l-ar distruge psihic pe Gabi Matei, jucătorul adus de el de la Pandurii pentru 600.000 de euro.
Supercupa a dat ieri startul forfotei în Piatra‑Neamț. Sosirea Stelei și a campioanei Oțelul în oraș a fost prilejul ideal de plimbare a locuitorilor, care au ieșit parcă special din case să-i vadă pe proaspeții oaspeți. Devenită deja un obicei, plimbarea din dimineața partidei a fost printre punctele de interes ale zilei, zeci de nemțeni adunându-se în locurile în care Steaua și Oțelul au ales să se relaxeze. Dis-de-dimineață, moldovenii s-au adunat în fața Hotelului Ceahlăul, hotel în care steliștii au fost cazați, așteptând cu nerăbdare ca Bănel ori Tănase să-și facă apariția din moment în moment. Roș-albaștrii nu s-au lăsat așteptați prea mult și au coborât din camere în jurul orei 11:00, iar în timp ce Roni Levi și Gabriel Caramarin își făceau deja promenada matinală, aceștia s-au îndreptat către o sală de biliard.
Vestea că trupa lui Levi a sosit la localul Laguna a adunat rapid alte câteva zeci de suporteri de toate vârstele, care au găsit chiar și metode inedite pentru a-i întâmpina pe favoriții lor, alegând, de exemplu, o gâscă drept „mascotă” (foto jos). Singurii care n-au avut liber la distracție au fost Mihai Costea și Mihai Răduț, care au fost trimiși de urgență la preparatorul fizic pentru antrenamente separate.
„S-o bateți pe Steaua, vă roagă toată familia mea!” De cealaltă parte, campioana României a avut parte de ceva mai multă liniște, spre de
Dumitru Dumitriu este cel mai norocos antrenor al Stelei după ce a reușit să câștige cu echipa sa două Supercupe ale României, în anii 1994 și 1995.
Cinci din cele 51 de trofee câștigate de Steaua de-a lungul timpului sunt Supercupe ale României! Cu tradiție în lupta pentru acest trofeu, echipa lui Levi mai are un argument pentru a-și asigura și cea de-a șasea Supercupă: statistica spune că trofeul decernat duelului dintre campioană și câștigătoarea Cupei a fost urmat, cu mici excepții, de un parcurs foarte bun în campionat.
Discursul lui Gigi Becali a ajuns literă de lege la Steaua. Nu că până acum n-ar fi fost, la modul general vorbind, dar în cazul de față e vorba despre pregătirea de vară a echipei.
Au rămas mai puțin de zece zile până la startul noului campionat, însă steliștii speră ca până la debut să se poată baza pe alte câteva nume noi pe teren. În această vară s-a vehiculat o întreagă listă d
Din lotul stelist au dispărut treptat jucătorii de talie mică. Tatu și Popa sunt fotbaliștii lui Levi care poartă cel mai mic număr la pantofi, 40. În rest, sunt și jucători care trăiesc pe picior mare. Cei mai tari la acest capitol sunt colegii de cameră Gardoș și Bicfalvi, ambii purtând la gheată
Dacă zilele trecute, la o vizită în Ghencea găseai câini vagabonzi și o mizerie de nedescris, ieri, imaginea deplorabilă a stadionului Stelei era completată cu starea incredibilă a gazonului: ars în mai multe locuri din cauza caniculei din ultimele zile din Capitală. Acum cinci ani, șefii plăteau 400.000 de euro pentru suprafața de joc de care acum nu mai are grijă nimeni.
Steliștii s-au întărit în această vară cu câteva nume noi. Nume nu foarte impresionante din punctul de vedere a doi dintre foștii antrenori ai roș‑albaștrilor.
Dacă la începutul celor două perioade de pregătire din Austria stafful Stelei anunțase câteva amicale tari pentru roș-albaștri, treptat, spre finalul ultimului cantonament, programul jocurilor de pregătire a suferit modificări drastice. Patru din cele șapte amicale importante au fost anulate, fiind înlocuite cu altele mult mai slabe, iar surse apropiate clubului susțin că s-ar fi luat aceste decizii și de frica lui Gigi Becali.
Deși Gigi Becali a afirmat public că va părăsi definitiv complexul stadionului Steaua, care între timp arată jalnic, pe ultima sută de metri lucrurile ar putea să ia o întorsătură favorabilă atât pentru Steaua, cât și pentru MApN.
ProSport a prezentat săptămâna trecută un reportaj prin care se semnala faptul că stadionul Steaua se degradează pe zi ce trece. Fostul mare antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, nu a rămas impasibil. Concret, el a încercat să găsească o modalitate prin care cele două părți, MApN și Steaua, să ajungă la un punct comun. Surse ProSport au aflat că sâmbătă seară, la nunta primaru
Adrian Mititelu nu uită și nu iartă! Conform zicalei „Dacă nu ești cu mine, atunci ești împotriva mea”, bossul Științei tinde să se umple de ridicol după ultimele măsuri luate contra jucătorilor care au îndrăznit să depună memoriu pentru a pleca liberi de la Craiova.
ProSport a vizitat ieri arena roș-albaștrilor, iar imaginile pot ține oricând locul concluziilor. Invadată de gunoaie sau câini vagabonzi, Ghencea a devenit victimă într-un război murdar al diverselor interese.
„Templul fotbalului românesc” se transformă încet, dar sigur, într-un templu al nimănui. Prins într-un război al orgoliilor și intereselor financiare imobiliare, stadionul Steaua parcă pierde și meciul cu timpul. Ieri, la ora prânzului, doar culorile roșu și albastru mai aminteau de vremurile
Oficialii Stelei s-au ținut de cuvânt și le-au virat jucătorilor vinerea trecută mare parte din restanțele financiare. Totuși, Gigi Becali le-a făcut și o surpriză neplăcută: nu a achitat în totalitate prima pentru câștigarea Cupei României, așa cum promisese.
Deși la prima vedere pare un subiect complicat, amplasamentul pe care se află acum stadionul Steaua este practic o „mină de aur”! Iar imediat au apărut și posibili investitori în spatele unor revendicări cel puțin inedite.
Telenovela Alex Bourceanu (foto) la Steaua nu a luat sfârșit, deși toată lumea anunța un happy-end chiar în aceste zile. Dacă Marian Iancu este dispus să-l cedeze și sub formă de coproprietate cu Steaua lui Becali, jucătorul însuși nu este mulțumit de oferta șefilor din Ghencea.
Gigi Becali spune de ceva vreme că l-a acontat pe fotbalist, însă Iancu a explicat ieri că suma de transfer care i se oferă nu-l avantajează deloc. Astfel, se va lua în calcul varianta deținerii jucătorului în coproprietate, iar la o eventuală vânzare, gruparea din Banat va primi jumătate din suma de transfer. „Bourceanu și-a manifestat dorința de a pleca. Dacă nu mă voi înțelege la bani cu Gigi Becali, voi merge mai mult ca sigur pe varianta de coproprietate”, a dezvăluit ieri, la Sport.ro, finanțatorul formației de pe Bega.
„Are o vârstă, vrea mai mult” În paralel, Alexandru Bourceanu a primit acceptul din partea lui Marian Iancu să înceapă negocierile cu Steaua. Fotbalistul își dorește să vină în Ghencea, dar nu este de acord cu valoarea contractului anual de 120.000 de euro. Mijlocașul de 26 de ani a transmis conducerii steliste să pluseze pentru a semna cu Steaua. „Fără 150.000 de euro, Bourceanu nu vrea să vină la Steaua. Are 26 de ani și va semna pe trei sau patru ani, iar pentru 120.000 de euro pe an nu vr
Adrian Mititelu a decis ca Dorel Stoica să fie cel care va conduce Craiova spre promovare în noul sezon,
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER