Mijlocașul senegalez Ousmane N’Doye, ajuns la 38 de ani, a marcat trei goluri pentru formația CNS Cetate Deva, în meciul câștigat, vineri, scor 6-2, pe terenul echipei Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, în etapa a 13-a din seria a patra a Ligii a 3-a, informează site-ul liga2.ro.
Atacantul englez Wayne Rooney, în vârstă de 31 de ani, a înscris un gol în meciul câștigat joi de Manchester United, scor 4-0 pe teren propriu, cu Feyenoord, și a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului în competițiile europene.
Ioan Andone a dezvăluit că Adrian Mutu, managerul general al clubului, s-a antrenat cu echipa, joi, la baza sportivă de la Săftica. Antrenorul în vârstă de 56 de ani a mărturisit că a vorbit cu Mutu și cu managerul sportiv Ionel Dănciulescu despre meciurile care vor urma.
Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, nu neglijează meciul cu FC Voluntari, programat sâmbătă, de la 20:30, în etapa a 17-a din Liga 1, cu patru zile înaintea derby-ului de pe teren propriu cu Steaua.
Steven Gerrard, fostul căpitan de la Liverpool și de la echipa națională a Angliei, și-a anunțat retragerea din activitate, joi, după 18 ani de carieră, informează BBC.
Echipa națională a României a coborât cinci poziții în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității joi, și se află pe locul 39, cu 690 de puncte, după ce a pierdut ultimele două meciuri disputate.
Gareth Bale, mijlocașul echipei Real Madrid, s-a accidentat în meciul de marți cu Sporting Lisabona și este indisponibil pentru confruntarea cu FC Barcelona, programată la începutul lunii decembrie, în campionatul Spaniei.
Marele Premiu al Malaeziei nu va mai avea loc începând cu anul 2018, a anunțat ministrul Turismului și Culturii din țara respectivă. Organizatorii au decis să nu prelungească înțelegerea din cauza lipsei de interes a spectatorilor.
Cristiano Ronaldo, principalul favorit la câștigarea Balonului de Aur, a mărturisit, potrivit site-ului FIFA, că s-a întâlnit cu Antoine Griezmann și că francezul i-a spus că îl urăște pentru succesul avut în ultima vreme.
Adrian Mutu, managerul general de la Dinamo București, a mărturisit, marți, că nu se află în conflict cu antrenorul echipei, Ioan Andone, și că își propune doar să ajute clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Atacantul echipei Manchester United, Zlatan Ibrahimovic, a câștigat, luni, pentru a 11-a oară în carieră Balonul de Aur al Suediei, anunță federația suedeză de fotbal (SvFF). După acest ultim trofeu cucerit, Ibrahimovic va avea propria statuie, în fața stadionului național din Suedia.
Federația americană de fotbal a anunțat, luni seara, prin intermediul unui comunicat de presă, că a renunțat la serviciile selecționerului Jurgen Klinsmann, în vârstă de 52 de ani. Federația din SUA nu a anunțat încă numele celui care îl va înlocui pe antrenorul german.
Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, programul disputării meciurilor din optimile de finală ale Cupei României. Această fază a competiției se va desfășura în perioada 13-15 decembrie, într-o singură manșă.
Atacantul argentinian Lionel Messi, absent în ultimul meci jucat de Barcelona, s-a antrenat normal, luni, și este apt pentru partida cu Celtic Glasgow, programată miercuri, de la 21:45, în Liga Campionilor, informează Marca.
Forul de conducere al fotbalului european (UEFA) a anunțat, luni, arbitrii meciurilor Steaua – Osmanlispor și Austria Viena – Astra Giurgiu, care se vor disputa joi, în runda a cincea din grupele Europa League.
Arbitrul Ovidiu Hațegan, în vârstă de 36 de ani, va conduce la centru partida Napoli – Dinamo Kiev, programată miercuri, de la 21:45, pe Stadio San Paolo, în runda a cincea din grupele Ligii Campionilor, informează site-ul UEFA.
Mijlocașul Cosmin Matei a marcat, duminică, un gol pentru Genclerbirligi Ankara în victoria obținută în deplasare cu Kayserispor, scor 2-0, în etapa a 11-a din campionatul Turciei.
Dinamo București a câștigat, duminică, meciul de pe teren propriu cu CSM Focșani, scor 33-30 (17-11), în etapa a 12-a din Liga Națională de handbal masculin.
Jucătoarea de tenis Raluca Șerban, aflată pe locul 591 WTA, a câștigat, duminică, turneul ITF de la Heraklion, Grecia, disputat pe suprafață dură și dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
Arbitrul Ovidiu Hațegan va conduce la centru meciul CS Universitatea Craiova – Astra Giurgiu, programat duminică, de la 17:30, pe stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 16-a din Liga 1, informează site-ul frf-cca.ro.
Jucătoarea de tenis Patricia Țig, cap de serie numărul 5 și locul 114 în ierarhia mondială, a fost învinsă, duminică, în finala turneului ITF de la Shenzen, China, disputat pe suprafață dură și dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.
Osmanlispor, adversara Stelei în grupa L a Europa League, a câștigat meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, cu Alanyaspor, scor 2-0, în etapa a 11-a din campionatul Turciei. La gazde, Raul Rusescu a evoluat în ultimul sfert de oră.
Jucătorul elvețian de tenis Stanislas Wawrinka, aflat pe locul 3 în ierarhia mondială, a câștigat, miercuri seară, meciul disputat împotriva croatului Marin Cilic, ocupantul locului 7 ATP, scor 7-6 (3), 7-6 (3), în runda a doua din grupa A de la Turneul Campionilor.
CS Universitatea Craiova întâlnește, în deplasare, divizionara secundă Dacia Unirea Brăila, în optimile de finală ale Cupei României. Marcel Popescu, președintele clubului craiovean, crede că echipa sa a avut noroc la tragerea la sorți.
Jucătorul francez de tenis Gael Monfils, aflat pe locul 6 în ierarhia mondială, s-a retras, miercuri, din cauza unei probleme la coaste, de la Turneul Campionilor. Locul sportivului din Franța a fost luat de belgianul David Goffin, ocupantul poziției a 11-a ATP.
Jucătoarea de tenis Patricia Țig, cap de serie numărul 5 și locul 114 în ierarhia mondială, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la Shenzen, disputat pe suprafață dură și dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.
Fundașul echipei Dinamo București, Ionuț Nedelcearu, și-a adus aminte de confruntarea din campionat cu Astra Giurgiu, încheiată cu scorul de 2-2, și speră ca de această dată, în confruntarea din Cupa Ligii, el și coechipierii lui să fie mai atenți.
Ioan Andone, antrenorul de la Dinamo București, a dezvăluit că în meciul cu Astra Giurgiu, programat joi, de la 20:30, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, nu îi va avea la dispoziție pe jucătorii care au fost la loturile naționale, dar s-a arătat încrezător în restul echipei.
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, aflat pe locul 2 ATP, și-a asigurat, marți seară, calificarea în semifinalele Turneului Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, scor 7-6 (6), 7-6 (5), pe canadianul Milos Raonic (locul 4 ATP), în runda a doua din grupa B a competiției.
Bogdan Vătăjelu este văzut, în presa din Italia, printre posibilii înlocuitori ai lui Marcos Alonso la Fiorentina. Fundașul echipei CS Universitatea Craiova se declară bucuros de interesul italienilor, însă crede că nu a venit momentul să se transfere în străinătate.
Argentina a câștigat, miercuri, meciul disputat împotriva Columbiei, scor 3-0, în preliminariile sud-americane pentru Campionatul Mondial din 2018. La finalul partidei, Lionel Messi, coechipierii lui și selecționerul Argentinei au anunțat că nu vor mai vorbi în public.
Thiago Motta, în vârstă de 34 de ani, și-a anunțat plecarea de la Paris Saint-Germain, după cinci ani petrecuți pe Parc de Princes. Mijlocașul italian a anunțat că nu își va prelungi contractul scadent la sfârșitul acestui sezon.
Javier „Chicharito” Hernandez mai are nevoie de un singur gol la echipa națională pentru a deveni golgheterul all-time al reprezentativei din Mexic, la egalitate cu Jared Borgetti, notează site-ul Goal.com.
Reprezentativa Poloniei a încheiat la egalitate meciul de pregătire disputat, luni, la Wroclaw, împotriva echipei similare din Slovenia, scor 1-1.
Reprezentativa României va întâlni Rusia într-un meci amical, programat marți, de la 18:00, la Groznîi. Va fi cea de-a 13-a partidă disputată de naționala României în 2016 și, totodată, ultima din acest an.
Echipa națională de rugby a României a învins, sâmbătă, scor 23-10 (20-0) reprezentativa similară din Statele Unite ale Americii, într-un meci test disputat pe stadionul „Arcul de Triumf” din București. România a înregistrat astfel cea de-a doua victorie din istorie în fața echipei din SUA.
Pilotul britanic Lewis Hamilton, de la Mercedes, va porni din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, pe circuitul Interlagos, din Sao Paulo, după ce a înregistrat cel mai bun timp în calificările de sâmbătă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER