Fundașul portughez Pepe, în vârstă de 33 de ani, a mărturisit că vrea să își încheie cariera la Real Madrid, actuala sa echipă, după victoria obținută, marți, scor 5-1, împotriva formației poloneze Legia Varșovia, în runda a 3-a din faza grupelor Ligii Campionilor.
Reprezentativa Under 18 a României a remizat, scor 0-0, într-un joc de verificare disputat, marți, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, împotriva echipei similare din Turcia, informează site-ul Federației Române de Fotbal.
John Stones, fundașul echipei Manchester City, a declarat înaintea partidei cu FC Barcelona, programată miercuri, pe Camp Nou, în runda a 3-a din grupele Ligii Campionilor, că nu se teme de duelul cu Lionel Messi și așteaptă cu nerăbdare să joace împotriva fotbalistului argentinian.
Jucătorul de tenis Marius Copil, venit din calificări, s-a calificat, marți, în optimile turneului ATP de la Anvers, disputat pe hard și dotat cu premii de 566.525 de euro, după ce l-a învins în primul tur pe portughezul Joao Sousa, al șaselea favorit al competiției, scor 4-6, 6-3, 6-3.
Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, programul oficial de disputare a partidelor care vor conta pentru etapa șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2016-2017, faza națională, iar Foresta Suceava va evolua pe stadionul din localitate împotriva Stelei, joi, 27 octombrie.
Emanuel Gyenes a devenit primul român care obține medalia de aur la International Six Days Enduro, cursă privită drept Jocurile Olimpice din motorsport, fiind în același timp și cea mai veche competiție off-road din calendarul Federației Internaționale de Motociclism.
Mijlocașul croat Luka Modric, în vârstă de 31 de ani, și-a prelungit contractul cu Real Madrid până în 2020, se arată într-un scurt comunicat dat publicității marți de către clubul de pe Santiago Bernabeu.
Portarul Gianluigi Donnarumma, în vârstă de 17 ani, este considerat de către Juventus Torino candidatul ideal pentru înlocuirea internaționalului italian Gianluigi Buffon, ajuns la 38 de ani, informează Calcio Mercato, iar campioana Italiei va încerca să îl transfere de la AC Milan.
Simona Halep (locul 4 WTA), care va evolua pentru a treia oară la rând la Turneul Campioanelor, a mărturisit că a avut parte de un început dificil de sezon, din cauza problemelor de sănătate, motiv pentru care nu a fost sigură dacă va juca și în acest an la Singapore.
Antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova, Gheorghe Mulțescu, a declarat, marți, la ProSport LIVE, după meciul câștigat în fața rivalei Dinamo, că jocul bun al formației sale îl face să se gândească la câștigarea campionatului.
Monica Niculescu (29 de ani), aflată pe locul 51 în ierarhia mondială, o va întâlni, miercuri, pe italianca Francesca Schiavone (poziția 97 WTA), în turul 2 al turneului WTA de la Luxemburg, disputat pe hard și dotat cu premii de 226.750 de dolari.
Liverpool și Manchester United au încheiat la egalitate, scor 0-0, ultimul meci al etapei a 8-a din campionatul Angliei, disputat luni seară, pe Anfield Road. În urma acestei remize, Liverpool ajunge la 17 puncte și se află pe locul 4, în timp ce United ocupă locul 7, cu 14 puncte.
Manchester United intenționează să îl tranfere pe atacantul francez Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid, iar reprezentanții clubului de pe Old Trafford au purtat deja primele discuții în acest sens cu oficialii formației spaniole, informează Sunday Mirror.
Jucătorul britanic de tenis Andy Murray a câștigat, duminică, turneul de Masters Series de la Shanghai, China, disputat pe suprafață dură și dotat cu premii totale în valoare de 5.452.985 de dolari, după ce l-a învins pe spaniolul Roberto Bautista-Agut, scor 7-6 (1), 6-1.
Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, în trecut numărul unu mondial, a câștigat, duminică, turneul WTA de la Hong Kong, după ce a învins-o în finala competiției pe sportiva franceză Kristina Mladenovic, scor 6-1, 6-7 (4), 6-2.
Jucătoarea de tenis Patricia Țig a învins-o pe Ilona Kremen, din Belarus, cu scorul de 6-4, 7-5, sâmbătă seară, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Luxemburg, disputat pe hard și dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Spaniolul Marc Marquez și-a asigurat, duminică, titlul de campion mondial la MotoGP, după ce a câștigat Marele Premiu al Japoniei. Este al treilea titlu din carieră la clasa regină, MotoGP, pentru Marquez, după triumfurile din 2013 și 2014.
Reprezentativa Under 18 a României se va reuni, sâmbătă, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, în vederea pregătirii pentru o dublă întâlnire cu echipa similară a Turciei. Cele două meciuri de pregătire se vor disputa la Buftea, marți, 18 octombrie, respectiv joi, 20 octombrie.
Federația Română de Fotbal a anunțat, sâmbătă, prețurile biletelor pentru partida naționalei României cu Polonia, programată vineri, 11 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională, în runda a patra din grupa E a preliminariilor Campionatului Mondial din 2018.
Jucătoarea franceză de tenis Kristina Mladenovic, aflată pe locul 54 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Hong Kong, disputat pe hard și dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe australianca Daria Gavrilova, a 38-a jucătoare a lumii, scor 7-5, 6-3.
Fotbalistul francez Cyril Thereau, în vârstă de 33 de ani, și-a prelungit contractul cu formația italiană Udinese Calcio până în vara anului 2019. Anunțul a fost făcut, vineri, pe site-ul oficial al clubului din Serie A.
Jucătoarea de tenis din Spania, Garbine Muguruza, aflată pe locul 6 WTA, s-a calificat, vineri, la Turneul Campioanelor de la Singapore, se arată pe site-ul WTA. În cursul săptămânii, Muguruza a participat la turneul de la Linz și a abandonat în meciul jucat în sferturile de finală.
Gheorghe Mulțescu, antrenorul Universității Craiova, le promite fanilor olteni că echipa pe care o pregătește va face tot posibilul să obțină victoria în meciul cu Dinamo, programat luni, de la 20:30, pe stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 12-a din Liga 1.
Jurgen Klopp, managerul formației Liverpool, a fost desemnat, vineri, antrenorul lunii septembrie în Premier League, conform site-ului competiției, și a devenit primul german care câștigă acest titlu.
FC Barcelona, deținătoarea trofeului, și Real Madrid vor întâlni Hercules, respectiv Deportivo Leonesa, formații din liga a 3-a spaniolă, în șaisprezecimile Cupei Regelui Spaniei, potrivit tragerii la sorți de vineri.
Mijlocașul german Toni Kroos, în vârstă de 26 de ani, a anunțat, joi, că vrea să își încheie cariera la Real Madrid, după ce a semnat un nou contract cu clubul de pe Santiago Bernabeu, scadent în 2022.
Fostul internațional argentinian Diego Armando Maradona, ajuns la 55 de ani, a declarat că Lionel Messi, conaționalul său, și Cristiano Ronaldo se află la același nivel și că singurul fotbalist care se apropie de cei doi este atacantul brazilian Neymar.
Jucătorul australian de tenis Nick Kyrgios, în vârstă de 21 de ani, a fost amendat, joi, cu aproximativ 15.000 de euro de ATP, după comportamentul avut în meciul cu germanul Mischa Zverev, pierdut miercuri cu scorul de 3-6, 1-6, în turul al doilea al turneului de Masters Series de la Shanghai.
Antrenorul Cosmin Contra a fost demis, miercuri, de pe banca tehnică a celor de la Alcorcon, formație care activează în liga a doua din Spania. Decizia a venit la o zi după ce Alcorcon s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Regelui Spaniei.
Steve McClaren (55 de ani), fostul selecționer al naționalei de fotbal a Angliei, a fost numit, miercuri, antrenor al echipei Derby County. Tehnicianul britanic revine astfel la formația din Championship, la 17 luni după ce a fost demis din funcție.
Atacantul croat Ivica Olic, ajuns la 37 de ani, a fost suspendat două meciuri și amendat cu 20.000 de euro de către federația germană de fotbal (DFB) pentru că a pariat la mai multe meciuri de fotbal, în perioada august-septembrie, informează Bild.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 83 în clasamentul mondial) a pierdut, miercuri, meciul cu sportiva Oceane Dodin (Franța, 89 WTA), scor 2-6, 4-6, în optimile de finală ale turneului WTA International de la Linz, Austria, disputat pe suprafață dură, în sală.
Florin Marin, antrenorul echipei FC Voluntari, a declarat, după meciul pierdut, sâmbătă, scor 0-1, pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș, în etapa a 11-a din Liga 1, că formația ilfoveană merita să obțină un rezultat de egalitate și a criticat arbitrajul.
Mijlocașul Ianis Hagi, în vârstă de 17 ani, a marcat pentru formația Fiorentina Primavera, în meciul pierdut, scor 1-2, sâmbătă, pe terenul lui Hellas Verona. La gazde, atacantul Sergiu Jurj a fost integralist.
Vasile Miriuță, antrenorul celor de la CFR Cluj, s-a arătat mulțumit de prestația echipei sale în meciul câștigat cu 3-1 pe terenul formației ASA Târgu Mureș, în etapa a 11-a din Liga 1.
Dan Alexa, antrenorul echipei ASA Târgu Mureș, a declarat, la finalul meciului pierdut cu 1-3 pe teren propriu cu CFR Cluj, că formația clujeană a meritat pe deplin victoria.
Julen Lopetegui (50 de ani) a anunțat lotul Spaniei pentru meciurile cu Italia și Albania, programate pe 6, respectiv 9 octombrie, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, iar mijlocașii Juan Mata și Cesc Fabregas nu fac parte dintre cei 23 de jucători selecționați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER