Pe noi nu prea ne-a așteptat nimeni la sosirea la Sevilla. I-au așteptat pe barcelonezi. Îmi aduc aminte că ne-am dus într-un parc să ne relaxăm în ziua meciului și am văzut autocarele a 40.000 de spectatori în culorile Stelei, roșu și albastru. Bineînțeles, erau suporterii Barcelonei, dar le-am spus jucătorilor că sunt ai noștri. Doar 1.200 de suporteri steliști veniseră să ne susțină la Sevilla. Câți s-au întors, nu mai știu, că nu ne dădeau nouă aceste date.
Ne-a însoțit și un securist. Săracul, ne număra de nu știu câte ori. Dacă se întâmpla ceva, își pierdea serviciul. Jucătorii faceau frecvent glume pe seama lui”, a început să povestească fostul tehnician.
„Înainte de începerea meciului, ne-am dus să inspectăm terenul, moment în care am avut de înfruntat din partea spectatorilor un calvar, niște fluierături infernale. Atunci i-am încurajat pe elevii mei: «Ce poate să vă facă mai mult decât să vă bată? Nu vă fură nevestele, bani nu aveți», pentru că atunci primeam diurnă trei dolari. Le-am spus: «Chiar dacă pierdeți, o să vin să vă felicit».”, a rememorat Ienei, care nu a uitat nici cel mai culminant punct al partidei din 1986, executarea loviturilor de departajare.
Aici sunt adunați doar titularii. Ar fi meritat cîteva rânduri și Iordănescu, după cum le-ar fi meritat și Radu II, cei doi intrând pe parcursul memorabilului meci de la Sevilla.
La fel, ba chiar mai mult de câteva rînduri, ar trebui să scriem și despre Ion Alexandrescu, Sfinxul pentru care a vorbit mai mult echipa în a cărei construcție a avut un rol determinant. În fine, rămân și câteva nume de fotbaliști, cum ar fi Pistol, pentru care simpla prezență pe banca de rezerve de la Sevilla a reprezentat un abonament pe viață la celebritate.
Gigi Becali nu a vrut să discute cu presa la ieșirea de pe stadionul Dinamo. Totuși, după aceea a revenit la sentimente mai bune și a răspuns la telefon unor televiziuni, părând destul de senin. „Steaua are nevoie de superîntăriri pentru Liga Campionilor. Eu nu pot să spun că am o echipă puternică. În vară vor fi mutări, schimbări, decorațiuni. Voi schimba mobila, zugrăveala. Echipa a demonstrat că nu are valoare în condițiile în care aveam nevoie de un egal și nu am reușit să îl obținem. Punctele pe care le-am recuperat au fost cu emoții, chin și șansă”, a declarat Gigi după meci.
Gigi Becali pare să nu mai ia în considerare partida din ultima etapă, cu Gloria Buzău, dar, știut fiind amestecul său la această echipă, e de înțeles de ce stelistul nu-și face griji.
Astfel, ultimul hop pe care Steaua îl are de trecut pentru a lua titlul este meciul din „Ștefan cel Mare”. Becali e convins că cel puțin un punct dobândit la Dinamo va fi egal cu câștigarea campionatului.
Directorul executiv al Universității Craiova, Lucian Mitu, s-a arătat extrem de intrigat după meciul cu Steaua de sâmbătă, când, la finalul partidei, team-managerul roș-albaștrilor, Marius Ianuli, care a mers să semneze foaia de joc, a intrat cu șase pungi cu materiale promoționale
Deși a obținut o victorie la Craiova, Steaua are motive de îngrijorare în ceea ce privește partida de duminică cu Dinamo! Lovin, Rădoi și Zapata au suferit lovituri puternice în meciul cu oltenii lui Mititelu și se va încerca recuperarea lor până sâmbătă, Pleșan a primit al patrulea cartonaș galben și e suspendat,
Marian Iancu crede că Poli sau Rapid ar trebui să câștige campionatul, și nu Steaua sau CFR. Veți împiedica Steaua să obțină a 11-a victorie. Sperăm să ne întoarcem la Timișoara cu cele trei puncte, pentru că un egal nu mă mulțumește. Gigi Becali spune că va avea mai puține emoții marți decât în partida cu Craiova. Mă bucur că gândește așa. Nu știu cum a ajuns el la această concluzie. Într-adevăr, Poli Timișoara a jucat sub așteptări în ultimele partide și că se va juca pe Ghencea poate l-a făcut să afirme asta.
Fericit pentru cele trei puncte obținute la Galați, Lăcătuș are însă un motiv de supărare. În minutul 84 al partidei, Dică a primit cartonaș galben și, cum este al șaptelea, va fi suspendat pentru partida cu Timișoara. Marius Lăcătuș se confruntă a doua oară în acest sezon cu această problemă, deoarece Dică a mai lipsit în campionat doar în partida cu Pandurii, din etapa a 22-a.
Război al declarațiilor în toată regula la sfârșitul meciului de la Galați. Becali a sărit ca ars în momentul în care fotbaliștii Dică, Vâtcă, Habibou, Dayro, Lovin și Baciu au fost opriți pentru un test antidoping. „Ce interes avea Marius Stan să-mi țină mie jucătorii acum încă o oră la testul antidoping?
Jucătorul care a adus victoria lui „U” Cluj în tur, Dorin Goga, spune că dorește să repete reușita și pe Ghencea.
„Noi am venit aici pentru că avem de gând să batem Steaua. Vreau să marchez din nou, dar important e rezultatul, poate marca altcineva. Avem nevoie mare de puncte pentru a ne salva, jucăm numai pentru noi, nu ne interesează lupta pentru titlu. CFR-ul se bazează pe noi? Și noi tot pe noi!”, a declarat fotbalistul care a înscris de șase ori în acest sezon pentru clujeni, chiar și în poarta Rapidului, pe Giulești.
Lista jucătorilor de care Steaua se va despărți după finalul sezonului e deja întocmită! Becali a anunțat ieri, la întoarcerea de la Muntele Athos, unde a donat încă 500.000 de euro, că își dorește să scape de unii fotbaliști. „A făcut Dumnezeu în așa fel încât ne-am strâns aici numai oameni buni.
Stafful Stelei a trecut joi printr‑o sperietură serioasă înainte cu o jumătate de oră ca partida cu Gloria Bistrița să înceapă. Rădoi, care anul acesta a avut ghinionul să fie mai mult accidentat, a avut dureri foarte mari la mușchii inghinali și a fost imediat scos de la încălzire, astfel ratând partida cu ardelenii.
Pentru meciul de azi cu Gloria, punctul nevralgic al Stelei pare să fie postul de fundaș stânga, acolo unde „veteranul” Petre Marin reprezintă unica soluție. Din păcate pentru tehnicianul Stelei, accidentările simultane ale „lateralilor” Emeghara și Neșu au dereglat sistemul defensiv al roș-albaștrilor.
Exceptând prima etapă de la reluarea campionatului, atunci când a pierdut în fața moldovenilor de la Poli Iași, Steaua a mers șnur, câștigând șapte meciuri din șapte. Parcurs ce a ajutat-o să recupereze handicapul de 11 puncte față de liderul CFR, în acest moment aflându-se la egalitate de puncte și cu prima șansă la titlu în cele șapte etape rămase până la final.
Jucătorul de 26 de ani își dorește să bată echipa lui Sorin Cîrțu, antrenorul care l-a ajutat foarte mult în ascensiunea sa în Liga I. Mihăiță, ce obiectiv aveți stabilit până la final? Noi ne dorim să luăm campionatul, dar mai sunt opt etape în care trebuie să câștigăm meci de meci. Dacă nu jucăm așa cum ne dorim, putem pierde locul 2, dar dacă evoluăm așa cum am stabilit, luăm titlul! Nu mă așteptam să diminuăm atât de repede diferența de puncte față de CFR, pentru că am început prost, dar ne-am revenit, iar clujenii au jucat mai prost decât noi.
Deschis pe 17 martie, magazinul online al Stelei surprinde, chiar și pe conducători, prin vânzările foarte mari. Singurul club din România care a apelat la acest mod de merchandising a încasat 110.000 euro în doar trei săptămâni!
Sosit la Vaslui încă de sâmbătă seară, finanțatorul Stelei a avut un program încărcat ieri-dimineață. Astfel, Becali
Victoria la masa verde obținută de Steaua în fața Rapidului a fost amendată de fanii gazdelor. Astfel, pe tot parcursul meciului, între tribuna a doua și una dintre peluzele stadionului din Vaslui s-a putut vedea o brichetă galbenă uriașă, pe care era scris: „A se arunca în caz de pericol” (2).
Mirel Rădoi spune că nu a observat mesajele adresate steliștilor din tribune, considerând că aceste lucruri stau la baza numeroaselor scandaluri din fotbalul românesc. Mirel, o victorie chinuită a Stelei…Nu știu cine spune că ne chinuim,
Fotbalistul „Bătrânei Doamne” crede că formația sa poate surprinde fosta echipă. Dorel, ce înseamnă pentru tine revenirea în Ghencea din poziția de adversar? Eu joc pentru UTA acum și trebuie să-mi fac meseria la echipa la care sunt.
Cei implicați în fotbalul autohton au părerile împărțite despre suspendarea derby-ului. Unii cred că decizia lui Alexandru Deaconu este greșită, alții consideră că ar trebui să se rejoace partida deoarece totul a fost premeditat.
Văzându-l abătut înainte de meci, dar și în pauză, Gigi Becali a vorbit cu Mihai Stoica și spune că s-a gândit să-i propună să asiste alături de el la succesele Stelei. „Când l-am văzut acolo pe tunel, îmi părea rău de el. I-am spus: Bine, măi, Mihai, cum te uiți tu așa la ce-ai pierdut? Greșeala lui fatală a fost atunci când a spus că nu vrea să asiste la distrugerea Stelei.
Căpitanul vrea doar victoria cu Urziceni Mirel Rădoi nu este de acord cu nașul Gigi Becali, care a cerut ca echipa sa să fie pe primul loc până la Sărbătorile pascale. Căpitanul Stelie trebuia să susțină ieri o sesiune pe chat‑ul site-ului oficial al clubului, dar nu a mai putut din cauză că serverul a cedat ca urmare a celor 10.000 de accesări în doar 10 minute!
Meciul cu CFR din Ghencea a creat un precedent în acest sezon. A fost prima partidă care s-a disputat cu casa închisă și se pare că suporterii Stelei nu-și vor părăsi favorita nici cu Unirea Urziceni. Aproape 10.000 de bilete s-au vândut până în prezent, deși mai sunt încă cinci zile până la disputatea jocului cu elevii lui Dan Petrescu, dintre care 1.000 pe site-urile www.bilet.ro și www.bilete.ro.
COME-BACK Bănel a revenit în echipa de start după absența de la meciul cu CFR Așa cum ProSport a anticipat în săptămâna meciului cu Pandurii, Nicoliță a fost soluția aleasă de Marius Lăcătuș pentru completarea sistemului ofensiv, în condițiile absenței lui Dică.
Antrenorul Eugen Neagoe (foto), revenit pe banca tehnică a echipei gorjene, a adus schimbări masive în echipa de start. Astfel, tehnicianul a început meciul cu Steaua cu un singur jucător din lotul masiv de portughezi transferați în această iarnă de fostul principal al formației din Târgu Jiu, Joachim Teixeira, portarul Mingote. În afara acestuia, unicul străin din primul „11″ la Pandurii a fost ivorianul Constant Djakpa.
Condițiile meteo i-au împiedicat pe microbiști să vadă un spectacol pe măsura posibilităților pe care le aveau fotbaliștii. Astfel, după ce în dimineața de ieri plouase la Târgu Jiu, precipitațiile și-au făcut simțită prezența și înainte de meci. Terenul foarte greu nu i-a deranjat doar pe steliști, ci și pe jucătorii gazdelor, Alexandru Pițurcă exclamând: „Doamne, ce mocirlă!”, când a intrat pe teren.
Latifundiarul din Pipera și-a protejat Maybachul, ajungând în orașul lui Brâncuși cu un elicopter de ultimă generație. Așteptat de 50 de fani, dar și de o suită de membri PNG, Becali a descins ieri, după prânz, la Târgu Jiu. Însoțit de președintele Valeriu Argăseală și de managerul sportiv Adrian Ilie, Becali a apărut optimist nevoie mare și a prezis o victorie la scor: „Nu am emoții, învingem la multe goluri. Vreau spectacol!”.
Nici nu s-a terminat bine scandalul cauzat de arbitrajul părtinitor al lui Alexandru Tudor din derby-ul Steaua – CFR Cluj, că a și izbucnit unul nou. De această dată, totul a pornit după ce Gigi Becali a aflat cine va arbitra partida de azi dintre CFR și Gloria Buzău.
Antrenorul echipei din Ghencea crede că nu va avea un meci ușor la Târgu Jiu, dar speră să îl câștige, pentru a nu ieși din lupta pentru trofeul Ligii I. „Pandurii este un adversar în criză de puncte, care a avut probleme, a schimbat antrenorul, și din punctul de vedere al motivației
Antrenorul Marius Lăcătuș se conÂÂfruntă înainte de meciul de sâmÂbătă, cu Pandurii, de la Tg. Jiu cu câteva probleme de ordin tactic. Asta după ce în urma „galbenelor” primite în derby-ul cu CFR, Dică și Lovin vor fi suspendați.
Căpitanul stelist a spus că echipa nu va sărbători victoria, roș-albaștrii bucurându-se doar la meciurile cu adevărat tari din Liga Campionilor. Un derby spectaculos… Nu știu dacă a contat atât de mult spectacolul în acest meci, cât cele trei puncte. Se poate spune că a fost un adevărat derby, atât pe teren, cât și în tribune, goluri multe, faze spectaculoase. Ce crezi că a făcut diferența?
Pentru a nu rămâne mai prejos față de rivalii de la CFR Cluj, Gigi Becali (foto) le-a promis jucătorilor săi o sumă consistentă de bani în cazul unei victorii. Dacă, în mod normal, un succes acasă este răsplătit în Ghencea cu 1.500 de euro, steliștii au fost motivați suplimentar înaintea derby-ului cu CFR. Astfel, Gigi Becali a pus la bătaie aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare jucător. „Prima este mai mare de 7.000 de euro. Cine e băiatul bun? Patronul”, a spus în dimineața zilei de ieri Valeriu Argăseală. În replică, Mureșan a anunțat și el mărirea primelor cu 1.500 de euro.
Deși meciul începuse de mai bine de jumătate de oră, sute de spectatori se aflau încă afară. „Degeaba avem stadion modern dacă pierdem mereu prima repriză a meciurilor așteptând să intrăm în tribune”, vociferau suporterii, neÂÂmulÂÂÂțumiți și blocați între turnicheți. Afectați de tratamentul de care beneficiază din partea oficialilor, care nu au putut găsi o soluție pentru a evita îmbulzeala creată,
Vicepresedintele stelist, Iulian Gheorghisor, a comentat situatia delicata creata la portile stadionului „Steaua”, acolo unde peste o mie de suporteri stelisti nu au putut intra in tribune la inceputul partidei ci doar in minutul 30 din cauza aglomeratiei. „Intr-adevar suporterii au venit foarte tarziu la stadion si de-asta s-a ajuns la aceasta situatie nefericita. La 8 fara un sfert chiar am verificat sa vad daca este aglomeratie si nu era dar din pacate unii au venit in ultima jumatate ora. La peluze si la tribuna a II-a nu s-a creat ceea ce s-a creat la tribuna I pentru ca suporterii sunt obisnuiti cu acest sistem de ticketing si stiu ca dureaza mai mult”, a spus Gheorghisor.
Primii suporteri ai formatiei CFR Cluj au ajuns la stadionul „Steaua”. Astfel, doua autocare si doua microbuze i-au transportat pe acestia pana la Complexul Sportiv din bulevardul Ghencea insa acestia nu sunt deocamdata condusi in peluze pentru ca au fost anuntate 12 mijloace de transport cu care vor calatori suporterii clujeni. De asemenea, autocarul echipei CFR Cluj a ajuns la stadion, fiind escortat de o duba a jandarmeriei si de doua masini ale firmei de securitate
16:45 Aproximativ 50 de suporteri stau la coada pentru preschimbarea rezervarilor in tichetele efective de acces la partida Steaua – CFR Cluj 16:50 Desi accesul in tribune este permis, oficial, doar incepand cu ora 18:00, cativa suporteri au sarit gardul si sunt deja pe stadion 16:55 Jandarmii sunt supusi in aceste momente instructiei pentru derby-ul de diseara 17:00 Bannerele suporterilor de la Peluza Sud sunt in aceste momente verificate de oamenii de securitate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER