Aflat la recuperare la Stuttgart, dinamovistul Ianis Zicu spune că va trăi la intensitate maximă partidele României.
„Deja am emoÂÂÂții. Grupa asta e groaznică, dar în același timp frumoasă. Dar dacă trecem de ea, ne putem gândi la orice. Chiar și la trofeu”, a spus ieri Zicu (foto), mărturisind că ratarea acestui turneu final îl afectează foarte mult.
„Din păcate, asta e viața”, a declarat cu regret dinamovistul. Citiți în ziarul de mâine un reportaj exclusiv realizat de ProSport la Stuttgart, din care veți afla unde va juca Ianis Zicu sezonul viitor.
„Nașu”” s-a aflat printre cei 400 de invitați ai cinei oficiale de deschidere a turneului final.
Pe cine reprezentați aici, România sau UEFA? Nu uita că sunt șeful Comisiei Media a UEFA, nu alta (râde)! Bineînțeles că reprezint România și cel mai important este că o reprezint în calitate de țară calificată la turneul final, ceea ce este extraordinar.
Michel Platini a spus că România e cea mai bună echipă… Așa este! Are dreptate!
… dar a adăugat că așa le spune tuturor! Eu i-am spus că dacă nu pierdem nici noi, nici ei primul meci, atunci e foarte bine pentru amândouă naționalele. Eu sper să fie un rezultat care să le ducă pe amândouă mai departe.
Fotbaliștii români de la Auxerre, Daniel Niculae și Gabriel Tamaș, s-au confensat presei franceze pe tema șanselor României în această grupă. Cei doi jucători au fost rezervați în declarații, resemnându-se cu ideea că României îi va fi foarte greu la acest turneu final. „Mergem la Euro pentru a căpăta experiență, nu avem nimic de pierdut, și dacă vom fi învinși în toate meciurile, o vom face în fața celor mai puternice echipe din Europa”, a spus Tamaș completat de colegul său Niculae: „Oamenii consideră că plecăm cu șansa a patra, și asta e realitatea, fiindcă noi nu avem jucători de același calibru”. Totuși, aceștia cred că avem și un atu. „N-am mai fost de opt ani la o mare competiție și foamea noastră de rezultate ne poate duce departe. Diferența va fi făcută de detalii, iar acest lucru poate fi de partea noastră. Sper să plecăm cu capul sus de la Euro!”, a comentat Nico, pe aceeași lungime de undă fiind și „geamănul” de la Auxerre, Tamaș: „Nimeni nu e invincibil. Grecia a câștigat când nimeni nu se aștepta. Nu cred că putem repeta performanța ei, dar dacă ieșim din grupă, vom avea un avantaj în lupta pentru titlul european.”
„Trebuie să luăm exemplu de la Scoția, care a învins de două ori Franța. Noi ar fi bine să învingem o dată. I-am studiat în special pe Ribery, Benzema și Henry. Sper ca după Euro să găsesc o echipă mai bună „- Marius Niculae, atacant România
În momentul în care a aflat de decesul bunicii sale, Mutu a vrut să plece din cantonament, dar nu a fost lăsat de Pițurcă Mutu a trimis o coroană de trandafiri albi la înmormântarea bunicii sale, Elena Ivașcu, și dorește să îi dedice golul victoriei de azi cu Franța.
Decesul bunicii sale l-a afectat serios pe decarul naționalei, care a fost la un pas de a părăsi cantonamentul din Elveția pentru a putea asista la înmormântarea de ieri, de la Topoloveni. În cele din urmă, după o discuție cu selecționerul Pițurcă, „Briliantul” s-a rezumat la a trimite o coroană de trandafiri albi. „Atunci când Adrian era mic și îl creștea bunica lui, aceasta îi dădea mereu bani fără să știe cineva. Acum, de mai mulți ani încoace, Adrian îi dădea mulți bani, fără a mai spune la nimeni”, a povestit un vecin al bunicii lui Adi, aceeași persoană care dezvăluise promisiunea pe care Mutu i-a făcut-o mamei sale, Rodica, de a înscrie un gol cu Franța.
Mutu e cunoscut ca un tip cu sânge rece. La națională nu și l-a etalat însă decât în partide cu adversari mediocri Chiar dacă nu ar fi intervenit problema banilor și vestea tristă a morții bunicii, despre Mutu s-ar fi scris oricum foarte mult…ProSport pregătise o poveste pigmentată cu lucruri mai puțin știute din cariera sa, care, puse cap la cap, au darul să demonstreze că el este un învingător.
Întoarcerea din iadul drogurilor
Cu toate că povestea cu drogurile s-a petrecut relativ de curând, ea stă în capul listei. Câteodată e greu să te reintegrezi în viața socială după o problemă legată de droguri. Când faci performanță la cel mai înalt nivel, cu atât mai mult. „Ce a făcut Adi, felul cum a revenit el este de-a dreptul impresionant”, spun la unison oameni cunoscuți din fotbal, foști sau actuali fotbaliști, gen Lucescu, Panduru, Lupu, Pancu…
Victor Pițurcă (foto) consideră că o calificare în sferturi ar fi o performanță extraordinară. „I-am simțit pe băieți în foame de performanță încă din preliminariile pentru CM 2006. Forța grupului este un argument important pentru noi, precum și setea de revanșă a unei generații foarte criticate, iar eu sper să ieșim cu bine din confruntarea cu francezii. Dacă pierdem primul meci, atunci șansele de calificare devin minime, având în vedere valoarea contracandidatelor. O calificare ar fi o performanță foarte mare pentru fotbalul românesc, dar nu ar fi rușinos nici dacă n-am reuși să luăm niciun punct. Poate că unii ziariști își doresc asta, pentru că nu poți mulțumi pe toată lumea”, consideră Victor Pițurcă.
Influențat și de jucătorii „grei” ai naționalei, Pițurcă ia în calcul pentru meciul cu Franța o formulă cu trei atacanți veritabili Victor Pițurcă obișnuiește să surprindă adversarul cu mutări șoc. Una dintre ele ar putea fi reprezentată de titularizarea ambilor Niculae, Daniel și Marius, lângă Mutu.
Bun tactician, meticulos în pregătirea meciurilor și decent în modul cum concepe antrenamentele. Acestea sunt calitățile pe care lumea fotbalului i le recunoaște selecționerului. Plus doza de risc pe care și-o asumă la meciuri importante. I se trage de la pasiunea pentru șah și adrenalina de la jocurile de noroc, spun cunoscătorii. Oricum, e sigur că Pițurcă obișnuiește să ofere mutări la care nu se gândește nimeni. Asta chiar și în condițiile în care insistă la antrenamente cu alte formule de joc. Întrebarea care se pune acum ar fi cu ce ar putea să surprindă selecționerul Franța?
Gheorghe Constantin (foto), șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, îi avertizează pe jucătorii noștri că Manuel Mejuto Gonzales e cunoscut drept un arbitru foarte exigent.
Aflat în cantonamentul României de la Santispark, Costică „Vâlcea” ne-a spus că delegarea spaniolului la meciul nostru de debut nu constituie un motiv de îngrijorare, ci dimpotrivă, chiar de bucurie. „E un arbitru care exagerează cu cartonașele, însă mulți au reușit astfel”, ne-a declarat șeful arbitrilor, adăugând: „E un arbitru corect. Să uităm de zvonurile conform cărora favorizează granzii.
Cel mai în formă fotbalist român, Adrian Mutu, trece prin momente grele tocmai înaintea meciului de debut al tricolorilor la Euro, cu Franța. Mutu era în camera de hotel cu Contra când mama sa, Rodica, l-a sunat și i-a transmis vestea tragică a decesului bunicii sale. Brusc, lacrimile i-au năpădit obrajii, găsind cu greu câteva cuvinte de încurajare pentru mama sa. Adi copilărise la bunica sa, aceasta fiind una dintre persoanele cele mai dragi lui. Marcat profund, atacantul s-a gândit în acel moment inclusiv la varianta de a veni în țară pentru câteva ore, pentru a fi alături de ai săi, dar s-a răzgândit repede.
Deși în această primăvară Florentin Petre a jucat mult mai bine decât Bănel Nicoliță, Pițurcă pare decis să înceapă contra Franței cu stelistul.
La ultimele antrenamente, Piți l-a folosit pe Bănel numai în echipa titularilor și a oprit de multe ori ședințele de pregătire pentru a-i explica jucătorului ce trebuie să facă. Conform planului gândit de selecționer, Bănel va trebui să-l blocheze pe francezul Malouda, care pătrunde periculos pe partea stângă. Pentru a închide spațiile „cocoșilor”, Pițurcă i-a cerut lui Contra să strângă mult în centru, iar din acest motiv are nevoie de un jucător potent fizic, care să-l ajute pe Cociș să acopere flancul drept. Iar din acest punct de vedere, Nicoliță este peste Florentin Petre.
Tricolorii au avut programată ieri o singură ședință de pregătire, dar seara au făcut, ca de obicei, studiu video al echipei lui Domenech.
Pițurcă i-a ținut pe jucători din nou două ore la antrenament, fotbaliștii ajungând la hotel în jurul orei locale 14:30, după care au luat prânzul înainte de odihna obligatorie. Doar Cristi Chivu și Florentin Petre au dat o fugă până la mall-ul de vizavi pentru a-și cumpăra niște ziare.
În 2000, înainte de plecarea în Belgia și în Olanda, Lobonț a prevăzut exact situația din grupă. A spus că Portugalia e cel mai greu adversar din grupă, și tricolorii au pierdut întâlnirea cu lusitanii cu 1-0. A văzut în Anglia cel mai accesibil adversar, și ai noștri au câștigat cu 3-2.
Referitor la cele două Cupe ale Campionilor câștigate de Belodedici, el spune că le-a trăit diferit.
„În 1986 n-am realizat ce performanță făcusem. N-am profitat nici de moment, eram un copil. A doua oară a fost altfel, eram la Steaua Roșie, aveam libertate de exprimare, dar și bani. Un salariu de 250.000 de mărci germane pe sezon”, a declarat Belo, un fotbalist despre care foștii jucători steliști care au apucat să joace cu el spuneau că făcea stretching și la masă.
Miodrag Belodedici se află pentru prima dată la Campionatul European în postura de oficial.
Directorul loturilor de juniori din cadrul FRF așteaptă ca noua generație de jucători ai echipei naționale să realizeze mai mult decât au făcut-o el și coechipierii săi. Sau, altfel spus, cei care „s-au băgat cu fundul în poartă”.
Adrian Mutu a avut și ieri un discurs foarte optimist, spunând că statutul de outsider ne poate aduce destule avantaje. Decarul naționalei susține că doar amatorii de câștiguri ușoare și de adrenalină ar paria pe România
Adi, au început emoțiile? Emoția e la început. Dar nu ne este teamă și nu este presiune în sensul că nu suntem favoriți, nu ne ia nimeni capul dacă nu ieșim din grupe. Însă credem în șansele noastre și vrem să fim surpriza turneului!
Tricolorii susțin că, dacă vor ieși din grupă, performanța lor va fi mai importantă decât cea a generației precedente.
Cu Franța, Italia și Olanda, românii au cea mai dificilă grupă de la Euro, lucru care pe undeva ar putea fi frustrant pentru o generație care dorește să realizeze prima ei mare performanță.
La ultimul Campionat European la care România a participat, cel din 2000, grupa din care au făcut parte tricolorii a fost una alcătuită tot din adversare de calibru, Germania, Portugalia și Anglia, grupă din care generația lui Hagi a reușit să iasă. Mutu e de părere că acum grupa în care se regăsesc e cea mai grea din toată istoria participărilor României la turneele finale.
Ineditul vine din faptul că jucătorul lui Internazionale Milano a început fotbalul organizat jucând la centrul terenului, nicidecum pe postul de fundaș! Sudarea cuplului de fundași centrali Tamaș – Goian l-a obligat pe Victor Pițurcă să-i găsească lui Cristi Chivu un nou loc în sistemul tricolorilor.
Postul despre care vorbim și în care l-am regăsit pe căpitan în ultimele partide ale naționalei este acela de mijlocaș central stânga. În funcție de tactica fiecărui meci, Chivu poate juca rolul închizătorului, dar și pe acela de mijlocaș ofensiv, cu dese apariții în preajma careului, sau în rolul pasatorului decisiv. Secretul randamentului său în acea poziție constă în faptul că el a început fotbalul pe un post asemănător: mijlocaș stânga!
Cosmin Contra este veteranul lotului nostru, urmând a împlini 33 de ani în decembrie. După antrenamentul de luni seara, „Guriță” a dialogat cu presa despre apropiatul turneu final, al doilea din cariera sa.
Primul antrenament după opt ani la un turneu final. Emoții? Încă nu, dar acestea o să vină imediat. Important este că nu am avut accidentați. A fost binevenită această ședință de pregătire, prima din Elveția.
A plouat mult, iar tu nu prea voiai să ieși… Îmi place ploaia, aduce belșug. Îmi place mult să mă antrenez pe ploaie, însă a trebuit să renunț, nu mai vedeam nimic.
Vă așteptați la mai mulți suporteri? Probabil și din cauza timpului nu au fost atât de mulți, însă punem mare preț pe faptul că vor fi mulți la meciuri. Avem mare nevoie de ei.
În 2000, Cosmin Contra avea un an de când se transferase la Alaves și nu era bătut în cuie la națională, unde încă juca Dan Petrescu. Acesta este ultimul interviu acordat ziarului ProSport înaintea turneului final din Belgia și Olanda.
La ultimul meci de pregătire ai fost rezervă. Te-a deranjat? În toate meciurile în care joci este o șansă să demonstrezi că meriți să fii la echipa națională, indiferent de minutele pe care le stai pe teren. Dacă am reușit să joc bine sau nu, nu o pot spune eu, îi las pe cei îndreptățiți să o facă.
Cum te simți când evoluezi alături de Hagi? Eu cred că este un lucru extraordinar să joci alături de el. În primul rând, aceste prezențe te mobilizează, iar când îl vezi pe Hagi ce face, simți că îți sare inima din piept și parcă ești dator să dai pe teren totul, așa cum a făcut această generație de excepție de-a lungul unui deceniu.
Chiar dacă au trecut zece ani de când a debutat pentru tricolori, eveniment petrecut în 1998, România – Liechtenstein 7-0, Lobonț (foto) nu a apucat să joace niciun minut la vreun turneu final.
Starul naționalei a mărturisit la emisiunea, „Il Fenomeno” de pe Kanal D că a fost deranjat de atitudinea fraților Becali în perioada petrecută la Chelsea. „Ei au spus că m-au susținut, însă adevărul este altul. Unul îmi întindea o mână, celălalt o tăia”, a spus Mutu, detaliind: „În timp ce eu eram la pământ, Giovani mă făcea varză pe la televiziuni. Nu mă așteptam! Tot timpul au mers la două capete!”.
Atitudinea impresarilor nu e singurul lucru pe care îl au de împărțit protagoniștii. „De reproșat, n-am ce să le reproșez, dar le reamintesc că îmi datorează niște bani. Ei cred că am uitat, dar îi anunț că va veni și vremea în care le voi cere acea sumă!”, a încheiat Mutu.
La sfârșitul antrenamentului de aseară, jucătorii s-au împărțit în două echipe, care s-au înfruntat într-o partidă pe jumătate de teren. Din prima formație, a posibililor titulari, au făcut parte Lobonț – Contra, Goian, Ghionea, Raț – Dică, Codrea, Chivu – Fl. Petre, M. Niculae, Mutu. Aceștia au întâlnit o formație alcătuită din M. Popa (Stăncioiu) – Săpunaru, Tamaș, Moți, R. Ștefan – Nicoliță, Rădoi, Cociș – D. Niculae, Marica, Ad. Cristea. Titularii au marcat de trei ori, prin Florentin Petre, Dică și Marius Niculae, iar partida a fost destul de încinsă.
Schimbările efectuate de Piți provin și din nemulțumirea acestuia vizavi de evoluția unor fotbaliști în meciul cu Muntenegru. Tamaș a gafat la faza penalty-ului oaspeților, iar Rădoi n-a avut un joc foarte strălucit. În plus, Piți ia în considerare și fragilitatea lui Mirel sau altfel spus posibilitatea ca acesta să se accidenteze înaintea meciului cu Franța.
Împrejurimile hotelului unde vor sta tricolorii sunt pline cu afișe inscripționate „Hai România!”
„Când vine România?”, a fost prima întrebare pe care recepționerul elvețian ne-a adresat-o când a auzit de unde venim. Abia așteaptă ca tricolorii să sosească sau o spune din politețe? Vom vedea cum ne vor susține gazdele la meciuri.
Pentru suporterii naționalei, ziua de miercuri a început cu o mare dilemă. E sau nu Bogdan Lobonț accidentat, sau altfel spus va avea sau nu România portarul titular la Euro?
La Mogoșoaia, înaintea antrenamentului, numai despre asta se vorbea. Valurile de teamă s-au spart după ce Piți a deschis ședința de pregătire. Lobonț zâmbea bine mersi dintre buturi. S-a antrenat normal, iar la final a arătat presei mâinile. Apoi și-a prezentat poziția oficială printr-un comunicat pe site.
Așa cum a anunțat imediat după calificare, FRF va oferi jumătate din banii pe care îi va da UEFA pentru rezultatele de la Euro fotbaliștilor tricolori.
Căpitanul naționalei, Cristi Chivu, a recunoscut ieri că între jucători și conducerea federației au existat discuții pe această temă. „Noi jucăm pentru România, nu pentru bani. La Euro nu se pune problema de altceva”, a declarat Chivu. De aceeași părere a fost și antrenorul Victor Pițurcă. „Știu că sunt oameni cu bani din fotbal care oferă sume echipei naționale pentru a obține performanțe, dar Euro e important pentru noi, nu pentru bani. Dacă vom avea rezultate, vor veni și banii, însă nu din ce ne oferă oamenii de fotbal, ci din contracte. Băieții știu că dacă obțin performanțe, atunci toți ochii vor fi ațintiți asupra lor”, a declarat Pițurcă, argumentând: „De ce nu ar câștiga și Tamaș sau Goian cât câștigă Chivu la Inter? Și ei sunt la fel de valoroși și pot ajunge la echipe mari”.
Antrenorul naționalei a recunoscut că există o stare de oboseală în rândul jucătorilor, atât fizică, cât și psihică.
„Am făcut însă un program care sper să ne pună în formă până la ora primului meci de la turneul final. Aceasta este arta unui antrenor, să găsească cea mai bună formulă”, e de părere Pițurcă. „Jucătorii știu că au valoare și trebuie să demonstreze asta. Că nu degeaba am ajuns pe locul 12 în lume”, a mai spus selecționerul. Piți a precizat că a avut emoții pentru fiecare fotbalist în parte. „Nu doar la meciurile lui Inter mă uitam, ci și la Fiorentina, la Siena.
„Briliantul” mărturisește că a ajuns la maturitate și anunță că la turneul european va avea prilejul să se autodepășească.
Ne-ai cam speriat la antrenamentul de joi. Ai plecat înainte de vreme spre vestiare… V-ați speriat degeaba! Pur și simplu am plecat că se terminase antrenamentul. Colegii au mai rămas să se joace cu mingea, pentru că așa au vrut ei. Eu, însă, am preferat să merg la saună și la masaj.
Ascensiunea lui Tătărușanu din acest sezon pare să-i fi determinat pe șefii Bistriței să ia în serios varianta vânzării internaționalului de tineret.
Numai că, pe ultima sută de metri, a apărut un impediment. Goalkeeperul s-a accidentat la genunchi și a trebuit să fie operat de menisc. El a suportat intervenția chirurgicală acum trei săptămâni și din acest motiv a ratat nu doar finalul sezonului, ci și șansa de a prinde lotul național, unde a fost chemat Stăncioiu în locul lui Coman. Pentru a nu-i periclita cota, conducerea Bistriței neagă problemele lui Tătărușanu. „Ciprian este apt 100%. A avut o entorsă, dar acum e sănătos. Putea să joace și în ultimele două etape, dar nu am vrut să riscăm”, a declarat vicepreședintele Ioan Horoba. El este contrazis parțial chiar de portar. „Mai am o săptămână de recuperare. Entorsa la gleznă a recidivat și de aceea am stat pe tușă”, a spus Tătărușanu.
Tricolorii au participat, în cantonamentul de la Mogoșoaia, la o ședință foto pentru realizarea fotografiilor oficiale. Mutu și compania au apărut în echipament sportiv, dar au îmÂbrăÂcat, în premieră, și noile cosÂtume „Bigotti”, pe care le vor purta în afara terenului de joc.
Distrus, cu ochii in lacrimi, portarul Rapidului și al naționalei a părăsit astăzi, fix la ora 15, cantonamentul de la Mogoșoaia, din cauza accidentării de la deget suferită ieri, care s-a dovedit mult mai gravă decât a crezut el la început.
„Totul s-a terminat, e cel mai greu moment din viața mea și nu știu cum voi trece peste asta, pentru că de când m-am apucat de fotbal am visat să merg cu echipa națională la un turneu final. Nu sunt supărat pe Marica, n-a fost vina lui și a nimănui, în afară de a mea. Am avut un ghinion teribil. Ieri, imediat după miuță nu am știut cât este de serios, iar în momentul în care am făcut radiografia s-a prăvălit cerul peste mine: ruptură! Familia mea plânge, prietenii mei sunt toți alături de mine. I-am văzut abătuți pentru că ei știu foarte bine ce înseamnă asta. Supărarea e mai mare să fii convocat și să nu poți participa, decât dacă nu aș fi fost convocat deloc. Îmi doresc și voi merge în Elveția pentru a fi aproape de băieți, din tribune.”
Tricolorii (foto) au efectuat ieri-dimineață un antrenament de o intensitate mai mare decât cel din ziua precedentă.
La fel ca și joi, vedeta naționalei, Adi Mutu, nu a făcut decât alergări, Pițurcă „interzicându-i” să pună piciorul pe minge. Din câte se pare, totul face parte dintr-un program atent gândit de selecționer, nefiind vorba despre o accidentare serioasă. Această idee se susține prin faptul că „Briliantului” i s-au mai alăturat la programul de mai mică intensitate alți trei jucători , Tamaș, Raț și Daniel Niculae. După-amiaza, fotbaliștii au făcut poza oficială în costumele de prezentare, Bigotti, iar seara au avut liber.
Căpitanul Stelei nu are același statut și la națională, unde vedete sunt alți fotbaliști. Selecționerul le-a permis jucătorilor să stea în cantonamentul de la Mogoșoaia cum vor ei în camere, fapt obișnuit la acțiunile echipei naționale.
Tricolorii s-au grupat după preferințe, vechile prietenii cântărind decisiv în alegerea lor. Contra s-a cuplat cu Mutu, Codrea cu Raț, Dică cu Ghionea, Tamaș cu Moți, Nicoliță cu Goian, M. Niculae cu Marica, Cristea cu Bratu, Coman cu D. Niculae, Cociș cu Radu Ștefan, Popa cu Deac, în vreme ce Lobonț îl așteaptă pe Chivu. Notă discordantă fac trei fotbaliști care au rămas fără pereche. Mirel Rădoi, Florentin Petre și Cristian Săpunaru. Ei au rămas pe dinafară și cum nu există mari prietenii între ei, au preferat să stea singuri în cameră, lucru posibil deoarece la Complexul de la Mogoșoaia nu mai stă nimeni, selecționerul cerând expres ca hotelul să fie liber până la plecarea echipei în Elveția.
Cei 24 de fotbaliști pe care Pițurcă îi are la dispoziție au ieșit aseară pe terenul 1 din baza de la Mogoșoaia, pentru prima ședință oficială de pregătire în vederea turneului final. Antrenamentul a fost unul lejer. România, campioană europeană! Mutu, dă-le gol!”, a urlat de după gardul bazei portavocea unui grup electoral, spre amuzamentul fotbaliștilor și al selecționerului.
După o ultimă serie de exerciții, Pițurcă le-a dat liber la minge. Contra, Raț, Marica, Marius Niculae, Cociș și Codrea s-au distrat copios pe seama stelistului Dică. Acesta a primit nenumărate șuturi, pierzând de cele mai multe ori într-un joc în care mingea nu trebuia lăsată să cadă și trebuia pasată după două atingeri. Rădoi, Ghionea și Nicoliță au preferat să paseze lung, în vreme ce Lobonț s-a amuzat înscriind din corner în poarta goală.
Distrus. Așa era Ovidiu Petre după ce concluzia RMN-ului pe care l-a efectuat luni a relevat că mijlocașul nu va putea participa la Euro, el suferind în Turcia o leziune la meniscul extern drept.
„Simt un regret enorm pentru ceea ce s-a întâmplat, deoarece mi-a fost luată șansa de a evolua la primul meu turneu final cu echipa națională. Este o mare dezamăgire și sper să trec peste ea cu fruntea sus și să revin cât mai repede pe teren”, a mărturisit mijlocașul stelist, care susține că accidentarea n-a reprezentat o recidivă. „Țin să precizez că nu aveam probleme mai vechi la genunchiul drept. Eram 100% apt de joc”, a mai spus Petre.
3.400 de euro va primi, cu aproximație, fiecare fotbalist al naționalei pentru zilele petrecute în cantonament la Mogoșoaia și în Elveția. Fotbaliștii care vor face parte din lotul deplasat de Victor Pițurcă la turneul final din Austria și Elveția au un nou motiv de bucurie. Federalii au decis să mărească diurna pentru toți membrii delegației. Astfel, fiecare fotbalist va primi 130 de euro pe zi, față de cei 100 de euro pe care i-a încasat pentru fiecare zi petrecută în cantonament sau la oricare dintre acțiunile naționalei din campania trecută de calificare.
Pentru că a pierdut procesul în instanță, JoJo trebuie să-i plătească lui Adrian Teodorescu 10% din fiecare bursă până în 2009.
Ce te-a adus în sala de box: dorința de faimă sau banii? (Zâmbește) O directă de dreapta pe care am primit-o de la frate-meu în nas… El s-a dus primul la sală. „Ia să văd ce înveți tu acolo!”, îi spun într-o zi. Mi-a dat un pumn în nas și am fost impresionat de viteza cu care m-a lovit. Nici măcar nu am apucat să văd lovitura. Astfel, a doua zi m-am dus la sală la Vulcan. Aveam 13 ani și ceva și de atunci nu am lipsit niciodată de la niciun antrenament!
Pentru că nu a câștigat prea mulți bani, învingătorul lui Raul Balbi face curățenie la o companie de elicoptere din Montreal. Jo Jo Dan a plecat din Rahova visând ca boxul să-l scape de sărăcie. Și-a rupt spatele cărând sute de saci cu ciment și tone de fier. Asta în Toronto, pentru că, de când s-a mutat în Montreal, spală podele. După ce le curăță de șpan și de pilitură de metal… Între timp, neînvins la profesioniști, Dan deține centura nord-americană NABA la categoria ușoară!
Ion Ionuț a plecat din Rahova și în Canada a ajuns JoJo. În 2003, după Campionatele Mondiale de la Bangkok, a decis împreună cu prietenul său, Lucian Bute, să treacă la profesioniști. Au apucat însă pe căi diferite. Bute a ajuns la Montreal, la Interbox. JoJo a crezut în promisiunile deșarte ale lui Adrian Teodorescu. Un antrenor român, stabilit la Toronto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER