Meci plin de tensiune la Mediaș, acolo unde formația gazdă a bătut cu 1-0, printr-un gol reușit de Vitinho, după semnalizarea lui Miclos Nagy, care a indicat că mingea a depășit linia porții.
După ce Steaua, Petrolul, Pandurii și Astra au început deja pregătirile pentru noul sezon, grosul echipelor din Liga I au strâns și ele rândurile pentru a începe antrenamentele de dinaintea stagiunii 2013-2014. Vezi mai jos cine s-a reunit și jucătorii prezenți la prima ședință de pregătire a verii.
Aflați pe val după victoriile din Liga Campionilor și Cupa României, jucătorii campioanei au intrat chitiți pe un rezultat bun pe un teren al căror tribune au fost mai mult goale decât pline.
Oficialii grupării de pe „Municipal” au luat decizia de a retrage echipa din c
Conflictul spontant izbucnit între aproximativ 50 de suporteri și câțiva localnici din localitatea sibiană Slimnic, în urma căruia doi fani ai Stelei au ajuns
Cei 90 de suporteri steliști nu au plecat nici acum la secția de poliție din satul în care s-a petrecut incidentul. Suporterii sunt ținuți într-un perimetru de 20 de metri, fără mâncare și apă.
Steliștii s-au întors realaxați după victoria din Slovacia dar au refuzat să facă declarații după victoria cu Trnava. Aterizați la Sibiu jucătorii au mărturisit că n
O multiplă campioană europeană și mondială între 2006 și 2008 a ales să părăsească România pentru că aici pur și simplu nu a reușit să își găsească de lucru ca antrenoare. Gimnasta Steliana Nistor este de mai bine de doi ani plecată în Norvegia, acolo unde a fost primită cu brațele deschise și pregătește viitoarele talente ale nordicilor.
Cu ce ocazie la Sibiu și cu ce ocazie în sala de gimnastică în care și-au început cariera multe campioane olimpice și modiale ale acestui sport.
Curtat de Petrolul și Rapid, Cristi Pustai păstrează tot Gaz Metan drept prima opțiune pentru sezonul viitor. Tehnicianul aflat la final de contract s-a întâlnit ieri cu Ioan Horoba și i-a transmis că vrea să continue, dar în anumite condiții.
Prezent la Sibiu unde a inaugurat propria sală de fitness la care este coproprietar alături de Radu Neguț de la Voința Sibiu, Dani Coman a vorbit pentru Prosport despre sezonul recent încheiat și viitorul său. Coman spune că nu va merge la campioana CFR pentru că nu are o ofertă în acest sens și crede că Rapidul a pierdut mult prin plecarea lui Răzvan Lucescu.
Voința Sibiu speră ca FRF să decidă ca locul rămas liber pentru Liga 1 să fie adjudecat de un play-off de baraj la care să participe și echipa sibiană alături de Tg. Mureș și alte două echipe de liga a II-a. Sibienii nu au luat încă vacanță și vineri se reunesc din nou.
Voința Sibiu e retrogradată în eșalonul secund, iar echipa se confruntă cu mari probleme financiare. Finanțatorul Ioan Hămbășan anunță că nu va mai putea susține clubul de unul singur.
„Cedez echipa dacă vrea cineva să o cumpere. Eu singur în Liga II-a nu pot să rămân, deoarece nu vor mai fi banii din drepturile TV. Nu vreau ca echipa să dispară, dar fără susținere în Liga a II-a va fi ciuca bătăilor”, a anunțat Hămbășan în cadrul unei conferințe de presă.
Antrenorul Alexandru Pelici e primul care a anunțat oficial că va pleca de la echipă, indiferent de cine o va prelua. „Cred că e onorabil să plec deoarece nu mi-am îndeplinit obietivul”, a spus Pelici.
Liviu Ganea, accidentat în finalul meciului cu Concordia, a declarat că rezultatul meciului cu Concordia Chiajna nu schimbă foarte multe în lupta pentru titlu, CFR depinzând doar de propriile evoluții de acum încolo.
Concordia Chiajna a reușit să umilească liderul CFR cu 4-2, meci ce a avut loc în Gruia. Ilie Iordache, autorul primului gol, a declarat că se bucură că echipa sa a mai risipit din emoțiile retrodradării.
Fostul antrenor al Petrolului a părăsit tribuna oficială pe final de primă repriză. Răchită s-a certat cu mai mulți oficiali ai Voinței Sibiu și după un schimb mai dur de replici acesta a plecat din incinta stadionului.
Cu opt zile înaintea returului cu Dinamo din Cupă, Cristi Pustai, fost profesor de matematică, s-a întors la catedră în cadrul programului „Școala altfel”. „Am avut emoții. Amfiteatrul a fost plin, elevii au fost interesați, dar cei mai mulți tot de fotbal m-au întrebat. Meciul cu Dinamo? Vom face totul pentru a ne califica mai departe”, a spus Pustai.
Sibienii sunt dezamăgiți că trebuie să joace fotbal în prima zi de Paște, în deplasare cu Rapid. Pelici și sibienii de la Voința spun însă că sunt profesioniști și ar face orice ca Sibiul să scape de retrogradare.
Sibienii speră să nu plece cu mâna goală de la meciul cu Oțelul. Echipa lui Pelici a plecat încă de miercuri spre Galați. Voința are patru absenți importanți înaintea meciului de vineri cu campioana României. […]
Gaz Metan a trecut cu 2-0 de rivala locală, Voința, sâmbătă, chiar pe terenul acesteia, în fața a 7.000 de fani. „Îmi pare rău pentru public. Aș vrea ca Sibiul să nu retrogradeze. A fost un meci cu de toate, un derby sportiv, care ar trebui să fie un exemplu”, a spus Pustai (foto). „Mergem mai departe, nu facem înmormantare după acest eșec, cum nu am făcut nuntă după victorii”, a zis pe de altă parte Pelici.
Sibienii, în frunte cu antrenorul Alex Pelici, vorbesc la superlativ despre vecinii din județ și din clasamentul ligii 1, cu care se vor duela mâine pe teren propriu, de la ora 15:00. Chiar și așa Voința vrea toate cele trei puncte cu Mediașul lui Pustai.
„Nu e prima dată când sunt dat afară de presă. Nu pun urechea la un articol care nu e deloc serios. Am lucruri mai importante de făcut la echipă”, a opinat Pustai.
Gaz Metan Mediaș va juca și sezonul viitor în Liga I, după ce echipa lui Cornel Penescu a fost retrogradată.
„Este o decizie normală și corectă pentru că faptele petrecute erau prea clare și dovezile prea evidente ca membrii Comisiei de Disciplină să nu ia decizia de retrogradare a Argeșului. Nu știu ce contra probe pot să aducă cei de la FC Argeș. Astfel de fapte trebuie pedepsite ca atare și nu pot fi tolerate. Sper să fie un semnal de alarmă pentru fotbalul românesc. Ne bucurăm că rămânem în Liga I”, a declarat Corin Cindrea, președinte Gaz Metan, pentru www.prosport.ro.
Președintele Mediașului, Emil Cindrea, se arată încrezător în rămânerea echipei sale în Liga I, spunând că speră ca în cazul FC Argeș, comisia să ia decizia corectă și favorabilă pentru echipa sa, respectiv retrogradarea Argeșului.
Steaua MFA își merită cu prisosință renumele de specialista Cupei României. Cu cele mai multe trofee la activ în această competiție, opt înaintea finalei de ieri, „militarii” au fost o nucă prea tare și pentru UCM Reșița, după ce au eliminat în semifinale pe HCM Constanța
Finala de la Sibiu s-a ridicat la nivelul unui meci spectaculos. Steaua a mizat totul pe o apărare agresivă și mobilă care a tăiat elanul Reșiței, iar în atac Șania, Stavrositu și mai ales Cian au fost de neoprit. După o primă repriză în care bănățenii au fost, totuși, mai inspirați, a venit partea a doua în care a mai ieșit la ra
Ioan Horoba a sărit ca ars ieri când a auzit că Alexandru Deaconu, „arbitrul brichetă”, va fluiera la partida cu Iașiul. A cerut schimbarea lui președintelui interimar al CCA, Ioan Igna, dar răspunsul primit a fost nefavorabil
Cu toate că cererea grupării ardelene de a fi „fluierată” de străini la următoarele trei partide a fost acceptată, CCA s-a sucit ieri și a decis ca partida dintre Poli Iași și Gaz Metan să fie condusă tot de o brigadă din România, cu Alexandru Deaconu la centru. Vestea i-a lăsat „mască” pe oficialii Gazului. „Când am văzut cine ne arbitrează, am pus mâna pe telefon și am avut o discuție foarte aprinsă cu președintele interimar al CCA, Ioan Igna. Normal că i-am reproșat acestuia faptul că, deși ne-a fost acceptată cererea pentru ca meciurile noastre cu Iașiul, Bistrița și Constanța să avem delegați arbitri străini, până la urmă vom fi arbitrați tot de un român la Iași”, a povestit Ioan Horoba. Explicația cum că CCA nu a putut să contacteze un arbitru străin în timp util nu l-a mulțumit pe oficialul medieșean. „Au spus că timpul a fost prea scurt pentru a găsi arbitri din afara României, dar cei de la CCA ne-au promis că la partidele cu Gloria Bistrița și Farul Constanța vor fi brigăzi străine”, s-a consolat Horoba.
Promovată braț la braț cu FC Argeș, în vara anului trecut, Gaz Metan visează să-i ia locul echipei argeșene în sezonul viitor al Ligii I. Oficialii medieșeni sunt convinși că Argeșul va fi retrogradată în „cazul Penescu”.
Lovitură de teatru în baschetul românesc, după meciul 4 al semifinalei Diviziei A, dintre CSU Sibiu și Asesoft Ploiești. Sibienii nu vor merge mâine, la Ploiești, la partida decisivă a semifinalei, decizia lor fiind aprobată de Consiliul de Adiminstrație.
Victoria controversată a ploieștenilor (83-78) la Sibiu, i-a determinat pe jucătorii echipei de pe Cibin să amenințe cu neprezentarea în partida care va stabili finalista. Directorul executiv al lui CSU, Mircea Vulc spune că decizia luată este una irevocabilă:„Am anunțat oficial că nu vom mai juca niciodată la Ploiești. Sibiul nu merge la meciul cinci cu Asesoft. Să joace cei de acolo și arbitrii. Ceea ce s-a întâmplat duminică seară la Sibiu este
„Acum ori niciodată!”. Aceasta a fost deviza sibienilor la meciul patru al semifinalei cu CSU Ploiești. Elevii lui Schomers aveau 2-1 la general și știau că dacă nu speculează avantajul terenului propriu e greu să mai câștige o dată în fieful campionilor.
3.000 de fani au împins Sibiul de la spate. Cu Matthews excelent sub panou, cu Brown și Scott „în vână”, dar mai ales cu o apărare de multe ori impenetrabilă, gazdele au condus mai mult de trei sferturi din meci. Însă o echipă atât de experimentată ca Ploieștiul se lasă greu răpusă. După 45-38 la pauză, elevii lui Arnautovic au revenit treptat în joc și au ajuns să aibă 76-75 când mai erau două minute de joc. În acel moment s-a decis practic soarta meciului.
Un duel între Matthews și Căruțașu a întreru
Imaginea tot mai prăfuită afișată de Steaua face ca o victorie contra ei să fie privită ca un fapt normal chiar și de către o nou-promovată ca Gaz Metan.
Dovada? Gazdele vor lua doar câte 900 de euro dacă înving mâine vicecampioana, una din cele mai mici prime din acest sezon. Medieșenii sunt plini de optimism după ultimele două rezultate ale Stelei, înfrângere la Târgu Jiu și remiză pe teren propriu cu Farul. În plus, echipa lui Marius Lăcătuș nu a mai câștigat în deplasare de pe 13 septembrie! „Sunt optimist că vom obține cele trei puncte. Steaua are și carențe, de care putem profita, iar jucătorii mei sunt motivați să învingă.
Steliștii au ajuns la Mediaș în jurul orei 20:30 și s-au cazat la un hotel nou, de patru stele, construit pe o colină.
Jucătorii au părut destul de nervoși la sosire, chiar dacă un mic grup de fani i-a așteptat la hotel. Antrenorul Marius Lăcătuș s-a arătat iritat în momentul în care i se făceau poze, motivând că nu i s-a cerut acordul de a se lăsa fotografiat.
Antrenorul lui Gaz Metan a vorbit doar la superlativ despre formația de pe locul secund în Liga I. Strategie sau nu, Cristi Pustai (foto) spune totuși că poate să învingă Unirea Urziceni.
„Întâlnim cea mai bună echipă în deplasare”, și-a avertizat Pustai elevii, înaintea partidei de sâmbătă cu Unirea. Tehnicianul s-a declarat un fan al echipei lui Dan Petrescu, dar recunoaște că se teme de meciul direct cu „Bursucul”. „E un meci foarte greu, pentru că întâlnim cea mai bună echipă în deplasare. Are o linie de clasament înspăimântătoare. Știm ce ne așteaptă. Este o echipă care joacă fantastic de grupat, agresiv și disciplinat. Are un stil britanic”, a caracterizat tehnicianul medieșenilor adversara de sâmbătă. Echipa lui Pustai a prins aripi însă după egalurile cu Dinamo și Timișoara, iar antrenorul crede că Gaz Metan va face față și echipei „Bursucului”.
Mediașul a ajuns la patru puncte de un loc neretrogradabil. „Sunt un antrenor fericit”, a declarat Cristi Pustai după egalul cu Timișoara.
Formația lui Pustai este probabil printre puținele echipe din Liga I care se vor putea lăuda la finalul sezonului că au adunat patru puncte din duelurile cu Poli Timișoara. Punctul obținut sâmbătă pe Bega a destins atmosfera la formația ardeleană. „Sunt un antrenor fericit, am câștigat un punct în deplasare, dar îmi pare rău că l-am obținut aici, pentru că Poli Timișoara este o echipă din zona noastră și mi-aș dori să câștige campionatul. Aș fi preferat să batem acasă pe Farul în tur și să fi pierdut meciurile cu Dinamo și cu Poli”, a spus după meci Cristi Pustai.
Cristi Pustai speră într-o minune la meciul de azi, chiar dacă adversara are un bilanț aproape perfect la meciurile de pe teren propriu.
Numai trei puncte a pierdut Poli în acest sezon pe teren propriu, în urma înfrâng erii cu Dinamo. În ciuda acestor rezultate și a faptului că echipa lui a obținut doar un punct în deplasările din acest sezon, antrenorul Cristi Pustai este optimist în vederea meciului de azi. „Timișoara este foarte puternică pe teren propriu. Și dacă am face un egal, ar fi bine pentru noi. Mai sunt multe etape, acest meci nu va fi decisiv pentru Mediaș în lupta pentru a se salva de la retrogradare. Cred că Timișoara este una dintre candidatele la titlu în acest sezon, mai ales dacă va primi cele șase puncte”, a declarat Pustai.
Aflată în capătul celălalt al clasamentului, echipa lui Pustai caută un rezultat pozivit pe Bega, dar se teme de fostul lor mijlocaș stânga, care și-a pus în gând să le dea gol.
Alexandru Curtean va fi titularizat de Gabi Balint, în condițiile crizei de efectiv, iar conducătorii fostei sale echipei sunt deja puși în gardă. „În contractul de transfer al lui Curtean nu s-a specificat ca acesta să nu aibă joc împotriva nostră. Mă tem de Curtean și sunt sigur că ne va taxa dacă ne va prinde. La cât îl știu de ambițios, cred că va da totul împotriva fostei sale echipe”, a spus Corin Cindrea, președintele echipei Gaz Metan. În tur, Curtean a marcat trei goluri de generic în poarta timișorenilor.
În ciuda faptului că unul se află la București, iar altul la Brașov și după o săptămână plină de evenimente tensionate care au premers partida de mâine, Lăcătuș și Răzvan Lucescu au acceptat să răspundă ieri celor nouă întrebări comune propuse de ProSport. Cei doi au vorbit fără menajamente despre confruntarea de sub Tâmpa.
Ce nu reușește Dinamo în „Ștefan cel Mare” face la Mediaș! Cu o medie dezamăgitoare a fanilor pe teren propriu, „câinii” provoacă isterie chiar în orașul în care vor juca astăzi împotriva echipei locale.
Ieri, în jurul prânzului, elevii lui Mircea Rednic au ajuns la Bazna, o localitate situată la 15 km de Mediaș, acolo unde au fost cazați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER