Atitudinea lui Mario Balotelli atrage în continuare critici din partea unor nume importante din lumea fotbalului. Ultima personalitate care l-a luat la țintă pe atacantul în vârstă de 24 de ani este conaționalul său Francesco Totti.
Coasta de Fildeș s-a calificat la turneul final al Cupei Africii pe Națiuni, după ce miercuri seara a obținut, pe teren propriu, un rezultat de egalitate (0-0) în confruntarea cu Camerun de pe stadionul Felix Houphouet-Boigny. Însă jucătorii selecționatei gazdă nu au avut foarte mult timp pentru a se bucura de reușită, deoarece suporterii au năvălit imediat pe terenul de joc, fapt ce a dus la o confruntare între fani și forțele de ordine. Mai jos aveți o serie de capturi ale incidentelor care au avut loc la finalul partidei din Abidjan, Coasta de Fildeș.
Odată cu procesul de comercializare a fotbalului, „meseria” de suporter devine din ce în ce mai costisitoare. Pe lângă tarifele biletelor de la stadion, care cresc pe zi ce trece, fanii sunt nevoiți să se confrunte și cu prețurile ridicate pe care distribuitorii oficiali ai sponsorilor tehnici le solicită pentru un tricou ce poartă însemnele echipei iubite.
Pe lângă confruntarea dintre România și Danemarca, alte meciuri amicale importante vor mai avea loc în această seară la nivel internațional. În timp ce Cristiano Ronaldo revine pe Old Trafford într-o întâlnire cu rivalul său Lionel Messi, actuala campioană mondială Germania se întâlnește cu actuala campioană europeană Spania.
Manchester United resimte efectele absenței din cea mai importantă competiție din Europa. Față de primul sfert al precedentului an fiscal, clubul de pe Old Trafford a înregistrat un deficit de încasări de 10 procente.
Jucătorii Irlandei de Nord au rămas „dezamăgiți și extenuați” după înfrângerea (0-2) suferită vineri în București, împotriva primei reprezentative a României. Afirmația a fost făcută de mijlocașul Corry Evans de la Blackburn Rovers, club ce evoluează în prezent în Championship, a doua divizie de fotbal din Anglia.
Căpitan al selecționatei Braziliei din anul 2010, Thiago Silva a fost dezamăgit de aflarea veștii că noul selecționer, Carlos Dunga, i-a acordat banderola echipei naționale lui Neymar. Din cauza unei accidentări, fundașul nu mai evoluat pentru „Selecao” de la Campionatul Mondial din vară.
Personalități importante din federațiile de fotbal ale Angliei și Germaniei au adus în discuție posibilitatea de a încheiat legăturile cu FIFA.
Într-o confruntare cu importanță majoră la lupta pentru conducerea Grupei H de la preliminariile pentru EURO 2016, Italia și Croația au avut parte de o „surpriză” neplăcută din partea fanilor prezenți în tribune. În minutul 76 al partidei de pe San Siro, la scorul de 1-1, „centralul” olandez Björn Kuipers s-a văzut nevoit să întrerupă jocul pentru ca spiritele să se calmeze în rândul suporterilor croați care au aruncat pe teren cu torțe, rachete semnalizatoare și petarde. Meciul a fost reluat după 12 minute de pauză, iar rezultatul final a fost același pe care tabela îl afișa înainte ca jocul să fie întrerupt: 1-1.
Volkan Demirel (33 de ani) a fost agresat de fanii lui Galatasaray în timp ce se încălzea pentru confruntarea dintre Turcia și Kazahstan. În urma acestui incident, portarul lui Fenerbahce a refuzat să mai joace în meciul din Istanbul, decizie care nu a fost tocmai apreciată de conaționalii săi din tribune.
Cinci foști jucători ai lui Manchester United, alături de miliardarul Peter Lim, au achiziționat clubul Salford City, din a opta divizie de fotbal a Angliei.
Confruntarea dintre Eastleigh și Lincoln City FC a fost amânantă după ce o explozie a saunei hotelului a cauzat un incendiu care a ars echipamentul jucătorilor echipei oaspete.
Meciurile la nivel profesionist au fost suspendate pe o perioadă nedeterminată în Grecia, după ce un membru al comitetului de arbitrii a fost spitalizat în urma unui atac violent.
Nu vom avea parte de vreun duel incredibil în cele 9 meciuri din această seară. Probabil că cea mai echilibrată confruntare, având în vedere forma celor două selecționate, va avea loc în Viena, acolo unde Austria o va găzdui pe Rusia. Dar să lăsăm aceste inconveniente la o parte, și să ne axăm puțin pe trei aspecte care scot meciurile din această seară din banalitate.
Multă lume este încă sceptică în legătură cu situația primei reprezentative a Spaniei. Fotbaliștii selecționerului Vicente Del Bosque nu au înregistrat tocmai cele mai bune rezultate în ultima perioadă, iar absența unor nume importante precum Xabi Alonso, Iniesta, Diego Costa sau Fabregas din partida cu Belarus reprezenta încă un motiv pentru a pune sub semnul întrebării abilitatea ibericilor de a obține cele trei puncte fără dificultăți.
În această seară, Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatului European, după golul înscris în minutul 73 al partidei dintre Portugalia și Armenia. Cu 23 de reușite, starul portughez l-a depășit pe Jon Dahl Tomasson, fostul internațional al Danemarcei.
Atacantul Daniel Sturridge a anunțat pe contul său oficial de Twitter că a fost prezent la antrenamentele lui Liverpool. Englezul în vârstă de 24 de ani s-a recuperat după o serie de accidentări care l-au ținut pe marginea terenului din luna august a acestui an.
Johan Cruyff susține că Mario Balotelli nu are nicio vină pentru comportamentul său, vinovate fiind cluburile pentru care a jucat de-a lungul carierei: Inter Milan, Manchester City, AC Milan și mai nou Liverpool.
Spania este una dintre cele mai de succes țări atunci când vine vorba de sport. Ar fi însă acest succes diminuat în cazul în care Catalunia și-ar obține independența?
Cariera lui Vlad Chiricheș la Tottenham ar putea lua o turnură fericită în zilele care urmează. Casele de pariuri văd demiterea managerului Mauricio Pochettino drept o certitudine, considerând că este doar o chestiune de timp până argentinianul și clubul londonez vor merge pe căi diferite.
Fotbalistul Eden Hazard a declarat că nu are nicio dorință de a semna cu Real Madrid în viitorul apropiat și susține că Chelsea este singurul club care îl face să viseze.
O zi săracă de fotbal în Premier League. Însă lipsa de spectacol este compensată de statistici, și poate și de cele 4 meciuri care vor avea loc astăzi.
Probabil cea mai atractivă partidă dintr-un campionat al Franței care la prima vedere pare lipsit de spectacol. Confruntarea dintre Paris Saint-Germain și Olympique Marseille nu a fost tocmai cea mai echilibrată și nici nu a mai avut o miză chiar atât de importantă în ultimii ani, însă clasamentul actual, combinat cu forma excelentă a lui Marseille face acest episod din „Le Classique” să fie mai interesant ca niciodată.
Stephan El Shaarawy a dovedit din nou de ce era considerat unul dintre cei mai promițători tineri ai fotbalului european în urmă cu câțiva ani. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a deschis scorul în confruntarea dintre AC Milan și Sampdoria, reușita sa venind după 622 de zile fără gol marcat.
Disciplină, ambiție, curaj, risc, focus pe rezultate, strategie, tactică și planificare – acestea sunt doar câteva dintre atributele care îi definesc pe liderii din domeniul sportului, fie că sunt înnăscute sau dobândite. România are nevoie de modele de leadership, iar lumea sportului are una dintre cele mai vaste oferte. În acest context, ca o completare a activităților de zi cu zi (traininguri, seminarii, conferințe), compania Ascendis a decis să promoveze săptămânal, în paginile suplimentului ProSport, un lider sportiv renumit pentru experiența, viziunea și rezultatele sale. Astăzi, ProSport și Ascendis prezintă povestea lui Ole Einar Bjoerndalen, atletul cu cele mai multe medalii câștigate la JO de iarnă.
Jucătorii, antrenorul, staff-ul dar mai ales suporterii lui Koln au avut parte de un meci de neuitat. După ce și-au văzut echipa condusă încă din primele momente ale confruntării cu Hoffenheim, fanii clubului din vestul Germaniei au jubilat de bucurie la final, echipa susținută reușind să câștige partida în minutele de final. Însă merită relatat modul în care s-a modificat scorul pe parcursul meciului, rezultatul final afișat de tabela de scor a arenei Rhein-Neckar fiind 4-3.
Situație controversată în partida QPR – Manchester City din a XI-a etapă din Premier League. Charlie Austin a avut două goluri anulate de arbitrul Mike Dean în mai puțin de 30 de secunde.
Wayne Rooney, căpitanul lui Manchester United, consideră că fotbalistul Cristiano Ronaldo este favorit la câștigarea Balonului de Aur în acest an.
Fotbalistul Elliot Lee de la West Ham a fost împrumutat la Southend United pentru 95 de minute. La propriu. Atacantul în vârstă de 19 ani a suferit o ruptură la nivelul bicepsului femural chiar la primul antrenament la care a luat parte pentru noul său club.
Louis van Gaal susține că procesul de reconstrucție a clubului Manchester United ar putea dura până în 2017.
Astăzi, de la orele 20:00 și 22:00, se vor desfășura meciurile etapei a patra din grupele Europa League. Echipele românești angrenate în această competiție, Steaua și Astra, vor avea două meciuri decisive. Cu o victorie astăzi, Steaua și-ar asigura în mare măsură calificarea în șaisprezecimile competiției, în timp ce pentru Astra, o victorie ar fi importantă din punct de vedere al palmaresului, șansele giurgiuvenilor de a se califica fiind aproape nule.
Cristiano Ronaldo (29 de ani) a fost premiat cu Gheata de Aur pentru cele 31 de goluri marcate pentru Real Madrid în sezonul 2013-2014. Într-un gest admirabil, portughezul a dorit să împartă premiul său cu personalul și colegii de la echipa sa de club.
Marco Reus a atras întotdeauna atenția prin talentul său pe plan fotbalistic. Mai nou, germanul face asta și prin modul în care își celebrează golurile.
Iker Casillas (33 de ani) evoluează pentru Real Madrid din anul 1999. De-a lungul carierei sale de la clubul din capitala Spaniei, portarul a avut șansa de a juca alături de fotbaliști importanți precum Zinedine Zidane, Raul Gonzalez, Luis Figo, David Beckham și mulți alții. În pofida acestui aspect, Casillas consideră că actuala echipă a „galacticilor” este.
Gareth Bale a revenit la antrenamentele lui Real Madrid după probleme la mușchii fesieri, care l-au ținut pe marginea terenului pentru aproximativ două săptămâni.
Manchester United a pierdut cu scorul de 0-1 în derby-ul cu Manchester City. În pofida rezultatului dezamăgitor, fanii clubului de pe Old Trafford se pot lăuda cu faptul că jucătorii trimiși de managerul Louis van Gaal pe teren au compus cel mai scump prim „11” din istoria Premier league. Asta dacă reprezintă un motiv de mândrie, în contextul în care echipa lor ocupă locul 9 după 10 etape.
Joe Hart a fost protagonistul unei faze jenante în ultimul videoclip postat pe contul oficial de YouTube al clubului Manchester City. Internaționalul englez în vârstă de 27 de ani a decis să învețe să joace cricket, profitând că poate face acest lucru alături renumitul jucător Jos Buttler. Inițial lucrurile au decurs liniștit, dar situația a luat o turnură neplăcută după ce portarul lui Manchester City a respins o minge care a avut ca țintă o femeie. Din fericire nu au existat probleme. Fotbalistul și-a cerut scuze pentru greșeala făcută, iar „victima” sa a fost mai mult decât dornică să i le accepte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER