Steaua e mică, mică și foarte neputincioasă. A sfârșit strivită sub greutatea și valoarea unui nume ca Bayern. După nebunia primului sfert de oră, mai că îți venea să zici că Dorinel a descoperit metoda magică de a antrena norocul. Tocmai la al treisprezecelea posibil meci fără victorie.

Meciul ăsta amical mai bine nu se juca! Ne-a deprimat într-un sfârșit de toamnă, din ce în ce mai friguroasă și oricum plină de angoase de criză financiară globală. Ce să vedem? Pâlcuri de spectatori rătăciți pe stadion și fără chef, veniți să înjure evoluția unei echipe fără nerv? Rudele și prietenii puținilor stranieri convocați, sosiți pe un stadion deprimant să

Nu poți spune dacă e antrenor sau nu. De fapt, e din ce în ce mai greu să faci astfel de aprecieri despre tehnicianul Stelei. De undeva dintr-o lojă, o mână ca de crupier joacă la ruletă destinul unei echipe, tradiția și istoria ei. Banca tehnică e și ea o masă de joc și periodic se pune miza. Nu pe numere, ci pe nume. Totul pe Hagi… Nu, schimb pe Lăcătuș… M-am

Locul unu cu locul doi. Din 1996 încoace ne obișnuiserăm să vedem această dispută pe un canal tv accesibil tuturor românilor. Conjunctura a făcut ca anul acesta majoritatea microbiștilor doar să afle rezultatul surpriză, fără a ști desfășurarea ostilităților. E drept că pe atunci toate derby-urile unui campionat cumulate tur și retur făceau mai puțin ca o etapă azi…

Tupeul Stelei a rămas în cabine, acolo unde Dorinel Munteanu anunțase o variantă îndrăzneață de echipă. Fără Lovin, cu Tiago, fără Dayro Moreno, cu Bogdan Stancu, fără Semedo, cu Szekely. O echipă schimbată, dar cu aceleași metehne. Temătoare, șovăitoare, neputincioasă. Zdrobiți de posesia adversarului, de combinațiile lor, de siguranța și atitudinea lor de fotbaliști.

Iar „Ar fi fost prea frumos”? Din nou comparația dintre bugete? Tot frazele acelea de consolare în care să apreciezi ce s-a făcut până acum? Suntem condamnați la „Atât s-a putut” și prizonierii lui „Am fost aproape”? Chiar și atunci când o echipă românească începe cu nouă străini printre titulari?!

CFR se află în fața celui mai important meci din istoria modernă. Nu numai pentru că e următorul. Și nu doar din considerente sentimentale. Chiar dacă senzația cu străzile acelea în pantă din cartierul Gruia, pline de oameni vișinii, e una extraordinară.

„Lider mincinos”. Au gândit-o foarte mulți, dar a spus-o răspicat Rădoi, la cald, după Dinamo – Steaua, pe un ton rece și tăios. Ciudat, a fost completat de Cornel Dinu, unul dintre cei mai reprezentativi dinamoviști, care a declarat că această echipă – Dinamo adică – nu are cum să câștige titlul.

Ca dinamovist, îți venea să urli de furie, mai ales după o primă repriză  seacă. Neputință. Ă‚sta era cuvântul. La un moment dat părea că Rednic voia să schimbe toată echipa. Avea toate motivele. Imobili și apatici. Copleșiți de adversar. S-au trezit. Târziu, dar la timp pentru a salva ceva. Un punct. Mai mult decât nimicul ce se contura.

A fi sau a nu fi… singurul derby. Literar, ești tentat să spui că nu. Să argumentezi cu povestea Argeșului scrisă de Dobrin, cu Craiova eternă a lui Balaci și Negrilă, cu Rapidul sclipind pe vremea lui Stănescu ori Lucescu, sau în zilele noastre cu CFR-ul venit de nicăieri. Cifrele îi strivesc pe toți amatorii de metafore. Din 1951, anul când CCA-ul lua primul titlul, și până

Potrivit logicii infailibile a contorsionistului președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Deaconu putea, dacă nu cumva trebuia, să fi fost delegat la Rapid – Steaua! Nu s-a întâmplat așa doar pentru că Dinamo – Steaua se joacă mai devreme cu o etapă. În cursul zilei de ieri a spus ceva de genul că nu stă el să țină cont de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Să i-l trimiți

Becali a șutat cu sete în ProSport. Nu o dată, ci de două ori… Povestită de colegii care au fost pe teren, faza nu are impactul înregistrărilor pe care le-am văzut pe Sport.ro. Acolo, în direct, la palat – cu p mic -, cred că senzațiile ar fi fost altele. Așa, rămâne un soi de compasiune… Un zâmbet care îți apare involuntar pe față. Tot ceea ce se întâmplă nu poate să te

Nimeni nu atacă pe nimeni în săptămâna derby-ului Dinamo – Steaua, pentru că toată lumea este preocupată să se apere în lupte interne. Meciul de sâmbătă vine, în egală măsură, la fix și într-un moment total nepotrivit. Fiecare dintre combatante va stabili asta abia la finalul meciului. Dinamo are șansa să rupă definitiv clasamentul și să ia un avans pe care de-a lungul

Poza de pagina întâi vorbește mai bine decât toate cuvintele despre situația de la Steaua și relația Gigi Becali – Dorinel Munteanu de acum. Deja-vu-ul îți intră în ochi de-a dreptul. Te orbește precum auriul ăla strident de pe toți pereții. Olăroiu, Hagi, Lăcătuș s-au perindat pe scaunul acela cu briz-brizuri. Să fi fost același? Am mai văzut scena, am mai ascultat

Gigi Becali continuă să devoreze nu numai tehnicieni, ci și simboluri. Când are chef mai mușcă o bucată de istorie din Steaua, o mestecă apoi ca pe Orbit și o aruncă la coș. Trecutul, prezentul și viitorul acestei echipe au chipul și asemănarea lui. „Steaua nu este a voastră, nici a strămoșilor voștri, ci a mea și a urmașilor mei. Steaua sunt eu”, parafrazează el un citat

E din nou timpul unei guri de aer curat. Din când în când, la intervale regulate, deschidem două ochiuri de geam și aerisim. Încercăm să ne încărcăm cu fotbalul respirabil al Ligii Campionilor pentru a-l putea suporta pe cel înecăcios al Ligii I. E diferență mare între ceea ce se joacă acasă și cum se prezintă, cum ne reprezintă Steaua și CFR în cea mai importantă

Un 2-2 amărui și cumva trist. Am jucat la început și am suferit 75 la sută dintr-un meci pe care am reușit cu noroc să nu-l pierdem. O săptămână întreagă l-am somat pe Pițurcă să atace Franța și după 17 minute îl imploram să se apere cum a făcut-o la Euro. Românii au început meciul ca niște nebuni. I-au înghesuit pe francezi în jumătatea lor și i-au lovit în moalele

Poartă o cravată din aceea împletită și foarte subțire, cum se purta la ceaiuri în anii ”80. Are ceva din Bănică în „Liceenii”. E tot în negru, numai cămașa e albă și e încheiată cumva ciudat la ultimul nasture. Neglijent și trandy. E dat cu gel, nu pleacă privirea și nu ocolește niciun subiect. Evită însă cu șmecherie de arbitru întrebările incomode. Limbajul

La contactul cu fotbalul adevărat oscilăm între minunile CFR-ului din Ligă plus sclipirile Stelei și dezastrul reprezentantelor din UEFA. E greu să spunem unde și cine suntem de fapt. Pițurcă pregătește săptămâna aceasta nu numai naționala pentru meciul cu Franța, ci și răspunsul la această dilemă.

Etapă câinească cu premiantele singurei Ligi din fotbalul adevărat eșuând și cu repetenții din UEFA profitând. Dinamo a bătut și are cu patru puncte mai mult decât Steaua și nouă în plus față de campioana CFR. O victorie mohorâtă ca vremea de afară și tristă ca a opta comemorare a Unicului Hâldan. De altfel, parcă spiritul lui a adus mingea pe capul lui Andrei Cristea, un

La Pro Rapid nu a fost cablu marți și miercuri! Numai așa se explică evoluția lamentabilă a unei reprezentante din fotbalul românesc, care a deschis balul european de joi, după ce Steaua și CFR arătaseră clasă în Liga Campionilor.

La început ești convins că scorul nu contează. Mergi spre arena din Gruia pe străduțele bătrâne și în pantă care s-au trezit pe maidanul unde pășteau oile cartierului cu o tribună mare și care miroase a nou. Mergi pentru a te întâlni cu finalista Ligii Campionilor, venită nu pentru vreun meci de prezentare pe banii mulți ai lui Paszkany, ci în prima deplasare oficială din

Începem să ne obișnuim cu duplexurile de Ligă și să învățăm ceva din asta. Săptămâna aceasta a fost Florența – Cluj, după ce „etapa” trecută ne-am „plimbat” fotbalistic pe ruta Roma – București. Între timp s-a jucat și derby-ul direct, CFR – Steaua. Neprefațat de scandaluri inutile și declarații idioate. „Noblețea obligă”… Adevărul e că nu poți să faci

„Costele (n.r. – Zotta), de mâine Pitbull să fie căpitan!”. Aceeași voce se întoarce apoi spre patron și sparge liniștea apăsătoare de la „oficială”: „Domnu” Taher, sunteți de acord?”. Răspuns sec: „Da!”. Personajul în cauză este membru în Consiliul de Administrație și scena s-a petrecut în minutul 88 al partidei Rapid – FC Argeș, la scorul de 3-1 pentru

Departe de agitația din fotbalul românesc, minerii ucraineni dau cu târnăcoapele într-un mit. Căci Mircea Lucescu rămâne tehnicianul nostru superlativ. Cel mai reprezentativ, cel mai titrat, cel mai bine plătit, cel mai abil în sensul bun și rău al cuvântului, cel mai pricinos în relația cu arbitrii, în orice caz cel mai valoros pentru foarte mulți. Un mesaj într-o română

Diferență enormă între Gloria – Dinamo și CFR – Steaua, meciurile etapei jucate în Ardeal la distanță de o sută de kilometri. Dacă nu a fost cumva pe drum, poate că Borcea a văzut disputa rivalelor. Atunci ar fi înțeles de ce echipa sa nu joacă în Liga Campionilor, acolo unde pentru a ajunge nu e nevoie doar să te pregătești. Contează și cum o faci. Gloria a fost ca înainte.

Apărută aseară târziu, informația cu Ionuț Lupescu posibil vicepreședinte al UEFA, surprinde și nu prea.  Relațiile fostului internațional în fotbalul mare sunt de notorietate, iar imaginea celui poreclit „Kaiserul” este una impecabilă în afara țării. Știți cum e: „Nimeni nu-i profet în țara lui”. Nici măcar teribilul Oracol din Bălcești alias Dumitru Dragomir,

Pițurcă își justifică decizia de a face turul televiziunilor pentru că simte nevoia să se apere. A spus-o chiar el înainte de emisiune, înainte de ultima apariție la Sport.ro. Și aici se apără?! Să mai și atace, că a fost vârf de Liga Campionilor! Dar nu sub centură, cum o mai face cu MM și pe alocuri cu Dinu. Nu și la Special, unde nu a fost provocat. Selecționerul încearcă

Ciudată experiență să urmărești patru meciuri concomitent și în același timp să asculți la radio Vasluiul. Etapa de Europa ne-a acaparat o seară amestecată. Am ținut cu albii pe trei televizoare și cu azurii lui Petrescu pe al patrulea.

În Ghencea, entuziasmul din fotbalul românesc creat de rezultatul Clujului pe „Olimpico” apasă ca o povară. Există termenul de comparație și egalul nu mai e considerat victorie, cum am fi fost tentați majoritatea să spunem, marți dimineață, de exemplu. 

Dezbrăcați de caracter, „oamenii” din fotbalul românesc se vor lupta numai în civil. Sau poate chiar în penal. De mai bine de o săptămână, la ore de maximă audiență, „responsabilii” din fotbalul românesc sunt suburbani. „Pești” versus „barbugii”. „Prostituate” versus „grăjdari”. „Trișori”, „oligofreni”, „pușcăriași”, „vulturi”,

Gaura neagră din fotbalul românesc a înghițit și tineretul. Și-au bătut joc de ei, de munca lor, de speranțele că există ceva viu într-un sistem putred, intrat în (auto)descompunere. Fatalitate! Cu o săptămână înainte ca șapte echipe de club să atace Europa, două naționale clachează lamentabil în meciuri ce delimitează o stare de fapt. Început de drum spre Mondiale în

„O mare vină o au provincialismul nostru incorigibil, lipsa conștiinței relativității, dar mai ales tribalismul, nevoia noastră de idoli. Iar ideea de idol este opusul ideii de valoare. Valorile nu pot, de fapt, exista decât în sisteme dinamice, care nu cunosc poziții imuabile”. La o zi după Lituania, pasajul din „Pururi tânăr, înfășurat în pixeli” al lui Cărtărescu

Meciul cu Lituania ciocăne timid și încearcă să își facă simțită prezența în peisajul isteric din fotbalul românesc. Vocea monotonă și zeflemitoare a lui Iancu, veritabil globe-trotter al televiziunilor, fostul viitor actual patron al Timișoarei, a bătut recordul de vorbit live la telefon în încercarea de a convinge pe toată lumea câtă dreptate are glasul inconfundabil și

Timișoara fierbe. S-a dezlănțuit și a ieșit în stradă. Era inevitabil să se întâmple asta. În ultimele zile nu s-a făcut nimic altceva decât să se toarne benzină peste un foc mocnit și întreținut. Pătimașii fani ai Politehnicii au fost instigați, împinși să iasă în stradă, și responsabili sunt toți cei implicați. Începând cu oficialii federali și terminând cu

Are un zâmbet numai al lui . Cumva neîncrezător, parcă ironic, în tot cazul special. E genul de om tonic, deși nu ai spune. Se dezlănțuie rar și numai în mediul lui, dar când o face se completează de minune cu bunul său prieten, Didi Prodan. Îi place mult de tot viața!

Chestia cu „ultima impresie contează” se aplică și aici? Nu, clar că nu. Fotbalul a întârziat 75 de minute și a venit în ultimul sfert de oră la întâlnire, când nimeni nu îl mai aștepta. Adus oarecum cu forța de gafele ce au precedat golurile. Andrade, care a respins dezordonat, și Tamaș, care a acordat inutil un corner, Moți și iar Tamaș, care s-au dat cap în cap.