Florentin Dincă

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai.

A urmat în 2008 „transferul” la Agenția de Presă NewsIn, cu un alt mod de lucru, cu flux continuu de știri din fotbalul intern și internațional. Ulterior a revenit la presa tipărită, semnând în 2011 cu cotidianul Puterea, iar timp de 13 ani a realizat paginile de sport în respectiva publicație.

De la începutul anului 2024 s-a alăturat redacției Prosport, unde ocupă funcția de redactor!

Cristiano Bergodi a turbat la conferința de presă de după meciul Rapid – Sepsi 0-1 şi a început să urle! Înainte avusese o reacție incredibilă, după ce tot stadionul i-a cerut demisia
O altă voce importantă din fotbalul românesc îl cere pe Vlad Chiricheș în lotul României la EURO 2024! Motivul pentru care va fi extrem de util în meciul cu Belgia. VIDEO
Dan Şucu a rămas stană de piatră după golul lui Sepsi din prelungirile meciului cu Rapid! Camerele TV l-au surprins prăbuşit emoțional şi secat de orice putere pe patronul milionar, alături de soția lui!
Meme Stoica, uimit de ce s-a întâmplat sub ochii lui la Cluj, la CFR – FCSB 0-1!
Adi Ilie vorbește despre relația dintre Costel Gâlcă și Gigi Becali. De ce nu îl plăceau fotbaliștii FCSB pe antrenor
Costel Gâlcă, criticat de fostul căpitan al FCSB înainte de a semna cu Universitatea Craiova: „Nu am avut o relație deloc bună cu el”. VIDEO
Ce salariu ar primi Gică Hagi dacă ar accepta să plece la arabi! Șeicii l-ar îmbrăca în aur și ar deveni cel mai bine plătit român din istorie
Gigi Becali a luat decizia în privința transferurilor lui Adrian Șut și Mihai Lixandru de la FCSB!
Un Ford Bronco din 1983, de 38.000 de euro, este cea mai faimoasă mașină din lume! A fost văzută de peste 100.00.000 de oameni în cea mai vizionată urmărire de mașini dintre poliție și un fugar celebru
A murit milionarul celebru căruia Adi Mutu i-a distrus restaurantul! S-a luat la bătaie pentru soția lui, după ce doi bărbați i-au făcut avansuri în parcare: „Am sărit în apărarea lui Consuelo”
Record de bilete vândute în Cupa României! A „explodat” orașul cu gândul la o finală istorică. O legendă va da lovitura de start. EXCLUSIV
Ciprian Tătărușanu, la un pas de retragerea din fotbal. Ar putea reveni în România pentru finalul de carieră: „Cine îi poate oferi contract ca arabii?”
Cristi Chivu, bomba pregătită de Universitatea Craiova. I-a fost propus lui Mihai Rotaru
Gigi Becali sparge banca și recordul all-time al salariilor din Superliga pentru Philip Otele. Ce sumă fără precedent în România cere nigerianul pentru a trăda CFR pentru FCSB
Puțină lume știe ce facultate a terminat Simona Halep. Au trecut 10 ani de atunci, dar încă nu a apucat să se folosească de diploma obținută
Cum se demite un antrenor în Superliga, la cel mai înalt nivel, în play-off. Mihai Rotaru, înțepătură pentru Gigi Becali? ”Nu sunt sociopat”
Lovitura momentului pentru FCSB. Meme Stoica a acceptat oferta și a semnat un contract până în 2029
E una dintre cele mai frumoase femei din România și dezvăluie ce avansuri primește de la bărbați! „Nu au fost indecente, dar am primit multe, foarte multe”. GALERIE FOTO
Jovan Markovic, scandal monstru: a vrut să se bată cu fanii de la VIP, după Craiova – Farul 1-2!
UTA – Hermannstadt 1-3, în etapa a 4-a din play-out-ul Superligii. Elevii lui Mircea Rednic, umiliți pe propriul teren! Daniel Paraschiv, hat-trick de senzație la Arad
Gigi Becali a luat decizia. Îi oferă un salariu de 5 ori mai mare antrenorului care trebuie să ducă FCSB în Liga Campionilor și îi dă o primă record!
Florinel Coman a făcut anunțul clar: pleacă de la FCSB! Ce lovitură pentru planurile lui Gigi Becali pentru grupele Ligii Campionilor
Gigi Becali, prima reacție despre numirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj. A spus ce simte despre lovitura data de Nelu Varga: „Eram sub domeniul mândriei, dar aduceți-vă aminte ce am zis”
Marius Șumudică îl face praf pe Florin Manea. Totul a plecat de la transferul lui Denis Drăguș la Trabzonspor
Gimnasta Ștefania Stănilă, gest controversat la Survivor All Stars România. Moderatorul show-ului de la PRO TV l-a văzut și a reacționat imediat
Răzvan Lucescu nu se dă bătut după înfrângerea celor de la PAOK, scor 0-1 cu Club Brugge, în turul sferturilor de finală ale UEFA Conference League
Mesajul din 5 cuvinte al fotbalistului pe care Gigi Becali l-a transferat ca pe un superstar, dar care abia dacă-și găsește locul la FCSB
Au găsit o mașină fabricată în 1952, care de 48 de ani a stat părăsită într-un hambar! Ce decizie au luat după ce au spălat-o pentru prima dată de când fusese abandonată
Mihai Rotaru a făcut „portretul robot” al noului antrenor de la Universitatea Craiova! A dezvăluit numele celor pe care îi are pe listă și a confirmat cele 4 variante anunțate de ProSport: a 5-a, Reghecampf, e exclusă din cauza tensiunii dintre părți!
Se fac eforturi disperate pentru ca Simona Halep să meargă la Jocurile Olimpice de la Paris! Anunțul e cât se poate de clar
Simona Halep, dureri fizice fără precedent. Ce a pățit românca după primul meci, la aproape doi ani de la suspendarea ITIA
Gigi Becali e gata să achite o sumă istorică pentru Otele! Ce i-a transmis lui Nelu Varga, care i-a cerut 6.000.000 de euro
Anamaria Prodan dă ultima lovitură în divorțul cu Laurențiu Reghecampf și o cheamă martor chiar pe rivala Corina Caciuc! Ce ar urma să se întâmple
Milionarul român susține că ar fi murit în pușcărie dacă ar fi mâncat trei zile la rând ce primea din partea închisorii! Ce condiții sunt, de fapt, după gratii în România
Joyskim Dawa şi Baba Alhassan, surprinşi la Dinamo, pe stadion. Vedetele de la FCSB, în curtea rivalei de moarte din acelaşi motiv
Unde joacă Dinamo meciurile de acasă, care o pot retrograda direct în Liga 2!
Războiul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki e departe de a fi încheiat. Din SUA vine certitudinea continuării acestui conflict: „Nu s-a sfârșit încă”
×