Becali a băgat o mulțime de bani în transferuri, dar Steaua n-a mai luat titlul din 2006! Până acum, au fost aduși nu mai puțin de 92 de jucători în șase ani.

Mi-am pus și eu o dorință de Crăciun. Un ziar în care să scriem numai despre performanțele sportivilor români și despre poveștile lor de viață, iar personaje precum Becali, Dragomir, Borcea, Iancu, Mititelu să se regăsească într-o știre, în josul paginii. Spre norocul nostru, unii dintre cei enumerați mai sus au dispărut sau sunt pe cale de dispariție din ziare și de la tv. Pentru a scrie numai despre performanțe, e nevoie să fie îndeplinite mai multe condiții. În primul rând, trebuie ca acestea să existe (am avut doar șapte medalii la ultimele jocuri olimpice, iar sporturi ca handbalul, baschetul, voleiul, fotbalul au rămas rău de tot în urmă față de țări cu care ne băteam de la egal la egal acum câteva decenii). Pentru ca aceste performanșe să existe, statul român trebuie să investească mult în sporturi de interes național, adică în gimnastică, handbal, fotbal, judo, caiac-canoe, canotaj, în care românii au demonstrat de-a lungul anilor că au talent și că pot obține mari performanțe.

Apoi, pentru a citi sport adevărat, e nevoie de o cultură a sportului, de oameni civilizați, de o mentalitate care se câștigă și se formează în timp, de educație, care vine din școli. Când copiii noștri vor avea condiții de a face sport în școli și când vor redescoperi cu ajutorul profesorilor de sport dragostea de a face mișcare, ne vom putea gândi serios și la sportul de performanță, și la mai multe medalii la Jocurile Olimpice, și la un ziar cu sportivi adevărați, și la niște cititori care

Dorinel s-a riscat rău de tot venind la Dinamo. Mai bine ar fi mers înapoi la Oțelul sau și-ar fi făcut o echipă la el la Grădinari sau la Reșița. Tot ar fi fost mai câștigat. La Dinamo treburile merg din prost în mai prost. Fără sacoșile de bani ale lui Borcea, clubul nu se poate finanța într-o economie de piață reală. Jucătorii nu pot fi plătiți, datoriile clubului sunt tot mai mari, stadionul e aproape de paragină, acționarii se ceartă nici ei nu știu pe ce. E clar că s-a pornit prost și s-a continuat și mai prost. Dacă ar fi existat o înțelegere concretă între cei trei acționari, fiecare ar fi știut care este partea lui de contribuție anuală, ce buget trebuie acoperit și cine trebuie să plătească salariile angajaților de la club și ale acționarilor. Așa, fiecare așteaptă ca unul dintre ei să fie mai prost decât ceilalți doi și să aducă niște bani la club pentru acoperirea cheltuielilor.

Dinamo e în acest moment în blocaj fizic, psihic, moral și material. Clubul funcționează din inerție, suporterii au fugit, sătui de degringolada din ultimul timp. Dorinel, privit ca ultimul salvator, a venit cu reguli, cu propria filozofie despre fotbal, cu un nou sistem de joc, cu o nouă concepție, dar nu are unde să le aplice. Mulți dintre jucători sunt blazați, ceilalți sunt nemulțumiți pentru că nu și-au primit banii. Se poate lucra în asemenea condiții? Răspunsul este, categoric, NU.

În astfel de circumstanțe, Dorinel Munteanu are o singură soluție: să fugă cât poate de repede de l

Alexe e varianta dinamovistă a stelistului Tănase. De vreo trei ani se așteaptă „explozia” care să îl ducă la o echipă mare dintr-un campionat puternic, dar aceasta nu mai vine. Alexe nu a mai progresat între 19 și 23 de ani, ca și Tănase între 22 și 26 de ani. Ambii sunt jucători valoroși, printre cei mai buni de la echipele lor, dar ambii dau impresia că și-au atins limitele. Când va lua Dinamo trei milioane de euro pe Alexe, chiar că va veni sfârșitul lumii. Când va lua Steaua trei milioane pe „Dodel”, Gigi Becali va fi președintele României. Pe asta nu o credeți? Eu da! Așa cum a fost votat parlamentar, poate fi ales și președinte!

UPDATE: Astafei a semnat astăzi pe trei ani și jumătate cu FC Oțelul Galați, el fiind achiziționat de la FCM Tg. Mureș cu 200.000 de euro plus TVA. Atacantul de 25 de ani a marcat în toamnă 8 goluri pentru Gaz Metan Mediaș, club la care fusese sub formă de împrumut.

România trăiește artificial în handbal, din talentul nativ al unor jucătoare și dintr-o echipă de club mastodont, clădită pe banii statului, și mă refer bineînțeles la Oltchim.

Actuala națională feminină de handbal a României impresionează deocamdată doar prin putere de luptă și prin dorință, prin încăpățânarea și dârzenia preluate de la „catârul” Tadici, și în niciun caz printr-o evoluție de clasă. Deși a condus Rusia cu șase goluri, echipa lui Tadici a arătat lacune mari pe faza de atac, unde rămâne deficitară la aruncările de la distanță, și în special la cele din săritură.

Steaua se află într-un moment dificil al sezonului, pe o pantă descendentă, pentru că setul cu Chiajna nu prea are relevanță. A fost ceva mai mult pentru refacerea moralului, cu câțiva jucători ai Concordiei pierduți pe teren printre „marile vedete” steliste, învinse totusi nu demult în Cupă.

Nadia a scăpat o lacrimă când era pe scenă, în momentul în care a dedicat premiul părinților săi. Elisabeta Lipă și Georgeta Andrunache au spus, în momentul în care au primit distincțiile, că au fost cât pe ce să izbucnească în plâns când au văzut filmulețele în care erau redate momentele lor de glorie. Pe Ivan Patzaichin l-am văzut de aproape când l-am premiat, tremura de emoție. Pe Laura Badea am simțit-o la fel de emoționată. Marii noștri campioni, trecuți prin concursuri grele, învingători în fața unor adversari extrem de dificili, medaliați peste tot în lume și participanți până acum la gale importante au simțit cea mai mare emoție la ei acasă, lângă foștii lor colegi și prieteni sau chiar adversari uneori.

Modul categoric în care a fost depășită (citește umilită!) Steaua de Stuttgart te poate duce cu gândul și la faptul că actuala echipă a lui Reghecampf a fost umflată până acum de câțiva adversari modești, fricoși, ascultători. Trebuie să o spunem pe-aia dreaptă: Steaua a avut în acest campionat câteva meciuri făcute ușoare de niște adversari de carton, fără valoare și, uneori, fără interes (aici se poate citi și „cu interes”).

În plus, o formație care defilase până atunci în campionat și chiar în Europa League se poate prezenta în acest hal la cel mai important meci al grupei doar dacă nu a înțeles încă fotbalul adevărat sau dacă antrenorul a făcut greșeli de amator. Steaua cu Stuttgart a fost cea mai nefericită mostră de echipă aflată în vârf care cade direct în cap când îi e lumea mai dragă.
Rămâne de văzut dacă FC Brașov va băga Steaua în criză sau dacă se va înscrie în categoria „prietenelor” despre care vorbeam mai sus.

Multă prietenie am văzut și la meciul dintre Dinamo și Oțelul, în care s-a jucat volei peste linia mediană o mare parte din timp, mai ales după 2-1. Până și arbitrul Rusanda nu a vrut să strice ceea ce ambelor echipe părea că le convine!

Cât despre „U” Cluj – CFR, impresia a fost din nou de meci ciudat. Iarăși au condus gazdele, iarăși jucător eliminat de la „U”, iarăși răsturnare de situație în repriza a doua. Dubios, dar eficient pentru Paszkany și ai lui.
Dacă mai punem la socoteală și prestația mai mult decât penibilă în meciul cu Gaz Metan a unor

Porumboiu la Rapid sună ca și cum ai merge cu vacile pe șine. Chiar să vrea asta moșierul din Moldova? Să se facă de râs și la București după ce a ajuns un fel de Stan și Bran, doi într-unul, la Vaslui? Dacă îi place să presteze circ la tv din „Țărănoaia”, de ce nu și din Capitală… Poate face mult mai multe aici, din locuri mult mai selecte. Îl poate jigni și îl poate face praf pe Crăciunescu de la AFI Cotroceni sau din Centrul Vechi, se poate porcăi cu diverși manageri extravaganți direct din Giulești sau din Crângași. Porumboiu poate sări la gâtul unui „Sburlea” și la Rapid, la finalul fiecărui meci, deși vor fi probabil mai multe televiziuni și mai mulți ochi care să îl vadă. În plus, dacă mai vrea să se ia la trântă cu selecționerul Pițurcă, se poate deplasa direct la Federație, ajunge în 15 minute!, și nu în cinci ore, cât face de la Vaslui.

Voința Sibiu, echipă care o învingea la scor pe FC Vaslui în sezonul trecut al Ligii I (3-0), s-a desființat săptămâna trecută. Capitala culturală europeană din 2007 nu mai are nicio echipă de fotbal în primele trei ligi!

Adevărul e că Dinamo joacă prost. Poate cel mai prost fotbal din Liga I. Demult nu am mai văzut o echipă care evoluează pe teren propriu să nu fie în stare să care mingea până în apropierea careului advers, să piardă posesia după maximum trei pase și să nu-și creeze nicio ocazie de gol în prima repriză și doar două în total într-un meci întreg.

Steaua este acuzată de blaturi, de dopaj și de inflențarea arbitrilor, dar toate campioanele din ultimii ani au fost contestate de rivale, și CFR, și Unirea Urziceni, și Oțelul! Fiecare cu influențele ei, fiecare cu aranjamentele ei.

Punctul 1, blaturile. Steaua are câteva jocuri antologice în acest campionat și dau ca exemplu numai meciul care a revenit în actualitate datorită lui Ioan Niculae, Astra – Steaua 3-4! Cuvântul cel mai potrivit: ciudat. Ioan Niculae iese la tv ca neprihănitul și spune că trei jucători ai săi au ajutat Steaua să câștige această partidă. Cu doar câteva zile înainte, un alt boss sau așa-zis boss, Ionuț Negoiță, își acuza și el un fotbalist că a jucat la Steaua în marele derby. Apoi, ambii o înmoaie. Păi ori suntem bărbați, ori curve? Dacă avem tupeul să afirmăm ceva, hai să o ducem până la capăt! Iar dacă nu putem să facem asta, avem LPF, avem FRF, care ar trebui să intervină și să ancheteze cazurile. Dacă nu e nimic adevărat, îi suspendăm și îi amendăm pe mincinoși. Dacă sunt elemente care confirmă blaturile, trecem și tăiem în carne vie în partea cealaltă. Negoiță și Niculae ori își bat joc de toată Liga I, de fani și de ziariști, ori știu într-adevăr ceva, iar atunci sunt obligați să își continue dezvăluirile.

Punctul doi, dopajul. Nu a fost dovedit când s-au luat probe de sânge și de urină. Jucătorii Stelei sunt testați și în Europa League, au ieșit probabil curați dacă nu s-a auzit de nicio suspendare, așa că, din punctul ăsta de vedere, lide

Steaua – Dinamo e cel mai dezechilibrat meci din istoria întâlnirilor directe. Steaua privește de undeva din cer, cam cum privea Felix Baumgartner Pământul când a sărit în gol de la 39.000 de metri. Echipa în alb și roșu e văzută de acolo, de sus, fără culoare, fără identitate, o formație pierdută într-o gaură neagră, pe locul șase, bătută de parașutele Bistriței acasă și blocată de anonimii modești de la Ceahlăul în deplasare. Zece puncte avans după numai 13 etape nu m

Meseria de antrenor în România e cea mai batjocorită dintre toate job-urile existente.

Steaua a câștigat aseară destul de ușor cu echipa de rezerve a lui Molde, a făcut șapte puncte și a rămas lider în grupă, cu șanse mari de calificare în primăvara europeană

Mircea Lucescu a deconspirat în direct la Sport.ro rețeta succesului la un club de fotbal. Totul pare simplu și de bun simț, dar e atât de complicat pentru o grupare din România. Să le luăm pe rând!

Steaua a fost dominată clar în prima parte a meciului de la Târgu Jiu pentru că a jucat în nouă oameni.

România e ca un copil părăsit la orfelinat. Liderii în care am crezut într-o vreme au trădat-o pe rând, din diverse motive. „Tăticul” Mutu a avut aproape an de an probleme comportamentale, „mămica” Chivu s-a supărat și ne-a lăsat baltă. Cred că niciunul dintre ei nu a dus o campanie de calificare la capacitate maximă. Mutu s-a drogat, Chivu s-a accidentat des. Mutu a părut tot timpul neserios, Chivu mult prea sensibil.

I-am fi vrut pe amândoi în teren, dar i-am avut foarte rar împreună. Problema e că după retragerea ciudată a lui Chivu și după ieșirea completă din formă a lui Mutu, România n-a mai avut niciun lider. Adică am ajuns la concluzia că e rău cu rău, dar mult mai rău e fără rău. Când n-ai un lider pe teren, care să te mobilizeze, să te țină în priză permanent, de la vestiare până în prelungirile prelungirilor, poți ceda ușor, cum am cedat noi în amicalul cu Slovenia, când am luat tot patru ca și cu Olanda, sau în acest ultim joc din preliminarii.

Nu am înțeles la vremea respectivă gestul lui Chivu de a se retrage de la națională, chiar dacă el a încercat să explice că a fost deranjat de anumite declarații, că vrea să se dedice mai mult familiei etc, etc. Mi-am dat seama însă marți seara că România duce lipsa unui astfel de fotbalist valoros, experimentat, cu calități de lider. Din sursele noastre, și actualii jucători ai naționalei simt nevoia unui astfel de fotbalist. Mutu a devenit jucător de 15 minute, Raț nu are carismă și nici puterea de a-i mobiliza pe ceila

„Când văd echipa națională a României, uit de tot, de sărăcie, de supărare. Când cântă imnul, parcă sunt de pe altă lume. Sper ca băieții noștri să dea tot ce pot și să ajungem la Rio, avem mare nevoie de un Campionat Mondial!”, scrie Sârbu Ilie-Cătălin pe pagina mea de facebook, http://www.facebook.com/karaprosport. Sunt mulți români care gândesc așa. Peste 50.000 vor fi pe stadion, câteva milioane în fața televizorului. E extraordinar că naționala ne mai stârnește astfel de sentimente, după o perioadă în care ne pierdusem încrederea în ea, nu mai simțeam că ne reprezintă, nu ne mai făcea să uităm de necazuri.

Nikolic și Gabi Matei s-au făcut de „cacao”, asta ca să mă exprim elegant. Imaginile cu ei aruncând jeturi de vomă din taxi sunt jenante, grețoase. Băieții se află într-o stare de inconștiență profundă, Nikolic abia

Steliștii sunt pe val după victoria împotriva celor de la CFR Cluj, scor 1-0, și așteaptă mult mai liniștiți partida cu Pandurii de etapa viitoare.

Un manager de la Steaua e din nou sub lupa Comisiei Naționale pentru Combaterea Discriminării.

„Steaua este o echipă europeană”, spunea Hagi înainte de începerea meciului, și are dreptate. Steaua e mai mult decât o echipă românească, face parte din Europa dinainte ca România să intre în UE. De nouă ani e în grupele Europa League sau Champions League, umple stadioane, stârnește emoții, controverse, iubire și ură, aduce victorii, adună puncte. Nu mai vorbim acum de greșelile manageriale și de organizarea internă. Din afară, asta se vede: Steaua joacă în fiecare sezon la nivel înalt în Europa și adună 40.000-50.000 de oameni la un meci! Steaua e un fenomen, o echipă iubită în București, în țară și chiar în străinătate, unde e întâmpinată mereu cu simpatie de românii stabiliți în diverse colțuri ale continentului. Mulți se întreabă de ce îi este alocat Stelei un spațiu mai mare decât celorlalte echipe în ziare și la emisiunile televizate. Răspunsul se află în rândurile de mai sus. Steaua europeană a fost și aseară în lumea bună, spre deosebire de Dinamo, Rapid, Vaslui sau alte echipe care au pretenția că sunt sau au fost un nume mare în România.

Vorbind și despre prestația de aseară, Steaua europeană n-a jucat deloc european în prima repriză a meciului cu FC Copenhaga. Improvizațiile se observă din câteva atingeri la acest nivel. Gabi Matei e încă departe de o formă acceptabilă, Prepeliță are dorință, nu și finețea unei pase decisive sau curajul unei acțiuni personale. La Pîrvulescu se simte că nu joacă în mod constant. Rocha se înscrie și el la dezamăgiri. Iar cu patru

Steaua nu va ajunge niciodată la organizarea unui club ca FC Copenhaga. Nu se va mândri niciodată cu doar trei antrenori în zece ani și nici cu un stadion propriu pe care să plătească 20, 10 sau măcar un milion de euro. Nu va avea niciodată un departament serios de scouting și nici unul de marketing. Nu se va preocupa niciodată de Centrul de copii și juniori.

Dacă privim din aceste puncte de vedere, Steaua nu are argumente logice să câștige campionatul, s-o învingă pe Copenhaga sau să meargă mai departe în Europa League.
Cu toate acestea, momentul pare unul extrem de favorabil pentru Reghecampf și ai lui. Startul bun de sezon, cu 12 victorii din 16 meciuri în toate competițiile, le dă dreptul să spere la orice. Și la titlu, și la Cupă, și la un parcurs cât mai lung în Europa League. Steaua demonstrează că se poate obține performanță și când ești complet haotic în transferuri, în strategie pe termen lung, în marke-ting și în scouting. Nu e un exemplu de urmat, ținând cont de ce se întâmplă la cluburile profesioniste, unde le putem include și pe Copenhaga și BATE Borisov, dar e o demonstrație de forță. Măcar în competițiile interne, Cupă și campionat, e clar că ceilalți sunt mai haotici și mai neprofesioniști.

Atuurile principale ale Stelei sunt ambiția și tenacitatea antrenorului, calitățile fizice și fotbalistice ale câtorva jucători (Chiricheș, Bourceanu, Chipciu, Rusescu) și, bineînțeles, publicul, care vine mereu în număr mare la meciurile importante.

Steaua o poate înv

E minutul 72 al meciului Steaua – Rapid, mulți dintre jucători sunt epuizați după efortul depus. Bourceanu, omul fără plămâni, tocmai alergase din apropierea propriului careu până spre careul advers. Corner pentru Steaua de pe partea stângă a atacului. Bourceanu, aflat undeva în centru-dreapta, vrea să execute el lovitura de colț. Și face un sprint fantastic, ca la suta de metri! „Laser”, frate. Glonț! Alergare de sprinter.

Steaua – Rapid pe fostul „23 August”, înainte de Revoluție, avea farmecul lui. Nu erau mari coregrafii, nu existau torțe, se arunca spre teren cu suluri de hârtie și se striga din tot sufletul pentru echipa favorită.

Locul 1 înaintea acestei etape, jocul eficient din primele opt runde și debutul fericit din Europa League o făceau pe Steaua favorită înaintea derby-ului cu Rapid.

Când am văzut echipa Stelei, cu acel mijloc improvizat (Filip – Bourceanu – Prepeliță) și, îmi părea mie, imobil, am spus că meciul e pierdut înainte să înceapă. La 1-0 în minutul 5, eram convins că va ieși rău pentru Steaua. De fapt, mă gândeam la un 3-0 lejer al gazdelor, în care echipa lui Reghecampf n-ar fi pus prea multe probleme în atac. Cu Prepeliță ieșit din joc de luni bune, din cauza unei accidentări, și cu neexperimentatul Filip, linia mediană se baza doar pe fer

Arbitraj ca pe vremea lui Zotta la Vaslui – Severin
CFR simte pericolul, Mureșan țipă

Șumudică a demonstrat la meciul cu Severin că e unul dintre cei mai slabi și mai fricoși antrenori din campionat, un fel de Pițurcă în variantă excentrică. A ținut în joc 78 de minute un fotbalist care a avut zero realizări cât a fost pe teren, în ciuda pasei de gol la Marius Niculae, total întâmplătoare. Și l-am numit, poate v-ați dat seama, pe Sburlea. Nu poți să fii de atâția ani în fotbal, precum Șumudică, și să nu-ți dai seama de la pauză că echipa ta joacă de fapt în 10, pentru că unul dintre fotbaliști, deși e atacant, nu are nicio contribuție ofensivă, ba mai mult, când are mingea, încetinește acțiunile spre poarta adversă, pasează greșit, se demarcă greu, nu are forță, viteză, nimic pentru acest nivel și pentru această formație care se vrea probabil campioană. Șumudică a zăcut inert până în minutul 78, fără reacție și fără soluții, nereușind măcar să îi spună lui Marius Niculae să nu mai iasă atât de mult în lateral, ci să forțeze frontal, în careul advers.

Românii au conștientizat în sfârșit că mișcarea în aer liber, sportul în general, înseamnă sănătate. Sănătatea organismului și a minții. Dacă alergi prin parc sau pe stadion, dacă joci tenis, fotbal sau baschet, te simți mai bine din punct de vedere fizic, ai alt tonus la servici și acasă. În Occident, lumea are această cultură a sportului, a „joggingului”. Nu îți spune nimeni, așa cum mi s-a întâmplat mie în parc: „Dacă ți-aș da o sapă, nu ai vrea să mergi la câ

Numai la noi se poate așa ceva, să îți vină fanii la stadion și să nu ai bilete la vânzare deși se ocupase un singur inel din cel mai mare stadion al țării! Înțeleg că nu se aștepta nimeni să vină atâta lume, dar de ce toate nebuniile ni se întâmplă numai nouă? Să jucăm pe nisip, pe noroi, pe apă, pe furtună, în gropi, pe un stadion nou-nouț, fără acoperiș deși avem acoperiș… Eu cred că e vorba de incompetență, pornind de la Mircea Sandu și protejații lui până la administratorii stadioanelor și autorități.

Reprezentanți ai Ministerului Administrației și Internelor au verificat ieri actele clubului Dinamo, în dorința de a lămuri situația sportivilor care trebuiau premiați după JO de la Beijing. Oamenii MAI nu au găsit nicio decizie a clubului, prin care să se hotărască premierea acestora. De asemenea, nu ar exista niciun ordin al niciunui ministru prin care să se decidă premierea cu suma maximă a sportivilor dinamoviști care s-a clasat pe locurile 1-6 la Jocurile Olimpice din 2008. Clubul Dinamo a pus la dispoziție doar o listă cu 21 de sportivi care ar trebui să încaseze bonusuri pentru performanțele de la Beijing, pe care se regăsesc Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, cu restanțe de câte 150.000 de lei, Constantina Diță – 105.000 lei, antrenorul Ivan Patzaichin – 70.000, Marian Drăgulescu, Alin Moldoveanu sau Marian Oprea.

Sânmărtean e un fotbalist supertalentat, care a adunat până la 32 de ani doar șapte selecții la națională. Și să nu-mi spuneți acum că toți selecționerii care s-au perindat pe la prima reprezentativă în ultimii 10-15 ani au avut ceva cu Sânmărtean și nu l-au convocat pentru simplu motiv că li s-a pus pata pe el!

A ieșit bine de tot pentru CFR la Basel după o primă repriză în care am avut impresia că Rada, Godemeche și ceilalți sunt adunați de undeva din Liga a IV-a sau a V-a și că au 50 de ani, ca Rotariu. Dacă juca la Basel, Roti ar fi fost mult mai verde decât amorțiții lui Andone din primele 45 de minute, ar fi pasat sigur mai bine și s-ar fi apărat cu mai mult suflet. Explicația lui Iuliu Mureșan, cum că a fost foarte cald în prima repriză și că apoi s-a mai răcorit, e de domeniul „Cațavencilor”, de parcă în Liga I s-ar fi jucat la 15 grade Celsius în primele cinci etape sau cei de la Basel s-au îmbrăcat cu frigiderul în loc de echipamentul de joc.