Steaua a sosit duminică dimineața în Italia pentru primul cantonament al noului sezon și pe lângă hotelul extraordinar în care locuiește delegația echipei campioane, antrenamentele se vor desfășura la 4 km de Gran Billia, la Chatillon, în baza de pregătire de ani de zile a celebrei „squadra” Juventus Torino. Jucătorii au întîmpinat cu bucurie vestea că vor călca pe același gazon cu campionii Italiei.
Astra se va reuni luni pentru primul antrenament în vederea pregătirii noului sezon. Jucătorii se vor întâlni la stadionul Astra din Ploiești, ocazie cu care va avea loc și o conferință de presă, programată la ora 16:45. La ea va participa antrenorul Daniel Isăilă care în acest weekend a ajuns, în sfârșit, la un acord cu patronul Ioan Niculae pentru un nou angajament care va avea o durată de 2 ani și cu un salariu stagional de 200.000 de euro. El va avea drept obiectiv câștigarea titlului și accederea în grupele Europa League, primele obiective îndrăznețe pe care câștigătoarea Cupei României și le propune în istoria sa.
Roș-albaștrii au ajuns în această dimineață la Saint Vincent și s-au cazat la cel mai bun hotel din superba stațiune montană italiană, Gran Hotel Billia. Costel Gâlcă a deplasat aici 20 de fotbaliști, urmând ca Tănase, Chipciu, Szukala, Arlauskis și Cojocaru să se alăture lotului până cel târziu miercuri. Costel Gâlcă are lângă el toți colaboratorii pe care i-a ales să-l sprijine în primul său mandat de antrenor la Steaua:
Costel Gâlcă are la formația din Ghencea cel mai numeros staff din din Liga 1, iar Steaua și-a aranjat în Italia cel mai scump și cu siguranță cel mai luxos cantonament din istoria clubului. Aproape 170.000 de euro a cheltuit campioana României pentru primul stagiu de pregătire al noului sezon. Reghecampf optase inițial pentru Cogolo, dar Gâlcă, ajutat de conducere cu o infuzie de capital, a schimbat locația la Saint Vincent, o stațiune exclusivistă din nord-vestul Italiei, care ar fi potrivită oricând pentru formații de top din Europa.
Steaua îl poate achiziționa pe Cristian Sârghi (27 de ani), fundașul Oțelului Galați, în eventualitatea în care acesta va reuși să se despartă de clubul moldovean. Sârghi are depus un memoriu la Liga Profesionistă de […]
Fostul internațional român e dezamăgit de ce a găsit în fotbalul românesc când a revenit acasă. Răducioiu a dezvăluit că Hagi a fost propus marelui AC Milan, după ce el s-a transferat la Brescia.
Steaua se va reuni vineri dimineața, iar Costel Gâlcă și-a definitivat abia cu o zi înainte staff-ul cu care va pregăti Steaua în noul sezon. Astfel, banca tehnică a echipei campioane e compusă acum de Costel Gâlcă – antrenor principal, Dumitru Uzunea, Nicolae Dică și Laurențiu Roșu – antrenori secunzi, Julian Jimenez Serrano, Ciprian Prună și Horea Codorean (preparatori fizici), Ștefan Preda (antrenor cu portarii) și Gabriel Dumitrescu (analist).
CSU Craiova a luat o decizie ușor surprinzătoare marți seara, când l-a numit antrenor principal pe Jerry Gane, un tehnician care afirmase nu demult că el nu recunoaște decât o singură echipă a Craiovei și aia Universitatea lui Mititelu, dar care a și retrogradat cu CS Turnu Severin și acum cu Corona Brașov. Mutarea patronului de la CSU e surprinzătoare și pentru că, inițial, el căuta un antrenor străin de valoare care să conducă echipa, mai ales că oferea și un salariu atractiv de până la 15-20.000 de euro pe lună. Însă ceva s-a schimbat.
Dinamo e pe cale să se despartă de Cosmin Matei și caută să găsească un mijlocaș ofensiv de un profil asemănător. „Câinii” sunt foarte aproape de a semna un jucător tânăr talentat din Serbia, care e deja obișnuit cu Liga 1. Astfel, șefii echipei de fotbal Dinamo negociază cu mijlocașul stânga Miloș Deletic în vârstă de 20 de ani. Acesta a venit în România la începutul acestui an, când a semnat un contract cu Săgeata Năvodari.
Giedrius Arlauskis a semnat un contract pe un an cu Steaua, timp în care roș-albaștrii doresc să vadă dacă goalkeeper-ul lituanian își va reveni cel puțin la forma de acum 4 ani, când a plecat de la Unirea Urziceni. Dacă va confirma la Steaua, atunci clubul îi poate prelungi cu încă un an angajamentul.
Nici n-a așteptat să vadă dacă va avea drept de joc în noul sezon al Ligii 1 că CSU Craiova și-a concediat deja antrenorul cu care a promovat, Gabi Balint. Craiovenii au ajuns deja la un acord cu Ionel „Jerry” Gane, iar fostul tehnician al Coronei va pregăti formația olteană.
A trecut o săptămână de când fanii echipei Rapid au inițiat pe internet o campanie inedită de atragere de fonduri, care să ajute clubul să facă apel la TAS pentru a obține, în sfârșit, dreptul de participare în Liga 1 în sezonul următor. În aceste zile, fotbaliști precum Daniel Pancu sau chiar foști jucători ai echipei din Giulești, precum Mircea Bornescu și Valentin Bădoi, au scos la licitație tricouri pe care le aveau pe acasă pentru a ajuta fanii să strângă bani. Campania se bucură de un real succes nu numai în rândul rapidiștilor. Chiar și rivalii au sărit să sprijine acest proiect, așa cum, de pildă sunt suporterii echipei Petrolul Ploiești. În contul clubului s-au strâns sumele de 59.000 lei și 522 de euro, iar în contul suporterilor deschis la Banca Transilvania de către inițiatorul acestei acțiuni, Paul Onoiu, s-a adunat o sumă puțin peste 10.000 de lei. Rapid a depus dosarul la TAS, pentru care a plătit 1.000 de franci elvețieni și ar mai avea nevoie de aproape 30.000 de euro pentru a plăti avocații români care le va reprezenta interesul la forul din Elveția. La un calcul simplu, cu totul, rapidiștii au strâns până acum peste 16.000 de euro și mai trebuie să adune încă atât pentru a acoperi cheltuielile.
Cu un lot destul de tânăr, România a participat în perioada 07.06-08.06 la Campionatul European regional pentru echipe, organizat sub egida European Karate Federation (EKF), ce s-a desfășurat în Izmir (Turcia). La Kata Masculin, echipa țării noastre a reușit să se claseze pe locul 5 (din 19 țări participante) în fața multor echipe titrate la nivel european. Această performanță a fost obținută de sportivii Andrei Dumitrescu, Marius Cioarec și Andrei Foday și de antrenorul Sensei Sorin Dumitrescu. O altă evoluție foarte bună a avut Cristian Mihalache, care în meci cu turcul Șerkan Yagci, campion european, a reușit să se impună în fața acestuia până în ultima secundă, când acesta a egalat iar disputa s-a încheiat nedecis.
CSU Craiova e sigură că va primi dreptul de a evolua în Liga 1 al acestui sezon și încearcă să investească în jucători tineri de valoare. Clubul oltean se află în discuții cu agentul Zvonko Miloijkovic pentru achiziționarea internaționalului muntenegrean Stefan Mugosa. Acesta e considerat urmașul lui Mirko Vucinic, campion cu Juventus Torino. Stefan Mugosa e component al naționalei U21 a țării sale și anul trecut, când a jucat contra echipei similare a României (scor 3-2 pentru Muntenegru), atacantul i-a marcat un gol superb lui Buzbuchi. Mugosa e născut în 1992, măsoară 1,89 fiind un atacant puternic de careu. El e legitimat în țara sa natală la echipa FK Mladost Podgorica.
Steaua s-a mișcat rapid pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Ciprian Tătărușanu. Oficialii campioanei au demarat discuțiile cu Giedrius Arlauskis, fostul portar al Unirii Urziceni, cel care a jucat ultima dată la Rubin Kazan, în Rusia. Contactat de ProSport, portarul de 26 de ani a confirmat informațiile. „Am discuții cu Steaua prin intermediul impresarului meu. Sâmbătă voi face alegerea, iar dacă o să fie Steaua o să fie pentru că vreau să joc fotbal la nivel înalt, nu pentru bani. Am ales banii când m-am dus la Rubin Kazan și am ales prost”, a spus portarul.
La începutul săptămânii viitoare, la București va sosi președintele celei mai importante federații internaționale de karate, Antonio Espinos Ortueta de la WKF (World Karate Federation). Timp de două zile, acesta va avea întâlniri cu Ministrul […]
Costel Gâlcă este noua variantă pe care conducătorii Stelei o iau în calcul pentru banca tehnică a echipei, după ce Laurențiu Reghecampf a plecat în Arabia Saudită, la Al Hilal, iar Gheorghe Hagi și Dan Petrescu au refuzat deja ideea de a prelua locul vacant în Ghencea. Apropiații finanțatorului de la Steaua, Gigi Becali, vorbesc despre faptul că soluția Costel Gâlcă îi surâde latifundiarului întemnițat. În momentul de față, Gâlcă pregătește națio
Ultimele informații din Arabia Saudită. Suporterii echipei Al Hilal discută pe forumuri că Laurențiu Reghecampf și-a dat acordul de a veni la echipa lor, dar că nu au fost puse la punct detaliile financiare. Ei susțin că Mirel Rădoi a sosit la București zilele trecute și el l-a așteptat pe reprezentantul clubului Al Hilal, Sami Abukhazir, care se va întâlni în această seară cu Reghecampf să parafeze contractul. „Rădoi va participa la discuții și va înlesni această mutare”, se scrie pe forumului respectiv.
Presa croată a publicat vineri informația că echipa antrenată de Zoran Mamic a ajuns la un acord cu Steaua pentru Latovlevici, suma fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar fotbalistului i se va oferi un contract de cel puțin 400.000 de euro pe sezon cu o durată de 5 ani. Stelistul îl va înlocui la echipă pe portughezul Ruben Lima. ProSport anunțase în exclusivitate că Iasmin Latovlevici și Cristi Tănase sunt doriți în această vară de Dinamo Zagreb (vezi AICI) , respectiv de Trabzonspor (vezi AICI)
În eventualitatea că Laurențiu Reghecampf va da curs ofertei venite din țările arabe și va părăsi Steaua în această vară, patronul Gigi Becali intenționează să-l aducă în loc pe nașul său, Gică Hagi. Informația a […]
În ziua în care Steaua dispută ultimul act al Cupei României, managerul echipei, Mihai Stoica, are finala lui la Curtea de Apel București. El a fost audiat azi de judecători în urma contestației în anulare depuse de avocatul său. MM speră ca instanța să-l elibereze, pe motiv că judecătorii nu au aplicat legea mai favorabilă în Dosarul Transferurilor, conform noului Cod Penal.
Steaua încheie un ciclu odată cu disputarea finalei Cupei României. Mulți jucători din actuala formulă a Stelei vor pleca în străinătate, iar perioada petrecută la formația cu Ghencea, mai ales sub comanda lui Laurențiu Reghecampf nu a fost marcată doar prin performanțe la care, probabil, mulți nici nu visau, dar și prin transformări fizice la care sigur mulți dintre jucătorii Stelei nici nu se gândeau. Cu ajutorul preparatorului Thomas Neubert, tehnicianul i-a transformat pe foarte mulți fotbaliști în adevărați culturiști, masa musculară a jucătorilor crescând evident în ultimii ani, fără ca principalele calități native ale acestora, precum viteza, să fie afectate.
Doi dintre fotbaliștii Stelei, Lucasz Szukala și Iasmin Latovlevici au fost prezenți, miercuri după amiaza, la „Google House” din București pentru a lansa Steaua TV pe Youtube. Echipa campioană își invită fanii să-i vadă pe acest canal, unde pot accesa filmulețe filmate chiar de jucători cu diverse ocazii, călătorii, antrenamente, etc. Cei doi fundași ai Stelei au testat și ochelarii Google. „Uau, super tare! Pot să filmez tot ce fac prin casă”, a spus Latovlevici. „Nu, Lato! Chiar nu vrei să vadă lumea tot ce faci tu acasă”, l-a sfătuit Szukala.
Steliștii au efectuat joi dimineață antrenamentul oficial dinaintea finalei Cupei României, contra Astrei Giurgiu partidă care va avea loc vineri, de la ora 21:00.
Laurențiu Reghecampf trăiește intens zilele acestea. A câștigat al doilea titlu consecutiv și e foarte aproape de a pune mâna și pe Cupa României. Adică tot ce se putea obține pe plan intern. Antrenorul e frământat de o decizie pe care trebuie să o ia repede. Unul dintre cele mai importante și bogate cluburi de fotbal din Orientul mijlociu i-a făcut o ofertă senzațională.
Unul dintre componenții de bază ai echipei naționale, Gicu Grozav se va despărți în această vară de formația Terek Groznîi. El se află sub contract cu clubul din campionatul rusesc pentru încă 4 ani, dar ambele părți negociază în prezent fie o despărțire temporară, un împrumut, fie ruperea înțelegerii. Internaționalul român a fost cumpărat pe 28 august 2013 cu 2,5 milioane de euro de la Petrolul, dar în sezonul recent încheiat, el nu a reușit să se impună la formația rusă, care a terminat abia pe locul 12 în campionat. Jucătorul originar din Alba Iulia a adunat doar 158 de minute pentru Terek în campionat.
Steaua, echipa care avea titlul în buzunar, a avut cei mai importați fotbaliști în lojele VIP, asta pentru că Reghecampf a mers tot pe mâna rezervelor în ultimul joc de campionat cu Oțelul, așa cum s-a mai întâmplat în întâlnirea cu Pandurii. A fost un meci de vacanță, fără nicio miză, cele trei puncte puse în joc nereprezentând mai nimic pentru ambele formații, pentru că și oaspeții erau deja salvați de la retrogradare. Astfel că jocul a semănat cu o miuță încinsă l
Cluburile de fotbal din Italia continuă să caute talente în țara noastră. După mai multe tatonări, Perugia l-a achiziționat recent de la Școala de Fotbal Ardealul pe Alexandru Afrapt. Acesta a fost invitat zilele trecute în Italia pentru a susține și probe de joc. Președintele clubului, Massimiliano Santopadre, l-a urmărit personal pe tânărul fotbalist român care e născut în 1998 și provine din Alba Iulia. Cel care a intermediat transferul e Cristian Hossu.
„Vom face cea mai mare petrecere care a existat vreodată la sărbătorirea titlului”, spunea Laurențiu Reghecampf, imediat după partida Petrolul-Steaua (scor 0-0), care a avut loc sâmbătă seara. Campionii aveau planificat un spectacol pirotehnic după încheierea meciului cu Oțelul, care va avea loc marți ora 20:00, după care urma o plimbare cu un autobuz decopertat, care să circule pe traseul stadionul Național Arena-Piața Muncii-Unirii- Palatul Parlamentului. Primăria a refuzat, ieri, să le acorde autorizație steliștilor pentru defilarea pe Splaiul Unirii. Oficial motivul a fost acela că Primăria nu își asumă riscul unor incidente care pot apărea pe parcurs. Neoficial, incidentele de la Ploiești i-au făcut pe cei din Primărie să dea înapoi. Steliștii s-au împăcat cu ideea și și-au organizat altfel petrecerea.
Bucuria steliștilor care a început pe terenul de joc de la Ploiești a continuat toată noaptea într-un cadru privat. Imediat după ce s-a urcat în autocar, Laurențiu Reghecampf i-a anunțat pe fotbaliștii săi, dar și pe toți cei din staff că destinația va fi Snagov, acolo unde s-a rezervat un restaurant întreg pentru sărbătorirea titlului 25.
Martin Bogatinov nu a fost oprit în lot pentru meciul de la Ploiești și a rămas în București să beneficieze de timpul liber pe care îl are la dispoziție. Portarul stelist a mers ieri, după amiază, pe terasă, la o cafea cu Miodrag Belodedici. Goalkeeper-ul macedonean a ținut să se fotografieze alături de fostul mare fundaș al Stelei București și al echipei Crvena Zvezda
Steaua nu va putea conta în meciul cu Oțelul, de marți ora 20:00, pe fundașul central Florin Gardoș. Acesta s-a accidentat în ultima etapă la Ploiești, cu Petrolul (scor 0-0). Într-un fel, colegul său din apărare, Lukasz Szukala i-a determinat involuntar această problemă medicală, după ce în minutul 50 a preferat să ia o acțiune pe cont propriu, în stilul lui Chiricheș, în terenul advers și a pierdut mingea. Surprinși de contraatacul Petrolului, cei care se aflau la această fază în apărarea stelistă au sprintat să blocheze acțiunea adversară, Gardoș a forțat și când a ajuns în careu a simțit o durere bruscă la mușchiul biceps femural de la piciorul stâng.
Într-un interviu în exclusivitate pentru ProSport, președintele Federație Române de Karate, Lucian Băroiu, prezent la evenimentul „Biciclești” a vorbit despre situația actuală a karate-ului românesc și despre cum se descurcă federația pe care o conduce din punct de vedere financiar.
Pe imaginile Digi Sport, portarul Pecanha pare a fi cel care declanșează scandalul. În timp ce steliștii se bucură în hora în mijlocul căreia se învârtea Laurențiu Reghecampf, brazilianul vine furios și îl impinge pe unul dintre jucătorii adverși. A urmat meleul în care se văd loviturile lui Romario cu piciorul și foarte multe îmbrânceli.
După ce a anunțat că va mai rămâne încă un sezon la Steaua, Laurențiu Reghecampf a pus la punct și cantonamentele din această vară pentru campioana României. După ce echipa se va reuni pe 13 iunie, Steaua va efectua două turnee de pregătire, ambele în străinătate. Mai întâi se va merge în Italia, în perioada 15-26 iunie, și se va caza în Cogolo, o micuță localitate din Munții Alpi, aflată la 150 de km nord de Brescia.
Colegul lui Vlad Chiricheș de la Tottenham, Emmanuel Adebayor a acordat, probabil, cel mai bun interviu de până acum celor de la Daily Express. Și tot interesant e că persoana care i-a luat declarațiile e Fabrice Muamba, nimeni altul decât fostul fotbalist al lui Arsenal, Birmingham, Bolton și fost component al naționalei de tineret a Angliei. Lui Adebayor i s-a reproșat de multe ori de către fani și nu numai, că joacă doar pentru bani și aleargă după cele mai mari contracte. „Prietene, dacă semnez azi un angajament pe 1 milion de lire sterline, mâine îmi doresc să valorez 2 milioane de lire. Dacă mi se oferă 2 milioane, atunci vreau să ajung la 10 milioane de lire. Care e problema? Ă‚sta e fotbalul până la urmă! Uite, în Africa, atunci când eram mai tânăr, pentru ce crezi că jucam fotbal? Îți spun eu! Pentru banane că îmi era foame, pentru apă că îmi era sete. Lumea ne privește cu invidie pentru că avem salarii mari, nu mă înțelege greșit, poate unii dintre ei muncesc mai mult ca mine, dar nu sunt la fel de norocoși să se afle în poziția mea”, a răspuns criticilor atacantul lui Tottenham.
Laurențiu Reghecampf și-a menajat toți jucătorii de bază în ultima etapă și nici în jocul de sâmbătă cu Petrolul nu va alinia cea mai bună formulă pe care o are la dispoziție. Antrenorul stelist va trimite pe teren un prim „11” mai valoros decât cel din partida cu Pandurii, dar vor lipsi din formația de start anumiți fotbaliști care au dus greul în campionat. Reghecampf va face un mixt între „rezervele” Stelei și fotbaliștii care au evoluat frecvent în acest sezon. Sigur va juca Florin Gardoș, care s-a dat singur de gol la o acțiune publicitară care a avut loc joi seara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER