Gigi Becali a aruncat bomba acum două zile, spunând că are ofertă de două milioane de dolari pentru Pantelis Kapetanos. „O să vedeți voi că o să-l dau, dacă se adeverește. Iar dacă nu, o să-i zic lui Kapetanos că am glumit cu voi, ca să nu se supere”, a precizat finanțatorul.
Posibila plecare a lui Kapetanos e văzută în Ghencea ca un dezastru. „Dacă îl dă patronul, e jale. Cum mai luăm campionatul? El e omul de gol. Sperăm doar ca toată povestea să fie doar o vrăjeală ieftină”, spun steliștii. Oricum, cel care a blocat orice transfer al lui Kapetanos în această iarnă e chiar antrenorul Mihai Stoichiță. Acesta îl consideră pe grec cel mai bun vârf din Liga I. „E vital pentru noi, dacă vrem să luăm campionatul”, obișnuiește să declare tehnicianul.
Un milion de dolari pentru grec
În ultima vreme s-au tot făcut speculații pe seama despărțirii de Kapetanos. Cu siguranță, el nu va pleca din Ghencea până la vară, când are renegociere de contract. E drept că salariul său imens, de 340.000 de euro pe an, îl determină pe Becali să îl vândă, mai ales că l-a luat gratis pe jucător. Deci, profitul ar fi imens. Iar dacă, într-adevăr, Kapetanos ar avea ofertă să plece, atunci aceasta nu ar putea fi decât din țările arabe, pentru că se vorbește că cei care îl vor i-ar oferi și un salariu imens, de aproape un milion de dolari pe an! I
Steaua are mai multe șanse să ajungă în grupele Ligii Campionilor decât să-l păstreze pe Sorin Ghionea încă șase luni, așa cum dorește Mihai Stoichiță. Căpitanul Stelei e în discuții avansate pentru a pleca la Baku, dar o ofertă de ultimul moment de la Genclerbirligi îl poate trimite în Turcia!
Genclerbirligi este cea mai nouă echipă care dorește să-l transfere pe Sorin Ghionea. Fostul preparator fizic al Stelei, Yuksel, susține că a fost sunat ieri de directorul general al clubului din Ankara pentru a cere amănunte despre căpitanul stelist. „M-a întrebat dacă e un fundaș așa de bun cum se spune și chiar era interesat și de caracterul lui. În ultimă instanță, a întrebat și de prețul lui Ghionea și, când a aflat că el costă doar 100.000 de euro, oficialul de la Genclerbirligi a spus că banii nu sunt o problemă”, a dezvăluit Yuksel. Turcii vor face o propunere oficială Stelei, se pare, prin intermediul fraților Becali, cei care l-au scăpat pe Gigi Becali și de Pedriel, acesta din urmă urmând a fi cedat definitiv echipei Giresunspor.
Ipoteza conform căreia Dayro Moreno nu va mai îmbrăca în acest an tricoul Stelei prinde din ce în ce mai mult contur. Fotbalistul columbian este foarte aproape de a semna cu Trabzonspor, asta în cazul în care turcii vor ajunge la un acord cu roș-albaștrii.
Între Steaua și Trabzonspor ar putea avea loc un schimb spectaculos de jucători. Dayro Moreno contra Alanzinho. ProSport a aflat că președintele clubului turc se află deja în Columbia pentru a încerca să-l convingă pe stelist să joace în Turcia. Lucru pe care l-a și reușit, conform unei surse ProSport. Vizita șefului de la Trabzon e ținută secret, deoarece Dayro se află sub contract cu roș-albaștrii, rămânând acum doar ca cele două cluburi să se pună de acord asupra transferului.
Pus în gardă de Ghionea, care vrea să plece, Mihai Stoichiță dorește neapărat să mai achiziționeze un fundaș central. Prima opțiune rămâne Edwin Ouon, însă antrenorul are și varianta de rezervă. Aceasta este Gora Tall, un senegalez ce evoluează tot în Cipru!
Roș-albaștrii încă mai speră la achiziționarea lui Ouon de la AEL Limassol. Fundașul african nu a evoluat în meciul susținut și câștigat aseară de echipa antrenată de Uhrin, fiind în continuare accidentat. „Voi reveni de mâine la antrenamente”, a declarat Ouon pentru ProSport, care a spus că nu știe sigur dacă va mai ajunge la Steaua. Totuși, se discută, mai nou, varianta împrumutului său până la vară și cumpărarea lui de către Steaua la finalul campionatului, dacă va da satisfacție.
Steliștii l-au rezolvat pe bulgarul Jelev, iar acum așteaptă să definitiveze tratativele pentru aducerea celuilalt fundaș central, de la AEL Limassol, Edwin Ouon (foto). Se negociază la sânge, fiecare parte încercând să obțină prețul care îi convine mai mult. „Să fie clar, Ouon nu merge la Steaua fără un milion de euro. El avea acea clauză că poate pleca în schimbul sumei de 300.000 de euro la orice echipă, dar i-am prelungit contractul pe încă trei ani și am eliminat acea clauză. Steaua a oferit până acum 300.000 de euro, dar nu e suficient”, ne-a declarat vicepreședintele clubului cipriot. Gigi Becali a confirmat, ieri, faptul că AEL Limassol a solicitat o sumă prea mare pentru Ouon. „Nu mai dau un milion de euro pe vreun jucător ca apoi să îl vând cu 100.000 de euro. Dar, cu toate astea, eu cred că mai sunt șanse să-l luăm pe Ouon”, a precizat finanțatorul stelist.
Roș-albaștrii se vor reuni la stadionul Ghencea, astăzi, în jurul orei 10:30, după o pauză de de trei săptămâni. În jurul orei 11:00, elevii pregătiți de Mihai Stoichiță vor face un antrenament ușor de acomodare la efort, iar mâine, în jurul orei 8:00, steliștii vor efectua vizita medicală la Institutul de Medicină Sportivă din București.
O absență notabilă de la reunire ar putea fi Dayro Moreno (foto, prim-plan). Columbianul a plecat foarte supărat acasă după terminarea turului și și-a luat cu el toate lucrurile pe care le avea în România. Ba mai mult, se pare că și-a cumpărat singur bilet și numai dus.
Mihai Stoichiță se întreba zilele trecute de ce Porumboiu îl oferă pe tavă Stelei pe Ljubinkovic, la schimb cu Ghionea. Antrenorul din Ghencea are de ce să fie suspicios. Sârbul e suspectat de patronul vasluian că e implicat în mafia pariurilor.
Negocierile pentru transferul fundașului Edwin Ouon vor fi reluate începând de azi. Contractul fotbalistului cu AEL Limassol expiră în vară, iar Steaua vrea să-l ia cât mai ieftin. Jucătorul vrea să plece, dar ciprioții vor și ei ceva bani.
Mihai Stoichiță se interesează în permanență de situația internaționalului din Rwanda, dar care are și pașaport francez. „Am văzut că nu a jucat în ultima etapă. Eu nu cred că e accidentat”, a spus Stoichiță ieri, în direct la Sport.ro. După care a continuat: „El trebuie să-și rezolve problemele singur cu AEL. Vrea să plece, iar clubul lui vrea să obțină bani”. ProSport l-a contactat telefonic pe Edwin Ouon pentru a se interesa de situația lui.
Într‑adevăr, fundașul care reprezintă ținta numărul unu în această iarnă pentru Steaua nu a mai jucat pentru echipa sa dinainte de Crăciun. „M-am accidentat la genunchi. Am o lovitură, dar nu e ceva grav. Nu am jucat pe 2 ianuarie. Mai stau o săptămână, după care cred că voi începe antrenamentele”, a spus Ouon.
Nu va participa la Cupa Africii Africanul cu dublă cetățenie e speriat de faptul că nu s-ar putea înțelege cu AEL Limassol. „Nu doresc acum să spun nici că vreau la Steaua, nici că vreau să rămân aici. Sunt tratative și orice zic se poate interpreta. Totuși, cu Steaua pot juca în cupele europene. Dacă vin, pot juca fără probleme, chiar dacă începe Cupa Africii. Naționala statului meu nu s-a calificat, deci aș rămâne în Europa”, a mai precizat Edwin Ouon.
Varianta de rezervă: doi armeni St
Mihai Stoichiță nu are la dispoziție aproape toată linia de fund, plus că, la mijlocul terenului, fotbaliști precum Ovidiu Petre, care joacă foarte rar, sau Bicfalvi și Onicaș sunt inconstanți în joc. Iar cum o serie de jucători sunt la final de contract sau vor să plece, lucrurile devin chiar îngrijorătoare pentru antrenor. Incertitudinea este cuvântul care caracterizează cel mai bine situația actuală de la Steaua atunci când se aruncă o privire asupra lotului. Linia de fund este pur și simplu distrusă de nesiguranța care planează asupra unor jucători. ProSport a făcut o scurtă analiză a fundașilor din lotul Stelei, iar concluzia arată că, dacă Stoichiță nu va transfera cel puțin doi fundași centrali, poate și cu valențe de fundași laterali, atunci misiunea de a lua titlul e imposibilă.
Postul de fundaș dreapta
Au trecut aproape doi ani și jumătate de când Gigi Becali și Gheorghe Hagi nu-și mai vorbesc. De Anul Nou, finanțatorul și-a pus o dorință: să se împace cu nașul său. Numai că „Regele” nu vrea, pentru că nu a uitat nici acum jignirile lui Becali.
Conform unei declarații acordate Pro Tv, finanțatorul Stelei a spus că în 2010 își dorește să se împace cu Gică Hagi. Numai că dorința sa e mai greu de îndeplinit. Asta pentru că „Regele” nu vrea nici acum să audă de latifundiarul din Pipera.
Misterul echipei pentru care Dan Petrescu a părăsit Unirea Urziceni s-a dezlegat. Astfel, surse ProSport au aflat numele echipei unde va antrena fostul tehnician al campioanei. Următoarea destinație a românului este echipa de ligă secundă din Rusia, Kuban Krasnodar! Supranumiți „Cazacii”, cei din Krasnodar au retrogradat la finele sezonului trecut din prima ligă rusă, clasându-se pe locul 15.
Unul din motivele pentru care Petrescu a acceptat să preia această echipă este faptul că noii patroni ai clubului i-au pus pe masă un proiect pe 5 ani, la finele căruia Petrescu trebuie să aducă un trofeu european la Krasnodar. Pentru început, Petrescu va câștiga 1,5 milioane de euro pe sezon, remunerația acestuia urmând să crească în funcție de performanțele realizate, începând de la promovarea în primul eșalon.
Noii patroni ai echipei i-au promis românului că îi vor aduce jucători de super clasă pentru realizarea obiectivului. Din actualul lot cei mai cunoscuți jucători sunt nigerianul Haruna Babangida și fostul echipier al TImișoarei, Sreten Sretenovic.
Interesant este că primul nume al acestei echipe a fost Dinamo, la înființare, în 1928
Petre Marin nu e numai veteranul Stelei. E și al Ligii I, pentru că în momentul de față e jucătorul cu cele mai multe meciuri în această competiție. Se află pe locul 11 într-un clasament all-time, la 55 de partide de Costică Ștefănescu, dar, ținând cont că mai dorește să joace un an și jumătate, stelistul poate doborî acest record.
Cum caracterizezi acest an pentru Steaua? Și cu bune, și cu rele. Parcă mai multe lucruri bune, dacă e să ne gândim că suntem acum pe locul 1, la egalitate cu încă trei echipe. Dar cred că se putea face mai mult. Și când spun asta, mă gândesc la Europa League.
Conducerea nu a ținut morțiș să vă calificați Cum să nu regreți faptul că nu te-ai calificat? OK, poate nu se luau bani, dar ca fotbalist câștigai notorietate. Noi ne-am dorit mult să ajungem în primăvara europeană. Nu s-a simțit în vestiar o stare de relaxare nici după declarațiile conducerii. Noi am vrut, dar nu am putut.
Cu toate astea, Steaua a adus zece puncte României, cele mai multe…
ProSport a aflat în exclusivitate numele jucătorului străin pe care îl va transfera Steaua în această iarnă pentru a-l înlocui pe Ghionea. Numele lui e Edwin Ouon și e internațional rwandez. Steliștii au vizionat numeroase dvd-uri cu mai mulți jucători care le-au fost propuși pentru postul de fundaș central. Până la urmă, Mihai Stoichiță a ales să meargă pe mâna unui fotbalist pe care îl cunoaște destul de bine. E vorba de fostul său elev de la AEL Limassol, Edwin Ouon.
Acesta are 28 de ani și e considerat cel mai bun fundaș din campionatul cipriot! „Jucătorul e fantastic! A evoluat multă vreme și ca fundaș dreapta, dar acum joacă pe postul de fundaș central. Poate face față lejer la Steaua, fiind deja călit în liga belgiană”, a spus pentru Prosport un cunoscător al fotbalului din Cipru. Ouon este
Doi dintre cei mai buni jucători ai echipei Pandurii Tg. Jiu, brazilianul Cardoso și sârbul Martinovic, sunt ultimele nume adăugate pe lista de achiziții a Stelei! Roș-albaștrii vor porni negocierile în funcție de bugetul care va fi alocat de Becali pentru transferuri.
Steliștii se agită în aceste zile să finalizeze lista cu jucătorii pe care i-ar dori în pauza competițională, deoarece Mihai Stoichiță vrea ca noile achiziții să fie la dispoziția lui încă din 7 ianuarie, când e programată reunirea echipei. Pe lângă numele jucătorilor care s-au mai vehiculat până acum, steliștii au mai pus ochii pe doi dintre fotbaliștii Ligii I.
Sârbul e periculos la fazele fixe E vorba despre Carlos Cardoso, fundașul stânga al celor de la Pandurii Tg. Jiu, și, de la aceeași echipă, Novak Martinovic, fundaș central. Ca și Pârvulescu, despre care ProSport a mai scris, brazilianul Cardoso e văzut ca o soluție excelentă pe banda stângă. Se apără bine, are viteză, în ciuda înălțimii sale, de 1,85 m, tehnică și își aduce un aport important în fazele ofensive. În schimb, Martinovic e văzut ca o soluție foarte bună pentru a-l înlocui pe căpitanul Ghionea, care și-a pierdut mult din calitățile pe care le-a avut și a căzut în dizgrația patronului. Sârbul are 24 de ani și, deși evoluează ca fundaș central, a marcat deja cinci goluri pentru Pandurii, fiind foarte bun la fazele fixe. Înalt de 1,88 m, el ar putea fi un nou „Goian” pentru Steaua.
Steaua vrea să-i sufle lui Dinamo Interesant e că, exact
Stoichiță vrea ca jucătorii să dea dovadă de mai mult caracter în retur
Paradoxal, poziția de lider deținută de Steaua la finalul turului îi dă bătaie de cap lui Mihai Stoichiță. Cel poreclit „Lippi” se teme de factorul psihologic care poate interveni. Steliștii au intrat de ieri în vacanță. Vor ierna pe primul loc al Ligii I, la egalitate cu CFR Cluj și cu Unirea Urziceni, care au același număr de puncte, 34. La jumătatea sezonului 2009-2010, roș-albaștrii stau bine. Nu le-a mai rămas decât un obiectiv, campionatul, și vor pleca în retur de pe o poziție avantajoasă, cea de lider.
Până acum a fost bine, pentru că nimeni nu lua în calcul Steaua în lupta pentru titlu. Din 2010 nu va mai fi așa. Presiunea va uriașă. În plus, fotbaliștii steliști vorbesc prea mult de titlu, asta la adăpostul poziției pe care o au. Lui Stoichiță îi e teamă ca jucătorii săi să nu creadă că titlul se poate obține așa ușor. Declarațiile lor după meciul cu Twente au trădat un aer de siguranță în privința returului. Poate prea multă siguranță.
Steaua va juca ultimul său meci din acest an mâine, de la ora 22:00, în Ghencea, cu Twente. Din păcate pentru steliști, partida nu mai are miză decât pentru olandezi, deoarece ei își joacă calificarea în partida de la București.
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, este foarte aproape de a da o lovitură de imagine prin instalarea lui Enzo Scifo pe banca tehnică a echipei pe care o finanțează. După ce a văzut că Victor Pițurcă nu se încumetă să preia echipa, Adrian Mititelu a început negocierile cu antrenori din străinătate, mai exact belgieni. ProSport a aflat în premieră că finanțatorul oltean se află în tratative avansate cu fostul mare fotbalist al Belgiei, Enzo Scifo.
Condiție: „Salariile să nu întârzie nici măcar o oră!” Cel care a fost poreclit, încă de pe vremea când juca, „Micul Pele” a acceptat în m
Steaua a ieșit cu fruntea sus și din partida cu Universitatea Craiova, considerată ca fiind ultimul tes dificil înainte de terminarea turului. Cele trei puncte câștigate în Bănie (scor 2-1) mențin Steaua în plutonul fruntaș de patru echipe care au cel mai mare număr de puncte din Liga I.
Deși are aproape patru ani de când a fost lansată a doua generație, „bătrânul” Nissan Pathfinder continuă să fie una dintre cele mai râvnite mașini de teren 4×4 de pe piață. Și asta pentru că la noi în țară sunt mulți amatori de SUV-uri, însă Pathfinder reușește să satisÂfacă, în aceeași măsură, și plăcerile celor cu înclinații off-road. Prin amabilitatea celor de la Badsi Impex, agent autorizat din rețeaua națională de distribuție a mărcii Nissan, am testat un Pathfinder, model 2,5 dCi LE. Încă de la început, autovehiculul de teren te impresionează prin înfățișare. E mare rău! Dacă în Statele Unite Pathfinder e considerat un SUV de dimensiuni medii, mărimea lui impresionează în Europa, fiind aproape la fel de mare ca fratele Patrol. Aflându-te la volan, ai senzația că te afli la bordul unui TIR, dar a cărui manevrabilitate este mult mai ușoară. De aceea, poate modelul se adresează mai degrabă bărbaților, chiar dacă persoana care conduce Pathfinderul nu este una foarte înaltă, datorită ajustării volanului, dar și a pedalelor.
Războiul dintre actuala conducere a Stelei și suporterii roș-albaștrilor își consumă în aceste zile un nou episod. La fel ca și înaintea meciului de la Istanbul cu Fenerbahce, clubul din Ghencea le-a transmis omologilor lor de la Tiraspol că renunță la cota de cinci la sută din biletele pentru meci.
Motivul invocat de conducerea clubului Steaua e acela că fanii echipei din Ghencea au provocat mai multe incidente în timpul partidelor anterioare. „FC Steaua își declină orice responsabilitate pentru eventualele incidente provocate de suporteri”, se arată în comunicatul remis clubului Sheriff.
Cei de la Tiraspol s-au spălat pe mâini și au anunțat că nu vor permite niciunui suporter stelist, atenție, nici măcar din Chișinău! De ce s-a pomenit capitala Moldovei? Pentru că la Chișinău există un fan-club al celei mai titrate echipe din România.
Amical anulat astă-vară, de teama incident
La finalul acestei săptămâni, Liga I programează cea mai interesantă partidă a rundei, date fiind locurile din clasament ocupate de cele două echipe, dar mai ales implicarea afectivă a celor doi antrenori. Steaua – FC Vaslui va fi un meci foarte important pentru Stoichiță, deoarece o eventuală înfrângere în fața amicului său îi poate aduce demiterea.
Prietenia dintre Marius Lăcătuș și Mihai Stoichiță este veche de peste 20 de ani. Cei doi au devenit chiar prieteni de familie la sfârșitul anilor 90, când „Lippi” antrena echipa din Ghencea, iar „Fiara” deținea dublu rol: antrenor secund și jucător. Ei au luat titlul în ”99, iar prietenia lor a continuat și după ce ambii au părăsit Steaua, aceștia colaborând din aceeași postură la FC Național. Împreună le-au administrat o înfrângere grea roș-albaștrilor chiar în Ghencea, scor 3-2, la Steaua fiind atunci pe bancă Victor Pițurcă.
La orice echipă profesionistă de fotbal, alimentația este una foarte importantă. Iar de acest lucru au grijă atât antrenorii, cât și doctorii formației, pentru că în ziua de azi nu mai merge să alergi și să faci performanță mâncând carne de porc și bând bere. „Puteți consuma doar apă plată, fără Cola sau alte băuturi. Fără alcool, fără mâncare grasă sau prăjită ori pizza! Cine e prins va plăti”, cam așa suna un avertisment al lui Panduru atunci când a venit la echipă. Din acest sezon, jucătorii steliști sunt obligați să mănânce la club atunci când au două antrenamente pe zi sau când rămân în cantonament. Ce alimente consumă? Poate v-ați mira să aflați că ele sunt alese în funcție de anotimp și după tipul de antrenament comandat de Mihai Stoichiță.
„De exemplu, vara, când e cald afară, jucătorii trebuie să consume alimente bogate în nutrienți și ușor de digerat. De aceea ei mănâncă paste. Chiar dacă nu conțin cei mai mulți carbohidrați, sunt ușor de digerat”, ne-a declarat medicul Radu Paligora. Iarna e frig, și organismul unui sportiv are nevoie de alte tipuri de alimente. Acestea sunt alese și în funcție de tipul de antrenament care urmează a fi efectuat. „Dacă merg la sală, le dau carne. Nu porc și nu oaie pentru că e greu de digerat. Mâncarea se bazează în special pe pește, carne de pui și de vită. Ca fapt divers, în ziua meciului nu se consumă ceapă deoarece provoacă balonarea și, mai rău, ar putea provoca sufocarea fotbalistului în timpul depunerii efortului”, a mai pre
Bogdan Stancu a avut ghinion și s-a accidentat pe data de 13 octombrie la un antrenament, suferind o entorsă care l-a ținut mai mult de o lună pe bară, el ratând meciuri importante din Europa League, dar și derbz-ul cu Rapid. Acum el e apt de joc și va fi folosit la Ploiești, cu Astra.
Cum te simți după accidentarea pe care ai avut-o, ești apt de joc? Acum sunt bine și sunt pregătit să revin în echipă. Imi pare rău că a trebuit să stau în afara terenului până acum și sper să mă revanșez față de echipă în meciurile rămase. Am o poftă nebună de a juca și de a-mi ajuta colegii.
Noul „Briliant” al Stelei, Cristi Tănase, s-a născut cu un picior mai scurt, lucru descoperit în premieră de medicul echipei din Ghencea, Radu Paligora, la controlul amănunțit efectuat în august, înainte de perfectarea transferului piteșteanului. Acest handicap, dacă nu e corectat, afectează din punct de vedere medical randamentul jucătorului, chiar dacă sunt voci care susțin că Tănase driblează parcă mai bine tocmai datorită deficienței pe care o are. Acestea nu sunt decât povești, pentru că, în realitate, jucătorul trebuie ajutat să-și corecteze handicapul pentru a nu fi predispus mai mult decât e cazul la accidentări. Nu mulți știu faptul că, la fiecare meci, Cristi Tănase încalță gheata de la piciorul drept, aceasta fiind în prealabil „modificată” de doctorul Radu Paligora. Medicul îi pune de fiecare dată un branț special (foto medalion) care îi înalță fotbalistului piciorul cu câțiva milimetri. Treptat, piciorul mai scurt al lui Tănase va fi înălțat cu aproape doi centimetri, adică atât cât reprezintă diferența față de celălalt picior.
Italianul cere în instanță 500.000 de euro despăgubire pentru că a fost dat afară de la Steaua
Cristiano Bergodi nu a mai încasat niciun ban de când a fost demis de la Steaua. Astfel că a dat clubul în judecată. Avocatul pe care îl are Bergodi în România, Bogdan Tohăneanu, a depus ieri o contestație la Tribunalul București vizavi de decizia conducerii Stelei de a-i desface contractul de muncă. Lucrul cel mai interesant e că italianul a cerut 500.000 de euro drept despăgubiri pentru afectarea imaginii și pentru „discriminarea la care a fost supus atunci când jucătorii și staff-ul și-au primit banii, iar el nu”.
Avocatul dă vina pe Argăseală Avocatul Tohăneanu a precizat ieri că vina pentru situația în care se află Bergodi nu-i aparține lui Gigi Becali, ci președintelui Valeriu Argăseală, care vrea să-și demonstreze ambiția de conducător. Contactat de ProSport, Bergodi a afirmat: „Pe mine m-a durut mult faptul că s-a distrus proiectul
Hoții i-au furat ieri BMW-ul X6 lui Mihai Stoichiță. Tâlhăria s-a petrecut la Constanța, unde antrenorul venise pentru a urmării meciul Săgeata Stejaru – Steaua II (1-0).
În noaptea dinaintea meciului, a dormit la hotelul Corso, iar dimineața, când s-a trezit, a constatat că BMW-ul său X6 dispăruse din parcare. „Mi s-a furat mașina în timp ce dormeam. Nu știu cine a furat-o, aștept să afle poliția”, a declarat „Lippi”. Culmea e că, ieri după-amiază, polițiștii i-au adus lui Stoichiță o mașină identică, numai că nu era a lui!
Grecul adus gratis în vara anului 2008 la Steaua de către Adrian Ilie continuă să uimească. În meciul de luni cu Alba Iulia, el a marcat la doar 30 de secunde după ce a intrat, înlocuindu-l pe Toja.
Pantelis Kapetanos rămâne omul decisiv pentru steliști și în acest sezon, după ce în campionatul trecut echipa roș-albaștrilor a câștigat destule puncte datorită golurilor marcate de atacantul elen, mai ales în finalul meciurilor. „Cred că s-a întâmplat de cele mai multe ori să marchez în a doua repriză și mai ales în ultimele minute de joc pentru că sunt genul de jucător care luptă până la capăt pentru fiecare minge. Până când aud
Frustrarea suporterilor steliști continuă să crească. Aflați în război cu șefii clubului, fanii interziși în Ghencea și nu numai au avut parte de un tratament batjocoritor la Istanbul, cu ocazia meciului retur cu Fenerbahce. ProSport vă prezintă povestea unui suporter stelist, pe numele său Marian Nedelcu, fan înfocat al Stelei, care nu se află pe lista „huliganilor” interziși pe Ghencea, fiind abonat la tribuna a doua. El a fost scos cu forța de pe arena „Sukru Saracoglu” pentru simplul fapt că e român. Fanul a povestit că, împreună cu câțiva prieteni, 18 la număr, a decis să închirieze un autocar care să-i ducă la Istanbul. Ajunși în Turcia, ei și-au cumpărat bilete de la stadion, însă cu câteva ore înainte de începerea meciului au constatat că nu sunt lăsați să intre în sectorul în care aveau rezervate locurile.
Privire cruntă, niciun zâmbet, vorbe scurte și la obiect. Când vorbești cu Christoph Daum, neamțul de pe banca lui Fener, parcă ai vorbi cu un zid. Și, totuși, „zidul” nu stă deloc pe gânduri atunci când este întrebat despre meciul cu Steaua, spunând lucrurilor pe nume. În felul său, evident.
Domnule Daum, cum va fi partida cu Steaua? Va fi un meci echilibrat, dar în care noi sperăm să ne impunem jocul și să câștigăm. Vrem să facem nouă puncte, să ne continuăm seria de victorii.
Mihai Stoichiță a spus că mai important e campionatul, și nu Europa League. Credeți că Steaua va juca cu rezervele? Sunt prostii astea. Desigur, fiecare poate spune ce vrea, dar eu nu cred că Steaua își poate permite acest risc. A venit aici să ne bată, sunt sigur de asta. Pregătesc de mult această întâlnire, au avut și spioni aici. De ce să joace cu rezervele când, dacă bat la Istanbul, au șanse mari să se califice mai departe? Noi nu credem așa ceva și vom lua meciul în serios.
Probleme cu Alex
Și patronul a spus că banii care provin din Europa League sunt puțini… Ce contează asta?! Steaua și Fenerbahce sunt două echipe importante pentru România, respectiv Turcia. Nu cred că steliștii nu vor să adune puncte pentru țara lor.
După meciul tur, ați putut remarca vreun jucător de la Steaua? Da, mi-a plăcut Zapata. Cred că e un portar foarte bun. De asemenea, mi-a plăcut Nicoliță pentru efortul pe care îl depune într-un meci. Mai cred și că Steaua are u
Roș-albaștrii au scăpat de meciurile cu granzii, în timp ce adversarii lor mai au de jucat între ei
Victoria Stelei la Timișoara contează enorm pentru roș-albaștri. Pe lângă faptul că steliștii au câștigat primul derby din acest sezon, cele trei puncte cucerite duminică seară îi îndreptățesc mai mult ca oricând să spere la titlu. Și asta în condițiile în care steliștii au cel mai prost început de campionat raportat la meciurile disputate pe teren propriu, unde s-a înregistrat până acum o singură victorie. „Băieți, dacă batem la Timișoara, ne așezăm pe un culoar favorabil nouă în privința ocupării poziției întâi la finalul turului. Gândiți-vă că noi am scăpat de toate derby-urile, în timp ce contracandidatele noastre se vor sfâșia între ele în etapele care au mai rămas de disputat până se ia pauza de iarnă”, cam așa a sunat discursul mobilizator al lui Stoichiță, pentru jucătorii săi, înaintea meciului de la Timișoara. O analiză scurtă a programului imediat, incluzând aici următoarele două etape, o favorizează clar pe Steaua, care va juca cu Unirea Alba Iulia și cu Astra, deci ar câștiga șase puncte dacă își va respecta statutul de favorită. Asta în timp ce alte rivale vor juca între ele, având șanse foarte mici de a realiza maximum de puncte din următoarele două etape. Următorul meci cu adevărat greu pentru steliști va fi abia peste trei etape, când Steaua va juca la Vaslui împotriva echipei momentului, antrenată, culmea, de Lăcătuș, fostul tehnician al roș-albaștrilor.
Dayro Moreno a reușit într-o lună să ajungă într-o formă fizică de invidiat. 25 de minute cu Poli Iași, 23 de minute cu Fenerbahce, 90 de minute cu Rapid, 120 de minute cu Gloria Bistrița și încă 89 de minute cu Timișoara.
Acestea au fost minutele pe care columbianul le-a strâns de când s-a alăturat echipei mari după exilul la Steaua II. De unde atâta energie? „Faptul că Dayro a venit la echipă cu o altă atitudine e deja un lucru cunoscut de toată lumea. Dar el a reușit să ajungă la o asemenea capacitate de efort datorită în primul rând ambiției. Are voință și de asta stă suplimentar în sala de fitness, unde își antrenează absolut toate grupele de mușchi. Iar la finalul antrenamentelor rămâne pe teren și exersează lovituri libere, mai face și alergări suplimentare”, ne-a dezvăluit un oficial stelist.
Îi „îndoaie” pe portari cu șuturile sale De fapt, Dayro Moreno a adăugat masă musculară în ultimele luni mai ales pe picioare. Coechipierii spun că are o forță a șutului nemaipomenită, niciunul dintre portarii Stelei nereușind să-i pareze șuturile de la semidistanță sau de la 11 metri. Golul marcat la Iași e elocvent în acest caz. Mingea șutată de el nu a putut fi apărată de Brăneț, deși portarul se afla pe direcția balonului, dar forța cu care se deplasa mingea i-a dat practic mâinile peste cap. Apoi, la loviturile de departajare executate în meciul de Cupă de la Bistrița, Albuț nu a avut nicio reacție la șutul columbianului. Ultimul exemplu e șutul tras de Dayro la Timișoara
Armeanul povestește cum a ajuns în fotbalul românesc datorită antrenorului stelist, dar și a lui Ștefan Stoica
Mihai Stoichiță va trebui să o înfrunte mâine-seară pe Poli Timișoara, dar și pe cei doi jucători armeni pe care el i-a adus în România: Artiom și Arman Karamyan. Artiom, care e „decarul” echipei timișorene, spune că acest lucru nu-l va împiedica să facă totul pentru a învinge echipa lui „Lippi”.
Salut, Artiom, ce faci? Colegii spun că ai promis că vei da un gol Stelei, așa e? Nu, nu fac eu promisiuni înainte de meci. Poate au glumit. Dar trebuie să-i batem ca să ne menținem pe primul loc.
Cum ți se pare Steaua? Acum e mai bună decât înainte. Îi au pe Stoichiță și Zapata, cred că ei sunt punctele forte.
Nu ești subiectiv când vorbești de Stoichiță? De ce, pentru că el m-a adus în România? Eu chiar cred că e un antrenor valoros, printre cei mai buni din România și nu cred că degeaba e poreclit „Lippi”. Steaua cu „Lippi” e mai bună acum decât ultima oară când am întâlnit-o.
Cum te-ai cunoscut cu actualul antrenor al Stelei? Acum vreo șase-șapte ani, când era antrenorul lui Pyiunik Erevan, dar și al echipei
Experimentatul tehnician îi atacă pe cei care cred despre el că e depășit
Cei tineri îl știu mai mult din poze, îl recunosc după șepcuța cu Chicago Bulls pe care o poartă în permanență. Cei în vârstă îl știu parcă de când lumea. După ce a reușit să elimine Steaua din Cupa României, Florin Halagian a devenit antrenorul momentului.
Domnule Halagian, ați produs o surpriză eliminând Steaua… Eh, a fost și noroc. A fost un meci antrenant în care eu le-am acordat libertate totală jucătorilor mei. Nu ați studiat niciun DVD cu Steaua înainte de joc?
O săptămână de foc îi așteaptă pe steliști în perioada următoare. Una foarte importantă în urma căreia roș-albaștrii își pot stabili strategia pentru anul următor.
PRIMUL OBIECTIV
Cel mai important obiectiv este, fără îndoială, câștigarea titlului. În prezent, roș-albaștrii se află la două puncte de liderul neînvins Timișoara, echipă pe care o vor întâlni duminică în meci direct. O victorie în Banat ar putea-o propulsa pe Steaua pe primul loc în clasament, în funcție și de celelalte rezultate, fapt ce ar îndreptăți-o să spere la câștigarea campionatului, performanță pe care echipa din Ghencea nu a mai obținut-o din 2006.
Performanțele din anii trecuți ale echipelor de club din România oferă campionatului intern șansa ca și la anul două formații să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Campioana direct, iar a doua clasată va lupta din preliminarii.
După meciul pierdut aseară în compania lui Fenerbahce, Gigi Becali a analizat cu colaboratorii săi situația Stelei din punct de vedere financiar.
„Europa League e o țeapă! Pă
Sabin Ilie, care în prezent evoluează la Qingdao Hailifeng, în China, a înfruntat-o pe Steaua pe vremea când juca la Fenerbahce în „dubla” din Cupa UEFA din sezonul 1997-1998. Fost atacant al roș-albaștrilor, Sabin are câteva povești interesante din acea perioadă.
-Sabin, îți mai amintești de „dubla” Steaua – Fenerbahce din 1997?
Dayro zâmbește. O face des în ultima vreme, semn că e fericit la Steaua. Zâmbește numai în afara terenului. „La antrenamente se enervează dacă nu-i iese vreun procedeu. Înainte râdea, nu prea îi păsa. Acum, e clar că e mult mai responsabil”, ne șoptea, ieri, un oficial stelist. O discuție cu Dayro s-a purtat cu zâmbetul pe buze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER