Steaua le-a lăsat o impresie jalnică suporterilor chiar la primul meci de pe teren propriu
Pesimism în privința titlului. Speranțe de a trece de Ujpest doar pentru că ungurii sunt mai slabi. Cam acestea sunt primele concluzii pe care fanii Stelei le-au tras după meciul cu Genclerbiriligi. Chiar dacă a fost doar un amical disputat cu ocazia deschiderii noului sezon, jucătorii steliști s-au prezentat lamentabil în fața propriilor suporteri.
Nu toți, dar majoritatea a stârnit nemulțumiri în rândul fanilor, aceștia din urmă, doar 4.000 la număr, plictisindu-se groaznic în tribunele din Ghencea. Și asta în condițiile în care Genclerbiligi, ocupanta locului 14 în Turcia, nu era nicidecum un adversar de nivelul Stelei. Astfel că ultimul test înainte de partida cu Ujpest, de joi, din preliminariile Europe League, a băgat mai mult în ceață Steaua decât să-l ajute pe Bergodi să-și întregească ideea despre nivelul la care se află echipa.
La pauza meciului, italianul l-a certat pe Bicflavi, căruia i-a reproșat că nu aleargă și nu ajută la faza defensivă. În aceste condiții e de așteptat ca Onicaș, tânărul care a fost asemănat cu Rădoi pentru spiritul său de sacrificiu, are toate șansele să debuteze la Steaua în meciul cu Ujpest. Mijlocașul de 19 ani a fost mai mult menajat de Bergodi la partida de sâmbătă, el intrând doar câteva minute, pentru că în turneul austriac a suferit o ușoară entorsă. Dar e de așteptat ca de azi el să se pregătească cot la cot cu ceilalți colegi, având în ved
Jucătorul african așteaptă să vadă dacă Mircea Rednic preia o echipă în Arabia Saudită, dacă nu, ar veni în Ghencea. Steliștii au mai vizionat dvd-uri cu câțiva mijlocași, dar pot da lovitura pentru postul lăsat descoperit de Tiago prin transferarea lui Ousmane N”Doye.
Deși se află sub contract cu Dinamo, fotbalistul senegalez a întârziat să apară în cantonamentul „câinilor” de la Aix les Bains. Jucătorul are planuri mari, care nu coincid cu cele ale dinamoviștilor. Fiind foarte atașat de fostul său antrenor, Mircea Rednic, N”Doye așteaptă ca tehnicianul român să semneze un contract cu o echipă din Arabia Saudită pentru a-l însoți acolo. Însă dacă „Puriul” nu va reuși acest lucru el se va întoarce în România, dar nu la Dinamo, ci la Steaua. Surse ProSport susțin că la nivel înalt s-a discutat despre un eventual schimb de jucători între Steaua și Dinamo pentru N”Doye, chiar dacă Borcea nu s-ar despărți așa ușor de cel care a fost cel mai bun jucător în retur pentru formația din „Ștefan cel Mare”. Inițial Dorin Goian ar fi intrat în afacerea cu N”Doye, dar mai nou, dinamoviștii ar părea să se fi reorientat către un alt fotbalist din Ghencea. Lovin și Pleșan sunt două dintre variante.
Darlas e prins cu antrenamentele în ultimele zile. O spune chiar el: „Sincer, mereu văd foarte multe apeluri pe telefonul mobil, dar ținând cont că am câte două antrenamente pe zi cu Panathinaikos, e greu să fiu de găsit”. Asta nu înseamnă însă că subiectul Steaua îi e indiferent.
Mai sunt șanse să ajungi la Steaua sau totul a picat? Nu, cine a zis asta? Eu știu că se mai discută. Am și fost sunat de cei de la Steaua, dar recunosc că nu știu cât de avansate sunt discuțiile.
E vreo problemă între tine și Panathinaikos?
„Era Bergodi” a mai făcut o victimă! După ce Rusu și Filip au fost retrogradați la echipa a doua, Nicoliță și-a pierdut postul de titular, iar transferul rămâne cea mai viabilă soluție pentru el.
În cele două săptămâni pe care le-a avut la dispoziție pentru a-și adjudeca postul de titular, Nicoliță nu l-a impresionat cu nimic pe Cristiano Bergodi. Tehnica și viteza de reacție lui Szekely au luat fața plămânilor de fier ai lui Bănel, lucru confirmat și de noul tehnician: „Sper ca Bănel să aibă înțelepciunea să înțeleagă că eu îl apreciez, dar nu va începe ca alți jucători, titular. Pot avea mare nevoie de el pe parcurs. Dacă începi campionatul pe bancă, asta nu înseamnă că așa vei sta tot sezonul, poți redeveni oricând titular! E important ca toți jucătorii să înțeleagă asta, că eu am nevoie nu de 11 jucători, ci de 22!”. Italianul l-a dat exemplu pe Ochiroșii, spunând despre el că nu s-a resemnat în ultimii ani cu statutul de rezervă și i-a demonstrat în Austria că e o soluție bună pentru banda stângă. Și asta în condițiile în care nici nu avea vreodată de gând să-i acorde lui prima șansă.
Dorin Goian a absentat motivat de la reunirea steliștilor, el prelungidu-și cu încă o zi vacanța în insula Creta.
Plecarea fundașului central în turneul din Austria de joi este pusă sub semnul întrebării pentru că în aceste zile clubul negociază suma de transfer cu două grupări din Anglia. Aston Villa și Sunderland sunt cluburile care sunt cel mai aproape de a oferi o sumă care să îl mulțumească pe Gigi Becali. „Sunt șanse mari ca în aceste zile să se parafeze înțelegerea. Numai că se discută despre suma de transfer, care nu va fi de 4 milioane de euro și sperăm ca domnul Becali să ceară mai puțin pentru că altfel, Goian va rămân
Apropiații lui Bergodi au dezvăluit că italianul are unele dubii în privința angajamentului cu Steaua, după ce Becali a întârziat cu rezolvarea unor condiții asupra cărora căzuseră de acord
„Steaua are o bază bună de jucători dar trebuie întărită”, e opinia lui Bergodi asupra lotului pe care i-a adus-o la cunoștință și lui Gigi Becali. Deși au trecut peste 10 zile de când a fost investit în funcția de antrenor principal la Steaua, italianul nu a semnat până acum contractul. Și asta deși se află în posesia lui. Cristiano Bergodi nu e nici pe departe un naiv. El i-a pus mai multe condiții lui Gigi Becali pe care acesta din urmă nu prea le-a îndeplinit până acum și nu ar fi exclus ca tehnicianul să nu semneze contractul. El e așteptat să sosească mâine în țară.
1. Ce a cerut Bergodi: „Curățenie în vestiar”
Ce a făcut Gigi: Curățenie de ochii lumii Prima condiție pe care Bergodi i-a cerut lui Becali a fost să curețe vestiarul de jucătorii problemă. Aici treaba e făcută pe jumătate. Pleșan și Lovin, doi dintre ei au fost puși pe lista de trasferuri dar aceștia nu și-au găsit echipă, nici în condițiile în care Steaua nu a mai ținut la preț. „Ă‚sta e un mare semn de întrebare pentru ei de ce nu-și găsesc o formație. Pentru că îi dau aproape pe nimic”, a recunoscut și Becali. Dacă nu se vor transfera în această vară, jucătorii problemă vor fi trimiși la echipa satelit. Numai că lui Bergodi îi e teamă de un lucru. Ca nu cumva finanțatorul să se răzgândească pe parcursul campionatu
Roș-albaștrii au reușit să perfecteze până la urmă patru partide de verificare pentru turneul pe care îl vor desfășura în Austria și s-au stabilit și datele de disputare a acestor meciuri.
După cum se știe, steliștii se vor reuni pe 22 iunie, iar pe 25 iunie vor pleca în regiunea Klegenfurth pentru turneul de pregătire, unde Cristiano Bergodi speră să repună repede pe picioare echipa, deoarece pe 16 iulie Steaua va disputa primul meci din tururile preliminare ale Europa League. Tehnicianul italian le-a mai cerut organizatorilor disputarea unui amical, astfel că față de meciurile cu Nova Gorita, Bohemias Praga și Dinamo Zagreb, formația din Ghencea va mai juca și contra vicecampioanei Bulgariei, ȚSKA Sofia, echipă antrenată de fostul internațional Luboslav Penev.
Vladimir Bozovic a părăsit România în luna martie, nemulțumit fiind de condițiile oferite de Rapid. El a vorbit cu ProSport despre posibilitatea venirii la Steaua, lăsând să se înțeleagă că, deși e dorit de Becali, nu va veni pe un salariu mic.
Bozo, ai pierdut la CAF memoriul cu Rapid, ce vei face în continuare? Cu siguranță nu mă voi da bătut. Voi merge mai departe, la UEFA, FIFA, oriunde îmi voi găsi dreptatea. Nu mi se pare normal să mai continui la Rapid după câte mi s-au întâmplat. Ați scris și voi… Nu are rost să mai amintesc. Cei de la Rapid îți cer despăgubiri, nu te sperie acest lucru? Da? Ce despăgubiri să-mi ceară? Poate eu o să solicit ca Rapid să piardă toate meciurile în care m-a folosit,pentru că nu am avut drept de muncă și am jucat cu viză de turist. Să fie clar, eu la Rapid nu o să mai joc! Nu mă mai întorc nici mort. Soția mi-a zis clar că mă părăsește dacă voi reveni în Giulești. Nu mă întorc, cu orice risc, chiar dacă voi fi și suspendat.
Bergodi și l-a dorit mult pe Jose Montiel, jucător pe care l-a avut la dispoziție în acest retur când a pregătit echipa Poli Iași. Numai că tânărul fotbalist paraguayan mai are șanse infime de a mai îmbrăca tricoul roș-albastru.
Steliștii au discutat miercuri seara cu conducerea clubului Reggina, cea care îl deține în coproprietate cu Udinesse pe jucător și până la urmă italienii le-au transmis celor din Ghencea că nu mai sunt de accord cu cedarea sub formă de împrumut a jucătorului în România. Reggina dorește să-l păstreze în lot pe Montiel în vederea noului sezon și e dispusă să-l dea pe mijlocaș doar pentru un transfer definitiv, lucru neagreat de Gigi Becali. Finanțatorul roș-albaștrilor nu mai dorește să investească sume importante de bani pentru jucători și e puțin probabil ca Bergodi să-l determine vreodată să se răzgândească.
Cristi Tănase începe să devină cel mai căutat jucător din Liga I în această vară, în condițiile în care el a devenit om de bază la echipa națională iar formația sa de club e la un pas să fie retrogradată. În aceste condiții, Gigi Becali e destul de decis să nu-l rateze pe jucătorul piteștean știind că viitorul îi surâde jucătorului considerat un nou urmaș al lui Mutu. Ieri, roș-albaștrii au plusat pentru ca FC Argeș să-i dea drumul. Practic, au dublat oferta inițială, care era de un milion de euro plus 50% dintr-un eventual transfer în străinătate. Acum, Becali e gata să dea 2 milioane de euro numai să-l aibă și păstrează procentul de 50%.
În februarie, Ionuț Rada a renunțat la aproape jumătate din salariul pe care îl avea la Steaua pentru a merge la Otopeni, o echipă sortită retrogradării încă de pe atunci, dar la care putea să joace. La Steaua nu o mai făcuse de mult, Lăcătuș nu-l mai avea la inimă.
Ionuț, cu ce gânduri te întorci la Steaua?
Culmea, prețul căpitanului s-a dublat față de anul trecut, când jucătorul evolua în Liga Campionilor, de la 500.000 de euro la un milion
„Azi avem un eveniment de sărbătorit și nu vorbim despre afaceri”, spunea Mihai Stoica despre posibilitatea ca Sorin Ghionea și alți jucători de la Steaua să vină la campioana Unirea Urziceni, după cum își dorește și Dan Petrescu. Era o declarație acordată duminica trecută, la botezul fiului lui Ghionea.
A doua zi s-a trecut direct la afaceri. Negocierile s-au purtat la nivel înalt, Dumitru Bucșaru implicându-se personal în această campanie de întărire a echipei. De fapt, ialomițenii au apelat la patronul lor pentru că Gigi Becali nu se lasă înduplecat să-l cedeze pe Sorin Ghionea la un preț mai mic de un milion de euro! Latifundiarul din Pipera joacă tare și vrea să scoată bani de la Bucșaru pentru a-i da drumul finului lui MM Stoica. O face dinadins, știind că apărătorul e dorit în aceeași măsură și de Dan Petrescu. Paradoxal e că prețul lui Ghionea s-a dublat în decursul ultimului an care, culmea, nu a fost tocmai benefic Stelei din punct de vedere al performanței.
Ovidiu Ioan Sabău a luat ieri o decizie îndrăzneață și a renunțat să mai pregătească din viitorul sezon pe Gloria Bistrița. Deși spune că nu are oferte, surse autorizate susțin că Borcea și Mititelu l-au ofertat în ultimele zile.
Neluțu, de ce ai demisionat de la Gloria? Am considerat că e timpul să renunț la ceea ce am făcut timp de patru ani. Adică să iau jucători din Liga a III-a și săi pun pe picioare sau să cresc jucători pentru a fi vânduți. Nu, gata, acum vreau să trec la performanță, vreau să merg la o echipă cu obiective îndrăznețe. Și, atenție, nu a fost vorba de vreo demisie.
Cristiano Bergodi va semna un contract pe doi ani cu roș-albaștrii peste o săptămână, când va reveni în România. Deși a mai cerut ieri o amânare pentru a da un răspuns la oferta făcută de Gigi Becali, italianul e dat ca sigur la Steaua, finanțatorul neavând nicio emoție în această privință. „Nu s-a schimbat nimic față de ieri, Bergodi trebuie să mai ia niște bani de la Iași. Considerați că Bergodi e deja antrenorul Stelei”, a spus, ieri, liniștit de la palatul său, finanțatorul Stelei. Bergodi are deja în plan aducerea a doi-trei jucători cu care vrea să întărească lotul Stelei.
Gigi Becali a știut cum să-l facă pe Dinu Gheorghe să nu-și mai dorească să vină la Steaua. A dat de înțeles că nu renunță la subalternii săi și nu-i poate oferi lui „Vamă” mână liberă să facă tot ce vrea el. Chiar dacă acesta își asumă răspunderea. Așa că Steaua va continua cu Argăseală și își pune speranțele în Bergodi ca antrenor, iar rolul pe care îl avea odată Adrian Ilie va fi atribuit lui Renzo Rossi. Dinu Gheorghe ar fi venit în Ghencea numai dacă Gigi Becali i-ar fi dat mână liberă. „Dacă se dorește ca eu să mă ocup numai de transferuri, nu-i nicio problemă. Pot să rămân la Brașov și îi zic pe cine să ia sau pe cine nu. Nu asta mi-am dorit eu la Steaua. Nu poți avea o conducere bicefală sau tricefală. Atunci cine va fi responsabil de rezultate?
Chiar dacă lupta pentru titlu nu se terminase încă până ieri, Mihai Stoica avea deja planul făcut.
„Ne trebuie un jucător care să stea în spatele vârfurilor”, a fost convenția conducătorului cu Dan Petrescu, stabilită încă dinaintea meciului cu Steaua.
Încrezători în șansele lor pentru câștigarea campionatului, membrii s
Galeria Stelei pare total dezinteresată de viitorul european al echipei favorite
Multă lume pestriță a venit la Urziceni. Cine nu ar vrea să fie acum alături de echipa momentului?
Parcarea stadionului putea rivaliza cu Salonul Auto de la Geneva, unde mașini gen Morgan sau Bentley și-ar fi găsit locul în orice muzeu de autoturisme. Multe pipițe care își acoperau jumătate din față cu ochelari de soare ce imitau mărcile de profil din Italia, și sumar îmbrăcate, cocoțate pe tocuri subțiri și lungi de unde mai degrabă îți vine să te arunci.
Minusculul Urziceni a trecut pentru o zi la rangul de capitală a fotbalului, unde și steliștii simpatizau mai mult formația lui Dan Petrescu decât echipa cu care au crescut. Dar poate în ziua de azi, unii dintre ei se identifică mai mult cu noul loc de muncă al Bursucului sau al lui Mihai Stoica. Când pomenești de ei de gândești la performanțe, ceva ce Steaua din Ghencea sau FC Pipera cum i se zice mai nou, duce dorul de ceva timp.
Nicolae Dică e unul dintre cei care gândesc așa. „Țin cu Unirea. Mă bucur foarte
Intrigi, suspiciuni, fitile, zvonuri, haos total înaintea ultimei etape a campionatului. Și mai ales în jurul meciului Stelei de la Urziceni. O partidă care e hăituită de fantoma acordării sau nu a celor 6 puncte Timișoarei. Marian Iancu a fost cel care a pus ieri o mare presiune pe meciul de la Urziceni. A sugerat că Unirea va câștiga fără probleme în fața Stelei. „Dayro e scos din lot, Golanski se accidentează, Ghionea avea și el probleme, Toja e lăsat să plece în Columbia, păi văd că, în fiecare zi, lotul Stelei se subțiază, patronul vrea reconstrucție. Ce speranțe să mai am? La Urziceni va fi teatru ieftin”, a spus ieri Iancu.
Gigi Becali a declarat ieri încă o dată că italianul Cristiano Bergodi este prima opțiune pentru ocuparea postului de antrenor principal la Steaua începând din sezonul viitor. „Din punctul meu de vedere, cele mai mari șanse le are Bergodi ca să fie antrenorul Stelei. Lui Bergodi o să îi cer un singur lucru foarte greu, pentru că trebuie să ai valoare ca să o faci, jocul în viteză, pase în viteză”, a spus finanțatorul stelist. Numai că italianul are șanse mici să fie acceptat și de noul șef din Ghencea, Dinu Gheorghe. Nu trebuie uitate câteva moment petrecute în urmă cu câțiva ani, când actualul președinte al Brașovului s-a luat de italian după ce acesta bătuse câteva apropouri ironice la adresa lui Răzvan Lucescu.
Gigi Becali se va ocupa atent, începând de astăzi, de viitorul Stelei. Are de găsit un președinte și un antrenor. În privința tehnicianului, numele lui Cristiano Bergodi a fost rostit cel mai des în ultima vreme.
Becali îl va contacta azi pe Bergodi și îl va motiva într-un fel să tragă tare în meciul de miercuri cu Rapid pentru că, dacă Poli Iași îi încurcă pe giuleșteni, lucrurile se simplifică puțin pentru steliști în ecuația ocupării unui loc de Europa League. Bergodi deja își pregătește terenul să plece. Reiese asta din ultimele declarații, el punând anumite condiții șefilor ieșeni, care cu greu ar putea fi îndeplinite. „Dacă rămân la Iași, în doi ani vreau să luptăm pentru cupele europene. Repet, dacă rămân, vreau ca în sezonul 2009-2010 să întineresc puțin echipa și să luptăm pentru un loc undeva la mijlocul clasamentului, iar în anul următor să tragem la o cupă europeană”, a spus el la un post local de televiziune.
Zapata, Badea, Semedo, Szekely, Dayro Moreno, Pedriel și Lițu pot pleca la vară dacă își găsesc echipe unde să joace.Steaua propusese săptămâna trecută în Comitetul Executiv rezilierea unilaterală a contractelor fotbaliștilor numai dinspre club, în situația în care gruparea respectivă nu mai are bani ca să suporte cheltuielile. Nu era o propunere indecentă, ci realistă din punctul de vedere al lui Gigi Becali, care dorește să elimine mult din costuri în noul sezon, când nu va mai încasa cei 12 milioane de euro din Liga Campionilor ca în anii anteriori. Astfel, conducerea a făcut deja o strategie, finanțatorul aprobând o listă cu șapte jucători de care Steaua e dispusă să se despartă chiar și cu riscul de a nu-și recupera banii investiți în ei. În această categorie intră portarul Zapata, Vali Badea, Semedo, Szekely, Dayro Moreno, Pedriel și Lițu.
De când și-a reziliat contractul cu Panseirakos, Vali Badea nu a mai fost primit la echipa mare de către Marius Lăcătuș, iar situația lui nu s-a schimbat nici după plecarea tehnicianului.
Cel care înscria în poarta lui Real Madrid într-un meci de Liga Campionilor s-a antrenat în toată această perioadă cu Steaua II. Jucătorul așteaptă finalul campionatului pentru a avea o discuție cu oficialii, vrând să știe dacă se va baza Steaua pe el din viitorul sezon ori ba. Dacă nu, Vali Badea ar putea ajunge mai mult ca sigur la Nefci Baku, echipa din Azerbaidjan la care evoluează alți doi foști jucători ai Stelei, Adrian Neaga și Marian Aliuță. Unul dintre sponorii echipei azere, cel care răspunde practic de transferuri, se află deja în România la invitația lui Neaga și dorește să mai cumpere fotbaliști români după ce a văzut că Rică și Aliuță s-au adaptat destul de bine la Baku.
Fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, le-a deschis un nou drum steliștilor. Un nou trend care ar putea fi urmat și de foștii săi coechipieri.
Dorin Goian, jucătorul pentru care Steaua ar putea lua cei mai mulți bani în momentul de față, nu mai visează la vreun transfer la o echipă cu nume din străinătate. S-au vehiculat atâtea variante încât nu mai crede că va pleca decât atunci când își va vedea semnătura pe actele oficiale. „Aș pleca și la arabi, numai să plec odată! Nu mă mai interesează unde, am o vârstă și e normal să gândesc așa”, s-a confensat el apropiaților. Impresarul jucătorului a confirmat faptul că „la arabi” ar fi o opțiune pentru Goian, care nu mai ține morțiș să se transfere la o grupare puternică din Occident.
Internaționalul stelist a și primit zilele trecute o hârtie oficială de la clubul Steaua, în baza căreia se poate transfera la orice echipă din străinătate care oferă 4 milioane de euro. Se așteaptă un răspuns de la câteva grupări din Anglia, dar, ținând cont că arabii ar da mai ușor drumul unei astfel de sume, se poate miza mai mult pe o plecare a lui Goian tocmai în Arabia Saudită.
Becali: „Să plece toți!”
Roș-albaștrii au efectuat ieri dimineață singurul antrenament al zilei, ședință de pregătire condusă de Massimo Pedrazzini și de Mihai Teja.
Din cauza absențelor pe care le are în lot, ultima fiind întinderea musculară suferită de Vlad Rusu, italianul a cerut încă un jucător tânăr de la Steaua II, pe mijlocașul Mihai Onicaș, jucător care din sezonul viitor va face parte din lotul mare. A simțit ceva Pedrazzini de a adus un mijlocaș la antrenament, pentru că, peste numai o jumătate de oră, avea să rămână fără un titular chiar! Și nu e vorba de probleme medicale. În timpul jocului tactic, Dayro Morenor n-a respectat indicațiile secundului stelist și imediat a fost apostrofat de acesta. Așa cum o făcea și Marius Lăcătuș.
O banală săritură la cap din timpul partidei de la Târgu Jiu, acolo unde Steaua a pierdut cu 2-0, a fost de ajuns pentru ca Ovidiu Petre să iasă din circuit pentru aproape un an.
Verdictul medicilor a fost dur. Din nou operație de menisc, din nou la genunchiul drept, exact cel care suferise o intervenție chirugicală și în urmă cu un an. Astfel, mijlocașul roș-albaștrilor s-a operat de Paște la clinica din
Accidentat după partida cu Rapid, Pantelis Kapetanos nu a mai putut fi recuperat în timp util pentru ultimele partide de campionat, el absentând de la meciurile cu Timișoara și Craiova.
Chiar și așa, grecul se poate considera fericit. Steaua i-a prelungit contractul și l-a lăsat să plece cu familia pentru câteva zile acasă. Gigi Becali le-a transmis subalternilor să aleagă unul dintre jucătorii străini cărora le expira înțelegerea în această vară. „Ori Kapetanos ori Tiago! Nu îi țin pe amândoi”, a cerut finanțatorul. Conducerea însă a evitat de fiecare dată să dea un răspuns, astfel că până la urmă, tot finanțatorul a fost cel care a decis: „Va rămâne Kapetanos! E golgheterul echipei și, până la urmă, a fost singura investiție care a meritat”, și-a justificat alegerea latifundiarul din Pipera.
Patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucșaru, vrea să scape în această săptămână de datoriile financiare pe care le are față de Gigi Becali. Dorește să facă acest lucru până la ora de disputare a meciului de miercurea viitoare, cel dintre Unirea Urziceni și Steaua.
Motivul e lesne de înțeles. Bucșaru nu dorește ca Becali să se folosească de împrumutul acordat lui și să pună presiune foarte mare pe echipă, mai ales acum, când Unirea e 99% campioană. „Mitică, vezi că îți iau echipa dacă nu îmi dai banii”, îl avertizase Gigi Becali, mai în glumă, mai în serios, pe patronul Unirii. Văzând totuși că gluma se îngroașă, Bucșaru a început de curând să înapoieze banii latifundiarului din Pipera, mai ales că avea și presiuni chiar de la el de la echipă, atât jucătorii cât și Meme Stoica și Dan Petrescu nedorind ca lumea să mai asocieze Unirea cu Steaua sub nicio formă. Așa că s-a pus pe returnat: în primăvară i-a dat înapoi 3 milioane de euro, iar săptămâna trecută o tranșă importantă de aproximativ 7 milioane de euro. În momentul de față, se pare că Bucșaru nu mai are de înapoiat lui Becali decât o sumă de aproximativ 3 milioane de euro, bani pe care vrea să-i achite cât mai repede în următorul interval de șapte zile.
Ca să arate probabil că nu glumesc atunci când vorbesc despre înghițirea Unirii Urziceni, steliștii au propus ieri modificarea articolului 4 din Regulament. Membrii Comitetului Executiv al FRF au zâmbit și au abrogat și articolul care permitea cesiunea dreptului de participare!
Articolul 4 din ROAF se referă la cesiune și menționează condițiile în care se poate realiza aceasta. „Cluburile organizate ca persoane juridice fără scop patrimonial au dreptul să cesioneze dreptul de participare în
Una dintre prieteniile cunoscute din fotbalul românesc, cea dintre Gigi Becali și Adrian Mititelu e pe cale să se strice. Chiar acum înaintea meciului direct de vineri, care va avea loc pe Ghencea.
Steaua – Universitatea a început deja în culise. Gigi Becali s-a aflat ieri la Craiova în turneu electoral. La fel a procedat și săptămâna trecută, când a mers la Timișoara. Tot răul spre bine, pentru că, dacă Steaua nu pierdea în orașul de pe Bega, cu siguranță roș-albaștrii ar fi fost acuzați de tot felul de matrapazlâcuri! De această dată, în Bănie, Gigi Becali nu s-a sfiit să declare public că e deranjat de ultimele afirmații ale prietenului Mititelu. „Eu îl respect pe Mititelu, dar m-a deranjat afirmația lui că, vezi Doamne, a fost aranjamentul nostru să nu jucăm cu spectatori. Adică ne înjurau pe noi suporterii și lui i-ar fi convenit, probabil, să joace cu spectatori ca să aibă un aliat. Dacă vrea Dumnezeu să fie Craiova mai bună, să bată și cu asta basta, să fie sănătos Mititelu”, a spus latifundiarul din Pipera. „Mă tem de multe lucruri urâte”
Mijlocașul portughezilor și-a atras simpatia suporterilor de mai mult timp, iar Gigi Becali a fost impresionat de gestul lui Tiago de la Timișoara , atunci când a intrat pe teren deși avea capul spart.
Finanțatorul Gigi Becali s-a decis în mare parte asupra transferului definitiv al mijlocașului portughez Tiago Gomes, mai ales că a fost sfătuit și de Victor Becali să-l oprească pe lusitan în Ghencea.
„În ultimele meciuri pe care le-a jucat Steaua, Tiago a fost printre cei mai buni fotbaliști, iar asta a observat și Gigi. Am avut o discuție cu el și i-am explicat că Tiago e un jucător de calitate și că merită să joace și din vară la Steaua”, a spus agentul de jucători.
În plus, portughezul a reușit să se apropie de inima patronului. El și-a tatuat pe brațul drept o stea. Coincidență sau nu, jucătorul a apărut cu respectivul desen
Supărat după ultima înfrângere de la Timișoara, Gigi Becali nu vrea să mai audă de actuala echipă a Stelei. A plecat în grabă, înainte ca arbitrul să fluiere finalul partidei, și nu a dorit să mai vorbească la telefon cu nimeni. Nici măcar cu angajații clubului.
Becali își vede în continuare de campania electorală pentru alegerile europarlamentare, însă îl chinuie gândul că Steaua riscă să rămână în afara Europei pentru prima dată de când e sub comanda sa. „Nu mă mai interesează ce fac ei (n.r. – jucătorii). Să plece toți la vară. Să nu mai rămână niciunul! Fac echipă numai din tineri care au foame de bani și de glorie. Le-am dat bani, le-am dat tot, și ei ce fac? Râd de mine?”, s-ar fi confesat Becali prietenilor a doua zi după meci. Ba chiar i-ar fi transmis vărului său Giovanni să vândă orice jucător vrea el de la Steaua. Finanțatorul a fost atât de supărat încât nici cu Pedrazzini nu a discutat după meciul de la Timișoara. „Sper să vorbesc luni cu domnul Becali, că acum e prins cu campania electorală”, spunea ieri antrenorul interimar. O măsură pe care finanțatorul intenționează să o pună în practică e aceea de a nu mai achita salariile jucătorilor în afară de cei pe care speră să mai ia ceva bani. „Dacă vreau să le umblu la bani, pot să o fac. Păi ce, mă fac ei pe mine? Mă gândesc că au familii, de asta nu le-am umblat la salarii”, spunea finanțatorul nu cu mult timp în urmă. Acum însă s-a răzgândit. E decis să-i pedepsească pe jucători, care nu își mai revin din niciun
Florin Costea a rezolvat de unul singur un meci frumos și nebun, marcând două goluri și tranșând prima dintre finalele de Europa League. Craiova a șuierat pe lângă un Rapid care a gâfâit nepermis pe final. Farmecul vieții despre care vorbește de atâta vreme George Copos e întreținut cu siguranță doar de suporterii Rapidului și echipă. În exemplu în acest sens: Copos a fost invizibil la meciul de aseară, așa cum s-a întâmplat tot sezonul. Undeva la vreo 100 de metri distanță de scaunul învelit în piele al finanțatorului, cățărat pe teatrul Giulești, fostul lider al galeriei alb-vișinii urmărea cu emoții partida echipei favorite pentru că are interdicție de la Jadarmerie.
Pedrazzini a stat doar un minut la conferința de presă de la Timișoara, dar a stat ieri de vorbă în amănunt cu televiziunile de sport.
Domnule Pedrazzini, ce s-a întâmplat la finalul jocului de la Timișoara? V-ați certat cu gazdele… La finalul meciului, un oficial al echipei Timișoara mi-a jignit familia, m-a înjurat de mamă, și eu l-am întrebat de ce a făcut asta. Am rămas calm și am încercat să vorbesc cu acea persoană, dar Petre Marin a venit și m-a tras de acolo. Eu vreau să fiu respectat, atât!
Steliștii sunt nervoși. Nici nu au cum să fie altfel din moment ce Steaua traversează cea mai mare criză de vreo 35 de ani încoace. Înfrângerea de la Timișoara a adus și mai multă amărăciune în vestiarul roș-albaștrilor.
Steliștii au sosit ieri-dimineață la București cu un avion al companiei TAROM, care a aterizat la ora 7:20. În aceeași aeronavă cu roș-albaștrii a călătorit și Stelian Stancu, fotbalistul Timișoarei care a evoluat vineri seară împotriva Stelei. Într-o tăcere deplină, jucătorii s-au îndreptat spre autocarul care îi aștepta afară. La un moment dat, un suporter stelist aflat de față, care purta un rucsac în spinare și avea la gât o eșarfă a echipei din Ghencea, l-a chestionat pe Lovin în legătură cu ceea ce apăruse în ediția ProSport
Evoluții slabe, meciuri puține și accidentări dese. Acesta este bilanțul lui Szekely de când a venit la Steaua.
Dorit la un moment dat de toți „granzii” României, Janos Szekely este dorit în momentul de față doar Timișoara și Galați, iar prețul oferit de Marian Iancu, 500.000 de euro pentru un transfer definitiv, nu îl satisface pe Gigi Becali, care ar agrea un împrumut la Galați. Considerat „tunul” dat de Steaua în vară, Janos Szekely a dezamăgit profund la Steaua. Transferat perntru 1, 5 milioane euro, fotbalistul are șanse mari să se întoarcă la Galați. Soluția agreată de cele două părți este împrumutul mijlocașului, mai ales că Petre Grigoraș, tehnicianul Oțelului, pare cel mai indicat pentru a-l revigora. Singurul impediment este salariul jucătorului, care ajunge la 150.000 de euro pe sezon, iar clubul gălățean va trebui să suporte un parte din venit.
O altă variantă ar include cedarea mijlocașului la schimb cu Bource
Suporterii steliști nu știu dacă trebuie să râdă sau să fie și mai îngrijorați de ceea ce se întâmplă la Steaua în ultima perioadă. „Ce a fost Steaua și ce a ajuns”, sau „Steaua are acum cel mai bun antrenor: Gigi Becali”, sunt doar câteva dintre reacțile cititorilor de pe site.
Becali va ajunge la Timișoara azi în ziua meciului. Suporterii se întrebau dacă nu cumva latifundiarul va lua loc pe bancă. Cu siguranță nu, pentru că Becali e încă suspendat după cazul Valiza și nu are funcție executivă. Dar e de urmărit ce roade va da munca lui Gigi Becali de zi cu zi de la echipă. Deja suporterii îl compară pe latifundiarul din Pipera cu ucrainianul Dimitri Piterman. Acesta era cunoscut atâta cât timp s-a aflat la conducerea cluburilor Racing Santander și Alaves pentru implicarea sa în alcătuirea echipei. Ba chiar a stat și pe banca tehnică, el având „meritul” de a retrograda fosta formație a lui Cosmin Contra în Segunda Division.
Piterman are și el un „Pedrazzini”
ProSport v-a dezvăluit faptul că Dayro Moreno nu va mai fi utilizat în ultimele trei partide pe care Steaua le mai are de disputat în acest campionat. Ei bine, fotbalistul e ca și plecat de la echipă.
Alvaro Munoz Castro, impresarul lui Dayro Moreno, a declarat pentru ProSport că s-a înțeles deja cu Gigi Becali pentru rezilierea contractului. „E adevărat. Dayro va pleca la finalul campionatului de la Steaua. Am discutat cu patronul echipei și îi va da drumul dacă va primi un milion de dolari. Deja am demarat căutările și, mai mult ca sigur, fotbalistul va evolua din sezonul următor la o altă echipă. Așteptăm perioada de transferuri”, a spus agentul columbian.
„Se simte părăsit de toată lumea”
Munoz a mai precizat că în ultimele zile a discutat foarte des la telefon cu fotbalistul său. „Dayro e foarte trist. Mi-a spus că doar câțiva colegi mai vorbesc cu el și se simte părăsit de toată lumea. Asta e, va merge în altă parte dacă la Steaua nu s-a putut adapta”, a spus protejatul său sud-american. Osasuna era echipa din Europa care l-ar fi cumpărat în iarnă pe Dayro Moreno, iar dacă interesul spaniolilor nu va reveni, atunci el se va întoarce în Columbia.
Despărțirea de Dayro e ca și realizată, iar faptul că el nu se află în lotul Stelei pentru partida de azi de la Ti
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER