După plecarea lui Vasile Maftei la Unirea Urziceni, Rapid a rămas descoperit pe flancul drept al apărării, unde îl are doar pe Cătălin Păun. Giuleștenii s-au orientat însă repede și au reușit să-l transfere pe fundașul brazilian Helder Maurico Da Silva Ferreira, 21 de ani, de la Nancy. Fotbalistul cariocas a evoluat pentru echipa din Hexagon 23 de meciuri, dintre care 16 în campionat. Sud-americanul va fi împrumutat pe un an de zile de gruparea franceză, iar Rapid îi va plăti aproximativ 10.000 de euro pe lună. Francezii l-au lăsat gratis pe Helder în Giulești, iar acesta va ajunge astăzi în cantonamentul din Germania, unde este așteptat de Viorel Hizo. Tranzacția a fost făcută prin intermediul lui Florin Manea, reprezentantul jucătorului brazilian în România. „Totul este perfectat, iar mâine (n.r – azi) se va prezenta în Germania și se va alătura lotului”, a adăugat agentul fotbalistului.
Vamă: „Hizo are o minte bolnavă”
O altă țintă pentru postul de fundaș dreapta este și fotbalistul Brașovului Rui Duarte, care se află în conflict cu oficialii clubului de sub Tâmpa. Hizo a apelat la jucătorii portughezi din lotul giuleștenilor, care au încercat să-l ademenească la Rapid. Aflând despre planul tehnicianului, Dinu Gheorghe l-a atacat dur pe „Dulău”. „Doar mintea bolnavă a lui Hizo putea gândi așa ceva. I-a pus pe portughezii lui să-l caute pe jucătorul nostru. Să termine cu practicile astea!”, a tunat președintele ardelenilor. În schimbul fundașului lusitan, rapidiștii sun
După ce s-a despărțit de mai mulți jucători în această vară, ultimul nume fiind chiar căpitanul echipei, Maftei, Rapid caută acum „întăriri”.
„Mai avem nevoie de doi jucători, un atacant și poate un stoper”, anunța ieri patronul George Copos. Zis și făcut. „Berlusconi din Giulești” a chemat la ordine o serie de agenți pentru a găsi variantele ideale, ținînd cont bineînțeles de criteriul esențial: raportul calitate-preț. Având în vedere că singura achiziție a giuleștenilor este până acum Darijan Matici, suporterii formației din Grant își pot lesne imagina care ar fi tiparul fotbalistului căutat.
Telenovela transferului lui Cristian Tănase este aproape de final, fiind la un pas să ajungă în Germania.
Internaționalul român se numără printre cei mai curtați fotbaliști din Liga I, de serviciile sale interesându-se în această vară Steaua, Benfica sau Șahtior. De fiecare dată însă, suma de transfer cerută piteșteni a fost considerată exagerată. Aflat în cantonament cu FC Argeș în Austria, Tănase este aproape de o înțelegere FC Koln. Formația din Bundesliga s-a arătat dispusă să ofere 2,5 milioane de euro pentru înregimentarea celui supranumit „noul Mutu”. Conducerea piteșteană nu este totuși dispusă să se despartă de mijlocaș pentru mai puțin de 4 milioane de euro.
Rapid a reușit să ajungă aseară la un acord de principiu cu portarul Universității Craiova, Mircea Bornescu.
Aflat în conflict cu conducerea oltenilor, care l-a amendat și l-a trimis la echipa a doua, Bornescu va fi declarat jucător liber de contract pe 4 august. „Pepe” le-a promis giuleștenilor că în aceeași zi va semna și contractul cu Rapid. Feroviarii și-au asigurat prin această mutare postul de portar, lăsat oarecum descoperit de plecarea surpriză a lui Andrade la Olympique Marseille. Goalkeeper-ul Științei a fost curtat și în trecut de către
Rică Răducanu este îndragit de majoritatea microbiștilor, indiferent de apartenența acestora la anumite culori. Umorul specific și felul detașat de aborda orice situație l-au făcut celebru pe fostul portar al „vișiniilor”. Recent transferat la Olympique Marseille, Eliton Andrade a fost una dintre puținele persoane care au reușit să îl scoată din sărite pe cel poreclit în trecut „Tamango”. La începutul lunii iunie, ProSport a surprins o discuție între Copos și Rică, cel din urmă arătându-se atunci foarte supărat. „Andrade ăla face figuri cu mine. Ce mamă de bătaie am vrut să-i trag, dar a avut noroc că joacă la Rapid. Dacă era la altă echipă îl rupeam! Păi vine el la mine în țară să mă atace și să mă ironizeze?”, a tunat fostul mare portar.
Transferul lui Andrade la OM l-a găsit pe Rică Răducanu într-o cu totul altă stare de spirit. „E bine pentru el că a reușit să plece”, au fost primele cuvinte ale acestuia. „Nu mai sunt supărat. De ce să fiu? A trecut!”, a continuat rapidistul, lăsând de înțeles că a trecut peste cele spuse de Andrade. Conștient de momentele grele prin care trece echipa, Rică nu a putut să nu se gândească la viitorul clubului său de suflet. „Acum trebuie să arate ăștia tineri de ce sunt în stare. E șansa lor!”, a subliniat fostul mare portar, arătându-se încrezător în potențialul actualilor goalkeeperi din lotul „feroviarilor”.
Jucătorii lui Viorel Hizo au venit dis-de-dimineață la aeroportul Otopeni pentru a prinde cursa Lufthansa cu destinația Dusseldorf. Giuleștenii vor începe astăzi cel de-al doliea stagiu de pregătire al verii, în cantonamentul din Germania urmând să dispute și o serie de jocuri-școală. Prima partidă este programată pentru mâine, când Rapid va juca în compania turcilor de la Ankaraspor.
Din lotul care a făcut deplasarea la Dusseldorf fac parte: Marinescu, Straton, Drăghia – Maftei, Mardare, Fernandes, Stancu, Bratu, Păun, Ionescu – Grigorie, Lazăr, Matici, Cesinha, Negru, Herea, Dobroiu – Buga, Pinto, Spadacio, Ioniță, Răduță. Dacă își vor rezolva problemele cu viza, acestora li se vor alătura Djalovic și Ivelja.
Căpitanul alb-vișiniilor, Vasile Maftei este conștient de criza pe care o traversează Rapidul, dar consideră că toți jucătorii trebuie să-și facă datoria față de club și mai ales față de suporteri.
Cum te simți după cantonamentul „spartan” de la Pro Rapid? Eu cred că primul interval de pregătire a fost unul foarte reușit. Domnul Hizo este exigent, dar asta e benefic, în primul rând pentru noi, jucătorii, ținând cont că ne așteaptă un an greu. De aceste antrenamente depinde forma noastră în sezonul viitor.
S-a tot vorbit de problemele financiare ale Rapidului, cum crezi că se va termina această poveste? Știu că situația clubului este extrem de dificilă. Am auzit toate discuțiile referitoare la faliment și la conflictul dintre domnii Copos și Taher. Nu este problema noastră. Noi am semnat contracte cu Rapid București și reprezentăm acest club care, să nu uităm, are o istorie în spate. Nu cred că lucrurile vor rămâne la voia întâmplării.
Vă afectează în vreun fel conflictul fără sfârșit dintre cei doi oameni de afaceri? Pe noi ne preocupă doar aspectul fotbalistic. Nu jucăm nici pentru FC Copos și nici pentru FC Taher. Suntem fotbaliștii Rapidului și asta e tot ce contează. Rapid este un club important și, cu suporterii alături, sunt sigur că vom trece peste toate problemele.
Petre Grigoraș a lansat un avertisment serios conducerii clubului ieșean: nu va accepta să antreneze echipa dacă aceasta va avea ca obiectiv evitarea retrogradării! Înainte de a pleca spre cantonamentul din Austria, acesta a acuzat din nou problemele grave de efectiv.
După ce s-a despărțit de Coupet, Juninho, Keita și Benzema, Lyon a trecut la o campanie de achiziții, în contextul în care suporterii lyonezi începeau să-și ridice tot mai multe semne de întrebare cu privire la intențiile clubului pentru sezonul viitor. Prima lovitură: Lisandro Lopez!
Fostul atacant al celor de la FC Porto a semnat un contract valabil pe 5 sezoane, contra unei sume de transfer de 24 milioane de euro. În funcție de anumite criterii de performanță, portughezii ar urma să mai primească până la 4 milioane de euro. Tranzacția reprezintă un record pentru echipa lui Michel Aulas, depășind ca valoare cheltuielile făcute cu aducerea lui Sonny Anderson (18 milioane, Barcelona – 1999) și a lui Kader Keita (16 milioane, Lille – 2007).
În ultimul amical al cantonamentului de la Poiana Brașov, Politehnica Iași a învins cu 2-0 formația Gloria Bistrița. După ce zilele trecute au terminat la egalitate partida cu Astra Ploiești (1-1) și au pierdut disputa cu Dunărea Galați (1-2), elevii lui Petre Grigoraș au obținut în această seară primul succes al perioadei de pregătire.
Fostul technician al Oțelului a aliniat, în prima repriză, următoarea echipă: Plesca (’46 Marc) – Buta, Ilie (’46 Straton), Munteanu, Pecnik (’46 Kalai) – Bersnjak, Milea, Fl. Sandu – Tincu, Bujor (’46 Poparadu), Cr. Bratu. După primele 45 de minute, ieșenii conduceau cu scorul de 2-0, golurile echipei moldave fiind marcate de Mile
În plină criză de jucători, Poli are probleme și cu puținii fotbaliști rămași în lot. După ce a reușit să deschidă scorul în jocul-școală disputat de moldoveni în compania nou-promovatei Astra Ploiești (scor 1-1), Ionuț Bâlbă a părăsit terenul accidentat. Temându-se de o recidivă a unor probleme mai vechi, jucătorul a fost trimis la București pentru analize amănunțite: „l-am trimis la doctorul Pompiliu Popescu pentru că i s-a umflat genunchiul la care s-a operat în iarnă”, a declarat Grigoraș.
La început de iulie, acum aproape nouă decenii, lua ființă Gloria Bistrița. Multă vreme parte a Asociației cu același nume, echipa a purtat de-a lungul timpului titulaturile Ceramica, CS Bistrița sau Progresul. Încercați în confruntările interminabile ale diviziilor inferioare, în 1990 alb-albaștri obțineau promovarea în primul eșalon fotbalistic al României.
Tehnicianul Remus Vlad era artizanul împlinirii unui ideal al multor generații de fotbaliști ai clubului. La doar patru ani de la acel moment, ardelenii câștigau Cupa României, după o victorie cu 1-0 în finala disputată împotriva Universității Craiova. Mai mult, în 1996 gruparea bistrițeană juca din nou ultimul act al competiției, de data aceasta pierzând trofeul în dauna Stelei.
În altă ordine de idei, în cei 19 ani petrecuți consecutiv în prima Ligă, Bistrița consemna cea mai bună clasare în sezonul 2002/2003. Formația antrenată de același Remus Vlad ocupa atunci ultimul loc pe podium. Acum, la ceas aniversar, Gloria reușește să stabilească un record la capitolul inedit, Jean Pădureanu, fost fotbalist al Bistriței, aflându-se în fruntea clubului încă din 1965!
Sub privirile selecționerului Răzvan Lucescu, venit în Giulești pentru a-i superviza internaționalii rapidiști în primul lor amical, feroviarii au avut mari dificultăți în fața echipei din Liga a III-a, ASC Clinceni. La primul meci de după deziluzia cu Poli Iași, antrenorul Viorel Hizo a părut nemulțumit de jocul elevilor săi, pe care i-a certat în permanență, amenințându-i chiar cu bătaia. Interesant este că „Dulăul” a redevenit fidel formulei de joc 4-4-2 și a început meciul cu o formație plină de tineri, pentru a-l încheia cu piesele de bază pe teren. O scurtă analiză pe compartimente scoate la iveală un Rapid cu potențial, dar destul de oscilant și vulnerabil.
Apărare: Probleme pe flancuri
Giuleștenii au avut întodeauna probleme cu omogenitatea în apărare, iar acest început de pregătire nu pare să fie cu nimic deosebit. În poartă au evoluat pe rând tinerii Drăghia și Straton, dar din cauza lipsei de experiență, au fost destul de ezitanți. Andrade n-a fost folosit niciun minut, semn că e ca și plecat din Grant.
Linia de apărători este în construcție, Hizo având în primul rând probleme pe flancuri, acolo unde se fac experimente cu Doru Bratu și Păun. Certitudini au fost doar Maftei și revenitul Ionuț Stancu, dar și plecarea lui Marius Constantin care a jucat slab, cu gândul la Terek. Lucrurile stau mai bine în centru, unde Mardare și Ricardo Fernandes au dat dovadă de siguranță.
Mijlocul: Slovenii au convins
Deși cei mai mulți rapidiști cu gânduri de plecare fac parte
În această vară, piața transferurilor a fost poate cea mai agitată din istoria fotbalului. Deși efectele crizei financiare afectează în continuare întreaga lume, sportul „rege” șochează prin vehicularea unor sume fabuloase. Până acum e vorba de aproximativ 500 de milioane de euro, iar perioada de transferuri nu s-a încheiat!
Dacă telenovela Tevez se apropie de sfârșit, după ce vreme de săptămâni bune „The blues” a dus o luptă la distanță cu cei de la United pentru semnătura argentinianului, în ultimele zile, John Terry a devenit noua țintă a celor de la City.
Atacantul Josip Tadici, de la formația Dinamo Zagreb, s-a transferat la echipa franceză Grenoble, unde a semnat un contract valabil patru ani, a anunțat, duminică, gruparea croată, conform MEDIAFAX.
„Tadici este un jucător foarte talentat. Sunt sigur că va avea mult succes în Franța”, a declarat Zdrakvo Mamici, unul dintre conducătorii clubului Dinamo Zagreb, în cotidianul Sportske Novosti.
Josip Tadici, în vârstă de 21 de ani, va semna contractul cu Grenoble luni, după efectuarea vizitei medicale. Suma transferului s-ar ridica la 500.000 de euro, conform presei croate. Tadici și-a început cariera la Osijek, în 2004. Un an mai târziu, s-a transferat la formația Bayer Leverkusen, iar în 2007 a revenit în țara sa, la Dinamo Zagreb.
În ultimele zile, Grenoble s-a arătat interesată de serviciile unui internațional egiptean, Amr Zaki. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a fost împrumutat sezonul trecut la echipa de Premier League, Wigan Athletic, revenind în această vară la clubul El Zamalek cu care fotbalistul se află sub contract.
Pe de altă parte, atacantul muntenegrean al Rapidului, Radomir Djalovic, nu a participat la reunirea echipei și nici nu a efectuat vizita medicală împreună cu echipa feroviară, vacanța prelungită a jucătorului giuleștean fiind legată de problemele cu viza, dar mai ales de o eventuală mutare a acestuia la formația din Hexagon.
Venirea lui Petre Grigoraș pe banca tehnică Politehnicii Iași are loc într-un moment delicat al existenței echipei moldave. Dincolo de clasarea din sezonul trecut și problemele financiare, tehnicianul are acum serioase probleme de efectiv.
Proaspăt numit în funcție, Grigoraș e conștient de misiunea dificilă pe care o are de îndeplinit. „Nu pot să vin să spun acum că în trei zile voi face ceva senzațional la Iași”, a subliniat fostul antrenor al Oțelului. Cum problema banilor nu va dispărea imediat, acesta e nevoit să găsească soluții pentru a „cârpi” o echipă din care a dispărut Andrei Cristea, cel mai bun jucător ieșean din retur, revenit în „Groapă”. Mai mult, Reggina a refuzat un nou împrumut al lui Montiel, iar Leandro da Silva și Petar Jovanovic s-au reîntors la cluburile lor, FK Most respectiv FC Vaslui.
ProSport a inițiat un sondaj inopinat în rândul elevilor lui Hizo în privința semnificației zilei de azi, iar rezultat a fost dezamăgitor. 25 iunie 1923 este data la care, așa cum sună imnul clubului, s-a născut un mit.
La 86 de ani de la această zi istorică, vișiniii se zbat într-o gravă criză financiară, dar mai ales de identitate. Dincolo de clasarea rușinoasă pe locul 8, prima echipă nu a numărat mai mult de șapte jucători români. Asta n-ar fi neaparat o problemă chiar și în lipsa rezultatelor, numai că mulți dintre ei nu cunosc nici măcar lucrurile simple despre echipa lor. Cum ar fi ziua în care a luat ființă gruparea vișinie.
Jean Valvis a obținut marți de la George Copos promisiunea că în zilele următoare îi va ceda Rapidul în schimbul returnării banilor pe care i-a plătit pentru a obține licența.
După întâlnirea lămuritoare pe care a avut-o cu Copos, omul de afaceri greco-elvețian și-a îndreptat atenția către Fathi Taher, celălalt personaj căruia trebuie să-i intre în grații dacă vrea să ajungă patron în Giulești. Valvis se va întâlni cu iordanianul zilele următoare, când intenționează să-i propună o modalitate prin care îi va returna banii investiți în vara anului 2008 la Rapid. Taher are de recuperat de la clubul din Giulești aproximativ 8 milioane de euro, pe care fostul boss de la La Dorna dorește să-i ramburseze în tranșe, pe parcursul viitorului an calendaristic. Întâlnirea nu avut însă loc pentru că omul de afaceri arab este plecat în Vietnam, în interes de afaceri. Astfel, discuția decisivă dintre cei doi va avea loc săptămâna viitoare. Dacă Taher va accepta propunerea, Rapidul va ajunge în proprietatea lui Jean Valvis. După alte câteva încercări eșuate!
Copos și Valvis s-au întâlnit și în prezența liderului suporterilor, Gigi Corsicanu, primul a promis că cedează echipa. „Vamă” e soluția salvatoare
După o perioadă în care la Rapid lucrurile păreau că se îndreaptă către un dezastru, se întrevede o soluție salvatoare. Practic, e aceeași cu cea care au fost obținute cele mai mari performanțe în Giulești. Cuplul Valvis-Dinu Gheorghe, supervizat mai mult sau mai puțin din umbră de Copos, pare varianta ieșirii din criză.
Din 1995 încoace, patronul din Giulești nu contenește să surprindă lumea fotbalului din România. Cu un șir de nu mai puțin de 12 momente în care a părut decis să părăsescă echipa din Grant și cu faptul că a găsit de fiecare dată o explicație pentru a reveni asupra celor spuse.
Primul „adio” (1995)
21 iunie 1995. Finala Cupei României, Rapid-Petrolul. Înfrângerea giuleștenilor la penalty-uri avea să fie și prima mare dezamăgire a lui Copos din postura de patron. După meci avea să declare că va părăsi Rapidul. Pe vremea aceea, a mai și lăsat să se înțeleagă că va trece cu tot cu finanțare și cu jucătorii cei mai reprezentativ în curtea lui Dinamo
Un titlu ratat în ultima clipă (1998)
Rapid se bătea la titlu. A mers cap la cap cu Steaua până în ultima etapă, dar un egal la Craiova, plus greșelile lui Savaniu, îl determinau pe Copos să reclame că a fost furat. Și, evident, să declare că nu mai continuă sub nicio formă în Giulești!
Greșeala din contract (2001)
„Cazul Ghioane” . O greșeală din contractul de transfer al jucătorului dădea naștere unui litigiu între Rapid și Tractorul Brașov, procesul fiind pierdut de vișinii. Faptul că se profila o pierdere financiară îl deziluziona pe George Copos. „Mi-e rușine de mine că am intrat în această categorie a oamenilor de fotbal”, afirma atunci patronul, anunțându-și, bineînțeles, retragerea.
Efectul Anderlecht (2003)
După 0-0 la București și 2-0 la pauză în deplasarea din Belgia, Rapid primea trei goluri în repriza a doua. Ră
Pauza competițională nu a liniștit complet apele în Liga I, indiferent de poziția finală a echipelor în clasament. Politehnica Iași nu face excepție, moldovenii fiind în continuare în căutarea unui tehnician cu care să pregătească sezonul viitor.
Problemele din ofensivă Montiel și-a încheiat perioada de împrumut la Poli, iar Reggina pare să nu mai fie interesată în a-l împrumuta pe jucător la Iași. Totodată, cel mai bun jucător al echipei în retur, Andrei Cristea, s-a întors la Dinamo. În aceste condiții, ieșenii se văd obligați să-și întărească compartimentul ofensiv prin a
Spadacio a intrat în inimile fanaticilor suporteri giuleșteni după ce a marcat ambele goluri în victoria cu Steaua.Trei sferturi din golurile marcate de Rapid îi aparțin lui „Spada”, care a devenit în scurt timp „killerul” din Giulești.
Datorită efortului pe care-l depune în timpul partidelor, suporterii lui Nacional Madeira îl strigau „mașinuța”. A lăsat Portugalia și a venit în România. A fost privit ca un transfer ratat al Rapidului, însă în scurt timp a dat peste cap planurile și celor mai pesimiști suporteri și colegi. Problemele financiare nu l-au demoralizat, reușind să se facă apreciat. Chiar dacă probabil va pleca, mijlocașul brazilian nu are cum să uite perioada din Grant, sub tricoul Rapidului marcând cele mai multe goluri într-un sezon , 16 la număr. Fan al Carnavalului de la Rio, brazilianul s-a
Copos a decis să nu mai investească la echipă, iar prima măsură luată de către conducere a fost micșorarea salariilor unor jucători care nu s-au ridicat la așteptările finanțatorului.
Sichitiu a anunțat că jucătorii cu contracte mari vor fi lăsați să plece. „În principiu, ne vom despărți de jucătorii cu salarii mari. Nu pot să dau nume acum, se va discuta de la caz la caz”, afirmase directorul general al Rapidului. Străinii Rapidului nu au rămas indiferenți la auzul acestei vești, majoritatea dorind să părăsească gruparea giuleșteană. „Nu e normal să ne fie micșorate salariile. Dacă nu mai suntem doriți, vom pleca”, a ținut să precizeze Juliano Spadacio, care este unul dintre cei vizați de conducere pentru o despărțire, din cauza salariului mare.
Plecarea lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid a dat naștere unei liste întregi de potențiali înlocuitori pentru postul ocupat de portughez în formația lui Sir Alex Ferguson. Totuși, problemele tehnicianului scoțian se pot dovedi mult mai mari decât ar fi prevăzut acesta, poate chiar din cauza sumei fabuloase pe care urmează s-o încaseze clubul britanic de la gruparea madrilenă.
Nani crede în șansa lui Coleg cu Ronaldo, atât la naționala Portugaliei, cât și la Manchester United, Nani a fost mai tot timpul în umbra coechipierului său. Plecarea lui la Real Madrid ar putea însemna, în sfârșit, oportunitatea ca Nani să-și demonstreze calitățile la potențial maxim: „A sosit timpul ca United să-și pună încrederea în mine”, a declarat optimist fotbalistul. Presa britanică vede însă această mișcare asemenea „înlocuirii unei mașini de curse cu o bicicletă rapidă”. Rămâne de văzut cum United va reuși acopere breșa lăsată de un jucător care a marcat mai bine de 60 de goluri în două sezoane și dacă Nani poate contrazice criticile răutăcioase.
Italienii de la Gazzetta dello Sport îi descoperă, pas cu pas, pe proaspeții câștigători ai titlului din Liga I.
„Nu, nu este numele unui cântec sau al unui medicament”, titrează prestigiosul cotidian de sport, făcând referire la numele echipei ialomițene. În plus, peninsularii țin să remarce faptul că este al doilea an consecutiv când titlul nu merge în București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER