Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București.
La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit redactor la ProSport.
Ajuns la 38 de ani, Gabi Tamaș este în continuare unul dintre cei mai importanți fotbaliști din Liga 1. În prezent la FC Voluntari, fundașul a arătat că este un lider adevărat, chiar dacă îi […]
Dinamo parcurge cel mai slab sezon din istoria de 73 de ani a clubului. Roș-albii se pregătesc de barajul de promovare-retrogradare, însă ce e mai rău se preconizează pentru „câini” dacă aceștia vor ajunge în […]
FCSB a reușit să se apropie din nou la doar două puncte de liderul CFR Cluj, după ce în ultima etapă a play-off-lui Ligii 1, roș-albaștrii s-au impus contra celor de la FC Argeș, scor […]
Lupta la titlul Ligii 1 se joacă în ultimele trei etape din cadrul play-off-ului campionatului României. Primele trei formații merg ceas în campionat, fiind despărțite de doar șase puncte. Cele mai mari șanse le au […]
FCSB a învins-o pe FC Argeș, scor 4-0, și continuă lupta pentru titlu ajungând la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, cu doar trei etape înainte de finalul campionatului României. Roș-albaștrii pot câștiga campionatul […]
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, „a aruncat bomba” în momentul în care a anunțat că se gândește ca meciul dintre FCSB și CFR Cluj să se joace pe stadionul din Giulești. Latifundiarul s-a gândit la […]
Universitatea Craiova are un parcurs de play-off excelent. Formația lui Laurențiu Reghecampf a înregistrat șase victorii în cele șapte etape disputate, având și cel mai bun atac cu 17 goluri marcate. Totuși, oltenii au șanse […]
FC Argeș a pierdut împotriva celor de la FCSB, scor 0-4, partida din cadrul etapei cu numărul șapte a play-off-ului Ligii 1. Este cea de-a șasea înfrângere a echipei lui Andrei Prepeliță în cele șapte […]
Salernitana a încheiat la egalitate împotriva celor de la Atalanta, scor 1-1, într-o partidă disputată în cadrul etapei cu numărul 35 din Serie A. Din cauza acestui egal, formația aflată în lupta pentru retrogradare a […]
FCSB a reușit să o învingă pe FC Argeș printr-un neverosimil 4-0, într-o partidă disputată în cadrul etapei cu numărul șapte a play-off-ului Ligii 1. Datorită acestei victorii, roș-albaștrii s-au apropiat din nou la două […]
FC Argeș continuă să facă un play-off lamentabil. Formația argeșeană a fost umilită de către FCSB, scor 0-4, și rămâne pe locul șase cu doar o singură victorie în șapte etape. La finalul partidei, Andrei […]
Istvan Kovacs a arbitrat unul dintre cele mai importante meciuri din fotbalulul european în acest sezon, semifinala de UEFA Champions League dintre Manchester City și Real Madrid. În manșa tur a semifinalelor, „cetățenii” s-au impus […]
FCSB se afla în urmărirea liderului CFR Cluj, care se desprinsese la cinci puncte cu doar trei etape rămase de disputat din play-off-ul Ligii 1, după victoria contra Farului Constanța. Roș-albaștrii au jucat împotriva celor […]
CS Mioveni a pierdut în etapa cu numărul șapte a play-out-ului Ligii 1, partida disputată acasă împotriva celor de la FC Botoșani, scor 0-2. Echipa lui Alexandru Pelici a ratat ocazia de a se salva […]
FC Botoșani s-a impus împotriva celor de la CS Mioveni, scor 2-0, într-o partidă disputată în deplasare în cadrul etapei a șaptea a play-out-ului Ligii 1. Moldovenii au ajuns pe locul doi datorită acestei victorii, […]
George Copos (69 de ani) a fost patronul celor de la Rapid între anii 1993-2013, perioadă în care giuleștenii au cunoscut cele mai mari succese, câștigând două dintre cele trei titluri din istoria de 100 […]
FC Botoșani s-a impus, în deplasare, contra celor de la CS Mioveni, scor 2-0, în meciul disputat în cadrul etapei cu numărul șapte al play-out-ului Ligii 1. Datorită acestei victorii, echipa antrenată de Marius Croitoru […]
CFR Cluj a câștigat partida din etapa cu numărul 7 a play-off-lui Ligii 1, împotriva celor de la Farul Constanța, scor 1-0. La finalul partidei, Dan Petrescu s-a declarat principalul vinovat pentru jocul slab arătat […]
CFR Cluj s-a impus, acasă, împotriva celor de la Farul Constanța, scor 1-0, în duelul din etapa cu numărul 7 a Ligii 1. Datorită victoriei, formația din Gruia rămâne lider în campionat și își mărește […]
CFR Cluj și Farul Constanța dispută în acest moment partida din cadrul etapei a șaptea a play-off-ului Ligii 1. La pauza meciului scorul este de 0-0, însă ambele formații au avut ocazii imense de a […]
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni alături de Steaua în 1986, Gabi Balint s-a contrat cu moderatorul TV Radu Naum pe tema promovării celor de la CSA Steaua. Totul a plecat de la intervenția telefonică a […]
UTA Arad a pierdut împotriva celor de la FC U Craiova 1948, în deplasare, scor final 1-0, partidă din etapa cu numărul 7 a play-out-ului Ligii 1. Reușita oltenilor i-a indignat pe cei de la UTA, […]
Dorin Goian s-a retras din cariera de fotbalist în anul 2016, iar de atunci a rămas în peisajul fotbalului românesc ca antrenor. Ajuns la 41 de ani, „Goe” are în CV deja trei mandate de […]
Mino Raiola a murit, sâmbătă 30 aprilie, din cauza unei boli necruțătoare, iar familia sa își dorește să ducă mai departe munca impresarului sportiv. Agentul care s-a stins din viață la vârsta de doar 54 […]
FC U Craiova 1948 și UTA Arad s-au întâlnit astăzi în etapa cu numărul 7 a play-out-ului Ligii 1, oltenii reușind să se impună cu scorul de 1-0. Datorită acestei victorii, formația lui Nicolo Napoli […]
Ionuț Radu a prins doar al doilea său meci la Inter în acest sezon, însă nu a profitat de situație și a greșit teribil împotriva celor de la Bologna. Inter a fost învinsă de către […]
Universitatea Craiova a reușit să se impună împotriva celor de la FC Voluntari, scor 1-0, într-un meci disputat în etapa a șaptea a play-off-ului Ligii 1. Datorită acestei victorii echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf continuă […]
Daniel Onoriu, fostul campion național la motociclism viteză, trăiește cele mai cumplite zile din viața sa. Ajuns la 44 de ani, fostul campion a fost la un pas să-și piardă viața după ce medicii din […]
Dinamo a reușit o victorie de moral împotriva retrogradatei Academica Clinceni, scor 5-1, în cadrul etapei cu numărul șapte a play-out-ului Ligii 1 și se pregătește de barajul de promovare-retrogradare. Echipa din „Ștefan cel Mare” […]
FCSB și CSA Steaua poartă de foarte mulți ani un conflict în privința identității, din cauza căruia clubul patronat de Gigi Becali a fost obligat să-și schimbe numele și sigla. Acum, Gigi Becali este convins […]
Dinamo a reușit să se impună împotriva celor de la Academica Clinceni, scor 5-1, într-un meci disputat în cadrul etapei cu numărul 7 a play-out-ului Ligii 1. Pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, roș-albii nu […]
Giovanni Becali are 69 de ani, iar în urmă cu aproximativ zece ani, în noiembrie 2012, acesta a fost condamnat la șapte ani și patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor. Pe lângă acesta, alți […]
Rapid face un sezon excelent la revenirea în primul eșalon al fotbalului românesc, după ce echipa a ajuns în faliment și a luat-o de la capăt din Liga a 4-a. O parte din merite le […]
Dinamo se pregătește de barajul de promovare-retrogradare, însă ce e mai rău se preconizează pentru „câini” dacă aceștia vor ajunge în Liga 2. Dacă Iuliu Mureșan este hotărât să plece de la Dinamo, iar situația […]
Liderul CFR Cluj va întâlni acasă pe Farul Constanța în cadrul etapei a șaptea a play-off-ului Ligii 1. Campioana en-titre este la doar două puncte în fața celor de la FCSB și nu trebuie să […]
Ionuț Radu a prins doar al doilea său meci la Inter în acest sezon, însă portarul român nu a profitat de situație și a greșit teribil împotriva celor de la Bologna. Inter a fost învinsă […]
FCSB a relansat campionatul, după ce în urmă cu două etape echipa patronată de Gigi Becali a învins liderul CFR Cluj și s-a apropiat la doar două puncte în clasament. Cu patru etape rămase de […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER