Etapa a VI-a a oferit golul sezonului, autor Bănel, dar și ratarea anului, marca Mihai Costea. Olteanul nu-și mai revine
Mihai Costea își va aminti mult timp de acum înainte meciul de la Iași, însă nu cu foarte multă plăcere.
În minutul 68 al partidei, la scorul de 0-0, Trică a pătruns în careu, i-a pasat lui Mihai Costea, care, singur cu poarta goală, a trimis în bară din zece metri. Două minute mai târziu, acesta a fost schimbat și a izbucnit în lacrimi, nevenindu-i să creadă ce ocazie irosise, probabil cea mai mare a anului.
Jucătorul a fost devastat de acea ratare, mai ales că Știința a primit gol imediat după înlocuirea lui și a pierdut meciul. „Am vorbit cu el aseară, era distrus! Nu-i venea să creadă că a ratat, nu putea să-și explice cum de a lovit bara. Mi-a stat mie inima la faza aceea, vă dați seama, dar lui! L-am încurajat cât am putut”, explică Florin Costea senior trăirile fiului său de după joc.
„E superificial la finalizare”
Selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, privește cu un ochi mai critic evenimentul de luni seară, de la Iași. „E adevărat că terenul nu era în condiții bune, că i-a sărit mingea, dar trebuia să fie mai responsabil în acea fază, pentru că jocul greșeala așteaptă. Are o superficialitate în fața porții și trebuie să lucreze la asta, pentru că este un fotbalist de calitate. Dar nu trebuie să-i tăiem capul pentru o ratare, este jucător tânăr și e normal să mai greșească. E și cazul lui Bărboianu, care a greșit la gol”, explică Săn