Kone a ieșit pe targă după partida cu Oțelul. Peralta are entorsă la umăr. Ambii vor fi forțați în Cupă pentru că CFR-ul își joacă tot sezonul, miercuri, cu Vasluiul.
Campioana e în criză de efectiv și de rezultate. Egalul cu Oțelul de sâmbătă a băgat spaima în vestiarul CFR-ului și în birourile conducerii. Clujenii pot rata participarea într-o cupă europeană după ultimele rezultate din campionat, așa că meciul de miercuri, din Cupă, cu Vasluiul, a devenit capital pentru acest sezon! Câștigarea Cupei a devenit obiectivul prioritar în Gruia. Tocmai de asta, CFR-ul este obligat să forțeze chiar și jucătorii accidentați.
Egalul în fața Oțelului nu i-a descurajat pe jucătorii „feroviari” care speră să termine cel puțin pe locul doi în Liga I. Sousa este încrezător și spune că în ciuda semi-eșecului în fața Oțelului, CFR încă poate termina campionatul pe un loc care să ducă în Liga Campionilor.
„În momentul acesta Cupa României este cel mai important obiectiv pentru noi, dar ne gândim și ne dorim în continuare să jucăm în Liga Campionilor și anul viitor. Șansele sunt mici acum, însă jucăm cu primele trei clasate în următoarele etape și totul va depinde de aceste jocuri. Dacă batem pe Dinamo ne putem gândi chiar și la titlu”, mărturisește fundașul brazilian.
Ratarea transferului la Rubin l-a debusolat pe Culio și a provocat declinul fotbalistului care a scris istorie pentru CFR în Liga Campionilor, pe „Olimpico” din Roma.
Devenit erou în toamnă, după ce a îngenuncheat Roma chiar pe „Olimpico”, Culio a ajuns în retur doar o umbră a jucătorului care a uimit întreaga Europă prin golurile marcate în poarta lui Doni. Prestații modeste, un conflict mocnit cu Dusan Uhrin jr, fostul tehnician din Gruia și, oarecum logic, trecerea pe banca de rezerve. Golul marcat în derby-ul de miercuri din Ghencea are darul de a anunța că „Draculio” și-a revenit. Mărturisește chiar el că începe să redevină jucătorul care a impresionat tot timpul de la transferul său la CFR.
Clujenii au sosit la 15.15 de la București, după jocul cu Steaua, cu o cursă de linie și au fost duși imediat la stadion pentru un antrenament de refacere după partida de aseară. „Suntem liniștiți după acest egal. Am arătat că suntem o echipă bună și nu vreau să comentez declarațiile steliștilor după meci. Nu renunțăm la titlu, suntem în continuare aproape de Dinamo. Nu mă deranjează să fiu pus să joc fundaș stânga, fac se îmi spune antrenorul” a spus Alvaro Pereira.
Ivorianul încă simte dureri mari la piciorul drept și poartă în continuare un bandaj în jurul genunchiului, însă pare decis să forțeze și să joace împotriva „roș-albaștrilor”.
Dorinel crede că meciul de azi este de totul sau nimic pentru ambele echipe. Pentru Steaua este ultima șansă să mai prindă un loc de cupă europeană, în timp ce echipa din Gruia nu-și permite să piardă contactul cu Dinamo.
Arpad Paszkany a intrat și el în febra meciului cu Steaua! Bossul campionilor a fost ieri în vestiarul echipei și le-a vorbit jucătorilor despre importanța întâlnirii cu roș-albaștrii.
Arpad Paszkany a simțit că meciul cu Steaua este crucial pentru CFR și a ținut să își încurajeze jucătorii înainte de întâlnirea de mâine din Ghencea.
Acesta și Iuliu Mureșan au intrat în vestiarul echipei înainte de antrenamentul de azi-dimineață și le-au transmis jucătorilor că așteaptă o victorie mâine seară.
„Meciul cu Steaua este foarte important pentru noi! Suntem la doar trei puncte de Dinamo și trebuie neapărat să luăm toate punctele în Ghencea”, le-ar fi spus Paszkany jucătorilor.
Steaua nu mai sperie pe nimeni! Rezultatele modeste ale bucureștenilor le dau curaj campionilor, care sunt hotărâți să rămână în coasta liderului Dinamo. Aflat la recuperare în Portugalia după o accidentare gravă, căpitanul Ricardo Cadu îi ia peste picior pe cei din Ghencea și crede că echipa lui va învinge fără probleme. „Meciul cu Steaua trebuie câștigat neapărat, nu trebuie să mergem acolo cu emoții. Steaua este o echipă de locul 7 anul acesta și putem profita de forma ei mai slabă. Dacă băieții se vor concentra la maximum, sunt sigur că se pot impune în Ghencea”, este mesajul lui Cadu către colegii săi.
„Dacă batem și Dinamo, luăm titlul” Fundașul campioanei mai spune că lupta din campionat este
În minutul 37 al meciului de sâmbătă de la Constanța, Yssouf Kone s-a ciocnit violent de portarul Farului, George Curcă. Atacantul clujean a simțit dureri, dar a ținut să forțeze, mai ales că echipa lui nu reușea să marcheze.
Totuși, în minutul 84 acesta a fost înlocuit de Ciprian Deac. La antrenamentul de ieri, Kone s-a pregătit separat, având un bandaj la genunchiul drept. Acesta a părăsit ședința de pregătire cu 30 de minute mai repede decât colegii lui. Șansele ca Yssouf Kone să intre pe teren mâine seară sunt destul de mici. „Nu știu încă dacă voi juca împotriva Stelei. Mă doare genunchiul de la contactul cu Curcă. Nu e nimic afectat, ligamente sau mușchi, dar simt o durere mare”, a declarat ivorianul care joacă pentru Burkina Faso.
Îl va înlocui Traore
În cazul în care Kone nu va putea evolua, ca vârf împins va fi folosit puștiul Traore. Ivorianul a reușit să marcheze la Constanța golul victoriei și spune că este pregătit să joace din primul minut cu Steaua. „Sunt foarte fericit că am înscris cu Farul, vreau să joc și în Ghencea și să dau gol”, a spus Traore.
„Trebuie să câștigăm meciul cu Steaua. Suntem la trei puncte de Dinamo, titlul se joacă în continuare”, Yssouf Kone (foto, în dreapta) atacant CFR Cluj
La o lună după ce s-a accidentat la genunchiul drept, în derby-ul cu Rapid, Cadu se recuperează acasă, în Portugalia, după operație.
Victoria chinuită a Timișoarei nu a fost pe placul patronului Marian Iancu. Acesta a precizat că îi va cere explicații lui Balint pentru evoluția ștearsă a bănățenilor.
După 2-0 cu Bistrița, succes concretizat abia în ultimele minute, Iancu s-a grăbit să-și exprime nemulțumirea. Primul vizat: Gabi Balint. „Am suferit un pic la meciul ăsta. Nu știam ce să cred, ori că joacă economicos, ori că nu pot să joace, pentru că era foarte important pentru mine. N-am avut timp să vorbesc cu jucătorii, dar după cum am văzut la final, când au accelerat un pic, cred că puteau să tranșeze meciul mai devreme. O să am o discuție cu Gabi să-mi explice de ce ne-am chinuit atât de mult. Nu vreau să aud că suntem obosiți, pentru că avem un meci foarte greu și important în etapa următoare”, a declarat Iancu.
Ghinionul l-a luat în brațe pe Tony da Silva, inimosul fundaș dreapta al campioanei. Abia revenit pe gazon după o absență de cinci luni, cauzată de o accidentare, lusitanul va urca iar în tribună pentru trei săptămâni.
Vestiarul CFR-ului trăiește la cote maxime ultimele zile. De două zile, orice antrenament începe cu o ședință. Ieri, Iuliu Mureșan a descins în vestiarul echipei înainte de plecarea spre București pentru jocul de Cupă de azi.
Sousa spune că șansele „feroviarilor” să cucerească campionatul au rămas intacte. Fundașul este sigur că echipele de pe primele locuri vor face pași greșiți până la finalul returului.
Egalați în ultimele secunde de joc, clujenii mor de ciudă că nu au putut să se apropie de Dinamo. Sousa este sigur că CFR-ul rămâne în lupta pentru titlu, chiar dacă s-a împiedicat pe teren propriu în fața unei echipe care se luptă să evite retrogradarea. „Suntem foarte supărați, nu ne gândeam că Bistrița ne mai poate egala. Păcat. Dacă luam trei puncte, ne apropiam de echipele din fața noastră și puneam presiune pe ele. Oricum, nu cred că șansele noastre să cucerim titlul sau să ocupăm locul doi au scăzut. Mai avem meciurile directe cu contracandidatele noastre la câștigarea campionatului care o să fie decisive”, a spus Sousa după partida cu Gloria. Fundașul „feroviarilor” a explicat și de ce a fost schimbat aproape imediat după marcarea primului gol de către bistrițeni. „Antrenorul m-a înlocuit pentru că a vrut să schimbe tactica, să fim mai ofensivi. Nu mi-a reproșat nimic. Acum gata, s-a terminat meciul, nu mai trebuie să ne plângem că a fost lipsă de fair-play sau alte lucruri. Trebuie să ne revenim, să ne gândim la meciurile următoare. Vrem să câștigăm tot până la final, atât în Cupa României, cât și în campionat”, a încheiat Sousa.
Fotbaliștii CFR-ului au fost sancționați dur de conducere după egalul cu Bistrița, scor 2-2. Vor intra în cantonament cu două zile înainte de meciuri și vor sta două zile și după. De Paște se vor descurca din economii, întrucât salariile le-au fost tăiate.
Conducerea „feroviarilor” nu a digerat deloc semieșecul suferit vineri și a început să taie în carne vie. Egalul cu elevii lui Sabău și jocul slab arătat în ultimele etape i-au făcut pe oficialii CFR-ului să treacă la măsuri drastice. După ce l-au dat afară pe Uhrin, a venit rândul jucătorilor să fie sancționați. Președintele Iuliu Mureșan a decis să blocheze salariile fotbaliștilor pe termen nelimitat. Iar măsurile nu se opresc aici. După ce căpitanul Cadu l-a convins pe fostul antrenor Ioan Andone ca echipa să intre în cantonament doar cu o zi înaintea meciurilor oficiale, regulă păstrată și în mandatele lui Trombetta și Uhrin, acest lucru nu mai este valabil începând de ieri. Jucătorii vor intra în cantonament cu două zile înainte de orice partidă oficială și în plus vor fi nevoiți să rămână în cantonament și două zile după finalul fiecărei etape sau meci de Cupă!
CFR Cluj a ratat prilejul de a se apropia la un punct de Dinamo. Joao Pedro a complicat situația „feroviarilor” în lupta pentru titlu. Motivați de pasul greșit făcut de Dinamo cu Craiova, campionii erau hotărâți să facă o partidă mare, iar întâlnirea cu Gloria Bistrița era momentul perfect. Mai ales că „vampirii” lui Ioan Ovidiu Sabău se chinuiseră etapa trecută cu Farul și nu mai înscriseseră un gol în deplasare din noiembrie anul trecut. Numai că planurile clujenilor au fost date peste cap de un adversar convins că orice punct cucerit este crucial pentru evitarea matineului.
Oaspeții au intrat hotărâți pe teren, iar după câteva încercări, Diogo (23) a reluat din foarfecă o centrare venită de pe partea dreaptă, la care Stăncioiu a fost spectator. Numai că Tătărușanu, considerat înlocuitorul lui Zapata la Steaua în sezonul viitor, a arătat că poate gafa la fel ca goalkeeper-ul columbian și a încasat un gol ca în curtea școlii la șutul-centrare al lui Pereira (33).
Vestiarul CFR-ului replică. Jucătorii se simt lezați că li s-a imputat demiterea lui Uhrin și aruncă pisica în curtea șefilor. Străinii au dedicat victoria de la Iași fostului antrenor!
„Feroviarii” strâmbă din nas. Puși la zid că ei l-au mazilit pe Uhrin jr, jucătorii campioanei ies la atac. Se jură că ei au tras pentru ca cehul să rămână la Cluj. „În ultima vreme s-au scris și s-au spus o grămadă de neadevăruri. Noi n-am avut nicio legătură cu demiterea lui Uhrin, ba chiar am aflat în vestiar, duminică. Noi, când ne-am întâlnit toți la acea masă, am decis să luptăm și pentru el”, s-a răzvrătit Tony, omul arătat cu degetul că ar fi participat la debarcarea cehului. „Uhrin a fost un profesionist. Eu îl regret, asta e clar”, a spus ieri și Viera, ivorianul care de la venirea lui Conceicao a pierdut prima echipă.
În Portugalia, Toni este privit ca un „exigent în vestiar dar cu măsură”, „antrenor de promovare” și „are probleme cu media”.
Antrenorul în care clujenii își pun toate speranțele că va aduce un nou titlu de campioană pe malul Someșului nu este tocmai un tehnician de top. O spun conaționalii săi. Pablo Verissimo, jurnalist la cotidianul sportiv A Bola din Portugalia dezvăluie cine e Conceicao.
Bistrițenii știu secretul pentru a scoate un rezultat pozitiv împotriva roș-albaștrilor: „Steaua este cu moralul la pământ, putem profita de acest lucru!”
Deși se află într-o situație delicată în clasamentul Ligii I și joacă împotriva Stelei, jucătorii Gloriei Bistrița nu sunt deloc speriați înaintea jocului de azi. Problemele patronului din Ghencea plus rezultatele neconvingătoare ale steliștilor sunt lucruri de care bistrițenii vor să profite. „În aceste săptămâni de pauză ne-am pregătit special pentru acest meci și sperăm să luăm cel puțin un punct. Ei nu traversează o perioadă bună, stau prost cu moralul, iar Steaua nu mai este echipa din campionatele trecute, când era favorită la titlu. Nu cred că ceea ce se întâmplă cu Gigi Becali o să îi afecteze pe jucători, noi trebuie să profităm de forma lor slabă. Poate că, dacă Becali n-o să fie în tribune, galeria o să încurajeze echipa. Ce treabă să aibă jucătorii cu situația în care se află Gigi Becali? Ei au contracte și trebuie să joace”, mărturisește Dorel Zaharia.
Fostul atacant din Ghencea nu crede că Steaua a ieșit din lupta pentru titlu, chiar dacă se află la nouă puncte distanță de liderul Dinamo. „Matematic, Steaua mai are șanse la titlu. Practic, va fi foarte greu, dar mai sunt multe meciuri de disputat și surprize sunt în fiecare etapă. Oricum, pentru mine este o plăcere să mă reîntorc în Ghencea, sper să fiu în formă și să marchez”, a încheiat Dorel Zaharia.
Campioana are un program foarte încărcat în următoarele trei săptămâni. CFR-ul își joacă soarta din acest campionat în 21 de zile. Calendarul competițional nu-l avantajează deloc pe Uhrin, care mai joacă și derby-ul cu Steaua în Ghencea.
Cehul Dusan Uhrin a hotărât să îl reprimească pe Emmanuel Kone la antrenamentele CFR-ului. Astfel, consilierul CFR-ului a trecut peste actul de indisciplină comis de fotbalist în urmă cu câteva săptămâni când a refuzat să evolueze într-o partidă pentru „satelitul” echipei din Gruia. Mijlocașul a fost titular în ultimul meci al naționalei Coastei de Fildeș, lucru care l-a impresionat pe Dusan Uhrin. „Este foarte bine pentru el că joacă pentru naționala țării sale alături de nume mari, mă bucur pentru el”, a spus Uhrin.
Nuno Claro nu l-a convins în partidele din retur pe Dusan Uhrin că merită să fie titular între buturi. Consilerul „feroviarilor”e tentat să mizeze din primul minut cu Vaslui pe canadian.
Nesiguranța arătată de goalkeeper-ul portughez în etapele scurse din retur plus cele patru goluri încasate cu Universitatea Craiova i-au dat de gândit lui Dusan Uhrin. Cehul nu este mulțumit de forma arătată de Nuno Claro și pare decis să-i dea o șansă și lui Lars Hirschfeld. Primul semnal a apărut în jocul „școală” de duminica trecută dintre CFR și „satelit” când canadianul, deși a evoluat pentru CFR II, a fost folosit timp de 90 de minute. „Când pierdem, toată echipa este vinovată nu doar un jucător anume. Deci nu pot spune că Nuno sau un alt oricare jucător este vinovat pentru înfrângerea de la Craiova”, a spus Uhrin care s-a ferit să-l pună la zid pe portughez. În schimb, Ales Jindra a fost mult mai direct. „Nuno a luat patru goluri ceea ce nu e foarte bine, dar asta nu înseamnă că a fost vina lui că am pierdut cu Craiova. Nu este normal să încasezi atâtea goluri, însă nu-i reproșăm acest lucru”, a adăugat Ales.
Conducerea i-a desemnat ieri pe secunzii Popescu și Mare să se ocupe de echipă până găsesc un nou antrenor, în timp ce Mihali rămâne la dispoziția clubului. Gică și-a retras demisia și nu pleacă de la „U” până nu ia 30.000 de euro.
În patru ore situația lui Mihali ca antrenor la „U” s-a dat peste cap. La 12.00 era susținut de conducere. Intervenția fanilor de la antrenamentul de la ora 16.00 l-a determinat însă pe Gică să renunțe la funcția de antrenor.
Universitatea a trăit intens ziua de ieri de la banca tehnică până la jucători. Soarta antrenorului „șepcilor roșii”, Gică Mihali, a cunoscut ieri două episoade. Iată culisele demisiei antrenorului „șepcilor roșii”.
Zaharia a fost cel mai inspirat om al gazdelor. A scos penalty-ul din care s-a marcat singurul gol al partidei.
Cu o situație dezastruoasă în clasament și cu un singur punct câștigat în cele cinci etape din retur, Gloria Bistrița avea doar varianta victoriei. De cealaltă parte, constănțenii aflați și ei cu cuțitul la os, erau conștienți înaintea partidei că victoria era importantă, dacă nu chiar decisivă pentru rămânerea în Liga I. Doar că de aceste lucruri parcă nu au ținut cont cei doi antrenori, care au fost mai mult preocupați ca echipa lor să nu ia gol decât să marcheze, mulțumindu-se să aștepte greșeala adversarului. Și pentru Sabău a funcționat această strategie. La mijlocul primei reprize, Zaharia (36) profită de imprudența apărării oaspeților și scoate o lovitură de la unsprezece metri, după ce în prealabil a lovit bara. Căpitanul Nalați execută cu sânge rece și ardelenii se îndreptau către prima victorie din retur.
Președintele „feroviarilor” dezminte informațiile apărute în ultima vreme. Acesta spune că Uhrin nu își joacă postul în partida cu FC Vaslui.
Imediat după umilința suferită la Craiova, patronul clujenilor, Arpad Paszkany, i-a transmis lui Dusan Uhrin jr că, dacă nu câștigă următorul meci, cu FC Vaslui, va fi demis. Ieri, Iuliu Mureșan a negat toate aceste informații și spune că ultimatumul dat de patronul CFR-ului băncii tehnice este o invenție a presei. Președintele din Gruia îi asigură pe Jindra și Uhrin că vor continua munca începută la CFR Cluj indiferent de rezultatul înregistrat în meciul cu moldovenii. „Am citit și eu ce se scrie prin ziare, că pleacă Uhrin, că e greu și rău la club. Nici măcar nu vreau să infirm aceste lucruri, așa sunt de sătul. E foarte bine la club, să știți. Nu se pune problema să plece cineva sau să vină altcineva”, a declarat Iuliu Mureșan la Infopro.
„Căpcăunul” este sub contract cu „feroviarii” și în vară trebuie să se întoarcă la Cluj, însă ideea nu-i surâde deloc. Vrea să joace în continuare la River Plate și în naționala Argentinei.
CFR Cluj, campioana României, a ajuns pe un dezamăgitor loc cinci în clasamentul Ligii I. Formația din Gruia a reușit să marcheze numai trei goluri în primele patru etape din retur, fapt care i-a pus pe gânduri pe oficialii echipei, care nu exclud o despărțire de Uhrin în cazul unui semieșec etapa viitoare, cu FC Vaslui. Criza de goluri ar putea să fie rezolvată din vară, prin readucerea lui Cristian Fabbiani, care are prestații remarcabile la River Plate. Deși este sub contract cu „feroviarii”, atacantul nu mai vrea să se întoarcă pe malul Someșului. „Sper ca în vară River Plate să plătească suma cerută de CFR pe mine și să mă cumpere definitiv. Vreau să semnez un contract pe 50 de ani cu River și să joc tot restul vieții mele aici”, a mărturisit Fabbiani pentru ole.clarin.
Tony, „Pitbull”-ul CFR-ului, a tras cu arma, a învățat tehnici de autoapărare și a prelevat probe de la locul unei infracțiuni.
Toate acestea s-au petrecut ieri la sediul Școlii de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj în cadrul „Porților Deschise”, unde Tony a fost invitatul principal. „Pentru mine a fost o experiență foarte utilă. De acum înainte o să-mi iau cătușe ca să-i leg pe atacanți să nu scape. Dacă o să trag la poartă cum am tras la poligon, o să fie foarte bine pentru CFR”, a glumit Tony, care a fost preț de câteva minute și antrenorul echipei de fotbal a Școlii de
Jindra recunoaște că vestiarul la CFR e în flăcări după eșecul cu Craiova dar spune că atât el cât și Uhrin sunt judecați de fani și președinte mult prea repede
Ultimatumul dat de Arpad Paszkany băncii tehnice. Fanii care nu-l mai vor pe Dusan Uhrin la club. Jucători care nu-l mai „înghit” pe ceh. Sunt lucruri pe care principalul Ales Jindra nu poate concepe că se întâmplă după doar o singură înfrângere. Cehul recunoaște că sunt probleme la echipă însă spune că nu s-a pus problema ca Dusan Uhrin să plece dacă nu bate Vasluiul. „Nu, nu s-a vorbit despre faptul că dacă nu învingem pe FC Vaslui eu și Dusan o să fim demiși. Niciunul din club nu este satisfăcut de cum merge echipa, dar avem timp să ne pregătim pentru următorul meci când sper că vom fi cu totul altă altă echipă. Noi fiecare partidă o pregătim ca pe o finală. Totuși, nu știu dacă este normală toată această situație după doar o înfrângere, să se vorbească deja despre înlocuirea antrenorilor”, a mărturisit Ales Jindra.
Pitbull-ul CFR-ului a tras cu arma, a învățat tehnici de autoapărare și a prelevat probe de la locul unei infracțiuni. Toate acestea s-au petrecut azi la sediul Poliției din Cluj în cadrul Porților Deschise
Clujeanul Tony a lăsat azi deoparte echipamentul de de fotbal timp de câteva ore și a îmbrăcat uniforma de polițist. Cu zâmbetul pe buze, agentul Tony a întârziat puțin în prima zi la „noul loc de muncă”, dar s-a reabilitat repede în fața șefilor când a recoltat foarte precis probe de la locul unei infracțiuni și a amprentat o domnișoară voluntară, dar a și fost amprentat. Nici la trasul cu arma la poligon fundașul nu a dezamăgit unde i-a uimit pe superiori cun îndemânarea avută.
„Niciodată nu am fost amprentat de polițiști și sper ca nici pe viitor să nu fiu. Când am tras cu arma mi-am imaginat că este cineva, însă nu pot să spun cine, m-am gândit că trag la poartă. Dacă o să șutez în campionat cum am tras la poligon o să fie bine pentru CFR”, a mărturisit Tony.
Acesta a învățat și câteva tehnici de autoapărare iar adversar i-a fost un elev care purta un tricou al celor de la AS Roma, fosta adversară a clujenilor în Liga Campionilor. La final, Tony le-a dat câteva indicații tactice jucătorilor de la echipa de fotbal a Poliției. „Nu le-am arătat prea multe scheme pentru că eu știu doar să fur mingea adversarilor și să o dau colegilor. Le promit că la finalul campionatului o să mai vin cu câțiva colegi de la CFR și să jucăm un meci amical. În campionat voi avea cătușe și
Mediaș e pe un loc retrogradabil, însă președintele Cindrea este optimist că echipa pe care o conduce va rămâne în Liga I și în sezonul viitor.
„Ne-am propus cinci puncte în aceste trei meciuri și am reușit, însă trebuie să ne propunem mult mai mult, să îndrăznim mai mult. O echipă competitivă care se poate bate de la egal la egal cu oricine”, mărturisește Corin Cindrea. De aceeași părere este și „îngerul păzitor” din poarta Mediașului, Cosmin Vâtcă (foto), care a pus serios umărul la victoria cu Urziceni. „A fost o etapă foarte bună pentru noi și era și mai bine dacă Pandurii nu făceau egal, dar aceste rezultate nu înseamnă nimic dacă în următoarele etape nu continuăm la fe
Ales Jindra nu crede că o remiză cu oltenii ar fi un rezultat dezastruos pentru „feroviari”. De cealaltă parte, din Cipru, Eugen Trică își pune colegii în gardă: „Dacă vreți titlul, învingeți Craiova!” CFR-ul vrea să reînvie istoria. Sezonul trecut a învins în Bănie cu 3-1, «dublă» Didi și Trică și are nevoie de o victorie pentru a mai drege amarul semi-eșecului cu Rapid. „E momentul propice să ne revenim după remiza de etapa trecută. Craiova e echipă puternică are un lot închegat de ceva vreme, nu ne va fi ușor. Vrem să batem, dar dacă o să fim conduși tot meciul iar în ultimele minute o să egalăm nu o să pot spune că nu voi fi mulțumit”, a mărturisit Jindra înainte de duelul cu Napoli. „Principalul” ardelenilor e contrazis tocmai din Cipru, de fostul decar al CFR-ului, Eugen Trică. „Jose” e și acum cu ochii pe foștii colegi dar și rezultatele rivalilor din Liga I. Mesajul lui către foștii colegi e unul clar, deși e cu inima strânsă înainte de această partidă.”Acest meci este de 1X2. Orice se poate întâmpla, dar CFR își propune să cucerească din nou titlul iar pentru a reuși acest lucru trebuie să câștige și meciul cu Craiova, egalul nu ajută pe nimeni”, a declarat Trică.
După ce săptămâna trecută a „curs” cu amenzi, conducătorii CFR-ului au schimbat placa. Încearcă din răsputeri să reabiliteze situația la echipă. Primul pas a fost făcut chiar ieri când jucătorii împreună cu ceilalți oficiali ai clubului au cinat împreună.
Cehul nu mai are răbdare cu echipa sa. Este nemulțumit de mijlocul terenului și vrea să-l „resusciteze” cât mai repede pe Frangipane pentru a da altă față jocului echipei
Accidentarea lui Gabi Mureșan și evoluțiile șterse ale lui Sixto Peralta nu-i dau de ales antrenorului ceh, care, în cel mai scurt timp, trebuie să găsească o formulă de echipă care să poată marca mai mult de un gol pe meci dacă vrea să spere la câștigarea campionatului. Rând pe rând pe postul de coordonato
CFR-ul e în criză! Gravă! Vestiarul e în „aer”. Jocul nu sclipește. Echipa suferă accidentări cu duiumul. Șefii din Gruia și antrenorul intră în panică. Titlul dă semne că fuge de CFR.
Lista accidentaților de la CFR Cluj crește de la o etapă la alta. După ce în meciul cu Gloria Buzău „feroviarii” l-au pierdut timp de o lună pe Gabi Mureșan, mijlocașul suferind o fractură la braț, clujenii nu mai pot conta nici pe căpitanul Ricardo Cadu. Portughezul s-a accidentat grav la genunchiul stâng și riscă să privească la televizor restul turului. În minutul 18 al meciului cu Rapid, fundașul a sărit la cap cu un adversar, iar aterizarea i-a fost fatală. Verdictul medicilor a căzut ca un fulger pentru căpitanul clujenilor. Va sta pe tușă tot restul campionatului. „Situația lui Cadu nu este foarte roz. Nu pot să spun exact cât de gravă este accidentarea, pentru că abia luni o să facă un control medical amănunțit, după ce se i se dezumflă piciorul. Ce pot să spun acum este că are entorsă la genunchi. O să vedem dacă au fost afectate sau nu ligamentele genunchiului. Poate să lipsească de pe teren minimum o lună și maximum șase luni”, a mărturisit Ovidiu Dragoș, medicul echipei.
Din Cipru, Eugen Trică aruncă „bomba”. „Argentinienii de la CFR nu-i suportă pe portughezi!” e explicația fostului decar al ardelenilor pentru lipsa de coeziune din jocul „feroviarilor”.
Neputința „feroviarilor” în fața giuleștenilor a scos la suprafață un conflict care mocnește de multă vreme la CFR. Vestiarul echipei de pe malul Someșului s-a rupt în două după remiza albă cu Rapid. Jucătorii argentinieni nu-i mai suportă pe colegii lor portughezi, cărora le-au declarat război. Acest lucru este confirmat chiar de fostul jucător al clujenilor, Eugen Trică, care „dă din casă”. „Portughezii nu se înghit de nicio culoare cu argentinienii. Poate fi o problemă între ei, eu când eram acolo începuse un mic conflict. Argentinienii sunt un pic mai orgolioși, mai cu nasul pe sus”, a mărturisit fostul decar din Gruia. Curios este că fotbaliștii argentinieni din lotul clujenilor sunt egali la număr cu jucătorii portughezi (5 la 5).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER