Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, spune că echipa sa are, mâine, la Cluj, cel mai greu meci din acest campionat. Meme speră însă la un meci bun făcut de ialomițeni și la un punct care ar fi cu adevărat de aur.
„Încep meciurile grele atât pentru noi cât și pentru celelalte echipe mari din fruntea clasamentului. Din următoarele șase jocuri, cu CFR, Oțelul, Dinamo, Poli Timișoara, Steaua și Oțelul în cupă, sperăm să luăm măcar șase puncte. Orice vine peste aceste șase puncte este o minune binevenită. Oricum noi suntem mult peste ce speram la începutul campionatului când eram decimați de accidentări”, a declarat conducătorul Unirii.
Dan Petrescu spune că, spre deosebire de liderul Dinamo, echipa sa joacă fotbal adevărat și doar cele două sincope de acasă au împiedicat Unirea să fie pe primul loc.
Domnule Petrescu, cât mai poate Unirea? Mai poate mult și bine. Nu-mi place că ratăm în fiecare meci cu seninătate o mulțime de ocazii. În rest, noi jucăm un fotbal cu adevărat bun și dominăm clar toate meciurile pe care le jucăm, indiferent dacă pierdem sau câștigăm. Din păcate, Craiova și Iașiul ne-au dat trei goluri din două ocazii și suntem doar pe doi, deși corect era să fim lideri.
V-ați supărat pe câțiva jucători după meciul cu Farul. O să faceți curățenie la iarnă? Nu-mi place să dau nume, dar unii jucători m-au dezamăgit. Se supără că nu joacă, iar când intră nu fac nimic pe teren. Dacă era Daniel Stan refăcut, cred că aveam mult mai multe goluri marcate. Stați liniștiți că acei jucători vor avea viață grea cu mine și poate că da, unii chiar vor pleca la iarnă. Nu vreau totuși să exagerez sau să par ipocrit, pentru că totuși suntem la doar un punct de lider.
Pe un frig câinesc, Urziceni și Farul Constanța s-au luptat cu garda jos pentru cele trei puncte puse în joc.
Unirea, fără victorie acasă din etapa a VI-a, și Farul, clasată pe loc retrogradabil, erau cele două ingrediente care ar fi trebuit să transforme meciul într-unul deosebit de încrâncenat. Jocul a început ciudat, cu temperamentalul Dan Petrescu în cabina comentatorilor, și nu pe bancă, unde îl căutau toți ochii. Din îndârjirea celor două tabere au ieșit până la urmă mulți nervi și puține goluri. Asta nu pentru că n-ar fi existat faze de
Aruncat ca o măsea stricată de Dinamo în Liga a II-a, Tameș este acum unul dintre golgheterii Ligii I și printre cei mai buni mijlocași din campionat, fapt pentru care a și fost convocat de Pițurcă pentru jocul cu Franța.
Care e secretul revenirii tale? Teama de Liga a II-a. Încerc și eu să evit retrogradarea cu FC Argeș și dau maximum pe teren. Am cinci goluri, dintre care trei din 11 m. N-am mai ratat un penalty de un an și jumătate. Sper să o țin tot așa. Chiar dacă mergem bine pentru moment, obiectivul nostru e tot rămânerea în prima ligă.
În ediția de duÂmiÂnică, ProSport a publicat în exclusivitate că, după meciul CFR – Dinamo, Istvan Kovacs a petrecut la un club din Cluj alături de oficialii ardelenilor. Centralul a ținut să explice cum au stat luÂcruÂrile din punctul său de vedere.
De ce ai mers în club să petreci cu șampanie imediat după meci? Pentru că am fost bucuros că mi-a ieșit arbitrajul. Am fost destul de stresat înainte de partidă ca nu cumva să o comit și m-am descătușat la final. Mi se pare normal, sunt tânăr și cred că am voie să mă simt bine, să beau o bere sau o șampanie atunci când vreau. Cu cei de la Cluj nu m-am văzut, asta să fie clar.
Imediat după finalul derby-ului CFR-Dinamo, arbitrul Istvan Kovacs a petrecut într-un club de noapte alături de mai mulți oficiali clujeni printre care și Iuliu Mureșan. Contactat de Pro Sport, centralul din Carei n-a negat faptele dar a ținut să precizeze că n-a stat la masă cu reprezentanții CFR-ului ci i-a văzut pe aceștia întâmplător, în timp ce mergea la baie. În clubul Obsession, gazda petrecerii, cavalerii în negru nu s-au ferit să comande chiar șampanie, caracteristică momentelor de sărbătoare.
„Da am fost în club, împreună cu restul brigăzii, invitați de un prieten din Cluj. Probabil că au fost și oficiali ai CFR-ului, pentru că sediul clubului lor se află în apropierea clubului dar, n-am stat la masă cu ei și nici nu ne-am întreținut. Pe unul dintre ei i-am văzut doar întâmplător, în timp ce mergeam la baie. Oricum, nu văd nimic anormal în a merge să mă distrez” a declarat Istvan Kovacs.
Nici șeful său, Gheorghe Constantin nu pare impresionat de faptele celui pe care l-a delegat la unul dintre cele mai grele meciuri ale sezonului. „Mi-a spus că a fost în club dar că nu era nimic secret planificat. Au fost acolo reprezentanți ai presei, conducători clujeni, dar n-a discutat cu ei și nici n-a fost invitat de ei. Dacă s-ar fi întâmplat asta, atunci ar fi fost foarte grav”, a afirmat Constică Vâlcea, șeful CCA.
Zapata are zilele numărate în Ghencea după ce a greșit decisiv la ambele goluri ale Oțelului. „Zapata a jucat bine pentru Steaua, dar gata. Îi mulțumim pentru ce a făcut pentru noi, dar nu se poate să pierdem atâtea puncte din cauza lui. Din iarnă vom aduce alt portar, poate îl vom lua pe Tătărușanu. Tot Zapata va apăra până atunci, nu vreau să pun prea multă presiune pe el”, a declarat Becali, supărat, după finalul jocului cu Oțelul. Pe malul Dunării, „Rufay” și-a îngropat practic de unul singur echipa, încasând două goluri copilărești în minutele 23 și 81. La faza deschiderii scorului, Zapata a fost învins de un șut pe colțul scurt, așa cum i se mai întâmplase și în egalul de la Bistrița. La cel de-al doilea gol, columbianul a respins în față o minge ușoară, la care Tănasă a trebuit să pună doar latul pentru 2-0.
Ion Crăciunescu crede că Istvan Kovacs este lipsit de experiență, iar delegarea lui la derby-ul de la Cluj este o nouă gafă a Comisiei Centrale de Arbitri.
Sebastian Colțescu s-a destăinuit ieri reporterilor ProSport, explicându-și situația. El se percepe drept o victimă a războiului Crăciunescu – FRF, dar speră să revină pe gazoanele din Liga I în curând.
Care ar fi cauzele care au dus la ceea ce s-a întâmplat în apartamentul dumneavoastră? Faptul că sunt certat cu părinții mei. Ei au provocat totul, pentru că nu au înțeles că trebuie să mă lase în pace.
De ce sunteți certat cu părinții? Ne-am certat după ce am divorțat. Apoi, iată că ei mi-au făcut mult rău. Oricum, de acum voi da în judecată pe oricine nu mă lasă în pace.
Meciul cu Poli Iași ar fi trebuit să fie o ocazie de reabilitare pentru trupa lui Dan Petrescu după eliminarea din Cupa UEFA. Urziceniul a fost echipa pozitivă, care a presat în permanență poarta moldovenilor veniți după un egal miraculos. O greșeală în apărarea gazdelor le-a dat apă la moară oaspeților, care, văzându-se în avantaj după golul frumos al lui Cristi Bratu, au tras cu dinții să păstreze rezultatul. Atunci a început și recitalul celor două bănci de rezervă, Dan Petrescu fiind din nou la un pas să fie trimis în tribună. „Ciupiți” și de arbitri, care le-au refuzat un penalty și un gol ca și făcut la Mehmedovic, ialomițenii au părut că pot juca până miercuri și tot n-ar putea marca.
Veniți la Mediaș cu speranța că ar putea obține prima victorie în acest campionat, aripile buzoienilor au fost retezate înainte de a se deschide. Aceștia au început meciul cu un handicap de un gol, după ce Prodan taxează apărarea oaspeților în chiar debutul partidei. Parcă inconștienți de importanța întâlnirii, oaspeții nu își revin din corzi și îi oferă ocazia lui Curtean să majoreze scorul. Medieșenii prind curaj în forțele proprii după cele două reușite și nu mai cedează controlul partidei.
Cu nervii întinși la maximum după ce au primit un gol și au ratat ocazii bune de a înscrie, ialomițenii și-au împărțit câțiva pumni pe teren cu adversarii lor, înainte ca arbitrul să fluiere finalul primei reprize. Imediat după ciocnirea dintre autorul golului german, Petric, și fundașul Galamaz, elevii lui Petrescu au trimis mingea în afara terenului pentru a permite intrarea medicilor pe gazon.
După reluarea meciului, De Jong a refuzat să-i ofere balonul înapoi Unirii, iar ialomițenii au cedat. Burns a avut o intrare agresivă asupra mijlocașului lui Hamburg, declanșând o bătaie generală (foto).
Din superstiție sau nu, italianul de pe banca lui CFR Cluj vrea să înceapă meciul de azi cu Chelsea cu același unsprezece cu care a abordat partida cu AS Roma, din prima etapă.
Domnule Trombetta, cum vedeți partida cu Chelsea? Echipa s-a pregătit foarte bine în ultimele zile și sunt mulțumit de acest lucru. În afară de Peralta, care încă nu știu dacă o să joace, mă bucur că am la dispoziție tot lotul valid.
Antrenorul Unirii crede că germanii au subestimat echipa sa în tur, însă la Urziceni va fi un cu totul alt meci.
Este jocul cu Hamburg cel mai important din cariera de antrenor? Da, cu siguranță. Am mai antrenat într-un ultim tur preliminar pe Wisla Cracovia, dar Mattersburg, adversarul nostru de atunci, nu se compară cu Hamburg. Deși atunci ne-am calificat în grupele Cupei UEFA, „dubla” cu nemții este mult mai dificilă. Sper să se încheie cu același deznodământ, pentru că atunci ne-am calificat în grupe.
Cu un prim punct câștigat etapa trecută, CS Otopeni i-a așteptat cu cuțitele pe masă pe cei de la Mediaș, o altă echipă cu destule probleme. Totuși, jocul a debutat modest și cel puțin în prima parte i-a făcut să caște pe cei câțiva spectatori prezenți aseară pe stadionul Astra din Ploiești. Inițial, ardelenii au lăsat impresia că sunt echipa mai bună și că prin incursiunile lui Curtean și Dudiță ar putea da lovitura. N-a fost însă așa, ilfovenii intrând mult mai deciși după pauză, impulsionați parcă și de strigătele portarului Cristi Munteanu, care răsunau pe stadionul gol.
Centralul partidei Unirea Urziceni – Universitatea Craiova, Marius Martiș, a ținut să infirme acuzele patronului Craiovei de dinainte de meci, și a căzut în extrema cealaltă, defavorizându-i pe ialomițeni.
„Penalty clar în minutul 77 și offside inventat de Crângașu la golul lui Mara din minutul 90. De trei săptămâni țip că nu vom fi lăsați să rămânem pe primul loc”, a tunat Mihai Stoica. Principalul vinovat a fost scos tușierul Eduard Crângașu, cel care a semnalizat eronat o poziție afară din joc în ultimul minut la golgheterul Unirii, fapt confirmat și de președintele CCA, Gheorghe Constantin. „Arbitrii au venit cu lecția învățată. Îl felicit pe domnul Mititelu pentru tactica de dinainte de meci. Așa o să procedăm și noi înainte de jocul cu Vasluiul. O să țipăm și
Golgheterul Unirii Urziceni, Bogdan Mara, regretă ca ratările și deciziile arbitrului l-au privat de marcarea a cel puțin unui gol în jocul de aseară.
„Îmi pare rău că n-am reușit să înscriu cu Universitatea. Cel puțin o dată cred că aș fi meritat. E și vina mea că am ratat dar am și fost privat de arbitrii. Am fost faultat clar în careu și meritam penalty, iar în minutul 90 ce să mai zic. Asistentul s-a grăbit să ridice fanionul deși trebuia să aștepte să vadă cine joacă mingea. Nu știu dacă am fi meritat victoria dar un egal cu siguranță era echitabil. Nu pot să zic că a fost vorba de oboseala. Din punctul meu de vedere am jucat la o capacitate aproape maximă” a delcarat Mara.
Dan Petrescu a izbucnit, cum era de așteptat, la sfârșitul celor 90 de minute. A gesticulat la adresa lui Mititelu, aflat la oficială, iar apoi s-a dezlănțuit la conferința de presă: „Sunt foarte supărat. E urât când ai două penalty-uri la Hamburg și nu ți se dau, iar la trei zile ai din nou penalty neacordat și gol valabil anulat. Știam că se va întâmpla asta, am spus-o și după meciul cu Buzăul, când Teo ne-a omorât. Unirea are prea multe puncte și vor să ne stopeze. Nu-ți mai vine să te apuci de muncă atunci când vezi un asemenea arbitraj”.
Liderul Ligii I joacă azi cu Universitatea Craiova un meci extraordinar de greu, în condițiile în care Dan Petrescu spune că deplasările din Giulești și Hamburg i-au extenuat pe elevii săi. „Ei și-au dorit în UEFA, acum să facă bine să câștige și în campionat, pentru că eu nu sunt obișnuit să pierd”, spune glumind Petrescu înaintea meciului cu oltenii.
Din fericire pentru Unirea, seria de jocuri puternice n-a provocat nicio accidentare în lotul ialomițenilor, antrenorul urmând să abordeze meciul de azi cu lotul complet, dar cu modificări în primul „11″.
Contactat de Prosport, șeful CAF, Gheorghe Constantin a declarat că arbitrul Martiș, constestat de Craiova pentru faptul că se înrudește cu oficiali ai Urziceniului, are legături care îl apropie și de oficiali și jucători ai Craiovei
„În fișa lui Martiș nu sunt trecute toate gradele de rudenie ale acestuia. Eu l-am sunat azi și mi-a spus că într-adevăr cumnatul său este finul lui Mihai Stoica. Am aflat însă că Lorena, fiica lui Balaci,
Ceea ce se aștepta a fi un galop de sănătate pentru echipa lui Penescu s-a transformat într-un calvar cu durata de 90 de minute. Cu niciun punct în clasament și luați peste picior de adversari, buzoienii s-au mobilizat exemplar și au fost echipa mai bună ieri în Trivale.
Imprecizia atacanților, dar și un ofsaid semnalizat greșit au făcut însă ca scorul să rămână alb până în minutul 72, când Fallardo a prins un șut de zile mari.
Fostul antrenor al Rapidului spune că vrea să câștige meciul, însă nu vrea să transforme partida într-o răzbunare personală. Răzvan Lucescu știe că Rapid nu își permite un nou pas greșit.
„Îmi doresc mult să câștig, nu pentru că jucăm cu Rapid, ci pentru cele trei puncte. Va fi însă greu, pentru că Rapid e o echipă care și-a propus ceva la începutul campionatului, iar acum se vede într-o situație delicată, mult mai repede decât a crezut”, a afirmat antrenorul stegarilor.
Ultimul antrenor român care a eliminat Hamburgul din Europa, Răzvan Lucescu, în sezonul 2005-2006 pe când antrena Rapidul, dezvăluie secretul unei astfel de reușite.
Domnule Lucescu, ce simte un antrenor tânăr în fața unui meci decisiv cu SV Hamburg ?
Lotul Unirii Urziceni a decolat ieri spre Germania cu o oră și jumătate întârziere din cauza aeronavei Lufthansa, care n-a fost gata la timp pentru zbor.
Cursa trebuia să decoleze inițial la ora 13:10, dar a fost amânată până în jurul orei 14:40. Mijlocașul Bogdan Mara a declarat înainte de îmbarcare că speră să repete la Hamburg evoluția bună din meciul cu Rapid.
Mugurel Buga, omul care a marcat două dintre cele trei goluri cu care Rapidul a eliminat-o pe Hamburger SV din Cupa UEFA acum trei sezoane, crede în șansa Unirii Urziceni de a repeta performanța. „Pele”, care în martie 2006 marca în poarta nemților printr-o superbă execuție cu călcâiul, spune că secretul calificării stă în unitatea grupului și în specularea puținelor faze clare de gol. „Ialomițenii n-au voie să joace cu frică, mai ales că Hamburgul de astăzi nu mai este echipa de acum doi ani. Trebuie să fie un grup unit, așa cum a fost Rapid atunci. Altfel n-au nicio șansă”, a susținut veteranul lui FC Brașov. „În general, nemții sunt foarte puternici și rigizi, dar de multe ori rudimentari și previzibili. O schemă rapidă sau un jucător de viteză îi poate surprinde. Să nu facă însă prostia să se ia cu ei la trântă că n-au nicio șansă. Cu un rezultat bun în Germania și cu gol marcat putem asista la o surpriză plăcută”, a continuat atacantul. Buga mai crede că lipsa de experiență nu este decât o scuză pentru cei învinși: „Experiența e o Vrăjeală! Ce, Rapid avea atunci experiență? Nu, dar ne-am dorit enorm să-i batem, ne-am ajutat unii pe alții și am reușit. Și Urziceniul poate. Vă asigur eu”, a conchis fotbalistul.
Deși exilat în tribună și cu o echipă incompletă din cauza accidentărilor, Dan Petrescu l-a surclasat tactic pe Jose Peseiro.
Cum e să bați Rapidul în deplasare? Înainte de meci erați sceptic. O victorie mare pentru noi. Dacă am bătut Rapidul pe Giulești, înseamnă că suntem o echipă tare. Am reușit ce n-a mai reușit nimeni în acest sezon, nici CFR, nici Dinamo. Nu cred că va mai câștiga cineva pe Giulești anul acesta. Nu se aștepta nimeni ca Rapid să piardă două partide consecutive. E din ce în ce mai greu în actualul sezon în care foarte multe echipe se bat la titlu.
După ce anul trecut i-a eliminat pe rapidiști prin golul său din sferturile Cupei, și a marcat și în egalul din tur, Mara se întoarce în Giulești din poziția de lider și de golgheter al Unirii.
Ai cam fost nașul giuleștenilor anul trecut. Ce șanse crezi că aveți de această dată contra lor? Într-adevăr, le-am marcat două goluri sezonul trecut, sper să o fac și acum. Rapid s-a întărit însă cel mai mult dintre toate formațiile din campionat. Cred că acum formează cea mai puternică echipă din Liga I. Era mai bine pentru noi dacă învingeau la Timișoara, pentru că acum vor fi mult mai montați.
După ce Pițurcă îl atacase voalat la finalul meciului din Feroe, ca urmare a faptului că Petrescu a spus că „trebuie schimbat ceva la națională”, cei doi s-au împăcat ieri. „După meciul cu Lituania, am spus că rezultatul este un dezastru și că trebuie schimbat ceva. N-am specificat însă nimic despre antrenor. Pițurcă a fost antrenorul meu, a fost colegul meu și nu mi-aș permite să spun că trebuie dat afară! Chiar în această dimineață (n.r. – ieri) l-am sunat pe Victor Pițurcă și i-am spus că nu am declarat nimic despre el. Și-a cerut scuze, dacă eu cred că m-a deranjat ceea ce a spus el. I-am acceptat scuzele, dar eu nu sunt în conflict cu Victor Pițurcă și cu ce face el la echipa națională. Pe mine mă interesează doar Unirea Urziceni”, a spus ieri „Bursucul”. Fostul internațional a precizat însă că palmaresul îi permite să-și exprime părerile despre prima reprezentativă: „Am patru prezențe la turnee finale, cred că am dreptul să spun cum se comportă echipa națională. Ca să epuizez subiectul, cred că victoria cu Feroe este importantă și că echipa națională își va reveni”.
Dan Petrescu dezvăluie pentru ProSport secretul prin care și-a îndeplinit, la Urziceni, obiectivele fixate pe trei ani într-unul singur. Tehnicianul Unirii spune că n-ar fi reușit nimic dacă nu-l avea alături și pe Mihai Stoica Urziceniul, un orășel de 18.000 mii de locuitori, care ar putea intra toți pe una dintre arenele granzilor din Liga I, privește de sus România. Steaua, Dinamo, Rapid sau CFR, echipe cu bugete de cinci ori mai mari, se uită cu jind cum echipa lui Dan Petrescu s-a cocoțat pe primul loc.
Unirea Urziceni a mai reușit un transfer important, chiar și după 6 etape. Este vorba despre fostul fundaș al lui Dinamo, Flavius Stoican. Acesta figurează în planurile lui Dan Petrescu, care speră ca jucătorul să fie la parametrii fizici normali măcar în retur, dacă nu mai devreme.
„Mi-am mai dorit încă un fundaș și îl avem acum lângă noi și pe Stoican. El n-a mai jucat de mult dar sper să-l readuc la parametrii normali
Portarul Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, se pregătește pentru primul meci la naționala Lituaniei. Convocat în premieră, Arlauskis speră că Lobonț and Co. nu-i vor lua în serios pe lituanieni și astfel balticii vor furniza prima surpriză din aceste preliminarii.
Giedrius, cum vezi această convocare chiar pentru meciul cu România? Pentru mine este ceva magnific. Mă bucur că noul antrenor portughez are în sfârșit ochi și pentru mine. Sper să fiu măcar pe bancă, pentru că trebuie să îi arăt antrenorului cine sunt. Să nu vă culcați pe-o ureche cu noi, că o s-o pățiți! Jucăm beton în apărare și o să vă fie foarte greu să ne dați gol. Va fi un meci urât, cum sunt toate pe care le joacă Lituania (râde).
Liderul Ligii I a anunțat astăzi semnarea unui parteneriat de cinci stele cu Alexandros Motors, divizia auto a Alexandrion Group. Performanțele Unirii din acest sezon precum și dubla manșă istorică cu SV Hamburg a adus în sfârșit un contract de sponsorizarea pentru gruparea ialomițeană care a jucat până îm prezent cu tricourile imaculate. Contractul cu Alexandrons Motors se întinde pe o perioadă de un an, Urziceniul urmând să primească aproape un milion de euro. „Am intenționat de mult să susținem un club de fotbal din afara Bucureștiului, departe de influențe și scandaluri, și ne-am hotărât asupra Urziceniului care tace și face. Le țin pumnii celor de la Unirea, știu ce sacrificii cere fotbalul ș
Fostul jucător al lui Chelsea Londra, Dan Petrescu, spune că viitorii adversari ai lui CFR Cluj din grupele Ligii Campionilor nici n-au auzit de gruparea ardeleană.
„Sigur că m-a contactat Chelsea să mă întrebe de CFR. Cine e contactul lor în România dacă nu eu ? Pot să vă spun că ei nici n-au auzit de CFR Cluj dar oricum își vor lua măsuri”, a declarat tehnicianul Unirii Urziceni.
Venită după un egal cu cântec la Mediaș, Brașovul a încercat să-și scoată pârleala cu suferinda CS Otopeni. În prima repriză nu le-a ieșit însă mai nimic, jocul fiind unul anost și plin de greșeli personale. Meciul a prins totuși viață în minutul 41, când Surdu și-a amintit cum e să marchezi. Iar pentru CS Otopeni, jocul s-a rupt definitiv cu un minut înainte de pauză, când arbitrul i-a lăsat în 10.
Dan Petrescu susține că Hamburg are o problemă cu echipele românești, după ce a fost eliminată de Dinamo și Rapid. Într-adevăr, Hamburg nu-și amintește cu plăcere de confruntările cu echipele din România, iar Dan Petrescu (foto) speră să profite de acest lucru. În toamna lui ’83, Dinamo elimina campioana Europei la acea vreme, după un năucitor 3-0 la București. În Germania, Hamburg a întors scorul și conducea tot cu 3-0, însă golurile lui Țălnar și Mulțescu au calificat Dinamo în sferturile Cupei Campionilor. După 23 de ani, Hamburg dădea piept cu Rapid în optimile Cupei UEFA. Rapid a marcat două goluri fabuloase pe Giulești, prin Daniel Niculae și Buga, iar în Germania a pierdut cu 3-1, calificându-se grație golului marcat în deplasare.
Începutul bun de campionat al mijlocașului Gazului a atras atenția echipelor puternice din Liga I. Când tinerele speranțe apar din ce în ce mai rar în fotbalul românesc, un jucător de 21 de ani care marchează trei goluri într-un meci Timișoarei nu poate să treacă neobservat. Primul care a reacționat a fost președintele Stelei, Valeriu Argăseală, care i-a sunat imediat pe conducătorii medieșeni. Întrebarea a fost simplă, cât costă jucătorul și în ce condiții poate fi lăsat acesta în Ghencea.
Sibiul poate fi asociat cu orice, numai cu fotbalul de performanță nu. Cu toate acestea, din inima Ardealului este gata să erupă spre marea performanță Alexandru Curtean (foto, în alb), mijlocașul lui Gaz Metan Mediaș.
Alex, cum e să fii titular în Liga I la 21 de ani? Nu e ceva extraordinar, pentru că la 15 ani debutasem deja în Divizia C, iar la 16 făceam parte și din lotul național de juniori.
Ai fost transferat de presă. Care sunt planurile tale de fapt? Știu și eu de interesul unor cluburi, dar vreau să rămân anul acesta la Mediaș, să joc cât mai bine și apoi să fac pasul către o echipă mare. Sunt jucător profesionist și pot evolua oriunde.
În străinătate nu ai vrea să joci? Ba da. Îmi place foarte mult campionatul Spaniei și mi-ar plăcea enorm să ajung în Primera. Oricum, visul meu este să joc la Barcelona.
Care sunt idolii și modelele tale ca fotbalist?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER