Alb-vișiniii riscă să piardă ultimul lor rapidist 100%! Nicolae Grigore poate semna din iarnă cu altă echipă! Asta pentru că va intra în ultimele șase luni de contract. Grigore a fost chemat ieri la negocieri de Fathi Taher și George Copos, însă cele două părți nu au ajuns la vreun acord!
După Dani Coman, un alt jucător riscă să intre în colimatorul conducerii. Acesta este Nicolae Grigore. Mijlocașul va intra din iarnă în ultimele șase luni de contract, situație în care se află și goal-keeperul, și evită să
Chiar dacă mai este doar o zi până la începerea campionatului, alb-vișiniii nu au renunțat la ideea de a mai aduce jucători de profil ofensiv pentru întărirea atacului.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, Radomir Dalovic, golgheterul celor de la NK Rijeka, va ajunge în București pentru a negocia cu reprezentanții Rapidului trecerea sa la echipa alb-vișinie. Conștienți de faptul că nu-i vor putea
Chiar dacă acum antrenează la Progresul, Marius Șumudică nu poate da uitării echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacții din cariera sa. „Șumi-gol” a acceptat să facă o scurtă radiografie a echipei sale de suflet în „era Peseiro”.
Fostul atacant al „feroviarilor” a vorbit prima dată despre „mecanicul șef”, Jose Peseiro: „Îl cunosc foarte bine de pe vremea când jucam la Maritimo Funchal. El antrena în liga a doua pe Nacional Madeira și îmi amintesc că a reușit să promoveze. Este un tehnician foarte bun, profesionist sută la sută, va face o treabă foarte bună în Giulești”. Dintre toate achizițiile vișiniilor, Șumudică a rămas impresionat de Spadacio.
În ciuda opoziției lui Marius Constantin, în zilele următoare se va finaliza transferul unui alt străin, atacantul Radomir Dalovic (foto) de la formația croată NK Rijeka.
Rușii de la Tom Tomsk îi fac un marcaj strâns vârfului de la NK Rijeka, însă alb-vișiniii ar putea profita de relația de prietenie dintre atacant și Vladimir Bozovic și l-ar putea deturna spre Giulești.
Bozo a „înroșit” ieri telefonul în încercarea de a-l determina pe Dalovic să vină în România. Deși rușii îi oferă un contract beton, de aproximativ 500.000 de euro pe sezon, fostul golgheter al campionatului croat a refuzat
Giuleștenii nu au renunțat la ideea de a mai aduce încă un jucător de profil ofensiv. Cea mai nouă variantă propusă conducătorilor din Grant este vârful de 25 de ani al croaților de la NK Rijeka, Radomir Djalovic.
„Suntem în discuții cu un jucător din campionatul croat. Parcă Dalovic îl cheamă. Va fi însă destul de greu să-l aducem, pentru că știm că este în discuții destul de avansate cu o formație din Rusia”, a declarat Fathi Taher. Atacantul a reușit în sezonul trecut 18 goluri pentru echipa sa de club și a ieșit pe locul doi în topul preferințelor suporterilor celor de la Rijeka, după căpitanul Anas Sharbini.
Fathi Taher a ținut să dezmintă zvonurile conform cărora i-ar fi propus o mărire de salariu lui Dani Coman fără a se consulta în prealabil cu membrii Consiliului de Adminsitrație ai clubului giuleștean.
Iordanianul infirmă astfel afirmațiile acționarului George Copos, care l-a atacat precizând că acesta și-a depășit atribuțiile pe care le are la gruparea giuleșteană.
„Nu cred că domnul Copos a spus acele vorbe. Dânsul știe foarte bine ce am vorbit în privința lui Coman. Nu iau decizii de unul singur”, a spus omul de afaceri iordanian.
Taher nu a renunțat la gândul de a-l aduce pe Pardo în Giulești.
„Avem o înțelegere încheiată cu cei de la Iraklis și așteptăm să fie respectată, chiar dacă între timp Olympiakos s-a băgat pe fir”, a declarat, pentru ProSport, Fathi Taher.
Sezonul 2005-2006 va rămâne cu siguranță în memoria fanilor alb-vișinii. „Dream team-ul” pregătit atunci de Răzvan Lucescu reușea să câștige Cupa României după patru ani de secetă, dar și să ajungă în premieră în sferturile Cupei UEFA.
Surpriză de proporții în cursul zilei de ieri în lotul Rapidului! Pe site-ul oficial al clubului alb-vișiniu a apărut o știre conform căreia Daniel Pancu va pleca din Giulești, tentat fiind de oferta consistentă venită din partea formației Terek Groznîi.
Conducătorii alb-vișiniilor au avansat ideea unei oferte de nerefuzat a formației rusești venite pe adresa lui Pancu. „Foarte consistenta ofertă financiară a rușilor l-a dat totalmente peste cap. În primele două zile, aici, parcă nu i-a mai stat mintea decât la posibilitatea unui câștig cu mult mai mare decât i-am putut oferi noi. Inclusiv Peseiro a încercat să-l determine să nu plece, asigurându-l că joacă un important rol în strategia sa”, a spus Sichitiu.
În realitate însă, „Pancone” ar fi avut o discuție mai aprinsă cu unul dintre oficialii grupării din Grant. Mai mult, este bine știut faptul că, în momentul în care a decis să se întoarcă în Giulești, „Pancone” nu ar fi fost dorit de fostul patron George Copos. Doar intervenția suporterilor a făcut ca „Panco italiano” să nu ajungă la rivalii din Ghencea.
Cele patru goluri marcate pentru Rapid i-au mărit de patru ori salariul sârbului Despotovic, care recunoaște că a plecat pentru bani la Real Murcia O jumătate de an a durat aventura lui „Despot” la echipa alb-vișinie. Patru goluri marcate și senzația că ar fi putut face mai mult este „zestrea” cu care Despotovic a părăsit ieri România, cu destinația Murcia.
Fericit sau trist? Sincer, un ochi râde, celălalt plânge. Totuși, pot spune că plec cu inima împăcată. Experiența de la Rapid a fost nemaipomenită pentru mine. Am întâlnit un grup extraordinar și, deși au fost și momente mai tensionate la echipă, am reușit să trecem peste ele.
Omul de afaceri Fathi Taher a recunoscut că este în discuții avansate cu omologul său de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, pentru transferul fundașului Ștefan Mardare. „L-am rezolvat pe Mardare. Mai urmează alți doi jucători din țară”, spunea omul de afaceri. Dorit încă din iarna trecută la Rapid, Mardare a refuzat să comenteze prea mult acest subiect.
Printre ei, nume „grele” precum Emil Dică, Burdujan sau Ștefan Grigorie, dar și jucători care fuseseră înștiințați încă de săptămâna trecută de acest lucru, cazul lui Matos, Buga sau Ionuț Stancu. O situație specială este cea a lui Ranko Despotovic, care se va alătura în cel mai scurt timp formației din liga a doua spaniolă, Murcia.
Interesantă este modalitatea prin care cei șapte fotbaliști au primit vestea cea „mare”. „Nimeni din conducerea clubului nu ne-a anunțat personal. Am văzut doar o listă cu lotul care face deplasarea și cu cei care rămân acasă. Nu a fost o situație prea plăcută”, ne-a declarat unul dintre „maziliți”. Burdujan și Emil Dică au refuzat de mai multe ori să-și prelungească angajamentele cu echipa din Grant, în timp ce în cazul lui Ștefan Grigorie ar putea fi vorba de randamentul sub așteptări al celui poreclit de George Copos anul trecut „pariul meu”. Până își vor găsi echipe, cei șase giuleșteni se vor pregăti la baza ProRapid cu un preparator fizic.
În meciul disputat pe o căldură sufocantă, elevii lui Peseiro s-au văzut nevoiți să alerge destul de mult pentru a-i oferi posibilitatea tehnicianului lusitan să debuteze cu dreptul la noua sa echipă.
Fostul antrenor al lui Sporting Lisabona a încercat să implementeze și în Giulești rețeta care l-a adus aproape de câștigarea Cupei UEFA: o dispunere ofensivă, în sistem 4-1-3-2, cu Boya și cu Joao Paulo vârfuri de lance. Planurile sale au fost date peste cap după numai un sfert de oră de joc, când Paulo a fost schimbat cu Dobroiu, el acuzând o problemă musculară.
Situație ușor tragi-comică la conferința de presă susținută de tehnicianul Jose Peseiro la finalul meciului cu Sportul Studențesc.
Chestionat de redactorul ProSport asupra mijlocașului venit de la Progresul, Peseiro a părut foarte surprins când a aflat despre situația lui Herea la Rapid. „Nu știam că Herea este împrumutat la noi. Trebuie să dăm bani să cumpărăm acest jucător? Eu credeam că este jucătorul Rapidului”, a spus contrariat Peseiro.
Noul tehnician al alb-vișiniilor, Jose Peseiro, nu pare să fie prea interesat de piața românească de jucători, lusitanul îndreptându-și atenția spre fotbaliști de peste hotare.
Chiar dacă până în acest moment nu par să existe probleme de comunicare între jucătorii români și cei din străinătate, sunt și persoane care nu par impresionate de transferurile tot mai numeroase ale jucătorilor din afară. „Până acum au venit o grămadă de străini și mai toată lumea spunea că sunt extraordinari și erau văzuți titulari, mai ales la Rapid. Și n-a fost așa”, a opinat mijlocașul Costin Lazăr.
Fostul „student” spune că modelul patentat de cei de la CFR Cluj poate fi o armă cu două tăișuri: „Poate să fie un lucru bun că au venit jucători străini dacă au valoare, dar poate să fie și un lucru rău dacă nu se integrează.
Jose Peseiro le-a comunicat oficialilor din Grant că dorește ca înainte de plecarea în stagiul din Elveția să aibă definitivat lotul cu care va aborda noul sezon competițional.
Astfel, după transferurile lui Spadacio, Fernandes și Julio Cesar, vișiniii au obținut acordul altor doi jucători din campionatul portughez. Este vorba despre fundașul Joao Paulo Andrade și despre atacantul Adriano Vieira Louzada, ambii de la FC Porto. „Este adevărat că am ajuns la un acord cu cei de la FC Porto pentru Adriano și Joao Paulo”, a spus vicele Bunea. Vârful campioanei Portugaliei s-a arătat încântat de posibilitatea de a lucra din nou sub comanda lui Peseiro. „Ne-am înțeles foarte bine la Nacional Madeira, aș fi încântat să lucrez din nou cu dânsul”, a spus Adriano.
Jucătorul rapidist Mugurel Buga a declarat că speră să se transfere cât mai repede, după ce directorul general al acestui club, Constantin Zotta, spusese că Ionuț Stancu, Mugurel Buga și Matos au fost puși pe lista de transferuri.
Mugurel Buga a răspuns și el spuselor directorului general rapidist. „Este decizia clubului și o respect. Vreau să îmi găsesc cât mai repede o echipă pentru că îmi doresc să joc. Mai am de demonstrat multe și îmi pare rău că nu am mai fost dorit în Giulești. Brașovul este o țintă, dar nu vreau să spun mai multe acum”, a comentat Buga.
„Eu vreau să continuu la Rapid. Nu știam nimic de această decizie. Voi discuta cu domnul Zotta și vom vedea ce decizie se va lua”, a declarat Vasco Matos.
Deși este recunoscut ca fiind adeptul fotbalului-spectacol, cu numeroase faze de poartă, tehnicianul portughez este conștient că aceste lucruri nu ar putea fi posibile fără o apărare beton. Peseiro mai vrea cel puțin un fundaș sub grant
Obiectivele aparatelor de filmat și ale camerelor video au avut ieri o singură țintă: să obțină primele imagini cu cele mai recente achiziții ale giuleștenilor: fundașul Ricardo Fernandes și mijlocașul Juliano Spadacio.
Aproape că a trecut neobservat faptul că de la primul antrenament al zilei au lipsit nu mai puțin de șase jucători: Bozovic și Cesinha au efectuat vizita medicală, Matos, Buga, Săpunaru au fost învoiți, în timp ce Grigorie este încă în recuperare după o mai veche accidentare. Maftei & co s-au întrebuințat serios timp de 45 de minute, antrenorul Jose Peseiro exersând cu precădere faza de finalizare.
Obiectivul portughezilor: finala Cupei UEFA
Fernandes și Spadacio s-au declarat încântați de faptul că au ajuns în Giulești. „Mă ajută foarte mult faptul că antrenorul este portughez. Locul jucătorilor mari este la cluburile mari, iar Rapid este un club mare”, a declarat Spadacio, completat de Fernandes: „Mă bucur că am mărit numărul portughezilor din lot. Trebuie să ne gândim că putem câștiga fiecare meci și, de ce nu, să ajungem în finala Cupei UEFA”. Cei doi fotbaliști i-au asigurat apoi pe fanii alb-vișiniilor că nu vor face niciun fel de concesii pentru adversari. „Știm de rivalitatea dintre Rapid, Steaua și Dinamo. Le vom închide gura celor care spuneau că Rapid nu are nicio șansă la
După mai multe săptămâni de tatonări cu Bölöni, Rapid l-a instalat în funcția de antrenor principal pe Jose Peseiro.
Un portughez, cu experiența căpătată ca secund la Real Madrid. Cam atât se știe despre omul de care se leagă speranțele giuleștenilor în noul sezon. Tocmai de aceea, ProSport a luat legătura cu mai mulți jurnaliști, care au interacționat cu tehnicianul lusitan, și vă oferă o imagine de ansamblu a omului care își dorește să obțină cel de-al patrulea titlu de campion din istoria alb-vișiniilor.
Noul patron al Rapidului este dispus la orice sacrificiu când vine vorba să-i asigure lui Jose Peseiro un lot competitiv pentru noul sezon.
Taher (foto) a declarat că suma alocată în această vară pentru transferuri se ridică la zece milioane de euro, buget care ar putea fi suplimentat în funcție de cerințele antrenorului lusitan.
Noul patron al Rapidului nu se bucură de răul Stelei, dar speră la o participare în Champions League După Constantin Zotta, și acționarul majoritar al Rapidului a admis că giuleștenii visează la o participare în Champions League după ce Steaua a fost depunctată. Numai că, spre deosebire de Zotta, Taher a insistat că formația sa nu va înainta niciun memoriu la UEFA, ci va aștepta derularea evenimentelor. Deși a fost atacat de Gigi Becali, omul de afaceri iordanian nu a dorit să-i dea o replică dură latifundiarului, având în vedere că între cei doi există o relație de prietenie.
Directorul general al echipei Rapid, Constantin Zotta, a declarat la Sport.ro că va face o adresă oficială la UEFA pentru a se interesa referitor la posibilitatea ca Rapid să participe în Liga Campionilor în acest sezon.
„Sunt surprins de această decizie, intrăm și noi în Europa. Mă gândesc că altfel se vor judeca lucrurile pe viitor în fotbalul românesc. Ar fi trebuit ca echipele în cauză să fie retrogradate. Vom face o adresă la UEFA să cerem un punct de vedere. Ne vom interesa dacă avem vreo șansă să jucăm în Liga Campionilor”, a spus Zotta la Sport.ro
Ajuns ieri în România, în jurul orei 10:30, tehnicianul portughez a refuzat să vorbească despre echipa din Grant. „Am venit să discut cu oficialii Rapidului, voi spune mai multe puțin mai târziu”, a afirmat, enigmatic, Peseiro. La nici șapte ore, la baza Pro Rapid întreaga conducere alb-vișinie îl prezenta pe primul antrenor portughez din istoria „feroviarilor”.
Ziua de ieri părea să aducă o nouă incertitudine pentru suporterii giuleșteni, când de dimineață, Copos și Taher tratau cu mai mulți antrenori. Sătui de desele amânări ale lui Bölöni, conducătorii giuleșteni au mutat rapid și au reușit pe seară să obțină acordul lui Jose Peseiro.
Camolese, Bölöni, germanul Middendorp (ex-Arminia Bielefeld) și, ultimul apărut pe lista interminabilă de antrenori, Jose Peseiro erau cei curtați ieri intens de rapidiști. Cel care a tras în cele din urmă lozul cel mare a fost Peseiro. După ce a primit referințe bune din partea unui amic de-al său din Grecia, același care l-a sfătuit să-l refuze pe italianul Malesani, din cauza comportamentului său coleric, Taher a forțat venirea lui Peseiro. Și Copos a agreat ideea, mai ales că fostul patron l-a dorit în vara an
În cursul zilei de vineri, iordanianul Fathi Taher anunța că deja se negociază cu un antrenor italian și cu unul german pentru preluarea băncii tehnice a echipei „feroviare”.
După Bergodi, Malesani și Beretta a venit rândul unui alt italian să fie propus în atenția echipei giuleștene. În cursul zilei de ieri, președintele Consiliului de Administrație al Rapidului, Constantin Toma, s-a întâlnit cu fostul antrenor al celor de la Livorno, Giancarlo Camolese. Deși Taher a declarat că antrenorii cu care a luat deja legătura sunt de aceeași valoare cu Bölöni, numele lui Camolese este mai degrabă unul necunoscut pentru microbiștii români. Tehnicianul în vârstă de 47 de ani nu are un CV impresionant, ba, mai mult, rezultatele ob
Giuleștenii sunt gata să opteze luni pentru un alt antrenor, nemulțumiți fiind de modul în care decurg negocierile cu Ladislau Bölöni. De unde a plecat supărarea lui Fathi Taher? Fostul selecționer a venit cu tot felul de pretenții suplimentare, de-a dreptul hilare, menite să întârzie perfectarea actelor
Aflat în vacanță în Portugalia, vârful transferat în iarnă de la Leiria are așteptări mari de la noul sezon competițional.
Rapidul este foarte aproape de a obține semnătura lui Ladislau Bölöni. Cum comentezi? Este bine că încep să se limpezească apele. Este important să avem o conducere tehnică puternică, pentru că ne așteaptă meciuri grele. Reluarea campionatului și meciurile din Cupa UEFA sunt destul de aproape și trebuia să fim liniștiți din toate punctele de vedere.
Deși nu a reușit să rupă gura târgului la Rapid, Ranko Despotovic este foarte aproape de un transfer în Spania, la formația din liga secundă, Murcia. Pe banca tehnică a spaniolilor se află Javier Clemente, nimeni altul decât fostul tehnician al Serbiei.
Presa din Spania susține că atacantul giuleștean Ranko Despotovic este la un pas de a se transfera la gruparea Murcia, proastpăt retrogradată în liga secundă spaniolă. Oficialii clubului iberic au înaintat o ofertă de 2 milioane de euro pe adresa lui Despotovici, jucătorul a acceptat, însă rămâne să se mai înțeleagă și cele două cluburi.
Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat că a discutat cu antrenorul Ladislau Boloni pe marginea contractului cu Rapid și e convins că în două-trei zile actele vor fi parafate. Totodată Zotta a mărturisit că fostul tehnician al lui Sporting va pleca în Argentina pentru a viziona niște jucători susceptibili de un transfer în Grant.
Ladislau Bölöni este noul manager al Rapidului.
Aflat în Dubai, directorul general al giuleștenilor, Constantin Zotta, a bătut palma cu fostul selecționer, după tratative anevoioase care au durat nu mai puțin de șapte ore!
Adus în vara anului trecut pe o sumă infimă de la OFK Belgrad, Vladimir Bozovic a „explodat” în tricoul alb-vișiniu. Muntenegreanul a fost desemnat de ProSport drept cel mai bun fundaș stânga al sezonului trecut, fiind ales și în echipa campionatului.
Giuleștenii iau în calcul și aducerea lui Radomir Antic, dar numai în cazul în care Ladislau Bölöni nu va accepta să preia Rapidul.
S-a discutat despre o eventuală venire a dumneavoastră la Rapid. Puteți să ne dați amănunte? Știu că există o ofertă din România pentru mine, dar până în prezent nu este nimic concret. Pe primul plan sunt variantele pe care le am din Spania, acolo unde este și familia mea. Totuși, nu aș refuza o eventuală provocare venită de la Rapid.
Cuplul de fundași centrali pe care s-a bazat Rapidul în sezonul recent încheiat, Vasile Maftei – Marius Constantin, este pe cale să devină istorie.
După zece ani petrecuți la echipa din Grant, Maftei le-a transmis oficialilor giuleșteni că ar dori să plece. Criticile primite, dar și injuriile pe care o parte din suporteri i le-au adresat l-au determinat pe căpitan să ceară conducerii permisiunea de a-și căuta o altă echipă. Nedorind să-i pună bețe în roate, șefii din Giulești l-au asigurat pe Maftei că va putea pleca în condiții amiabile, în momentul în care clubul va primi o ofertă pe numele său. „Dacă Maftei vrea să plece și a depus la club o cerere în acest sens, atunci vom discuta problema în următoarea ședință a Consiliului de Administrație”, a precizat George Copos.
După ce duminică și-a pus pirostriile, cel mai bun jucător alb-vișiniu din sezonul recent încheiat s-a alăturat ieri colegilor săi de la națională la Belek.
Chiar dacă a spus că va oferi un răspuns în legătură cu prelungirea contractului după nunta sa, Coman i-a amânat din nou pe oficialii giuleșteni. „Pot spune doar că în țară este foarte puțin probabil ca eu să ajung la Steaua”, a spus „Robocop” la plecarea spre Turcia. Portarul „feroviarilor” nu a dorit să comenteze un eventual transfer al lui Bornescu în Giulești, dar a avut cuvinte de laudă la adresa olteanului: „Bornescu este un portar foarte bun și îi urez mult success în cazul în care va ajunge la Rapid”.
Giuleștenii sunt foarte aproape de a-și pierde jucătorul simbol. Vasile Maftei i-a anunțat recent pe conducători că vrea să plece de la Rapid în această vară!
După 10 ani petrecuți în Grant, Vasile Maftei spune adio Rapidului. Fundașul l-a informat recent pe președintele CA, Constantin Toma, că vrea să se transfere afară, deși mai are trei ani de contract cu formația vișinie. De unde a plecat supărarea căpitanului? După meciul cu UTA, apierdut cu 3-2 pe teren propriu, fundașul a fost înjurat copios de un grup de suporteri.
Penultimul joc din acest campionat, cel disputat în Giulești contra Aradului, le-a lăsat un gust amar oficialilor rapidiști. Înfrângerea, dar mai ales atitudinea unora dintre jucători, a determinat conducerea alb-vișiniilor să demareze o anchetă internă.
„Jucătorii puteau da mai mult”, a fost concluzia la care s-a ajuns, trimiterea fiind mai mult decât evidentă. Deși i-au pasat responsabilitatea „disponibilizărilor” lui Bölöni, oficialii din Grant s-au gândit deja la fotbaliștii ce urmează să-și facă bagajele. În capul listei sunt cei doi jucători transferați de Rednic în iarnă, Vasco Matos și Joao Paulo, dar și nume grele precum Emil Dică sau Lucian Burdujan, care au refuzat în mai multe rânduri să-și prelungească angajamentele. „Veteranilor” Dănuț Perjă și Mugurel Buga li s-a promis că nu li se vor pune piedici în eventualitatea unor transferuri, în timp ce Ionuț Stancu pare dornic de o nouă experiență, după cinci ani în care n-a convins în Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER