Manchester United și-a făcut un obicei din a lua puncte în minutele de prelungiri, fiind salvată de data aceasta de autogolul lui Anton Ferdinand (90+2), fratele „diavolului” Rio.
Echipa lui Ferguson a obținut cu greu un punct pe propriul teren în fața celor de la Sunderland sâmbătă, în etapa a opta din Premier League. Sunderland a condus-o de două ori pe United, prin golurile lui Bent (7) și Jones (58), însă „pisicile negre” nu au știut să gestioneze avantajul care le-ar fi adus prima victorie pe „Old Trafford” din 1968. Berbatov (51) a egalat primul pentru „diavoli”, iar fratele lui Rio Ferdinand, Anton, a deviat în propria
Ronaldinho ar putea să urmeze exemplele conaționalilor Ronaldo și Adriano, care au ales să-și continue cariera în Brazilia după ce nu au mai făcut față cerințelor din Europa. Corinthians, echipa care i-a redat lui Ronaldo pofta de gol, dorește să-l revitalizeze și pe Ronaldinho.
Cristian Ianu este cel mai în formă atacant român din străinătate.
Dacă pentru Mutu, Marica sau Daniel Niculae lucrurile nu merg tocmai bine la echipele lor de club, timișoreanul de 26 de ani înscrie aproape în fiecare meci. Ianu joacă în Elveția din 2003, când divizionara secundă, AC Bellinzona, l-a cumpărat de la UTA, iar patru ani mai târziu a fost transferat în prima ligă, la FC Aarau. Românul a ajuns la FC Lucerna în mai 2009 și după zece etape este golgheterul echipei, cu șase reușite, ultima înscrisă joi seara, în eșecul de acasă, 1-2 cu FC Sion. „Sper să ajung în Germania sau în Italia, la o echipă cu renume”, spune Ianu, care este monitorizat de la începutul sezonului de selecționerul Răzvan Lucescu.
UEFA a trimis cluburilor europene un ghid al simbolurilor rasiste și xenofobe, care trebuie studiat cu atenție de oficiali. Pe stadioanele unde se vor găsi astfel de embleme nu se va mai putea continua meciul, iar arbitrii au mai multă libertate de a opri o partidă dacă aud scandări rasiste din partea suporterilor. Mai multe delegații UEFA vor controla în următoarea perioadă stadioanele cluburilor din Europa, iar unde vor fi depistate simbolurile incluse în ghidul respectiv nu se va putea juca. Măsura este menită să elimine complet rasismul din fotbal, fenomen care încă îi afectează pe jucători și pe suporteri.
UEFA și FIFA se luptă de mai bine de un deceniu cu rasismul de pe stadioane, însă în această vară măsurile luate de cele două foruri sunt mai categorice ca niciodată. Suporterii nu vor mai intra pe stadioane cu bannere ce conțin mesaje jignitoare referitoare la religii sau la culoarea pielii. Dacă acest lucru se va întâmpla, iar arbitrul va sesiza incidentul, clubul va fi nevoit să plătească pentru abuzurile propriilor suporteri, amenzile prevăzute fiind mult mai mari ca până acum.
Deși echipa sa a pierdut marți cu 4-1 în fața Barcelonei, antrenorul lui Santander, Juan Carlos Mandia, și-a scuzat elevii pentru prestația din etapa a patra a Primerei. Sepsi a fost printre cei mai slabi jucători ai gazdelor.
„Când Barcelona joacă fotbal, orice adversar pare mult mai mic decât este în realitate”, a spus antrenorul lui Santander, Juan Carlos Mandia. Cel mai șifonat jucător al gazdelor a fost fundașul român Laszlo Sepsi, care l-a avut adversar direct pe Leo Messi, autorul a două din golurile Barcelonei. Sepsi, integralist în această partidă, a fost notat cu nota zero de presa din Spania, Messi depășindu-l de fiecare dată cu mare ușurință.
Santander a avut șapte minute de coșmar marți seara contra Barcelonei: în minutul 20, Ibrahimovic a deschis scorul, Messi a marcat pentru 2-0 trei minute mai târziu, iar în minutul 27, Pique a stabilit scorul din prima repriză: 3-0. Messi a mai marcat o dată în repriza secundă, iar golul de onoare al gazdelor l-a reușit Oscar Serrano în minutul 72.
Bellamy (foto) și Diouf riscă etape bune de suspendare.
Jucătorul lui City i-a dat duminică un pumn în față unui fan al lui United, care a intrat pe teren după ce Owen a marcat golul victoriei „diavolilor” (4-3), iar Diouf, atacantul lui Blackburn, a înjurat un copil de mingi (Fuck off, white boy!”) în timpul meciului pierdut de echipa sa în fața lui Everton (0-3), fiind acuzat de rasism.
Cristiano Ronaldo este setat să bată recorduri în tricoul lui Real Madrid! Portughezul, care fusese criticat pentru că nu se adaptase în amicale, a marcat de șase ori în patru partide oficiale.
Un gol cu La Coruna, unul cu Espanyol, o „dublă” în Liga Campionilor, la Zürich, și alta duminică, în campionat, cu Xerez (5-0 pentru Real). Așa a început portughezul aventura pe „Bernabeu” și este hotărât să continue
Mutu și Lobonț nu au avut ocazia să se întâlnească aseară, în etapa a patra din Serie A, în duelul AS Roma – Fiorentina 3-1. „Briliantul” nu s-a apropiat deloc de poarta adversă, și chiar dacă ar fi făcut-o, „Pisica” nu era acolo.
Mutu a avut o evoluție mediocră, fără niciun șut pe poartă în cele 61 de minute cât a fost pe teren. Singura acțiune notabilă a românului, care a fost înlocuit cu Jovetic în minutul 61, a fost în minutul 53, când a tras singurul său șut spre poarta adversă.
Barcelona a zdrobit-o, sâmbătă seară, cu 5-2 pe Atletico Madrid, în etapa a treia din Spania, după ce în minutul 30 era deja 3-0. Josep Guardiola s-a prezentat însă la conferința de presă mai nervos ca după o înfrângere!
Cu toate că lucrurile merg strună pentru trupa lui Guardiola, antrenorul și-a criticat elevii după meci. „Nu mi-a plăcut jocul nostru, nu a fost controlat. Jucătorii au alergat prea mult și au riscat inutil”, a spus Guardiola după victoria cu 5-2 a elevilor săi. Tehnicianul le-a reproșat fotbaliștilor că au jucat haotic și că le-au dat adversarilor multe ocazii să iasă pe contraatac. „Am avut noroc că am primit doar două goluri, puteam să pierdem acest meci”, a mai declarat dezamăgit Guardiola.
Final dramatic ieri, pe „Old Trafford”, în etapa a șasea din Anglia. După ce au condus de trei ori, „diavolii” au câștigat în ultima secundă, cu 4-3, unul dintre cele mai disputate derby-uri din istoria orașului Manchester. Ferguson a găsit și de această dată soluția salvatoare: l-a introdus pe Owen, iar atacantul a marcat golul victoriei.
Al treilea gol egalizator al lui Manchester City a venit chiar în minutul 90, iar punctele puse în joc păreau să se împartă frățește. Însă „diavolii” nu s-au mulțumit cu egalul. Introdus de Ferguson pe teren în minutul 77, Owen, căruia scoțianul îi promisese că-l va readuce la forma care l-a consacrat, s-a demarcat în ultimele secunde la o pasă trimisă de Giggs și a înscris de la 16 metri la colțul lung. Fostul atacant al lui Liverpool este acum idol pe „Old Trafford”. „Am simțit că este nevoie de Michael în ultimele 20 de minute, însă nu l-am introdus mai devreme pentru că Berbatov a făcut un meci grozav. A fost cel mai ghinionist jucător de pe teren, putea să marcheze de cinci ori. Mă bucur că am făcut-o până la urmă”, a spus Ferguson după partidă.
Cristiano Ronaldo a marcat două goluri pentru Real
Real Madrid a început cu dreptul noul sezon de Liga Campionilor, iar investițiile lui Florentino Perez încep să dea roade. Cristiano Ronaldo a revenit la forma care l-a consacrat la Manchester. „Real va străluci din nou!”, spunea Florentino Perez când a fost reales președintele madrilenilor, iar vorbele sale s-au adeverit aseară. O primă repriză de senzație și un avantaj consistent la pauză: 3-0. Au existat totuși câteva minute în meci când spaniolii au tremurat. Când părea că au meciul în buzunar, „galacticii” au cedat presiunii create de elvețieni, care au revenit în joc datorită unui penalty inexistent și au marcat imediat și golul secund, revenind la 2-3.
Josep Guardiola, care nu se află în cele mai bune relații cu președintele Joan Laporta, nu vrea să-și reînnoiască contractul cu Barcelona. Ciudat este și că, deși a câștigat cu echipa catalană tot ce putea câștiga în 2009, tehnicianul are un salariu de zece ori mai mic decât Jose Mourinho.
Presa din Spania susține că, de la un timp, Guardiola nu se mai simte bine la Barcelona, iar relația sa cu președintele catalanilor s-a răcit. Cum alegerile pentru președinția Barcelonei se apropie, s-au găsit și vocile care îl contestă pe Laporta. Tito Vilanova, secundul lui Guardiola, și Manel Estiarte, responsabil cu relațiile externe la club, ambii prieteni ai antrenorului, au recunoscut public că nu sunt mulțumiți de comportamentul lui Laporta. Mai mult, salariul lui Guardiola este invers proporțional cu rezultatele sale, tehnicianul încasând numai 1,5 milioane de euro pe an, în timp ce restul antrenorilor de top câștigă și de zece ori mai mult. Primul loc îl ocupă Scolari, care ia 16,6 milioane de euro pe an în Uzbekistan, la Bunyodkor Tașkent.
Zvonurile conform cărora Silvio Berlusconi, patronul lui AC Milan, este gata să se retragă din fotbal au apărut din nou.
Premierul Italiei a negociat vinderea clubului AC Milan cu liderul libanez Colonel Muammar Gaddafi, care nu este pentru prima dată interesat să investească în fotbal. Familia Gaddafi are o strânsă legătură cu fotbalul din Italia. Fiul dictatorului, Al-Saddi, a fost legitimat la Perugia, Udinese și Sampdoria și a deținut 7,5% din acțiunile lui Juventus în 2006. Nici tatăl său nu este străin de fenomen, liderul libian dorind în 2004 să‑și cheltuiască
Cele mai bogate ligi din lume au fost pentru multă vreme cele de fotbal american, baseball și baschet din SUA. Ultimele studii au schimbat ierarhia, Premier League depășind NBA.
Pentru ultimul sezon luat în calcul, 2007-2008, încasările din campionatul englez (3,9 miliarde de dolari) au fost pentru prima dată mai mari decât cele din NBA (3,8), dar în urma ligilor de fotbal american (7,1) și de baseball (5,5). De subliniat că în prima divizie din Anglia sunt 20 de echipe, iar în campionatul nord-american de baschet sunt 30. Performanța este o consecință directă a contractului cu compania care deține drepturile TV, care a distribuit echipelor din Premier League 938 de milioane de euro în sezonul 2007-08, dar și a succesului pe plan european al granzilor Angliei, în frunte cu campioana Manchester United. Premier League va rămâne, conform specialiștilor, cel mai vizionat campionat de fotbal din lume, cu toate că Spania a atras multe vedete în acest sezon.
Patrick Vieira spune că nu a primit nicio explicație de la selecționerul Domenech după ce acesta „l-a uitat” acasă pentru meciurile cu România și Serbia. „Din nefericire, selecționerul nu m-a considerat apt, chiar dacă nu mi-a vorbit înainte să ia decizia. Nu am primit niciun telefon, nicio explicație. Am avut un singur apel ratat. Din nefericire, eram la antrenament când m-a sunat”, a spus mijlocașul lui Inter. Vieira nu este primul jucător pe care Domenech și-l pune în cap, relația selecționerului cu Benzema fiind una tensionată după ce l-a ținut pe bancă la ultimele două meciuri ale Franței, preferându-l pe Gignac. „Am speranța că voi începe ca titular sâmbătă pentru că sunt competitiv și nu mă mulțumesc să stau pe bancă”, declara Benzema.
„Depinde de post, statut, morfologie”
Lui Jonathan Richter (foto, nr. 26), fundașul echipei daneze FC Nordsjaelland, care a fost lovit de trăsnet pe 20 iulie, i s-a amputat duminică piciorul stâng.
Doctorii au decis că nu mai pot face nimic. „Piciorul, de la genunchi în jos, a fost grav afectat, iar medicii au recomandat amputarea lui. Jucătorul a acceptat operația care i-a salvat viața”, a fost comunicatul familiei lui Richter, postat pe site-ul clubului Nordsjaelland. Pe 20 iulie, în timp ce evolua într-o partidă amicală pe stadionul „Hvidovre” din Copenhaga, fotbalistul de 24 de ani a avut teribilul ghinion să fie lovit de trăsnet.
Cristiano Bergodi și-a început cariera de jucător la Pescara Calcio în 1984, însă vârful carierei l-a atins în perioada 1989-1996, ani pe care i-a petrecut la Lazio, unde a fost și căpitan. Actualul antrenor al Stelei a fost fundaș central, unul dintre cei mai talentați din acea perioadă, însă nu a prins niciodată naționala Italiei, pentru că atunci jucau și Franco Baresi, Costacurta sau Vierchowod, legende ale fotbalului din Peninsulă. Cea mai notabilă experiență ca jucător a lui Bergodi o reprezintă perioada Lazio. Actualul antrenor al Stelei a devenit și căpitanul echipei din Roma, reușind să ajungă în inimile fanilor, cunoscuți ca fiind cei mai pasionali din Italia. Singurul trofeu ca jucător l-a cucerit în 2000, ultimul an de carieră, când evolua la Sliema Wanderers, cea mai titrată echipă din modestul campionat al Maltei.
Ronaldo, Kaka și Xabi Alonso au ajuns la Real, iar Ibrahimovic la Barca.
Sezonul trecut, Real Madrid a stat în umbra Barcelonei. Însă revenirea lui Florentino Perez și campania agresivă de transferuri din vară promit o renaștere a „galacticilor” în noul sezon, care începe astăzi.
Cristiano Ronaldo, Kaka, Benzema sau Xabi Alonso au fost loviturile verii pe „Santiago Bernabeu”, unde zilele negre par să se fi sfârșit. Iker Casillas, portarul lui Real Madrid, are toate motivele pentru a susține proiectul lui Perez. „Sunt sigur că vom lua titlul anul acesta. Nu va fi ușor, pentru că Barcelona a fost fanta
După ce și-au asigurat locul în grupele Europa League, Mircea Lucescu și Răzvan Raț joacă în această seară pentru Supercupa Europei, trofeu deja câștigat de „Il Luce” în 2000, cu Galatasaray. Deținătoare a ultimei Cupe UEFA, Șahtior dă piept cu Barcelona, câștigătoarea Ligii Campionilor, într-un meci în care Raț îl va avea adversar direct pe Leo Messi, favoritul din acest an la trofeul „Balonul de Aur”.
În țări sărace precum Uganda, Angola sau Kenya, unde electricitatea a ajuns doar în marile orașe, locuitorii au ridicat cluburile din Premier League la rang de cult.
Fie că o simpatizează pe Manchester United, Arsenal, Chelsea sau Liverpool, africanii așteaptă cu sufletul la gură meciurile favoriților, deși nu este deloc la îndemână să le urmărească. Majoritatea locuitorilor țărilor subdezvoltate din Africa nu au televizor, iar cei care au avut posibilitatea să-și cumpere unul au făcut o adevărată afacere cu el: casele lor se transformă în miniteatre, unde consătenii plătesc intrare pentru cele două ore de fotbal.
Cu gândul la Supercupa de vineri cu Barcelona, Șahtior și-a asigurat locul în grupele Europa League, „minerii” câștigând aseară cu 2-0 returul cu Sivasspor.
Ambele goluri ale „minerilor” lui Mircea Lucescu au fost marcate din penalty, de brazilienii Jadson, în minutul 21, și Luiz Adriano în 59. „Meciul de vineri cu Barcelona este cel mai important pentru noi, nu îmi fac probleme pentru returul cu Sivasspor”, spunea Lucescu înainte de partida din play-off-ul Europa League. După 3-0 în Turcia, antrenorul român nici nu putea să se gândească că va pierde calificarea, astfel că a început returul cu o formulă mai puțin obișnuită, vedete ca Fernandinho, Luiz Adriano sau Cigrinski fiind lăsate pe banca de rezerve.
Pentru musulmani a început de ieri Ramadanul, care le interzice acestora să mănânce și să bea apă până la apusul soarelui
Duminică a început Ramadanul și asta înseamnă că vedete ca Benzema, Lass Diarra, Abidal, Keita sau Muntari vor fi nevoiți să joace și să se antreneze fără a bea apă și fără a mânca. Cea de-a noua lună a calendarului islamic le cere musulmanilor abstinență totală: fără apă, mâncare, gumă de mestecat sau tutun între răsăritul și apusul soarelui. Postul reprezintă un act de credință și de purificare fizică și spirituală, însă pentru sportivii profesioniști poate fi o adevărată problemă.
Meciul din preliminariile CM 2010 dintre Franța și România îi va prinde pe doi dintre oamenii lui Domenech în plin post. Benzema și Lass Diarra au de gând să respecte toată luna Ramadanului, care se va sfârși pe 21 septembrie. Astfel, tricolorii îi vor găsi pe francezi destul de slăbiți, întrucât ambii jucători ai lui Real Madrid au început să postească. „Karim și cu mine vom respecta această lună, dar nu vom fi afectați, pentru că experiența ne-a învățat să ne conservăm energia, iar credința ne va ajuta chiar și pe teren”, a spus Diarra.
Suporterii „liliecilor” au cumpărat acțiuni în valoare de 19 milioane de euro pentru a scăpa clubul de datorii
Solidaritatea și dăruirea fanilor au scăpat Valencia de la faliment. 26.000 de suporteri au contribuit la stabilizarea financiară a echipei, după ce clubul a fost părăsit de sponsorul principal în plină criză financiară. Puternic loviți de criză, care i-a prins exact când își construiau un nou stadion, și fără sponsor principal, membrii din conducerea Valenciei au apelat la fani pentru a-și putea acoperi măcar o parte din datoria de 500 de milioane de euro. Cum toate băncile au refuzat să le mai acorde credit, suporterii nu au stat pe gânduri și 26.000 dintre ei au scos din buzunar câte 750 de euro pentru o parte din acțiuni. Au reușit să strângă 19 milioane de euro, o garanție suficientă pentru ca banca să-i acorde Valenciei un nou împrumut cu care să poată să-și refinanțeze o datorie care trebuia achitată urgent.
Cu toate că cei mai exponențiali jucători, Kaka și Ibrahimovic, au părăsit Serie A pentru mai puternica și bogata Primera Division, lupta pentru titlu în Italia se anunță destul de acerbă, Inter-ul lui Cristi Chivu fiind una dintre favoritele acestui sezon.
Deși au renunțat la Ibrahimovic, nerrazzuri au făcut achiziții importante și sunt cotați de casele de pariuri cu prima șansă la obținerea celui de-al șaselea titlu consecutiv. Însă nu toată lumea are aceeași părere, Marcello Lippi, selecționerul Italiei, considerând că Juventus este favorita. AC Milan, deși l-a vândut pe Kaka în schimbul unei sume astronomice (65 de milioane de euro), nu a rupt gura târgului cu transferurile, președintele clubului, Silvio Berlusconi, considerând că Ronaldinho poate să facă minuni dacă își regăsește forma care l-a consacrat.
Revenit într-o partidă oficială după patru luni de pauză, Adrian Mutu nu a evoluat la nivelul său obișnuit, părând încă afectat de necazurile din ultimul timp. Totuși, Fiorentina a plecat cu un rezultat bun de la Lisabona, 2-2, având prima șansă la calificare.
Problemele medicale și sentința TAS l-au demoralizat pe Mutu, care, deși s-a recuperat după operația suferită, nu a impresionat cu nimic în deplasarea de la Lisabona. Atacantul român a început în forță partida, având o ocazie încă din minutul patru, însă atunci s-au terminat șuturile lui pe poartă. „Briliantul” nu a mai expediat niciun șut în cele 60 de minute cât s-a aflat pe teren. Mutu nu s-a mai văzut decât în minutul 32, când a reușit o pasă bună pentru Comotto, care a trimis mai departe la Gilardino, însă italianul a ratat.
Ferguson a recunoscut că a greșit când a spus că Manchester City este un club mic
Sir Alex Ferguson și-a schimbat părerea despre rivalii din Manchester. Dacă în urmă cu câteva zile spunea că City nu are nicio șansă în lupta pentru titlu, după prima etapă scoțianul i-a lăudat pe „cetățeni”. „Manchester City nu va fi niciodată un club mare, indiferent câte milioane vor cheltui patronii arabi”, spunea Ferguson înainte de startul Premier League. Prima etapă l-a făcut însă pe scoțian să admită că s-a pripit când și-a dat cu părerea despre concitadinii săi.
Liverpool este slăbită după plecările lui Xabi Alonso și Arbeloa. În schimb, Manchester United nu-i duce lipsa lui Ronaldo
Rafa Benitez are probleme mari din cauza plecărilor lui Xabi Alonso și Arbeloa. Jocul echipei s-a schimbat radical față de anul trecut. Deși au anunțat că în acest sezon vor să aducă titlul după 20 de ani pe „Anfield”, jucătorii lui Liverpool au început sezonul cu stângul. Au fost învinși de Tottenham cu 2-1, însă nu pierderea celor trei puncte îi doarte cel mai tare, ci jocul echipei, care suferă serios din cauza plecărilor lui Arbeloa și Xabi Alonso. „Pentru mine, plecarea lui Xabi a fost un șoc. Ne lipsește foarte mult la mijlocul terenului”, a spus Steven Gerrard, căpitanul lui Liverpool.
Noul sezon se anunță incendiar! În prima etapă din Premier League, Cesc Fabregas a marcat un gol de poveste, iar noul „galactic” Benzema a reușit și el să înscrie în amicalul cu Real Sociedad, câștigat de madrileni cu 2-0.
Everton au încasat șase goluri pe propriul teren de la „tunarii” lui Wenger (scor 1-6), despre care se spunea că nu mai au nicio speranță să se mențină în topul echipelor din Premier League, odată cu plecările lui Adebayor și Kolo Toure. Însă Wenger a mutat bine, singurul său transfer din această vară, olandezul Vermaelen, marcând chiar la debut. Francezul s-a dovedit inspirat și când nu l-a lăsat pe Fabregas să plece la Barcelona, căpitanul lui Arsenal reușind „dubla” în partida cu Everton. Memorabil este al doilea gol înscris de Fabregas (infografia 1), care, primind o pasă de la portarul Almunia, a făcut o incursiune de 60 de metri, a driblat doi adversari și a marcat din afara careului cu un șut puternic cu piciorul drept. După această reușită, Fabregas a arătat spectatorilor un tricou al lui Arsenal cu numele lui Jarque, fostul căpitan al lui Espanol, decedat în urma unui atac de cord.
Sezonul 2000-2001 a reprezentat o creștere semnificativă a economiei Spaniei datorită profitului celor doi granzi: Real Madrid și Barcelona. Cele două cluburi sunt responsabile de 47% din banii primiți de stat din fotbal, în timp ce restul de 18 cluburi din prima ligă spaniolă participă la PIB cu 53%.
„El Clasico” a devenit cel mai important eveniment din Spania, în special pentru mass-media, fiind meciul cu cea mai mare audiență din Europa. Real – Barca din mai 2008 a fost urmărit de 9,3 milioane de telespectatori din Spania, record care nu a putut fi egalat de nicio finală de Lig
„Galaxia” lui Florentino Perez începe să strălucească. Real Madrid a câștigat cu 4-2 meciul cu ecuadorienii de la Liga de Quito, iar Cristiano Ronaldo a spart gheața, marcând primul său gol pentru madrileni.
Portughezul a fructificat un penalty după ce a driblat trei adversari și a fost faultat în careu, fiind completat de Metzelder, Granero și Negredo. „Unul dintre obiectivele mele era să marchez cât mai repede pentru Real. Mă bucur că am reușit, dar cel mai important pentru mine este să intru în formă. Încă nu mă simt sută la sută pregătit „, a declarat Ronaldo după meci. Lusitanul promite mai mult pentru următorul meci al madrilenilor, cel cu Juventus, din semifinalele Cupei Păcii: „Partida cu Juventus va fi adevăratul nostru test”.
Emmanuel Adebayor a spus că nu a părăsit-o pe Arsenal pentru banii arabilor de la City, ci pentru că nu mai suporta huiduielile fanilor de pe „Emirates”.
După ce toată vara s-a vorbit despre plecarea lui Adebayor la Barcelona sau la Milan, atacantul a rămas tot în Premier League, însă la Manchester City. Suporterii lui Arsenal, care nu îl mai aveau de mult la inimă, i-au reproșat că este interesat doar de bani. Adebayor le-a răspuns imediat:
Ajuns la marea rivală Corinthians după ce s-a antrenat cu Flamengo, lui Ronaldo i s-a pregătit o surpriză neplăcută. Fanii lui Flamengo nu l-au uitat pe atacant și au inscripționat tricouri cu mesajul „I-ai trădat pe cei care te-au iubit întotdeauna”.
Ronaldo va avea o zi grea pe 9 august, când va juca pentru Corinthians în derby-ul Braziliei împotriva celor de la Flamengo. Adulat de fani în perioada în care se antrena cu gruparea din orașul său natal,
Ronaldo va trebui să suporte acum furia acestora, care nu l-au iertat că a ales să semneze cu Corinthians, deși a declarat în nenumărate rânduri că Flamengo este echipa sa de suflet. Suporterii lui Flamengo au inscripționat tricouri cu numărul 9 pe spate, în locul numelui au scris „Infidelul”, iar pe piept apare un vers din celebra melodie „Voi sărbători” a compozitorului brazilian Jorge Aragao: „I-ai trădat pe cei care te-au iubit întotdeauna”.
Cristiano Ronaldo (foto, în alb) a fost titular aseară în primul meci al noii echipe „galactice” a lui Florentino Perez, Shamrock Rovers – Real Madrid 0-1.
Deși nu a marcat, portughezului i-a fost suficientă prima repriză pentru a demonstra că merită enorma sumă de 94 de milioane de euro care a fost plătită pentru el. Pellegrini a început meciul cu un sistem ultraofensiv, 4-3-3, în față jucând Cristiano Ronaldo, Raul și Higuain. Portughezul a evoluat ca extremă dreapta, însă în anumite momente a preluat postul de vârf împins, făcând schimb cu Raul. Cei doi au colaborat foarte bine, deși mulți preziceau că cele două staruri nu se vor înțelege pe teren. Ronaldo, schimbat la pauză, i-a încântat pe cei 11.000 de spectatori aflați pe stadion, număr record pentru fotbalul irlandez, „floricelele” fiind la ordinea zilei.
Investițiile lui Florentino Perez în transferuri vor fi plătite de telespectatori dacă planul gândit de președintele Realului va da rezultate.
Perez negociază cu televiziunile care transmit meciurile din Primera pentru ca madrilenii să joace mai devreme în campionat, de la ora 15:00 în tur și de la 16:00 în retur, atrăgând astfel fanii din Asia, o „mană cerească” pentru audiență. Cu actualul program TV, meciurile Realului sunt urmărite de aproximativ 800 de milioane de telespectatori din toată lumea, în timp ce noul orar ar crește audiența până la două miliarde! Perez s-a inspirat
Manuel Pellegrini a susținut ieri prima sa conferință de presă ca antrenor al Realului, în care „s-a plâns” că îi lipsesc doi mijlocași și un apărător.
Deși președintele Florentino Perez a cheltuit sume inimaginabil de mari pentru transferurile lui Cristiano Ronaldo, Kaka, Benzema și Raul Albiol, Pellegrini a șocat pe toată lumea, spunând că mai vrea încă trei transferuri. „Partea ofensivă este completă, dar îmi lipsesc trei jucători: doi mijlocași și un fundaș”, a spus tehnicianul. Chilianul a mărturisit că își dorește foarte mult să îl aibă în lot pe Xabi Alonso, închizătorul lui Liverpool: „Nu este un secret că Real încearcă să-l transfere pe Xabi Alonso, mi-l doresc foarte mult”.
„Ronaldo, primul la antrenamente”
Tot ieri, Pellegrini l-a lăudat pe noul său elev, mărturisind că Ronaldo este foarte serios când vine vorba de antrenamente: „Imaginea din exterior nu contează pentru mine. La antrenamente, Cristiano este un fotbalist absolut normal, fără aere de vedetă. În plus, am sesizat că de fiecare dată ajunge primul”. Nu este prima dată când Ronaldo este lăudat pentru seriozitatea sa de antrenor, și Sir Alex Ferguson fiind foarte mulțumit la Manchester United de profesionalismul portughezului. „Cristiano nu întârzie niciodată la antrenament și, după ce terminăm pregătirea cu echipa, el rămâne singur încă o oră pentru a exersa loviturile libere”, spunea Ferguson.
Probleme cu tricoul lui Ronaldo Sumele provenite din vânzarea tricourilor lui Cristiano Ronaldo ar putea
Scandalul în care este implicat Gică Popescu a ajuns la urechile jurnaliștilor din Anglia, care au „tratat” imediat subiectul: „Gică Popescu, un jucător neînsemnat în viața Poliției Secrete”.
Din 2004, când Mutu acapara primele pagini ale ziarelor britanice din cauza „cazului cocaina”, fotbaliștii români nu au mai prezentat interes pentru englezi. Acum, când un nou scandal a izbucnit în fotbalul românesc, când dosarele CNSAS au fost făcute publice, jurnaliștii britanici și-au îndreptat din nou atenția spre România. Gică Popescu, cunoscut în Anglia din perioada în care a fost la Tottenham, a fost subiectul unui articol apărut ieri în The Guardian, în care ziaristul englez îi ia apărarea fostului internațional român: „Și ce dacă a scris câteva rapoarte în care nu a spus nimic rău despre nimeni? Dacă nu ar fi făcut-o, probabil că pedeapsa sa pentru ne-cooperare ar fi fost drastică în contextul celui mai capricios regim dictatorial din estul Europei”. În același articol sunt amintite și numele lui Boloni, Anghe
Bunyodkor, echipa lui Scolari și a lui Rivaldo, a învins ieri cu 2-1 pe Pakhtakor Tașkent, marea rivală din campionatul uzbek, deși a evoluat mai mult de o repriză cu un jucător în minus. Luiz Felipe Scolari a ieșit învingător din primul său derby ca antrenor al lui Bunyodkor, echipa sa detașându-se la nouă puncte în fața celor de la Pakhtakor, care ocupă locul doi în liga uzbekă. Era greu de crezut acum câțiva ani că doi brazilieni campioni mondiali vor ajunge în Uzbekistan, o țară unde fotbalul a acaparat atenția presei mondiale abia după ce Bunyodkor a fost înființat. Clubul are susținerea fiicei președintelui uzbek, Gulnara Karimova, o controversată femeie de afaceri din domeniul petrolifer, despre care se spune că îi va lua locul tatălui său în funcția de președinte.
Karimova a investit sume uriașe în echipă, aducând în acest capăt de lume nume sonore din fotbal: Rivaldo, Zico și acum Scolari. Mai mult, a încheiat un contract de colaborare cu Barcelona, ai cărei jucători promovează clubul uzbek. Messi, Iniesta sau Eto”o au călătorit la Tașkent pentru a îmbrăca tricourile lui Bunyodkor în scopuri publicitare, bineînțeles, contra unor sume imense de bani. Fiica președintelui a mers chiar mai departe. I-a oferit lui Eto”o 25 de milioane de dolari pentru două luni de contract, însă camerunezul a refuzat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER