Fosta Iugoslavie a fost partenerul tradițional al României, cele două formații întâlnindu-se de 39 de ori în meciuri, fie oficiale, fie amicale. Primul dintre cele disputate pe terenul nostru a avut loc în iunie 1923, la numai un an de la cel dintâi joc din istoria tricolorilor, în care i-am avut adversari tot pe iugoslavi, dar la ei acasă.

Într-un interviu acordat ProSport acum două săptămâni, selecționerul Serbiei, Radomir Antic, dezvăluia că a lucrat mereu bine cu fotbaliști români, la echipele de club la care a activat. „Sunt fotbaliști foarte talentați, dar care au nevoie de un mediu propice pentru a da ce au mai bun în ei. Sunt așa, cum să spun… mai mămoși”, spunea atunci Antic. Cei pe care i-a antrenat au și ei numai cuvinte de laudă despre antrenor.

Acasă, la Oradea, Emeric Ienei trebuie să dea azi de băut. Face, „din păcate, 72 de ani”, dar rămâne același tip elegant, glumeț și disponibil oricând la un interviu, fie el și pe teme extrafotbalistice.

„Suntem o echipă care primește greu gol”, puncta deunăzi Victor Pițurcă (foto stânga), acuzat în câteva rânduri că folosește o tactică ultradefensivă.

„Nu sunt un antrenor defensiv. Doar că nu întotdeauna poți ataca așa cum îți dorești tu”, le-a replicat Piți contestatarilor. Dincolo de opinii, vorbesc cifrele. Sub comanda actualului selecționer, România are cea mai bună apărare din istorie, cu o medie de 0,68 de goluri încasate pe meci. Procentajul ar fi fost chiar și mai bun dacă, în ultima jumătate de an, România nu ar fi încasat 8 goluri în patru partide: 3 de la Lituania, 2 de la Franța, 1

Sierra Leone e un stat din Africa Occidentală, recunoscut în lume nu doar pentru producția de diamante, ci și pentru un sângeros război civil, care până la începutul acestui deceniu a revoltat opinia publică mondială prin cruzimea sa.

Situația stătea în felul următor. Spania bătuse Iugoslavia acasă, 1-0 apoi pe noi cu 2-0. România învinsese Spania acasă, 1-0, și Iugoslavia în deplasare, 2-0. Tricolorii și ibericii aveau câte patru puncte (se acordau două la victorie atunci) și înaintea ultimelor două partide din grupă aveam un avantaj. Dacă îi băteam pe sârbi acasă, eram cu un picior la Mondiale, pentru că Spania ar fi trebuit să câștige la scor la Belgrad, misiune nu prea ușoară.

Într-o virtuală boxă a acuzaților s-au aflat atât Ștefan Covaci și conducerea FRF, formată din Mircea Angelescu și Ion Alecsandrescu, cât și unii fotbaliști.

Unul dintre cei implicați este Constantin Cernăianu, care a luat titlul cu Petrolul, în 1966, și cu Craiova, în 1974, dar și două titluri mondiale universitare cu România, în 1972 și 1974. La 75 ani, Cernăianu, secundul lui Ștefan Covaci din acea perioadă, își amintește:”N-am fost doriți la Mondiale. Se juca în Argentina și necalificarea Spaniei, practic țara mamă a argentinienilor, era văzută ca o mare dramă. Pierdeau mult în plan turistic, cu suporterii. E clar că argentinienii au fost implicați, deoarece în 1978 ne-au invitat gratis la ei să jucăm în ultimul amical dinaintea Mondialului. Au dat și bani la Federație, din ce îmi aduc aminte. Dincolo de asta pe noi nu ne-a certat nimeni după acel eșec. În mod normal, sfârșeam la Canal sau în vreo mină, dar nimic”.

Căpitan al echipei în acea perioadă, Ion Dumitru (foto) a avut cel mai mult de suferit după meciul cu Iugoslavia, fiind anchetat de Securitate. El consideră că trânteala a fost făcută cu antrenorii.

Tu ești mulțumit de prestația ta?
Contează pentru cineva ce cred eu? Poate doar pentru mine. În rest, toți își dau cu părerea, toți sunt antrenori, selecționeri, golgheteri etc.

După 1-1 la Mediaș și 0-0 acasă, cu Otopeniul, e foarte greu ca un dinamovist să îți răspundă la telefon. Gabi Tamaș a făcut însă excepție și a acceptat să vorbească despre Dinamo fără niciun ocoliș.

„Cei care se lansează în criză vor deveni cei mai prosperi!” e dictonul după care se ghidează „regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi.

Proiectul „Academia” începe să capete contur și investițiile sale se ridică la peste zece milioane de euro. După cum ProSport a anunțat încă de miercuri, Hagi a strâns tineri promițători din toată țara, le-a pus la dispoziție cele mai bune condiții la hotelul său, Iaki, le-a pregătit și o indemnizație de până la 500 de euro lunar și și-a adunat tehnicieni bine pregătiți. Apoi a trecut la planurile pentru infrastructură. Astfel, el a achiziționat un autocar

Se spune despre tine că ești un portar cu fizic fragil.
Nu e adevărat. Nu mă simt deloc fragil și, ca dovadă, nu mă feresc niciodată în dueluri.

Asta e cauza accidentărilor?
Una dintre ele. Alta e ghinionul. Cea mai gravă accidentare a mea, o fisură la un rinichi, s-a petrecut în minutul 90 al unui meci cu Gaz Metan Mediaș. Am stat un an pe tușă atunci la FC Argeș.

După zece luni în care fotbalul i-a arătat și fața sa urâtă, Dani Coman s-a întors între buturi. Apără la FC Brașov și visează să prindă din nou echipa națională. Nu consideră că venind sub Tâmpa a făcut un pas înapoi și e mândru că a ales prietenia în locul banilor. „Știi cum e vorba aia. Nu contează banii, ci numărul lor”, glumește portarul pe canapeaua din livingul vilei pe care și-a închiriat-o la Poiana Brașov. „N-am vrut să stau în oraș, fiind sătul de aglomerație. Aici e liniște și exact de asta aveam eu nevoie acum, după un an în care am avut parte de necazuri și nervi destui”, explică el.

Cât de rău îți pare că ai plecat de la Rapid?
Exact ca unui om care e alungat din locul care îi plăcea cel mai mult și unde credea că își face datoria, că e iubit și apreciat. Nu mă sfiesc să spun, chiar îmi pare rău că am plecat de la Rapid.

Deși încă nu este bătut în cuie, amicalul dintre reprezentativele secunde ale României și Portugaliei are mari șanse de a se disputa pe 1 aprilie, la Rio Maior.

În acest sens, Victor Pițurcă a făcut deja un plan, întocmind o listă cu jucătorii pasibili de a fi convocați, care vor fi urmăriți în următoarele două etape. Deoarece naționala mare este angrenată atunci în „dubla” cu Serbia și Austria, Piți l-a desemnat pe Vivi Răchită (foto) să se ocupe de echipa B.

Octavian Abrudan, omul care a „ucis” Steaua la Brașov, nu e la prima reușită împotriva roș-albaștrilor. Fundașul care va împlini 25 de ani pe 16 martie a mai înscris o dată în poarta bucureștenilor acum doi ani, pe când evolua la Bistrița. Povestea fotbalistică a lui Tavi a început sub Dealul Feleacului, la Universitatea Cluj, unde a fost dus de mână de tatăl său, fostul asistent FIFA, Patrițiu Abrudan, acum membru în Comitetul Executiv și vicepreședinte al FRF. Abrudan jr a început la grupa antrenată de Alexa Uifăleanu, fiind coleg, printre alții, cu Florescu, Cociș și Păcurar. La numai 15 ani, Abrudan a debutat în prima echipă a „șepcilor roșii”, jucând trei meciuri în sezonul în care echipa a retrogradat în C, dar titular a devenit abia după ce clujenii s-au întors în B. Întrucât șansele ca Universitatea să revină în prima ligă erau minime, Octavian a plecat la Gloria Bistrița, unde a devenit rapid titular și de unde a ajuns la FC Brașov în ianuarie 2008, când intrase în ultimele șase luni de contract cu gruparea lui Jean Pădureanu.

Paraschiv cere o minge pe stânga, întoarce un adversar, centrează la colțul scurt, unde Pena „înțeapă” balonul. 0-1, adică tot ce contează după un asemenea meci.

În rest, istoria s-a scris simplu. 1.000 de oameni în tribună, teren ud, gata să cedeze, Grigoraș non-stop cu gura pe ai lui, galeria Oțelului în război cu niște jandarmi, clasicul M.e., Dragomir”, Monica Rigo la o tușă, alintată cu drăgălășenie Moni, Bourceanu pe tot terenul, urmărit din tribună de federalul Dan Apolzan, Sălăgean rupt și înlocuit cu salvatorul Pena, Otopeniul în criză de idei, apoi pauză. La reluare, scenariu oarecum identic, cu o dispută agresivă și un joc pe contre. Oțelul a fost mai matură, cu un joc de atac elaborat și plăcut ochiului, dar și cu ezitări în apărare, în vreme ce gazdele erau sortite să atace pentru a spera măcar la îndeplinirea baremului. Cum surprize nu au mai apărut, în sensul că Otopeniul nu a găsit soluția salvatoare, iar Galațiul n-a mai înscris, deși ocazii a avut, s-a terminat așa cum a decis Pena în minutul 43 și cum era de așteptat ținând cont de diferența sesizabilă de valoare dintre cele două formații.

Azerbaidjan, o fostă republică sovietică, situată între Europa și Asia, pe malul Mării Caspice. Baku, două milioane de locuitori, capitala țării, oraș în care s-a născut cel mai mare șahist al lumii, Gari Kasparov. Anul 2009, anul în care Adrian Neaga și Marian Aliuță au semnat pentru Neftci, o formație cu cinci titluri în palmares.

„Am plecat de la Steaua României și am venit la Steaua Azerbaidjanului. Diferența este însă mare în favoarea primeia, din punct de vedere fotbalistic”, recunoaște Rică din start. „Să înțeleg că ai acceptat un pas

Radomir Antic e un tip deschis și elegant în vorbe. Acceptă un dialog telefonic mai lung, doar după ce, ca recomandare, am pronunțat numele lui Hagi. „Dacă îl cunoști pe Gică, atunci cu plăcere”, spune Antic, care inversează rolurile în debutul discuției, chestionându-mă cu întrebări despre situația „Regelui”.

Cât contează spectacolul în fotbalul actual?
În ziua de azi toată lumea se visează Brazilia, așa cum toți bărbații se visează Brad Pitt, fie doar și pentru faptul că ar avea-o în pat pe Angelina Jolie. Trebuie totuși să și poți face asta. Spectacolul e pentru tribune, pe teren contează rezultatul.

Cum vi se pare naționala României?
Este o echipă foarte bună, chiar dacă a avut un start mai slab în preliminarii. România a participat la Europenele din 2008 și asta spune totul despre valoarea ei. Noi nu am fost acolo.

Vă considerați un bun cunoscător al fotbalului românesc?
Îi cunosc pe toți jucătorii voștri, pentru că la acest nivel niciun adversar nu trebuie să te mai surprindă. Pe lângă meciurile naționalei, am urmărit cu atenție și partidele echipelor românești din Europa.

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, își va pune din nou centura în joc pe 13 martie, la Montreal.

Adversar, în acest meci opțional, îi va fi columbianul Fulgencio Zuniga, un pugilist pe care Bute îl știe foarte bine. „L-am avut sparring partner înaintea meciului cu Librado Andrade, iar apoi el a mers în Germania să se bată pentru o centură, însă a pierdut. E un boxer puternic, care dă bine cu ambele brațe. Nu e foarte tehnic, însă lovește tare. Din 22 de victorii, 19 le-a obținut prin KO”, a spus Bute despre adversarul său, precizând că Zuniga are o cotă foarte bună în America. În ceea ce-l privește pe român, acesta a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor, concentrându-se exclusiv pe acest meci. „Gata cu mâncarea și cu restul. Mai am șase kilograme în plus și, în afară de antrenament și odihnă, nu mai am altceva în program”, a declarat Lucian.

El a chemat din SUA, pe propria sa cheltuială, trei pugiliști cu care face sparring, de trei ori pe săptămână. „Mă simt bine și sper să obțin o victorie clară. Am învățat ce trebuia din partida cu Andrade, când am făcut o greșeală mare pe final, care era să mă coste. Cu siguranță nu voi mai repeta acel gest, de a mă da cocoș când nu e cazul, și îmi voi vedea interesul”, a încheiat pugilistul român, care este neînvins după 22 de meciuri la profesionism.

Vasile Maftei spune că nu își poate închipui ziua în care nu va mai merge la Pro Rapid. „Probabil, din instinct, tot acolo m-ar duce pașii”, spune fotbalistul de 28 de ani.

Îți amintești prima zi la Rapid?
Cum să nu?! Era vară. Am venit de la Pitești, de la Școala „Nicolae Dobrin”, cu o mașină și m-au dus direct la o garsonieră în Giulești. Apoi am avut antrenament cu tineretul. Era Ionuț Chirilă antrenor. Am fost în cantonament la Predeal și ne alerga pe stradă, pe marginea drumului.

ÎNCEPUT. În februarie, Hârșova pare un oraș pustiit. Frig, vânt rece, mulți câini vagabonzi, aproape la fel de mulți rromi, adică o impresie accentuată de sărăcie și tristețe. Durerea predomină și în familia lui Ibrahim Dossey, portarul ghanez plecat în decembrie către o lume probabil mai bună, lăsând în urmă o soție, Ioana, și o fiică, Jennifer. Văduva lui Dossey e o femeie apăsată. La 31 de ani, viața i-a dat o palmă grea, lăsând-o singură cu un copil de 5 ani. Revoltă și suferință, asta arată chipul ei, la două luni de la moartea soțului, iar mărturia pe care a făcut-o reporterilor demonstrează același lucru.

Lucescu junior nu mai e chiar junior. Răzvan a ajuns la 40 de ani, vârstă pe care antrenorul Brașovului o consideră „tocmai bună pentru a merge cu echipa în Cupa UEFA”. Între două antrenamente ale „stegarilor” din Antalya, Lucescu fiul a dezvăluit pentru ProSport cine și ce i-a influențat cel mai mult viața.

Cât a contat în viață faptul că Mircea Lucescu e tatăl tău?
Înainte de a fi Mircea Lucescu, tata e tata. A contat ca orice părinte, la fel cum au contat și mama, și bunica mea, dar și alții. Nu îți închipui că dormeam mai liniștit știind că tata e Mircea Lucescu.

Care a fost cea mai frumoasă perioadă a copilăriei tale?
Cea în care stăteam la Hunedoara, 1977 – 1982. Plecaserăm din București, din aglomerație și stress, și descoperisem un oraș liniștit, în care puteam merge singur la joacă.

Ai avut o copilărie fericită?
Foarte. Dar nu am fost un copil special. Mă mai băteam și eu cu alții, mai uitam de lecții, eram normal. Și oarecum privilegiat, pentru că aveam mereu minge de piele, care nu se găsea pe piață, și toți copiii voiau să se joace cu mine. Artexul, cum se numeau mingile alea, a fost atuul copilăriei mele.

Și totuși, nu-ți lipsea nimic?
Îmi doream să fi avut o soră mai mare, care ar fi învățat foarte bine și i-ar fi mulțumit pe ai mei. Așa m-ar fi lăsat pe mine să joc fotbal toată ziua.

Numai fotbal?
Păi altceva, ce? Nu era internet, PlayStation, nu era nimic.

Tinerețea a fost agitată?
Mergeam în fiecare sâmbătă la discotecă, la Vox Maris. Mi-a plăcut distra

Chiar dacă a jucat doar trei minute contra Croației, Dacian Varga (foto sus) va rămâne în istorie, pentru că e singurul jucător ajuns din Liga a lV-a la națională.
Oficial încă la Sportul Studențesc, în divizia secundă, Dacian Varga se afla în București pentru a-și rezolva niște examene la facultate. „Vreau să dau licența la vară și trebuia să îmi închei situația școlară. Am fost învoit câteva zile și de aceea am plecat din Antalya”, spune Varga, care a primit duminică seara vestea convocării la națională. Neoficial, Dacian s-a săturat de Sportul și nu mai vrea să continue în Regie. I-a cerut lui Vasile Șiman să-l lase să plece și a părăsit cantonamentul echipei, pregătindu-se de o săptămână cu echipa a doua a Sportului, care activează în Liga a lV-a.
„La Sportul nu mai rămân, asta e sigur. Nu m-am certat cu nimeni, iar domnul Șiman mi-a promis că situația mea se va rezolva curând. Știu că pot mai mult și vreau ca la 24 de ani să demonstrez asta. Convocarea la națională am luat-o inițial ca pe o glumă, chiar dacă am fost și la acțiunea din decembrie, de la Mogoșoaia”, a spus Varga ieri, după ce a terminat antrenamentul pe terenul sintetic din Regie.

Un amical cu suflete răvășite. Așa a părut România – Croația, meciul celei mai negre săptămâni din sportul românesc.

Noi l-am pierdut pe Marian Cozma, croații erau gata să-l piardă pe Ivan Pesic, handbaliști la Vezprem în Ungaria. Drama care a înnegrit paginile ziarelor i-a unit pe jucătorii celor două formații. Raț și Srna, colegi la Șahtior, au discutat înainte de meci, pe gazon despre acest subiect, mărturisindu-și unul altuia că incidentul a șocat în ambele tabere. Din solidaritate sufletească, toți jucătorii au purtat banderole negre pe braț, iar înaintea meciului s-a ținut un minut de reculegere. Și spectatorii l-au omagiat pe Cozma, aplaudând îndelung la auzul numelui său. „Stăpânul semicercului, acum îngerul cerului”, a fost bannerul ținut în peluza Stelei pe tot timpul meciului, iar „Nihil sine Deo, respect Marian Cozma”, a mai apărut la un moment dat în tribune.

Până la sârbi, Piți i-a găsit pe croați. Același aluat. Puternici, răi, disciplinați, valoroși și cu spirit de echipă. Noi, pentru început, galbeni. Firește, de la echipament.

Fără Mutu și Chivu, piese grele, dar, din păcate, absențe ce riscă să devină obișnuite la amicale, România și-a căutat o nouă identitate. Una în care Florin Costea, mândria Olteniei de azi, să aibă mai multă personalitate și tupeu, în care Codrea să nu mai fie doar prima soluție de înlocuire la mijloc și în care cuplul Tamaș-Rădoi să poată vorbi aceeași limbă, deși unul provine de la Dinamo, iar celălalt a plecat de la Steaua.

Chiar dacă începutul sfârșitului pentru „Generația de Aur” a plecat de la golul lui Suker, naționala trecea printr-o perioadă ciudată în acea perioadă.

Atmosfera se tensionase înaintea turneului final, când la un meci cu Paraguay, 3-2 pe Ghencea, Stelea le-a arătat fundul suporterilor care îl înjuraseră. La conferința de presă, Hagi „a luat foc”, cerându-le ziariștilor să le ridice statui jucătorilor.

Croația, adversarul de azi, al tricolorilor, reprezintă o nucă tare pentru români. În cele trei meciuri directe, România nu a reușit nicio victorie, ci doar un egal, în 1943.

Cel mai trist episod datează din 1998, de la Mondialul din Franța, unde România și Croația s-au întâlnit în optimi. Tricolorii câștigaseră grupa cu Anglia, Columbia și Tunisia chiar după primele două meciuri, permițându-și apoi să se relaxeze împotriva africanilor. Componenții „Generației de Aur” și-au vopsit părul galben, iar antrenorul Anghel Iordănescu s-a ras pe cap, imagini șocante pentru o națională care, dincolo de valoare, strălucea prin disciplină și modestie. „A fost ca o refulare a băieților, dar și teribilism”, crede unul dintre membrii staff-ului de atunci.

Dacă 10 mai e Ziua Regelui în România, cu siguranță 5 februarie este Ziua Regelui în fotbalul românesc. Gică Hagi împlinește astăzi 44 de ani, cei mai mulți dintre ei petrecuți în fotbal, și a acceptat să dezvăluie lucruri pe care lumea le știe mai puțin despre el.

Pentru bravul Mișa, orice minge scoasă din picioarele adversarilor e la fel de importantă precum un gol din foarfecă”. Așa era descris Michael Klein de marele Ioan Chirilă.
Povestea fotbalistului Klein a început aproape de furnalele Hunedoarei, într-un cartier muncitoresc, cu blocuri chircite și apartamente precum cutiile de chibrituri, și s-a terminat în opulenta Germanie, acolo unde Mișa ajunsese să joace, în sfârșit, pe bani. A durat fix 33 de ani, 3 luni și 23 de zile, curmată brusc de un atac de cord care nu l-a mai lăsat să se ridice de la podea, după o serie de flotări, la un antrenament al echipei sale de club, Bayer Uerdingen. Vestea a fost mai mult decât șocantă, deoarece Klein era un fotbalist puternic, un maratonist desăvârșit, cu siguranță singura furnicuță autentică din fotbalul românesc.

Deși Africa de Sud este foarte departe, începutul anului 2009 a clarificat sistemul de premiere de care vor avea parte tricolorii în caz că vor reuși calificarea la Campionatul Mondial.

Federația pune la bătaie câte 115.000 de euro pentru fiecare fotbalist care va juca în majoritatea meciurilor, însă au început să apară și propuneri de premiere din partea persoanelor fizice. Prima dintre ele este afaceristul Ionuț Negoiță, un tip care încearcă să intre în fotbalul românesc și care are legături strânse cu oficialii federației. Negoiță vrea să ofere tricolorilor aceeași recompensă pe care aceștia o aveau în cazul în care

Înaintea primului meci din 2009, Victor Pițurcă pare un om optimist. Știe că nu va fi ușor nici cu Croația, în amicalul de miercuri, și cu atât mai puțin în „dubla” decisivă din 28 martie, respectiv 1 aprilie, împotriva Serbiei și Austriei.

Gigi Becali spune că a descoperit persoana care se află în spatele cazului „Valiza”, susținând că tot scandalul este regizat din umbră de unul dintre vechii săi dușmani, Gabriel Puiu Popoviciu.

„Am aflat că Puiu Popoviciu vrea să mă distrugă cu orice preț. Acum mai mulți ani, el cumpărase teren mult într-o parte a Bucureștiului, eu în alta. De teamă ca zona lui să nu crească mai mult decât a mea, m-am adresat instanțelor pentru niște litigii, pentru a-l bloca. Între timp, terenurile mele au crescut foarte mult și apoi nu m-a mai interesat. El a aflat și a spus: «Nu mă las până nu-l bag la pușcărie pe Becali!»”, a povestit zilele trecute latifundiarul în Cancan.

Ideea a apărut în decembrie, iar inițiatorul a fost Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova, conducător care ridică tot mai mult vocea în fotbalul românesc.

Nemulțumirile lui au coincis și cu ale altor președinți de club, astfel că proiectul a luat contur. Ce se vrea de fapt? Înființarea unei asociații patronale a echipelor de provincie, minus CFR, Unirea Urziceni și Gloria Bistrița, despre care se spune că nu s-au aliat ideii. „Nu vrem o revoluție în fotbal și nici să tulburăm apele. Acum căutăm un cadru legal pentru a constitui asociația. Pur și simplu dorim ca provincia să fie reprezentată corespunzător și să aibă un cuvânt important de spus atât la Ligă, cât și la FRF. Este nevoie de o structură patronală și mi-aș dori să ni se alăture măcar zece echipe, ca să reprezentăm majoritatea”, a declarat șeful de la Pandurii, Marin Condescu. Adrian Mititelu merge chiar mai departe și vede inclusiv o schimbare la vârf la viitoarele alegeri de la federație.

Din lipsă de bani, Oțelul nu și-a permis două cantonamente în străinătate, drept pentru care Petre Grigoraș (foto) și elevii săi se află la Târgu Ocna, într-un stagiu de pregătire centralizat.

Steaua nu are căpitan pentru că jucătorii se feresc de această responsabilitate, iar situația pare cel puțin ciudată, în condițiile celui mai galonat club din țară, care mereu a avut jucători cu personalitate.

Istoria căpitanilor Stelei începe cu regretatul Alexandru Apolzan, liderul marii echipe CCA, din anii 50. De la Apolzan, banderola a trecut la Ion Voinescu, portarul nebun, care plonja aproape inconștient la picioarele atacanților. Apoi a venit rândul lui Gheorghe Constantin. „Profesorul”, un atacant rafinat. Plecarea lui Constantin a trimis banderola pe brațul lui Carol Creiniceanu și apoi pe al lui Lajos Sătmăreanu, doi dintre cei mai apreciați steliști din istorie, jucători disciplinați care puneau osul la bătaie.