După ce miercuri a semnat cel mai bănos contract din istoria naționalei, 1,5 milioane de euro pentru următorii patru ani de la Ursus, FRF a făcut, în mare, și strategia de premiere a tricolorilor în caz de calificare la Mondiale.
Conform declarațiilor directorului general, Ionuț Lupescu, găzduite de ProSport încă din septembrie anul trecut, jucătorii vor fi premiați după un sistem asemănător cu cel folosit și în campania trecută. Altfel spus, dacă vor ajunge în Africa de Sud, elevii lui Pițurcă ar putea încasa fiecare aproximativ 115.000 de euro! Deocamdată, însă, nu a existat nicio discuție cu liderii echipei în acest sens, pentru simplul motiv că FRF nu știe încă ce sumă va primi de la FIFA în caz de calificare.
Cristi Borcea insistă de un an pe lângă Ionuț Lupescu să se retragă de la federație pentru a deveni numărul unu pe linie executivă la Dinamo. Lupescu l-a refuzat însă de tot atâtea ori pentru că dorește să ducă la capăt munca începută la federație.
Este de notorietate că Ionuț Lupescu (foto, în dreapta) și Cristi Borcea sunt foarte buni prieteni. Își fac vacanțele împreună și vorbesc foarte des. În acest context, intențiile lui Borcea vizavi de Lupescu sunt strâns legate de Dinamo. Astfel, președintele din „Ștefan cel Mare” intenționează, lucru deja declarat, să se retragă în curând din funcția executivă și să joace pe mai departe doar rolul de acționar al clubului. Borcea îl vede pe Lupescu drept înlocuitorul ideal pentru postura de președinte executiv.
Mircea Sandu a primit cu calm vestea că, de ieri, românilor li se vor înregistra apelurile telefonice. „Știu că am ascultat telefonul de cel puțin trei ani, așa încât nu mă mai miră nimic. Oricum n-am nimic de ascuns”, parează „Nașul”.
Fotbalul românesc va evolua în acest an, în etape reprezentate de înfățișări în fața judecătorilor, și în sălile de tribunal. Procesul transferurilor poate deveni evenimentul de referință în 2009. Munca procurorilor DNA, concretizată într-un complex și consistent rechizitoriu, se poate transforma în cel mai mare cutremur de care a avut vreodată parte fotbalul românesc. Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța unde astăzi se va derula cel de-al doilea termen în dosarul transferurilor. Putem considera că este, de fapt, primul, din moment ce la precedenta dată, în noiembrie 2008, a fost dictată o amânare pentru începutul acestui an.
Procesul se mută la altă instanță Ședința de astăzi probabil că va aduce ca noutate strămutarea procesului de la Înalta Curte de Casație și Justiție la o instanță inferioară, Tribunalul București. Această mutare a judecatei celor opt oameni de fotbal se datorează faptului că acest proces a ajuns la Curtea de Casație dată fiind poziția de parlamentar a lui George Copos din momentul încheierii anchetei procurorilor. Cum în urma alegerilor, patronul rapidist a pierdut această poziție, procesul devine unul potrivit unei instanțe inferioare. Este o procedură care se petrece frecvent în cazul în care unul dintre inculpați își pierde poziția care a adus cazul la Înalta Curte de Justiție și Casație.
Duminică ar fi trebuit să fie ziua în care Mutu să celebreze golul cu numărul 100 pentru Fiorentina. N-a fost să fie. Reaccidentare la cotul stâng. Și, de aici, motive de îngrijorare pentru națională.
Accidentarea lui Mutu i-a dat peste cap planurile lui Victor Pițurcă. Selecționerul și-ar fi dorit să aibă la dispoziție tot lotul pentru amicalul cu Croația, de pe 11 martie, însă veștile de început de an nu sunt deloc dintre cele mai bune. În ciuda știrilor ce vin din Italia, situația lui Adrian Mutu este una cu un mare semn de întrebare. Surse autorizate susțin că Adi va sta pe margine cel puțin o lună, după care există riscul enorm ca, la orice contact mai puternic, accidentarea să-i revină și să-l facă indisponibil pentru o altă perioadă destul de îndelungată. În aceste condiții, „Briliantul” are șanse mici să joace cu Croația, pe Ghencea. Recidivarea accidentării a însemnat ruperea cartilagiului de la cot, astfel încât operația pare soluția refacerii complete a zonei afectate. Surse autorizate susțin că Federația și-ar fi dorit ca Mutu să fie operat acum, pentru ca la ora meciurilor cu Serbia (28 martie) și Austria (1 aprilie) să fie apt sută la sută. Dinspre Fiorentina, însă, au venit semnale că Adi nu are nevoie de operație și că va reveni pe gazon după o perioadă de repaus total. Decarul tricolorilor se află cumva la mijloc, între dorința echipei de la care își primește salariul și cea a primei reprezentative, el încercând să facă față pe ambele fronturi. Aceeași discu
Povestea, care a circulat multă vreme în lumea fotbalului, are ca decor meciul FCM Bacău – Petrolul, 1-2, din 21 aprilie 2001, și ca subiecți principali pe Dumitru Sechelariu, patronul trupei moldovene la acea vreme, și pe Constantin Zotta, arbitrul respectivei partide.
Filele 346 și 347 din rechizitoriul DNA prezintă succint – ca o concluzie – situația lui Jean Pădureanu din dosarul „Transferurile”. Președintele Gloriei Bistrița are la activ patru capete de acuzare, toate învârtindu-se în jurul unor infracțiuni de genul „înșelăciune”, „evaziune fiscală” ori „spălare de bani”. Pădureanu este acuzat de procurorii DNA de faptul că în cazul a două transferuri – Ionel Ganea (de la Gloria la Stuttgart – 1999) și Lucian Sânmărtean (de la Gloria la Panathinaikos – 2003) ar fi prejudiciat clubul din Bistrița cu suma totală de 1.695.000 de dolari.
Avocații învinuiților în cazul „Transferurile” au fost înștiințați pe căi neoficiale că Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite dosarul la tribunal.
Ceea ce ProSport a anunțat încă de acum două zile a fost verificat ieri de către avocații unora dintre personajele implicate în dosar. Dosarul „Transferurile” va fi mutat de la CSM la Tribunalul București, pe motiv că George Copos, unul dintre învinuiți, și-a pierdut calitatea de parlamentar. Cu alte cuvinte, după ce în noiembrie 2008 primul termen de judecată s-a amânat, și cu ce de-al doilea, din 15 ianuarie anul curent, se va întâmpla la fel. Conform unor surse avocățești, următorul termen va fi stabilit pentru data de 7 februarie.
„Nu vor exista consecințe practice pentru cei doi Moggi. Judecătorul a dispus suspendarea pedepsei, deoarece faptele pentru care au fost acuzați și judecați cei doi s-au petrecut înainte de mai 2006″, s-a precizat ieri, în presa italiană, în momentul în care a fost anunțat verdictul. Astfel, niciunul dintre ei nu va petrece nici măcar o zi în închisorile din Peninsulă.
Hățișul de firme din Insulele Virgine sau Olanda care apar în dosarul „Transferurile” aparține unei rețele internaționale, în care sectorul „România” este doar una dintre celule.
Cercetările DNA continuă pe tema transferurilor, pregătindu-se un nou dosar, astfel că am putea avea parte în acest an de un alt rechizitoriu, cu implicații internaționale mult mai complexe și, poate, cu dezvăluiri chiar mai șocante cu privire la transferurile unor alți fotbaliști români decât cei 12 care apar în dosarul „Transferurile”. Se așteaptă și alte rapoarte ale comisiilor rogatorii din alte țări, în timp ce DNA colaborează cu oamenii legii din acele state pentru corelarea informațiilor. Cercetările continuă pentru că s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un dosar separat, dat fiind că e vorba despre un sistem organizat prin care se spală bani din transferuri, România fiind doar o ramură a acestei rețele. De pildă, după ce numele mai multor companii olandeze apar în ancheta din România, autoritățile batave au demarat, la rândul lor cercetări.
FRF vrea să introducă directiva conform căreia un club nu poate avea mai mult de doi antrenori într-un sezon.
Conform unor surse din anturajul CFR-ului, la Comitetul Executiv ce va avea loc în această lună, Iuliu Mureșan va cere o dispensă din partea FRF pentru ca Uhrin jr să poată antrena cu acte în regulă echipa din Gruia. Pe de altă parte însă, sursele ProSport de la FRF spun că următorul CEx va aproba o nouă regulă în privința antrenorilor: începând cu sezonul viitor, un club nu va putea avea mai mult de doi antrenori într-un sezon! E de fapt o îngrădire a actualei reguli, care spune clar că un antrenor nu poate pregăti două echipe în același sezon de Liga I. Mai mult, un tehnician se va putea prevala de această regulă numai în cazul în care prima sa echipă ar fi dat faliment!
Rechizitoriul DNA în dosarul transferurilor dubioase include opt oameni de fotbal trimiși în judecată pentru acte de înșelăciune ori evaziune fiscală.
Conform concluziilor organelor de anchetă, George Copos, Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu și Jean Pădureanu sunt vinovați pentru prejudicierea propriilor cluburi ori a bugetului de stat cu milioane de dolari. În ciuda celor conținute în rechizitoriul ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție încă din septembrie anul trecut, procesul a ajuns abia la cel de-al doilea termen de judecată, care va avea loc pe 15 ianuarie.
Am încercat cu toții să ne imaginăm conturile marilor personaje din fotbal, cum s-au rotunjit ele în urma tunurilor date sau ce s-a întâmplat apoi cu banii. Parcurgând operațiunile bancare ale lui Ioan și Victor Becali, ai într-adevăr, sentimentul că nicio sumă nu-i îndeajuns de mare.
Când s-a ajuns la discutarea celebrului caz, toată lumea a fost de acord că, în cazul Gigi Becali, Steaua și „U” Cluj lucrurile sunt clare: cazul nu mai poate fi redeschis pe plan sportiv. Dar dacă Gigi Becali poate răsufla ușurat, nu e cazul lui Rădoi, Mititelu, Pițurcă sau chiar Dragomir.
Ieri, la ora 12:00, Mircea Sandu a apărut în fața presei și a fost tranșant: „FRF nu va redeschide acest caz decât atunci când va exista o hotărâre definitivă a justiției. Eu nu consider această premiere ca pe o dare de
Una dintre stenogramele DNA oferă dovada faptului că banii lui Becali nu erau pentru o afacere imobiliară. Raul Volcinschi, unul dintre cei care au semnat actul de vânzare-cumpărare, i-a propus lui Gigi să o cumpere definitiv pe „U” Cluj. Imediat după debutul scandalului „Valiza”, Becali, într-un amestec de penibil și ridicol, a motivat faptul că banii confiscați de DNA la Cluj erau destinați cumpărării unui teren. Din păcate pentru el și pentru cei implicați, înregistrările telefonice dovedesc altceva.
Ultimele patru meciuri ale lui Stuttgart, indiferent de competiție, au însemnat și tot atâtea prezențe în primul unsprezece pentru românul Marica.
Motivul pentru care ex-dinamovistul a revenit printre titularii grupării șvabe se numește Markus Babbel (foto mic), fostul secund al demisului Armin Veh și actualul principal. Antrenor tânăr, de 36 de ani, Babbel a fost unul dintre puținii oameni din staff-ul fostului tehnician care discuta constant cu Ciprian. Conform mărturiei unora dintre apropiații internaționalului român, acesta a rămas surprins în momentul în care a ajuns la Stuttgart și a descoperit că antrenorul principal și mulți dintre colaboratorii acestuia nu vorbeau engleza. Și cum, între timp, relația dintre Marica și Armin Veh s-a deteriorat, singura sursă de dialog pentru românul nostru a fost Markus Babbel.
Președintele UEFA a vorbit ieri despre multe din problemele actuale ale fotbalului românesc.
Domnule Platini, cât de realistă este intenția FRF de a organiza la București finala UEFA 2012? Comitetul Executiv al UEFA, cu câțiva ani în urmă, a dezbătut posibilitatea ca una dintre finalele Cupei UEFA să se joace la București, în cazul în care va exista un stadion la cele mai înalte standarde. Am așteptat ca stadionul să fie proiectat și am profitat de această vizită pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Președintele Băsescu s-a întâlnit, ieri-dimineață, cu Michel Platini, de la care a primit o minge de fotbal cu autograf, alături de un fanion cu însemnele UEFA.
La vizita de la Palatul Cotroceni au fost prezenți ieri, alături de Michel Platini și de ceilalți oaspeți de la UEFA, și Mircea Sandu, Mariana Bitang, Florin Prunea și Daniel Prodan. Președintele forului european i-a oferit șefului statului român un fanion cu textul „Traian Băsescu, president of Romania, Michel Platini, UEFA president, Bucharest, November 2008″ și o minge de fotbal cu autograf. Platini a mai avut, în această vizită, întâlniri cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și cu șeful Cancelariei prim-ministrului, Dorin Marian. În continuarea turneului în regiune, șeful UEFA are programată o deplasare în Cehia.
Patronul a vorbit o oră cu Munteanu.Apariția anunțată a patronului a devenit certitudine ieri, în jurul orelor 16:40. Însoțit de Valeriu Argăseală, Teia Sponte, de vărul Virgil, dar și de câțiva nepoți, Becali a descins dintr-o limuzină Mercedes cu un singur gând: să ia masa. „Haideți mă, toată lumea la masă!”, a strigat latifundiarul când a coborât, dar și în dreptul recepției. „Îmi e foame, să mergem mai repede”, a repetat Gigi, în timp ce chema liftul. Masa în sine nu a durat foarte mult, însă patronul nu a plecat deloc repede. Imediat ce s-a ridicat de la restaurant, Becali s-a întâlnit cu Dorinel, cu care a discutat mai bine de o oră. Conștient de tensiunea care apasă pe umerii tehnicianului, patronul stelist a încercat să-i ridice moralul acestuia. Între timp, jucătorii părăseau camerele după pauza de odihnă, iar Becali a crezut de cuviință să le țină și lor un discurs. „Ați jucat bine cu Dinamo, sâmbătă, deci trebuie să aveți încredere. O să fie un alt meci față de cel de la București, putem câștiga!”, le-a transmis Becali. Pentru a le da un imbold suplimentar, Gigi le-a promis elevilor lui „Munti” un bonus substanțial în cazul obținerii unui rezultat bun.
Un nou meci în Liga Campionilor, o nouă înfrângere pentru Steaua, un nou atac lansat asupra jucătorilor. Tot din partea lui Becali, însă nu Gigi, care pare că s-a obișnuit cu eșecurile din Champions League, ci din partea vărului finanțatorului, Giovanni. „Steaua are nevoie în continuare de atacanți. Fotbalul se joacă pe goluri. Nu o bagi în ațe, nu câștigi”, și-a început Becali tirada. „Eu am spus de la început, atunci când Gigi l-a adus pe Semedo la Steaua, că el este o soluție doar pentru campionat. La fel și Bogdan Stancu, care la meciurile importante nu dă randament. Nu știu ce se întâmplă cu el, devine prea timid, probabil din cauza vârstei. Apoi, un fotbalist ca Dayro Moreno trebuie să fie decisiv în jocurile tari, la fel și Bănel Nicoliță. Dacă acești fotbaliști nu te ajută, atunci cine?”, a continuat fostul impresar. Surprinzător, de furia lui Giovanni n-a scăpat nici finul patronului: „Din păcate nici Rădoi nu a mai fost stăpânul de la mijlocul terenului. El trebuie să fie cu un cap peste fotbaliștii Stelei. În acest meci, Mirel a fost foarte, foarte, foarte normal. Eu aștept mai multe de la Rădoi”. Becali a comentat și faza care a dus la deschiderea scorului de către francezi: „Zapata a greșit clar la gol! Tătărușanu, dacă va veni de la Gloria Bistrița, nu va rezolva problemele Stelei între buturi. La vârsta pe care o are, momentan este o soluție doar pentru campionat”.
Szekely a fost schimbat la pauză cu Semedo, care, la rândul lui, nu a prins finalul meciului pe teren. Extrem de exigent cu elevii săi, Dorinel Munteanu nu a ezitat să-și arate deschis nemulțumirea față de evoluțiile unora dintre jucători. „Am fost inspirat cu titularizarea lui Tiago, dar nu același lucru îl pot spune despre Szekely”, a afirmat antrenorul Stelei. Fostul gălățean a fost trimis pe teren încă din primul minut, însă a avut o prestație lipsită de consistență pe flancul drept. Ca urmare, Munti l-a scos la pauză, introducându-l pe portughezul Semedo. Nici acesta din urmă nu a impresionat, sfârșind prin a fi schimbat cu 10 minute înainte de final.
Juninho a devenit recordmenul absolut al lui Lyon în Ligă, cu 17 reușite. Steaua lui Dorinel e altfel. A fost clar că s-a schimbat ceva cu Dinamo, iar aseară impresia s-a întărit. Mai scurtă, mai arțăgoasă, ceva mai la obiect. Din păcate pentru el, apelativele la care cu toții am căzut de acord nu au fost suficiente nici în „Ștefan cel Mare”, nici aseară. Szekely pe dreapta, Tiago la mijloc, Petre Marin pe stânga și o inimă mare, la fel de mare precum o știam de pe vremea când scria o parte din istoria „Generației de Aur”. Așa a gândit Dorinel debutul său în Ligă. Numai că această competiție supremă nu ține cont de astfel de amănunte, nu are sentimente, ci doar cifre seci. Cifre la care, în pauză, ne-am uitat cu teamă, deși stăteam mai bine decât în alte dăți. Faulturi mai multe, șuturi pe poartă aproape ca și gazdele. Date care indică un anumit echilibru, cel puțin unul la nivel de percepție.
Selecționerul Victor Pițurcă a criticat transferurile Stelei. Columbianul Robinson Zapata a fost desființat. Selecționerul României consideră că Steaua nu putea să obțină mai mult la ce echipă are. Victor Pițurcă susține că, pentru a putea spera la o eventuală calificare în optimile Ligii Campionilor, Steaua ar fi trebuit să aducă fotbaliști care să facă diferența într-un astfel de meci. „Ca să aibă șanse în Ligă, Steaua are nevoie de cel puțin încă trei fotbaliști valoroși. Noi aducem jucători de mâna a doua – a treia și vrem rezultate în Ligă”, a punctat antrenorul naționalei. „Ne vom lupta cu acești granzi abia când un patron va investi 50 de milioane de euro sau când se va acorda mai multă importanță centrelor de juniori”, a mai adăugat Pițurcă.
Dorinel recunoaște că nu a găsit încă o formulă de joc ideală, fiind pregătit să dea o șansă tuturor jucătorilor din lotul Stelei.
Domnule Munteanu, cum vă simțiți după acest eșec? Sunt dezamăgit, dar ăsta e fotbalul. Consider că am făcut o partidă bună, dar am avut și ghinion de această dată.
La ce vă referiți? Prima repriză a fost echilibrată, Lyon nu a avut ocazii de gol în afara celor de la final. Apoi, în partea secundă, am pus presiune pe adversar, am controlat jocul, însă am primit al doilea gol pe contraatac.
Este Lyon mult mai bună decât Steaua? Când marchezi pe finaluri de reprize nu cred că poate fi vorb
Printr-o eroare de plasament la lovitura liberă bătută de Juninho, Robinson Zapata i-a ajutat pe francezi să deschidă scorul. Columbianul a avut un început de meci inspirat, respingând în lateral șutul plasat al lui Benzema. Mai departe însă, portarul Stelei a adus aminte de evoluțiile modeste din meciurile de campionat cu Vaslui, Brașov și Oțelul. Mai întâi a scăpat mingea din mână la o acțiune a lyonezilor, intervenția sa greșită fiind salvată doar de un fault în atac comis de francezi. Apoi, cu un minut înainte de finalul primei reprize, „Rufay” a comis-o din nou, de această dată decisiv. „Specialistul” Juninho a beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, a șutat nu foarte tare prin zidul stelist, surprinzându-l pe Zapata, deplasat prea mult către bara din dreapta. Eroarea columbianului a amintit de gafa lui Carlos din urmă cu două sezoane, petrecută tot într-un meci cu Lyon, în Ghencea, și tot la scorul de 0-0. Afectat de propria greșeală, Zapata a mai bifat o ieșire hazardată la un corner bătut de Juninho în repriza secundă, Petre Marin evitând golul de pe linia porții.
Steliștii au fost huiduți copios la încălzire de cei 30.000 de spectatori prezenți în tribune. Primită destul de ostil, Steaua a fost răzbunată de cei 200 de români din tribune (foto), care au aprins o torță la începutul meciului. Pentru francezul suporter al lui Olympique Lyon ziua în care favoriții au meci este una obișnuită până cu vreo două ore înaintea fluierului de start. Aici nu există noțiunea de aglomerație, trafic infernal sau jandarmi cu exces de zel. Linia de metrou cu capătul de linie la Stade de Gerland a fost mai aglomerată ca de obicei, dar nu în exces. Mai degrabă, aglomerație a fost la cozile din afara stadionului. Dar nici acolo, la bilete – unde doritorii își așteptau fiecare rândul cu calm – , ci la chioșcurile cu cârnați ori hamburgeri. Sau la bere, care se consumă oricum în cantități rezonabile. Și, mai presus decât orice, accesul în stadion. Care se face incredibil de simplu pentru ceea ce știm că e la noi. Odată ajunși în incintă, am remarcat primirea ostilă făcută de galeria gazdelor la adresa românilor. Fluierați destul de insistent, steliștii nu au părut că acuză prea tare episodul neplăcut, chiar dacă gestul s-a repetat și la lovitura de start. Cumva ca o răzbunare, micuța galeriei a Stelei a aprins o torță cu puțin înaintea fluierului de start. Reminiscență a derby-ului cu Dinamo, respectiva torță a fost stinsă imediat de forțele de ordine.
Antrenorul Stelei a surprins prin titularizarea lui Bogdan Stancu, dar și prin schimbările făcute în linia de mijloc. Pentru prima dată în acest sezon, Dayro Moreno a fost rezervă două meciuri consecutive, aceasta în condițiile în care Gigi Becali îl consideră drept cel mai valoros jucător al echipei. Astfel, „perla” de două milioane de dolari a Stelei i-a lăsat locul în formula de start lui Bogdan Stancu, Munteanu insistând cu internaționalul de tineret chiar dacă „Motanul” a avut o prestație ștearsă în derby-ul din „Ștefan cel Mare”. De menționat este și revenirea „manechinului” Arthuro pe foaia de joc, brazilianul devenind între timp variantă de rezervă pentru grecul Kapetanos.
Acum 13 ani, un puști firav pășea apăsat peste terenul de fotbal din fața casei sale cu un singur gând în minte: să fie acceptat la grupa de juniori de la Bron-Terraillon.
Îi spuseseră lui cei mai mari că ar face față. Doar de aia îl tot luau la ei în echipă pe maidan. Răspunsul negativ al antrenorului nu l-a descurajat. Înfuriat, s-a întors cu tatăl său de mână pentru a rezolva problema. „Atunci mi-am dat seama de personalitatea lui”, și-a amintit, peste ani, tehnicianul.
După ce a analizat jocul cu Dinamo, Dorinel Munteanu le cere acum mai multă agresivitate jucătorilor săi contra francezilor. Două meciuri tari în numai cinci zile! Dinamo și Lyon, două adversare care au constituit obiect de studiu pentru Dorinel Munteanu în ultima săptămână. După ce majoritatea oamenilor din fotbal au lăudat prestația Stelei din meciul cu Dinamo, antrenorul stelist a preferat să fie precaut în declarații. A doua zi, Dorinel a analizat mai atent jocul contra „câinilor” și și-a dat seama că mai are multe de pus la punct pentru meciurile care urmează. Înaintea jocului de la Lyon, „Neam’ul” a insistat asupra unui aspect important ce ține mai mult de atitudinea jucătorilor. „Vreau să fiți răi! Băgați mai mult piciorul la minge, fiți agresivi, dar la limita regulamentului”, le-a spus el. Știe că meciul de la Lyon e unul foarte important pentru ca Steaua să prindă primăvara europeană. Nu se va lăsa descoperit în fața francezilor și va păstra același sistem cu doi închizători din partida cu Dinamo.
Giovanni Becali crede că Steaua are în această seară șansa de a relansa situația din grupă. „Jucătorii și-au refăcut moralul după meciul din „Ștefan cel Mare”. Eu spun că partida cu Lyon este șansa echipei de a relansa situația din grupă”, a spus fostul impresar. Giovanni susține însă că ar fi bine ca roș-albaștrii să-și corecteze cât mai repede problemele din lot: „Steaua are neapărat nevoie de un vârf și chiar de un fundaș stânga, dacă Emeghara va avea probleme în continuare”. Întrebat dacă i-ar recomanda lui Gigi Becali vreun jucător anume, Giovanni a spus că soluțiile ar putea fi găsite în America de Sud. „Nici eu nu mă încumet să propun un atacant Stelei dacă nu cred mult în el. Sunt prieten cu fostul manager
Dorinel Munteanu nu și-a putut ascunde un zâmbet de satisfacție atunci când a fost întrebat cum se simte în postura de antrenor în Champions League. „Mă simt bine și sper ca elevii mei, care au bifat deja multe meciuri în Ligă, să mă ajute să trec peste tracul iminent pe care îl voi avea”, a precizat tehnicianul. Apoi, zâmbetul i-a dispărut brusc, pe fața lui apărând brusc concentrarea. „Evoluția bună din meciul cu Dinamo a fost uitată. Acum jucăm cu Lyon, în Liga Campionilor, și e cu totul altceva. Important e că nu am alte probleme medicale în afară de cele cunoscute: Emeghara și Ovidiu Petre”, a precizat Munti, care a încercat să trimită și un mesaj fanilor și jucătorilor Stelei: „Lyon este o echipă foarte bună, a dovedit-o de atâtea ori în Ligă, însă are și puncte slabe. Eu am văzut meciul de la București, l-am studiat atent și le-am arătat băieților unde au greșit francezii. Sper ca la ora partidei să putem profita de slăbiciunile lor, pentru că ele există. Trebuie să le punem probleme”. Legat de faptul că echipa sa ar putea fi obosită după meciul greu din „Ștefan cel Mare”, Dorinel a punctat: „Nu-mi fac probleme, pentru că jucătorii mei sunt obișnuiți cu ritmul de joc din trei în trei zile”. Pronosticul de final a trădat și dorința ascunsă a tehnicianului aflat la debutul în Ligă: „Mi-aș dori să se termine 1-1, ca acum doi ani. Ar fi un rezultat bun pentru noi, de ce să nu o recunoaștem!”.
Domnul Lagrange (foto) are undeva între 40 și 50 de ani, iar atunci când facem cunoștință ne întinde un soi de legitimație cu Olympique Lyon. Omul se identifică într-atât cu adversara Stelei de azi, încât pare că și-a șters prenumele din certificatul de naștere.
La 100 de metri de „Stade Gerland” se găsește cafeneaua OL. Nu foarte mare, dar nici minusculă, încăperea se menține în viață mai mult datorită pasiunii nebune a stăpânului ei. Fan înfocat al lui Lyon, domnul Lagrange a obținut licența de la club pentru a dezvolta afacerea. Una de suflet, după cum singur povestește, mai ales că nu prea există clienți. „Se ocupă cam 70 la sută din ea, la meciurile din deplasare”, povestește omul. Pereții susțin istoria recentă a clubului, istoria care contează.
Postul de televiziune francez M6 l-a desemnat pe Gigi Becali drept „cretinul săptămânii”, exact înaintea meciului din Liga Campionilor dintre Lyon și Steaua. Francezii se amuză copios pe seama finanțatorului roș-albaștrilor. Gigi Becali a fost ales „cretinul săptămânii”, („crétin de la semaine”) în cadrul celei mai populare emisiuni auto a postului de televiziune M6. Becali s-a ales cu această „distincție” pentru o întâmplare petrecută în 2006, când acesta a încercat să-și îndrepte aripa Maybach-ului cu o rangă. În cadrul aceleiași emisiuni, latifundiarul din Pipera a fost propus și pentru titlul de „Idiotul lunii”, însă isprava patronului Stelei nu a fost suficient de amuzantă pentru această categorie.
Spune că schimbarea antrenorului Stelei nu este benefică pentru echipa sa. Deși în urmă cu trei săptămâni Lyon a învins la București cu 5-3, Claude Puel (foto), antrenorul campioanei Franței, se așteaptă la un meci greu mâine. Puel se teme de faptul că Steaua a schimbat antrenorul și se așteaptă ca românii să arate un alt joc față de cel de la București. „Trebuie să ne recuperăm bine jucătorii pentru meciul de miercuri (n.r. – mâine). Vom avea un meci dificil, va fi o partidă foarte tare, schimbarea antrenorului la Steaua a remotivat echipa, iar faptul că ne-am impus la București nu înseamnă că partida de pe «Gerland» va fi una de plăcere. La meciul cu Le Mans din campionat ne-am permis să odihnim unii jucători pentru întâlnirea cu Steaua. Concentrarea va fi pe recuperarea jucătorilor”, a spus Puel.
Karim Benzema (foto, în dreapta), atacantul lui Lyon, a început mai devreme meciul retur cu Steaua din Liga Campionilor. Francezul „lucrează” la psihicul vicecampionilor României, spunând că Steaua nu are cum să plece neînvinsă de pe „Gerland”. Argumentul lui Benzema este jocul bun prestat de Lyon în ultima perioadă. „Trebuie să rămânem concentrați și să menținem acest joc. Noi avem un singur obiectiv, acela de a câștiga. Următorul meci este cel cu Steaua și, dacă vom juca la fel cum am făcut-o cu Sochaux și cu Le Mans (n.r. – 2-0 pentru Lyon în ambele meciuri), va fi greu să ne reziste. Va fi greu pentru orice adversar”, a spus internaționalul francez. Benzema a marcat un gol în victoria obținută de Lyon împotriva lui Le Mans, în ultima etapă din Ligue 1, reușită lăudată de toată presa din Europa. Lyon este în revenire de formă, după ce a traversat o perioadă mai proastă în campionat. Elevii lui Puel au obținut două victorii consecutive, după ce în precedentele etape nu reușiseră decât două egaluri și o înfrângere. Lyon este lider detașat în Hexagon, având 27 de puncte, cu patru mai mult decât Marseille, ocupanta locului doi.
Selecționerul Victor Pițurcă ar dori să încheie anul cu un stagiu de pregătire de două săptămâni menite în primul rând să-l edifice asupra potențialului fotbaliștilor selecționabili din Liga I. Acest prilej ar putea fi oferit de un turneu în Orientul Mijlociu.
Oman ar putea fi destinația lotului național în primele două săptămâni din decembrie. Președintele Mircea Sandu și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, negociază în aceste zile organizarea a două partide amicale în compania unor alte echipe naționale. În funcție de răspunsurile primite, selecționerul Victor Pițurcă va deplasa în Oman un lot format din fotbaliștii din Liga I care ar putea fi convocați la echipa națională și pentru meciurile oficiale din primăvară.
Cristi Borcea și-a schimbat ieri locația de muncă. La inițiativa ProSport, acționarul a lăsat hainele scumpe și a urcat în peluză, adică acolo unde în urmă cu câțiva ani își încuraja echipa de suflet.
A aruncat pantofii și sacoul și a pus în schimb tricoul cu anchior al lui Dinamo. Nu a uitat nici fularul. „Gata! Acum sunt ultras”. A urcat grăbit în Peluza „Cătălin Hîldan”, uitându-se cu coada ochiului în direcția opusă. „Când eram mic, acolo stăteam”, spune printre dinți, arătând cu privirea spre un sector aflat între tribuna 0 și peluză. „Acolo era galeria. Țin minte că eram fascinat de tobele lor”. Fotograful nu apucă să armeze declanșatorul, căci președintele „câinilor” ridică fularul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER