Steaua s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, pe stadionul Comunal din Berceni, scor 4-0 (1-0), echipa de liga a patra Avântul Bârsana, în 16-imile competiției.
După ce ProSport și Gazeta Sporturilor au luat atitudine și au decis să ignore împreună un personaj din fotbal, Anamaria Reghecampf, iată că și Asociația Presei Sportive din România susține inițiativa celor două ziare de sport.
În emisiunea de astăzi ați putut urmări un fragment din interviul exclusiv cu noul antrenor al lui Dinamo, Flavius Stoican. De asemenea, Costin Ștucan și Florin Caramavrov au vorbit despre problemele pe care le traversează Petrolul în aceste zile și au prefațat meciul Stelei din Cupa României cu Avântul Bârsana.
Astra Giurgiu s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (2-1), echipa de ligă secundă ACS Berceni, în 16-imile competiției.
Antrenorul principal al campioanei României la volei feminin a ținut să răspundă afirmațiilor managerului echipei Dinamo Romprest, conform cărora Știința Bacău a primit campionatul și cupa de la federație în contul unor obligații. „Ne-am întâlnit în sezonul trecut de șase ori, iar de cinci ori am câștigat. Meciurile din finală au fost televizate și a văzut toată lumea cum am câștigat titlul, adică pe bune, cu două victorii în deplasare. Afirmațiile acestea nu sunt decât o încercare a lui Ștefan de a pune presiune pe federație și pe arbitri pentru noul sezon. Și apropo de asta, aștept și o poziție a federației vizavi de cele spuse de oficialul clubului Dinamo”, a declarat Florin Grapă.
În timpul partidelor, jucătorii încearcă să profite de orice posibilitate de a dejuca atenția adversarilor.
O altă jucătoare tricoloră, Andreea Clapa, a cucerit medalia de bronz, reușind să câștige șapte din cele nouă partide disputate.
Ciprian Marica este în continuare fără echipă după încheierea contractului cu Schalke și, în ciuda optimismului afișat în ultimele două săptămâni, niciuna dintre ofertele despre care vorbea fotbalistul român nu s-a materializat într-un nou angajament.
Dinamo și Petrolul au remizat, scor 1-1, la finele unei partide disputate, cu multe faze de poartă, oaspeții având un gol anulat, un penalty neacordat și unul ratat.
După ce i s-a reziliat contractul lui Gigi Mulțescu, pe banca tehnică a „câinilor” a fost instalat Flavius Stoican.
După un sezon dezastruos, cu doar două puncte obținute în primele opt etape la conducerea celor de la Mons, Enzo Scifo a fost demis de la conducerea echipei belgiene.
Sport Arena Streetball și Federația Română de Baschet le-au oferit șansa tricolorilor de a juca aproape de casă în turnee cotate pe plan internațional, asemenea celor futures și challenger din tenis, sprijinind astfel dezvoltarea tinerilor baschetbaliști români.
Steaua s-a calificat în Liga Campionilor, care îi vor aduce în visteria clubului aproximativ 20 de milioane de euro, și a reușit să vândă doi jucători importanți, obținând pe ei peste 10 milioane de euro.
Steaua a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa FC Botoșani, într-un meci din etapa a opta a Ligii I. Golurile au fost marcate de C. Dinu ’46 pentru FC Botoșani și Szukala ’22 și Piovaccari ’27 pentru Steaua.
După un start slab de sezon, Sunderland nu a bifat niciun succes în acest sezon și deține „lanterna” din Premier League, cu un singur punct după 5 runde.
Deoarece în acel moment nu avea echipă, Gabi Torje a fost contestat de multă lume, deși evoluția sa nu a fost una slabă.
După înfrângerea Stelei în fața celor de la Schalke, scor 0-3, mai mulți oameni de fotbal au criticat jocul prestat de echipă și schimbările făcute de Laurențiu Reghecampf.
Formația FC Vaslui a terminat la egalitate partida disputată sâmbătă, în deplasare, cu echipa FC Brașov, scor 1-1 (1-1), în etapa a opta a Ligii I.
Atacantul spaniol al echipei Atletico Madrid, Adrian, a fost operat la față și va lipsi trei săptămâni, după ce s-a accidentat la meciul cu Zenit Sankt Petersburg, din Liga Campionilor, informează AFP.
Patinatorul american Johnny Weir nu va participa la Jocurile Olimpice de la iarnă de la Soci, care vor avea loc în perioada 7-24 februarie 2014, informează L’Equipe.
Dinamo a pierdut derby-ul cu Lokomotiv Moscova, pe teren prorpriu, scor 1-3, iar scaunul lui Dan Petrescu se clatină serios.
Dinamo se află într-o perioadă de reconstrucție, iar Ionuț Negoiță încearcă să aducă lângă club foste glorii care știu cu adevărat ce înseamnă culorile alb și roșu.
Dinamo traversează o perioadă mai dificilă în Liga 1, aflându-se pe locul 13 după disputarea primelor partide din cadrul etapei a opta.
În urmă cu o săptămână, FC Barcelona i-a făcut lui Andres Iniesta o ofertă de prelungire a contractului scadent în iunie 2015.
Dinamo traversează din nou clipe dificile din puncte de vedere financiar, după ce încă o „moștenire” a vechii administrații din Ștefan cel Mare le dă bătăi de cap actualilor conducători. Clubul de fotbal a fost sistat de la curent, gaze și apă după neplata unor datorii de aproximativ 80.000 de euro, decizia fiind luată de președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.
ACS Poli Timișoara a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a opta a Ligii I.
Dinamo nu traversează o perioadă prea bună, iar postul lui Gigi Mulțescu este în pericol dacă nu va reuși să câștige partida de sâmbătă împotriva Petrolului.
Săgeata Năvodari s-a impus în fața celor de la Corona Brașov, scor 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat de Ioan Mera spre finalul partidei.
Săgeata Năvodari a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Corona Brașov, într-un meci din etapa a opta a Ligii I.
Revenirea lui Jose Mourinho ar fi trebuit să o transforme pe Chelsea într-o echipă imbatabilă, mai ales că lotul „albaștrilor” pare cel mai bun din Premier League. Însă, după șase meciuri din noul mandat al portughezului, lucrurile nu sunt tocmai roze. Chelsea a câștigat doar două partide și le-a pierdut pe ultimele două. Iar ultimul eșec, cel cu Basel de miercuri, scor 1-2, din grupa E a Ligii Campionilor, a agitat teribil apele pe „Stamford Bridge”.
Partida Dinamo – Petrolul Ploiești, contând pentru etapa a opta a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30, pe Arena Națională.
Avântul Bârsana a fost aleasă să joace cu Steaua, în 16-imile Cupei României, partida urmând să se dispute joi, de la 20:30, fiind transmisă în direct de Pro TV.
Raul Rusescu are motive să zâmbească. Atacantul român va fi în lotul Sevillei pentru meciul din Europa League, de astăzi, cu Estoril, din deplasare. Fotbalistul român nu a fost prins niciodată lotul în campionat, dar a fost o soluție pentru meciurile din Europa, unde a reușit și două goluri.
Pandurii Târgu Jiu a debutat cu o înfrângere în sezonul 2013/2014 al Ligii Europa, după ce a fost învinsă, pe Cluj Arena, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk, în prima etapă a grupei E a competiției.
Napoli s-a impus în fața finalistei Ligii Campionilor din sezonul trecut, Borussia Dortmund, scor 2-1, prin golurile reușite de Higuain ’29, Insigne ’67 și Zuniga ’87 (autogol). Borussia nu a reușit să întoarcă scorul după ce l-a pierdut pe Weidenfeller, eliminat înainte de pauză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER