Formația Petrolul Ploiești a debutat cu victorie în ediția 2013/2014 a Ligii I, după ce s-a impus, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), în fața echipei Universitatea Cluj.
Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din prima etapă a ediției 2013/2014 a Ligii I.
Doi frați din Slobozia au murit înecați în valurile mării, duminică dimineață, în dreptul stațiunii Olimp, fiind scoși la mal de salvamari după mai bine de jumătate de oră.
Dinamo a suferit prima înfrângere din acest sezon în prima etapă la Timișoara, scor 0-2, și au apărut primele disensiuni între conducerea tehnică și cea administrativă.
Dinamo a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de nou-promovata ACS Poli Timișoara, în primul meci al ediției 2013/2014 a Ligii I.
În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.
Dinamo debutează în noul sezon într-un meci împotiva celor de la ACS Poli Timișoara, echipă nou promovată în acest sezon.
Steaua va debuta în noul sezon al Ligii 1 în fața celor de la Ceahlăul, sâmbătă de la 21:30, meci care se va disputa pe arena din Ghencea.
ProSport publicã azi, împreunã cu ediția tipăritã, suplimentul dedicat debutului noului sezon al Ligii I la fotbal. Veți regãsi loturile integrale ale celor 18 echipe, cu toate meciurile jucate și golurile marcate de fiecare jucãtor în prima ligã, plus transferurile efectuate în aceastã varã.
Pandurii Târgu Jiu, debutantă în cupele europene, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, în deplasare, în fața estonilor de la Levadia Tallinn, contând pentru prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa.
A fost împrumutat în această vară de la Empoli, însă Himcinschi nu a reușit să-l impresioneze pe Ilie Stan, care a decis să renunțe la serviciile sale, anunță Vremeanouă.ro
Antrenorul lui United, David Moyes a primit o veste excelentă din partea conducerii, care l-a anunțat că are buget de transferuri nelimitat.
Nemulțumit de atitudinea jucătorului său, Laurențiu Reghecampf a decis să renunțe la serviciile lui Mihai Costea în acest sezon.
Astra întâlnește azi pe Omonia Nicosia (ora 21:30, DigiSport) în turul II preliminar al Europa League.
TAS a respins cererea Concordiei de a suspenda barajul de menținere în Liga I, dar gruparea din Chiajna solicită FRF și LPF să nu programeze „echipa nelicențiată Rapid” în primele etape, până când instanța de la Lausanne se va pronunța cu privire la dreptul giuleștenilor de a face parte din Liga 1.
La Dinamo se schimbă tot, noua conducere a început în birouri, acolo unde au scăpat foarte puțini oficiali din vechea gardă, apoi „reconstrucția” a coborât în vestiar. Țălnar a fost demis după ultimul fluier al campionatului, apoi, aceeași soartă au avut-o și cei din staff-ul „Țânțarului”. Și la nivelul jucătorilor s-au schimbat multe, au plecat mulți fotbaliști, au venit alții, iar acum schimbările au ajuns la centrul de copii și juniori. Aici, de mai multe săptămâni se caută un șef, iar președintele executiv Constantin Anghelache s-a hotărât într-un final. Pentru acest post l-a ales pe Gabi Răduță (foto mic), fostul jucător de la Rapid și Sportul, cel care în trecut a ocupat aceeași funcție la clubul din Giulești.
Campioana României, Steaua, a învins, pe Arena Națională, cu scorul de 3-0 (3-0), pe Vardar Skopje, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.
Constantin Anghelache a confirmat informațiile publicate de ProSport conform cărora din cei trei jucători veniți la Dinamo – Savic, Elton și Cardozo – doar Elton a semnat cu „alb-roșii”.
Rapidul a câștigat barajul de supraviețuire cu Chiajna și rămâne în Liga 1, cel puțin până la hotărârea celor de la TAS, acolo unde ilfovenii au apelat în speranța anulării deciziei LPF.
Rapid a reușit să se mențină în Liga 1, după ce a câștigat dramatic barajul cu Concordia Chiajna, scor 2-1.
După ce a fost repus în drepturi în urmă cu o lună, Ion Crăciunescu a decis să demisioneze din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iată că Dinamo continuă să se întărească înainte de startul campionatului, „câinii” urmând să debuteze vineri în deplasare împotriva celor de la ACS Poli Timișoara, de la ora 20:45.
Chiar dacă Miahai Stoica și Laurențiu Reghecampf au anunțat că niciun jucător al Stelei nu va mai părăsi echipa în această vară, iată că după despărțirea de Raul Rusescu s-ar putea face și transferul lui Chiricheș.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Claudiu Voiculeț nu a făcut deplasarea cu lotul Pandurilor la Tallin și urmează ca zilele următoare să semneze cu cei de la CFR Cluj.
Manchester City încearcă reconstrucția din mers după plecarea lui Mancini și venirea lui Pellegrini. „Cetățenii” trebuie să reconstruiască linia de atac, mai ales după ce Tevez a ales varianta Juventus.
Echipa antrenată de Marin Moț a obținut o victorie importantă în cea de-a XI-a etapă a superligii de rugby, după ce s-a impus pe teren propriu în fața băimărenilor de la Știința.
După ce Gheorghe Mulțescu a dezvăluit motivul pentru care nu intră în planurile sale de viitor, iată că atacantul „câinilor” a avut o reacție demnă pentru un jucător de fotbal.
Dinamo a efectuat două cantonamente în această vară, iar Gigi Mulțescu și-a creionat o formulă de start pentru partida cu ACS Timișoara de vineri, de la ora 20:45.
Chiar dacă au câștigat barajul pentru menținerea în Liga 1, giuleștenii ar putea să primească mai puțini bani din drepturile TV.
ProSport a anunțat în exclusivitate transferul lui Voiculeț la CFR, în schimbul său gorjenii primindu-l pe Viorel Nicoară.
Andrei Cristea nu va mai fi păstrat în lotul lui Dinamo, oficialii transmițându-i deja acest lucru.
După cinci ani de relație, timp în care au mai fost o perioadă certați, iată că Lewis Hamilton a decis să se despartă de Nicole Scherzinger, la doar câteva săptămâni după ce declara că are de gând să o ceară în căsătorie.
FC Ceahlaul vrea sa prezinte lotul echipei antrenate de Vasile Miriuta, in cadrul unui spectacol intitulat „20 de ani de la prima promovare in Liga 1”.
Echipa lui Dan Petrescu a terminat la egalitate, scor 2-2, primul meci din noul sezon al campionatului Rusiei.
Steaua se pregătește să atace o nouă participare în grupele Ligii Campionilor, însă a pierdut o piesă importantă în atac, Raul Rusescu fiind transferat de Sevilla.
„Câinii” au revenit din Anglia, acolo unde au afectuat al doilea cantonament din această vară.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de la mijlocul lunii iunie, Dinamo încearcă să acopere plecarea lui Marius Alexe prin aducerea atacantului macedonean Dusan Savic, care a mai evoluat în trecut în Liga 1, pentru FC Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER