Aflat în SUA pentru a disputa câteva partide cu scopuri caritabile, Lionel Messi a profitat de timpul liber și a răspuns afirmativ invitației lui Ronaldo, fostul star al Barcelonei și Realului, la o petrecere privată din Las Vegas.
Băieții lui Vasile Miriuță au reușit prima victorie din pregătiri în fața unui adversar puternic din campionatul Rusiei, Rubin Kazan, formație ce a folosit în formula de bază 7 din titularii ce învingeau în sezonul trecut în sferturile Europa League pe Chelsea Londra echipă ce avea să cucerească mai apoi prețiosul trofeu în finală cu Benfica.
Azi după amiază au avut loc întrecerile CN de spada fete, categoria 10-11 ani. Au participat peste 40 de concurente iar clasamentul final este următorul:
Ziua șase a Turului Ciclist al României a programat etapa a cincea, desfășurată între Vaslui – Bârlad – Tecuci și Galați, pe o distanță de 183 kilometri. Startul s-a dat la ora 11:00, din centrul orașului Vaslui, iar sosirea a avut loc la ora 15:10 în municipiul Galați.
Echipa Corona Brașov, nou-promovată în Liga I, a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida amicală disputată, vineri, pe teren propriu cu formația Universitatea Cluj.
In cadrul cantonamentului pe care il efectueaza in Austria, nou-promovata in Liga I, Sageata Navodari a sustinut astazi o partida de verificare, cu vicecampioana, Pandurii Tirgu Jiu.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanțelor Sistemului Național de Licențiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I.
Nicolae Cristescu a declarat, după o nouă întâlnire cu acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, că actele pentru preluarea grupării giuleștene nu au fost semnate, subliniind că este foarte supărat și nu mai suportă această situație.
CFR Cluj a realizat în această vară schimbări importante în lot, foarte mulți jucători fiind puși pe liber, iar alții fiind vânduți pe bani buni.
Dinamo s-a impus în această seară în primul amical din stagiul de pregătire din Anglia, scor 3-0, în fața scoțienilor de la Livingston.
Rapidul se află într-un moment dificil, negocierile dintre George Copos și Nicolae Cristescu fiind departe de a fi finalizate.
După mai multe probleme pe care le-a avut la Vaslui, iată că Dani Coman este dorit de Ioan Niculae la Astra.
După ce a fost foarte aproape de a ajunge la Steaua, iată că Denis Alibec va ajunge în cele din urmă în Serie A, sezonul viitor urmând să joace la Bologna.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a deplâns starea gazonului de pe Arena Națională, care s-a degradat din nou, după ce federația a investit 20.000 de euro în primăvara acestui an, și a declarat că forul de la Casa Fotbalului nu mai e dispus să facă același gest pe viitor.
Bogdan Lobonț va continua și în sezonul viitor la Roma. Clubul roman a anunțat pe site-ul oficial că noua înțelegere cu Lobonț va expira pe 30 iunie 2016.
Gabi Mureșan (31 de ani) a semnat un angajament pe patru ani cu rușii de la Tom Tomsk. Jucătorul a fost lăsat să plece gratis de la CFR. Mureșan va primi un salariu de peste 500.000 de euro.
Potrivit presei italiene, Iasmin este dorit de AS Roma. Agentul lui susține că discută cu echipe din Anglia. Swansea și Aston Villa sunt interesate de fundașul stânga al campioanei.
Impresarul Cristea Opria spune că Luchin are oferte și că Dinamo ar agrea despărțirea în cazul unei sume consistente.
După ce l-a transferat pe Nicolae Dică în urmă cu ceva timp, iată că Gică Hagi mai apelează la un jucător din vechea gardă a Stelei, care ajungea în semifinalele Cupei UEFA în 2006.
Chiar dacă în ultima vreme nu a mai prins echipa la Shandong Luneng, echipă clasată pe locul 2 în China, Marius Niculae exclude ideea unei reveniri în Liga 1 la Dinamo.
Unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei în sezonul trecut, Iasmin Latovlevici, este aproape de o despărțire de Steaua.
După negocieri care au durat aproape două săptămâni, atacantul român a semnat cu Bastia. Deși a fost dorit de Steaua și Olympiacos Pireu, Keșeru a ales să rămână până la urmă în prima ligă franceză.
După cinci ani de relație, timp în care au mai fost o perioadă certați, iată că Lewis Hamilton a decis să se despartă de Nicole Scherzinger, la doar câteva săptămâni după ce declara că are de gând să o ceară în căsătorie.
După ce au renunțat la foarte mulți jucători în această vară, iată că Mircea Rednic a decis să nu îi mai oprească în lot nici pe Adam Vass, Ronny și Liviu Ganea.
CS Universitatea Craiova este noua echipă de fotbal pe care autoritățile locale o vor susține, echipă în care nu se va regăsi însă și Adrian Mititelu. Acesta a declarat că își va face propria echipă.
Deși sezonul competițional este aproape de a începe, iată că încă nu se știe ce echipe vor evolua în Liga 1 campionatul viitor.
Dan Petrescu a reușit adevărate minuni sezonul trecut cu Dinamo Moscova, preluând echipa de pe ultimul loc al clasamentului și ratând calificarea într-o cupă europeană în ultima etapă.
Clubul Glasgow Rangers a anunțat,pe site-ul oficial, că Dorin Goian va părăsi gruparea scoțiană, cu un an înainte de expirarea contractelor pe care le aveau.
ACS Poli se pregătește intens pentru nou sezon al Ligii 1 și azi a reușit să-și asigure serviciile a patru jucători anunță banatsport.ro.
Începutul lunii iulie va găsi nou promovata FC Botoșani într-un cantonament la Chișinău la baza sportivă a clubului Zimbru. Cu acest prilej, gruparea antrenată de Cristian Popovici va disputa patru amicale cu echipe de dincolo de Prut. Primele două întâlniri se vor disputa împotriva echipelor clubului Zimbru din Chișinău. Astfel, pe 3 iulie Botoșaniul va juca cu satelitul Zimbrului, pentru ca două zile mai târziu să joace cu echipa mare, din prima ligă a Moldovei.
Dinamo a pierdut primul amical din această vară, efectuat sub forma unui joc școală, reprizele având 60 de minute fiecare, în fața celor de la Corona Brașov, echipă proaspăt promovată în prima ligă, scor 0-1
În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.
Ceahlăul și-a facut un obicei în ultimele ediții de campionat din a transfera jucători liberi de contract, politica clubului constând în general în investiții minime și obiective în consecință modeste, gen salvarea de la retrogradare.
Steaua a plecat în această dimineață în cantonamentul din Anglia, cel de-al doilea al verii, de la St. George s Park. O schimbare de ultim moment a avut loc în staff-ul lui Laurențiu Reghecampf.
Mihai Roman a semnat un contract pe trei ani cu formația franceză Toulouse. După Nicoliță, Mutu și Chițu, Roman va fi al patrulea jucător român din Ligue 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER