Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Steaua a ajuns la o înțelegere cu Sampdoria pentru împrumutul lui Federico Piovaccari, un atacant în vârstă de 28 de ani.
Florentino Perez nu s-a grăbit după ce Mourinho a plecat de la Real Madrid. Șeful galacticilor s-a gândit la mai multe variante de înlocuire și s-a oprit asupra fostului antrenor al lui PSG și Milan, Carlo Ancelotti. Italianul a părut tentat din prima clipă, dar negocierile au durat mai mult din cauza unei clauze pe care acesta o avea în contractul cu gruparea pariziană. Drept urmare, Real a trebuit să plătească patru milioane de euro pentru a-l elibera pe Ancelotti din funcție, iar blitzurile fotoreporterilor de la ziarele din Madrid au apucat ieri să ia un cadru cu italianul din postura de „principal” al echipei de pe Bernabeu. „Vreau să joc un fotbal ofensiv și spectaculos. Va fi greu, dar am toate condițiile pentru a face performanță”, a spus antrenorul la conferința de presă.
A luptat până la ultimul strop de energie. Și a furnizat una dintre cele mai mari surprize din istoria turneelor de Grand Slam. A copilărit tocind capul VHS-ului din sufrageria din Liege uitându-se la meciurile lui Sampras. Și i-a tras bentița pe ochi unui gigant al sportului mondial. A urcat în turul 2 la Wimbledon de pe piedestalul călăului lui Nadal. Și a îngenuncheat ca victimă a unei dureri înfiorătoare la umăr înainte de a încrucișa racheta cu polonezul Kubot. A driblat în ultimii cinci ani două grave probleme la același umăr. Și și l-a forțat la maximum pentru a-i provoca spaniolului prima ieșire din manșa întâi la un turneu de GS. „După meci, am simțit dureri foarte mari, nici n-am putut închide un ochi. Știu și când m-am accidentat. La 3-3 în primul set. Am jucat cel mai bun tenis din viață. Am făcut și injecții pentru a intra pe teren azi (n.r. ieri). Și acum trăiesc cea mai mare dezamăgire a carierei. Pentru că aș fi vrut să mai joc aici”. Sunt vorbele lui Steve Darcis (29 de ani, 1,78 m), omul în fața căruia Nadal n-a avut răspuns. Sunt vorbele unui om pe care vântul destinului l-a lovit brutal de două ziduri: al euforiei și al deznădejdii. Zâmbetul i-l va readuce de azi din nou fiica sa, Camille, care n-a împlinit încă o lună.
2-1 cu Uruguay, 10-0 cu Tahiti și 3-0 cu Nigeria! Acestea au fost rezultate prin care Spania a dominat grupa B a Cupei Confederațiilor. Și i-a speriat deja pe adversari! Dovadă și declarația oferită presei, ieri, de selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, care a spus că Spania e mare favorită în semifinala de azi (ora 22:00, în direct pe TVR 1): „Avem nevoie de două mingi pentru a câștiga. Vorbim despre cea mai bună echipă din lume, poate chiar din istorie. Sunt mult mai în formă ca noi. Plus că nu îl avem nici pe Balotelli, accidentat”. Cu siguranță, Prandelli se referă și la finala de la Euro 2012, pe care italienii au pierdut-o cu 4-0 în fața „Furiei Roja”. Și, posibil, la statistică. „Squadra azzurra” nu a câștigat decât unul din ultimele opt meciuri jucate în fața ibericilor, care vizează o triplă istorică după Mondialul din 2010 și Europeanul din 2012.
Surprizele se țin lanț la Wimbledon. Finalistă în urmă cu două săptămâni la Roland Garros, rusoaica Maria Șarapova (3 WTA) a părăsit ieri prematur competiția de la Londra, după un meci cu jucătoarea care o învingea până acum doar într-un inedit top al decibelilor. Portugheza Michelle Larcher de Brito (131 WTA) s-a făcut cunoscută în circuit mai ales datorită sunetelor scoase concomitent cu lovirea mingii. Se spune că de Brito poate atinge 110 decibeli, cifră egală cu cea emisă de un monopost de Formula 1, în timp ce urletul Șarapovei se ridică la 103 decibeli (de trei ori mai puternic decât un picamăr). De Brito își va întinde corzile vocale în turul al treilea contra italiencei Karinn Knapp.
Și acum, ca în 2011, când Simona Halep a scos-o din primul tur la US Open, Na Li ocupa poziția a șasea în ierarhia WTA. Contextul actual se anunță și mai favorabil elevei tehnicianului Andrei Mlendea, care va intra astăzi, în arena de la Wimbledon cu capitalul enorm de încredere conferit de cele 11 meciuri fără înfrângere în circuit. Antrenorul de 28 de ani al constănțencei o împinge de la spate spre un rezultat uriaș.
Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 23 WTA și cap de serie numărul 22, a fost eliminată, miercuri, în turul doi la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Steaua a terminat cantonamentul din Austria fără victorie, dar cu decizia favorabilă a celor de la UEFA. Mai mulți fani au fost să-i întâmpine pe favoriți la întoarcerea din Austria pentru a sărbători sentința favorabilă a celor de la UEFA, care le-au permis să joace în Liga Campionilor în acest sezon.
Steaua a terminat cantonamentul din Austria fără victorie, dar cu decizia favorabilă a celor de la UEFA.
UEFA a decis ieri că Steaua poate participa în preliminariile Ligii Campionilor, deși Comisia de Disciplină a forului european a ajuns la concluzia că roș-albaștrii au partea lor de vină în cazul Valiza, și a dictat suspendări cu executare pentru Beșiktaș și Fenerbahce.
Nimic nu pare neobișnuit atunci când Boris Becker, fostul număr unu mondial în tenis, a ieșit alături de soția lui să ia cina la un restaurant din centrul Londrei.
Alături de Steaua, la sediul UEFA de la Nyon au fost audiate și cele două echipe din Turcia, Beșiktaș și Fenerbahce, iar forul european urmează să publice azi o decizie în privința excluderii sau păstrării celor trei echipe în ediția 2013-2014 a cupelor europene.
Steaua va întâlni pe FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit, luni, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon.
Brașovul are în acest sezon două echipe în prima ligă după promovarea reușită de cei de la Corona.
Real Madrid a anunțat începutul unei noi ere. După ce Florentino Perez a recunoscut ieri că venirea lui Ancelotti depinde de francezii de la PSG, iată că astăzi a fost făcut anunțul oficial.
În timp ce așteaptă decizia UEFA în vederea participării în sezonul următor al Ligii Campionilor, Steaua se desparte de unii dintre cei mai buni jucători ai săi.
Unul dintre cei mai mari boxeri români ai tuturor timpurilor, Vasile Tiță, medaliat cu argint la JO 1952, a murit la vârsta de 85 de ani.
Venirea lui Carlo Ancelotti pe Santiago Bernabeu anunță mai multe schimbări în cadrul lotului. Antrenorul italian și-l dorește foarte mult pe atacantul celor de la man United, Wayne Rooney.
Astra Giurgiu va întâlni formația NK Domzale, locul 3 în ultima ediția a campionatului sloven, în turul întâi preliminar al Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon.
Steaua va juca împotriva campioanei Macedoniei, FK Vardar Skopje, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
Cesare Prandelli a primit o veste neplăcută înainte de duelul cu Spania din semifinalele Cupei Confederațiilor.
Daniel Pancu e decis să continue la Rapid chiar și în liga secundă, însă așteaptă să se limpezească lucrurile.
Mario, fiul cel mare al lui Adrian Mutu, a trecut prin clipe grele. A fost operat pe cord deschis după ce a fost diagnostic cu o malformație congenitală.
Chiar dacă cei de la gulfnews.com au anunțat că antrenorul Cosmin Olăroiu și-a prelungit contractul cu Al Ain, iată că tehnicianul român este în continuare la mare căutare.
Cei de la Tottenham încearcă să îl transfere pe David Villa de la Barcelona, în aceste zile fiind foarte activi în realizarea acestei mutări.
Conducerea FC Rapid i-a predat, joi, lui Nicolae Cristescu documentele solicitate de acesta și avocații săi ca parte a înțelegerii realizate la ultima rundă de negocieri cu acționarul majoritar George Copos privind preluarea clubului giuleștean.
Comisia de Control și Disciplină a UEFA a analizat vineri cel mai important caz pe care fotbalul românesc l-a „oferit” până în prezent forului european, valiza cu 1,7 milioane de euro trimisă de Gigi Becali la Cluj, iar oficialii de la Nyon dau suficiente motive de îngijorare Stelei.
Steaua a remizat, scor 0-0, cu rușii de la Rubin Kazan, în primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, meci disputat în Westendorf.
„Corriere della Sera” a realizat un interviu cu Lionel Messi, în care argentinianul vorbește despre acuzațiile de fraudă fiscală, despre familia sa, dar și despre o cea mai mare dorință a sa pe viitor.
Victor Pițurcă este nemulțumit de starea fotbalului românesc, nivelul campionatului fiind unul foarte slab.
După mai multe zile în care viitoarea destinație lui Ovidiu Herea a fost incertă, situația sa s-a clarificat astăzi, iar mijlocașul Rapidului urmează să semneze un contract cu FC Sion.
În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă. Boala tehnicianului a recidivat însă, fiind operat din nou, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011.
Mircea Sandu a anunțat că în cadrul Comitetului Executiv s-a propus ca din sumele primite de cluburile de Liga I din drepturile de televizare, o parte să fie garantate pentru plata salariilor, iar 200.000 de euro să fie destinați grupelor de copii și juniori.
După ce Thomas Neubert, preparatorul fizic al Stelei, a declarat că Raul Rusescu ar fi trebuit vândut pe cel puțin 20 de milioane de euro, în condițiile în care Bayern a plătit 30 de milioane de euro pentru Mario Gomez, Victor Becali l-a pus la punct pe acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER