Cei de la PSG au reușit să scoată un egal în prelungirile partidei cu Barcelona, scor 2-2, din sferturile Ligii Campionilor.
Ionuț Negoiță și-a început în forță „mandatul” de acționar majoritar al lui Dinamo și a rezolvat în scurt timp mai multe probleme administrative.
Chiar dacă ne aflăm în plin sezon competițional, iată că marile echipe își pregătesc terenul pentru următorul sezon, întărindu-și sau securizând-și loturile.
Pentru meciul de box dintre Lucian Bute și Jean Pascal (foto) din 25 mai de la Belle Centre din Montreal s-au vândut, în cinci zile, 15.000 de bilete. 22.000 de tichete au fost puse inițial în vânzare, în prima zi fiind cumpărate 3.000. Bute și adversarul său vor boxa pentru a obține centura WBC Diamond. Valoarea centurii este imensă, de cel puțin 50.000 de dolari, și este ornată cu aur de 18 karate, plus aplicații cu diamante, smaralde și rubine.
Aruncată în purgatoriul eșalonului secund al Cupei Davis, echipa României declanșează cursa de revenire în elită, de vineri, în Sala Sporturilor din Brașov, contra reprezentativei Olandei, cu un căpitan nou și un vagon uriaș de ambiție.
Victor Hănescu (31 de ani) e vârful de sabie al echipei conduse de Andrei Pavel. Situat în prezent pe treapta a 58-a a ierarhiei mondiale, „Uriașul” a fost azvârlit recent într-un război dus pe frontul FRT – echipa de Cupa Davis, pe tema banilor pe care i-a solicitat sau urma să-i primească bucureșteanul.
Dacă echipa românlui Silviu Florea și-a asigurat un nou sezon în prima ligă franceză de rugby trupa internaționalului Mihăiță Lazăr trage la semifinalele competiției.
Pe lângă faptul că este nemulțumit de evoluțiile mai multor jucători, de serviciile cărora se va dispensa în vară, iată că Arpad Paszkany critică arbitrajele de care a beneficiat echipa sa în ultima vreme.
Tenismenul Victor Hănescu a declarat, marți, într-o conferință de presă, la Brașov, că se bucură foarte tare să fie din nou în echipa de Cupa Davis a României și că va dona banii pe care îi primește pentru participarea la meciul cu Olanda.
Scandalul dintre Victor Pițurcă și Cornel Dinu continuă, selecționerul ieșind la atac după ce a fost atacat de administratorul delegat al „câinilor”.
Selecționerul a ieșit la atac după ce a fost criticat în urma rezultatelor slabe înregistrate de națională în dubla cu Ungaria și Olanda.
Antrenorul echipei de Cupa Davis a Olandei, Raymond Knaap, a declarat, luni, înaintea primul antrenament de la Brașov, că meciul va fi unul interesant, mai ales că „România de acum nu mai este cea de anul trecut”.
Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat, luni, că absența lui Florin Mergea din echipă pentru meciul cu Olanda reprezintă o pierdere, dar a precizat că jucătorul a refuzat convocarea după ce nu a primit garanția că va juca.
Rezultatele dezamăgitoare din ultima perioadă, în care au reușit o singură victorie în ultimele șase etape, au culminat cu înfrângerea suferită
„Câinii” au câștigat meciul cu Astra, scor 1-0, și se gândesc la cupele europene, apropiindu-se la două puncte de locul trei și la cinci puncte de locul secund.
Cluburile au depus actele necesare procesului de licențiere pentru sezonul viitor și așteaptă rezultatele din partea Comisiei de Licențiere a FRF.
„Câinii” s-au impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la Astra și speră din nou la un loc de cupă europeană.
După ce a obținut un singur punct în dubla cu Ungaria și Olanda, asupra lui Victor Pițurcă s-au lansat acuzații grave, multă lume dorind schimbarea actualului selecționer.
Real Madrid este pe locul secund în Primera, la 13 puncte distanță de Barcelona, echipă care este aproape de cucerirea unui nou titlul de campioană.
Dinamo va juca împotriva celor de la Astra Giurgiu, în cadrul etapei a XXIV-a a Ligii I, meci care se va disputa duminică, de la ora 20.30, pe Arena Națională.
Odată cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni, Ionuț Negoiță are printre obiective stabilitatea financiară, schimbarea imnului echipei, construirea unui nou stadion și al unui muzeu al clubului.
Situația de la echipa națională nu e tocmai roză după rezultatele dezamăgitoare din partidele cu Ungaria și Olanda, declansându-se și un conflict între Adrian Mutu și Vicotr Pițurcă.
Rezultatele slabe înregistrate de naționala României în dubla cu Ungaria și Olanda, au inflat spiritele în lotul echipei, izbucnind chiar și un scandal între Adrian Mutu și Victor Pițurcă.
Fundașul italian aflat în probe la Dinamo, Erminio Rullo, ar putea fi surpriza din primul 11 pe care Cornel Țălnar o pregătește în meciul cu Astra.
După revenirea din SUA, Tito Vilanova se pregătește să conducă primul antrenament al Barcelonei. Conform Marca, antrenorul catalanilor va conduce antrenamentul de azi al echipei, ultimul înainte de partida din deplasare cu Celta Vigo, de sâmbătă.
Amicalul cu Real Madrid a picat din cauza programului încărcat al Stelei, care ar fi trebuit să amâne partida din prima etapă a sezonului viitor, iar Laurențiu Reghecampf a preferat să nu dea peste cap programul roș-albaștrilor.
Antrenorul pugilistului Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat că la meciul cu Jean Pascal (25 mai, Montreal) pumnii românului trebuie să fie ca două arme semiautomate, deoarece canadianul va „veni cu două revolvere”, așa cum a făcut-o anterior și britanicul Carl Froch. „Nu trebuie să îl lăsăm pe Pascal să facă ce va dori. Lucian va trebui să fie activ. Atuurile lui Lucian sunt intensitatea sa și capacitatea de a da multe lovituri. Trebuie să își regăsească ritmul”, a spus Larouche.
Steaua a dominat acest sezon de Liga 1, fiind aproape să cucerească titlul cu numărul 24 și să își câștige dreptul de a evolua în preliminariile Champions League.
Doi ziariști comozi, care fac sport din când în când și care urcă pe scări cele 3 etaje până în redacție o dată la două săptămâni, s-au trezit ieri pe bulevardul Ion Mihalache, în fața Tower Center, clădirea care va găzdui mâine, de la ora 11:00, primul concurs de urcat pe scări organizat în România. Lucian Lipovan și Costin Ștucan au escaladat ieri cele 22 de etaje, adică 107 metri și 514 trepte pentru a testa ce vor simți cei care vor intra oficial în competiție, mâine dimineață.
Cei de la FCM Bacău așteaptă ca Steaua să plătească datoria în cazul „Baciu” până mâine, însă Gigi Becali a anunțat că a găsit o modalitate prin care echipa din Ghencea să primească licența pentru sezonul viitor.
Cei de la FCM Bacău așteaptă ca Steaua să plătească datoria în cazul „Baciu” până mâine, în caz contrar anunță că clubul din Ghencea nu va primi licența pentru sezonul următor.
Conducerea echipei Red Bull crede într-o împăcare între echipierii Mark Webber și Sebastian Vettel.
Rezultatele slabe înregistrate de naționala României în dubla cu Ungaria și Olanda au inflamat spiritele în cadrul lotului, un conflict izbucnind între Adrian Mutu și Victor Pițurcă.
Situația de la echipa națională este tensionată după dubla cu Ungaria și Olanda, în care tricolorii au reușit să obțină doar un singur punct.
Rezultatele obținute de naționala României cu Ungaria și Olanda au inflamat spiritele în cadrul echipei, Adrian Mutu și Victor Pițurcă fiind implicați în acest scandal.
Rezultatele dezamăgitoare obținute de naționala României în dubla cu Ungaria și Olanda au declanșat un scandal imens în interiorul echipei.
Chiar dacă Steaua a pierdut procesul cu FCM Bacău atât la TAS, cât și la Tribunalul Federal Elvețian, Becali tot nu vrea să plătească datoria de un milion de euro către FCM Bacău.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER