Dinamo nu a achiziționat încă un fundaș stânga, care să acopere plecarea lui Zie Diabate. Așa cum ProSport a anunțat acum trei săptămâni, o țintă importantă pentru Dinamo este jucătorul unei rivale:
Alberto Contador primește lovitură după lovitură în aceste zile. Ciclistul spaniol a fost suspendat pe doi ani de TAS după ce a fost depistat pozitiv în Turul Franței (2010), a fost deposedat de toate titlurile obținute de atunci, iar mai nou a aflat că decizia îl costă și minimum cinci milioane de euro.
Echipa lui Dorin Goian (31 de ani), Glasgow Rangers, se află în proces cu statul britanic, gruparea de pe „Ibrox” fiind acuzată de neplata unor taxe în valoare de 58 de milioane de euro! În același timp, clubul care l-a vândut pe Goian în Scoția ar putea deveni „noul PSG” al Europei, după ce președintele Maurizio Zamparini s-a înțeles cu un grup de investitori arabi, care vor să aducă primul titlu din istoria lui Palermo.
După ce ProSport a dezvăluit că Gigi Becali intenționează să-l scoată din echipă pe Eric Bicfalvi, ieri, Dumitru Dumitriu a considerat că tânărul jucător stelist este cea mai bună soluție pentru meciul cu olandezii. „Bicfalvi trebuie să fie titular cu Twente. El este cel mai bun mijlocaș al Stelei care știe să se și apere. Ar fi excelent dacă lângă el ar evolua și Pablo Brandan, dar totul depinde de recuperarea lui Latovelvici”, a spus Dumitriu. Și Mihai Stoica a susținut aceeași idee.
Tianjin este un oraș din nord-estul Chinei, în care locuiesc aproximativ 13 milioane de suflete. Recent, la gruparea din acest oraș, controlată de Grupul TEDA, s-a transferat și Lucian Goian, de la Astra. Totuși, planurile chinezilor par să nu se fi oprit aici, întrucât chinezii îl iau și pe Pablo Brandan, de la Steaua. Argentinianul va pleca la Tianjin după dubla manșă cu Twente, din Europa League.
Formația CFR Cluj a învins, marți, la loviturilde de departajare, echipe slovacă MSK Zilina, scor 6-3, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, în deplasare, formația Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), în meciul de debut din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.
România a reușit să câștige primul meci din Cupa Europeană a Națiunilor din 2012, scor 15-7, împotriva reprezentativei Portugaliei. Partida s-a desfășurat pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală în fața a peste o mie de spectatori.
Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Antonio Conceicao, s-a declarat mulțumit de primul stagiu de pregătire din Antalya din această iarnă, precizând că este convins că va face performanță în returul Ligii I cu jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Fundașul Cristian Chivu, care are contract cu Internazionale Milano până în vară, este aproape de a ajunge la gruparea Bayern Munchen.
Fotbalistul Marius Pena a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării Oțelul, că echipa gălățeană va avea la primăvară o creștere din toate punctele de vedere, după ce startul de campionat a fost „mai ezitant”.
Nebunia continuă în Egipt! Nemulțumiți că forțele de ordine nu au făcut nimic pentru a preveni măcelul de miercuri de la meciul Al Masry – Al Ahly, când au murit 78 de persoane, suporterii au protestat ieri la Cairo și Suez. În urma ciocnirilor cu polițiștii, au mai murit trei oameni!
Fotbalul românesc scoate capul în Europa cu varianta indoor, în care – spun gurile rele – un jucător din naționala lui Pițurcă n-ar rezista mai mult de două-trei minute pe teren. La futsal, tricolorii s-au calificat între primele opt de pe continent la turneul final din Croația. România n-a mai ajuns
Actualul antrenor al divizionarei secunde Delta Tulcea, Cristi Dulca (39 de ani, foto), a jucat pentru echipa României atât la prima reprezentativă, cât și la naționala de futsal. Fostul rapidist a explicat pentru ProSport câteva dintre diferențele între futsal și fotbalul disputat pe teren mare.
Pentru cel mai puternic amical de până acum din Antalya, Lucescu junior a trimis în față trio-ul Sburlea – Pancu – Surdu, dar cei trei oameni de gol abia au ajuns în careul advers. După pauză, același lucru s-a întâmplat și cu Ioniță și Deac.
Ziarele engleze au anunțat de ieri bomba! Jose Mourinho (49 de ani), cel care și-a câștigat supranumele „The Special One” chiar la Londra, o va părăsi în vară pe Real Madrid și se va întoarce la Chelsea, unde a câștigat două titluri consecutive în Premier League. Are o singură condiție pentru Roman Abramovici: promite că o va readuce pe Chelsea în frunte dacă va avea controlul total al clubului.
Echipa feminină de tenis a României a ratat calificarea în playoff-ul pentru promovarea în a doua divizie a Cupei Federației, după ce a pierdut, la Eliat (Israel) în ultimul meci al Grupei D, cu Polonia. Tricolorele au fost învinse cu 2-1, singurul punct fiind adus de Simona Halep (foto). Irina Begu (45 WTA) a pierdut meciul la simplu în fața Agnieszkai Radwanska (6 WTA) 1-6, 3-6, tot un eșec fiind înregistrat și la dublu unde Begu / Halep au cedat în fața surorilor Radwanska, 6-4, 0-6, 0-6.
Tricourile sunt suvenirurile preferate ale fotbaliștilor. Nu există jucător care să nu fi păstrat, fie într-o ramă, fie într-un umeraș bine pus în cuier, un tricou, ca bornă a carierei sale. Sau a performanței. Pentru Gică Hagi ar trebui să fie defrișate păduri întregi pentru a confecționa umerașele în care „Regele” să-și pună tricourile de la meciurile remarcabile.
Corona Fenestela Brașov a părăsit semifinalele Ligii Mol, după ce a pierdut și al treilea meci cu Dab.Docler cu 4-5 (3-1, 1-3, 0-1), scorul genereal fiind de 3-0 pentru echipa maghiară. În cursa pentru finală a mai rămas doar deținătoarea titlului, HSC Csikszereda care conducea pe Miskolci cu 2-1 la genereal. Al patrulea meci dintre cele două echipe era programat aseară, în Ungaria, el terminându-se după închiderea ediției.
Turneul celor Șase Națiuni la rugby, una dintre mai „bătrâne” competiții din lume pornește azi într-un nou sezon. O ediție caracterizată de schimbările radicale, Anglia, Franța și Italia având pe banca tehnică antrenori noi, dar și de stabilitatea celtică, cu Scoția, Țara Galilor și Irlanda mergând pe aceleași formule ca în Noua Zeelandă. Favorită la trofeu este vicecampioana mondială Franța, care va debuta azi cu Italia (ora 16:30, Dolce Sport). Tot azi e și Scoția – Anglia (ora 19:00, Dolce Sport), iar mâine Irlanda – Țara Galilor (ora 17:00, Dolce Sport).
Echipa Ferarri și-a lansat ieri monopostul pentru sezonul 2012 al Formulei 1, care a impresionat prin „urâțenia” lui. Prezentarea noii mașini s-a făcut pe internet, pe site-ul scuderiei și nu în cadrul unei ceremonii la Maranello ca până acum, decizie luată din cauza vremii nefavorabile. Monopostul, catalogat ca fiind „urât”, este creația unei echipe coordonate de directorul tehnic Pat Fry, venit la Ferrari la începutul anului trecut, după ce a activat peste 17 ani la rivala McLaren.
Prezența lui John Terry (31 de ani) la Euro e pusă sub semnul întrebării! Federația i-a retras banderola de căpitan fundașului, pe motiv că „această responsabilitate presupune un comportament exemplar atât pe teren, cât și în afara lui”. Capello nu știe acum dacă ar trebui să-l ia la Euro pe Terry, mai ales după ce doar 43 la sută dintre englezi au votat pentru prezența în lot a jucătorului de la Chelsea.
Viorel Simion (30 de ani), primul boxer din țară care poate deveni campion mondial „made in Romania”, a avut parte de o pregătire incendiară înaintea meciului de pe 9 februarie, de la București.
Ultima zi a ferestrei de transferuri din iarnă, din sezonul trecut, a adus o mutare „bombă”, Fernando Torres la Chelsea (de la Liverpool)! Un an mai târziu, cel mai scump transfer din istoria Premier League e trecut la capitolul „mari eșecuri”.
Marian Iancu a recunoscut ieri că Timișoara a încasat deja banii pentru transferul lui Costel Pantilimon (foto), goalkeeper-ul român anunțat inițial doar împrumutat la City. 3.5 milioane de euro a primit clubul bănățean în schimbul mutării lui Pantilimon pe „Etihad Stadium”.
De pe banca lui City, Pantilimon a asistat marți seară la un protest inedit. Pe „Goodison Park” un bărbat s-a legat cu cătușe de poarta lui Hart (foto), iar partida Everton-City (1-0) a fost întreruptă timp de cinci minute.
Perioada de mercato din această iarnă nu ne va rămâne prea mult timp în memorie. Marile echipe nu au făcut niciun transfer, iar cei mai curtați jucători, ca Tevez, Pato sau Hulk, au rămas pe loc. În aceste condiții, mutarea iernii a fost trecerea ungurului Balazs Dzsudzsak de la Anji la Dinamo Moscova, pentru 19 milioane de euro.
După o perioadă în care nu a făcut parte nici măcar din lotul convocat pentru jocurile celor de la WBA, iată că a venit soarele și pe strada lui Gabi Tamaș.
După ce a construit la Barcelona o echipă ce a câștigat cele mai importante trofee din ultimii ani, Pep Guardiola ezită să semneze prelungirea contractului cu echipa catalană.
Echipa de Fed Cup a României a câștigat, miercuri, la Eilat (Israel), cu scorul de 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croației, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane, punctele fiind aduse de Simona Halep și dublul format din Halep și Irina-Camelia Begu.
Dumitru Dragomir s-a săturat de toate scandalurile din Liga I și este decis să se retragă din fruntea LPF.
Pilotul german de Formula 1 Adrian Sutil a fost condamnat, marți, de un tribunal din Munchen, la 18 luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 200.000 de euro pentru vătămarea corporală a unui oficial al echipei Lotus-Renault,
Astăzi este ultima zi de transferuri în campionatele puternice din Europa, iar până la miezul nopții sunt așteptate mutări importante.
Guvernul anunță triumfalist în fiecare lună că investițiile publice se ridică la miliarde de euro. Într-adevăr, la sfârșitul anului banii sunt cheltuiți. Însă cu ce rezultate? O analiză a Ziarului Financiar arată că, spre exemplu, deși în 2009, 2010, 2011 s-au alocat și cheltuit în total pentru bazine de înot 31 de milioane de euro, numai unul poate fi în acest moment folosit.
Steaua a câștigat primul amical al anului, scor 2-1, împotriva celor de la Levski Sofia. Ilie Stan a început partida cu toate cele cinci noi achiziții pe teren, fiind mulțumit de evoluția acestora.
Atacantul bulgar Valeri Bojinov, aflat în dizgrația antrenorului echipei Sporting Lisabona, va fi împrumutat formației Lecce pentru șase luni, informează novinite.com, citând presa din țara vecină.
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat că el și coechipierii săi vor face totul pentru a învinge formația AC Milan, miercuri, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei, după ce în Cupă au pierdut în fața milanezilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER