La nici 22 de ani, Marian Pleașcă e deja vedetă la Caracal, orașul în care a învățat să joace fotbal. Primul său antrenor e încântat de progresul său, iar copiii care s-au apucat de fotbal speră să-i calce pe urme.
Halterele din România sunt în viață la Mondialele de la Paris. Scandalul de dopaj cu cei doi români suspendați, Ninel Miculescu și Alexandru Roșu, începe să fie dat uitării de performanțele pe care tricolorii le reușesc la Disneyland. Șirul medaliilor a fost deschis ieri de Roxana Cocoș (22 ani), care a câștigat bronzul la stilul aruncat, ridicând, la categoria 63 kg, o greutate de 136 kg.
Boxul profesionist a mai pierdut un idol. Joe Frazier, cel supranumit „Smokin Joe”, s-a stins luni la vârsta de 67 de ani, din cauza unui cancer la ficat. „Noapte bună, Joe! Te iubesc, dragă prietene”, a fost mesajul de adio transmis de George Foreman.
Baschetbaliștii clujeni de la „U” Mobitelco au pierdut aseară meciul de debut în EuroChallenge, 81-85 cu Elan Chalon (Franța).
La CE 2012, Anglia își va stabili „cartierul general” în Polonia, la Cracovia. Spre deosebire de turneele precedente, selecționerul Capello își dorește acum o atmosferă mai relaxată și nu are nimic împotrivă ca fotbaliștii săi să se distreze la turneul final: „Pot ieși în oraș în timpul liber!”.
Federația Română de Box a câștigat procesul pe care îl avea la TAS împotriva Asociației Internaționale de Box Amator (AIBA) și în care a contestat suspendarea provizorie din cadrul forului mondial. Astfel, TAS a hotărât că decizia Biroului Comitetului Executiv AIBA, din 8 martie 2011, nu are nicio bază legală nici în Statutul AIBA și nici în Codul de disciplină al AIBA. „Mai avem un proces cu AIBA pentru dezafiliere, dar e clar că, dacă am câștigat aici, nu mai au nicio șansă. Voi lupta până la capăt ca să demonstrez că este doar o răzbunare dictată împotriva mea. Voi lupta să demasc corupția de la nivelul AIBA”, a spus Obreja.
Oamenii din vârful fotbalului incriminează acțiunile Direcției Naționale Anticorupție. Victor Pițurcă spune că procurorii sunt responsabili pentru reacțiile negative ale fanilor echipei naționale, iar președintele FRF susține că, tot din cauza acelorași oameni ai legii, investitorii își retrag banii din fotbal. Afirmațiile lor par desprinse dintr-o campanie anti-DNA!
Aflat într-o situație disperată cu Cesena, pe ultimul loc în Serie A, Adrian Mutu (32 de ani) și-ar putea relansa în curând cariera! AC Milan îi caută un înlocuitor experimentat lui Antonio Cassano, după ce internaționalul italian a fost operat pe cord și va lipsi de pe gazon șase luni, iar Mutu este considerat soluția ideală în ochii președintelui Adriano Galliani.
Meciul de la Liege se anunță foarte dificil pentru România. Vineri vom înfrunta o națională a Belgiei în revenire de formă, după ani întregi în care „dracii roșii” au înotat în mediocritate și nu au emis pretenții de calificare la ultimele turnee finale de Campionat European sau Mondial. În ultima campanie, pentru CE 2012, Belgia s-a clasat pe locul trei în Grupa A, după Germania și Turcia, dar a sperat la calificare până în penultima etapă a preliminariilor.
Procurorii DNA au continuat ieri audierile membrilor Comitetului Executiv al FRF, acuzați de abuz în serviciu în cazul excluderii Craiovei. După primele două zile de declarații, anchetatorii s-au trezit cu o problemă. În ședința din 20 iulie s-a aprobat completarea locului rămas vacant în Liga a II-a cu echipa Juventus București. La vot a existat o abținere, însă acum aceasta este revendicată de doi oameni din CEx: Ștefan Stana și Marian Rusen, acesta din urmă, președinte la Juventus.
Mircea Sandu a făcut ieri seară o declarație surprinzătoare. „FIFA și UEFA sunt mai căcăcioase decât oricine acum din cauza problemei cu Sion, din aceast motiv au spus că nu intervin în ancheta DNA din cazul Universității Craiova”, a spus președintele FRF.
A înscris pentru victoria de zilele trecute a formației campioane la singurul șut pe poartă al gălățenilor. „Voi mai da goluri frumoase, dar pentru asta trebuie să joc mai des. Am câștigat la Tg. Jiu cu o eficiență de sută la sută”,
Antrenorul spaniol Quique Sánchez Flores este noul tehnician al formației Al Ahli din Dubai, a anunțat clubul din Emiratele Arabe United
Fundașul dinamovist Cristian Pulhac consideră că stenogramele apărute în ultima vreme în cazurile de corupție din fotbal sunt simple convorbiri telefonice, spunând amuzat că procurorii nu ar dori să-i asculte și lui telefonul.
Nemulțumit de prestația lui prestația lui Sebastian Colțescu din partida Gaz Metan Mediaș – FC vaslui, Adrian Porumboiu s-a dezlănțuit la adresa centralului și a lansat acuze grave către mai mulți oameni din fotbalul românesc.
Rapidul s-a impus în deplasarea de la Tg. Mureș cu scorul de 2-0, însă gazdele au reclamat neacordarea unei lovituri de pedeapsă în urma unui henț în careu comis de Marcos Antonio.
Bert van Marwijk, selecționerul Olandei, adversara României în preliminariile CM-2014, își va prelungi cu patru ani contractul cu federația olandeză, scadent după Euro-2012.
România va disputa un amical contra Belgiei, pe Stadion Maurice Dufresne din Liege, în 11 noiembrie.
DNA-ul a început să cerceteze dezafilierea Universității Craiova, în acest sens fiind convocați la audieri Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.
Trei puncte câștigate la Brașov, șase pierdute cu Dinamo! E mesajul cu care au plecat fanii CFR-ului de pe stadion după eșecul contra „câinilor”. Și cu un vinovat pentru eșec, în persoana stoperului portughez Nuno Diogo, căruia îi pun în cârcă toate cele 3 goluri ale lui Dinamo!
Tibor Selymes a precizat că meciul cu Petrolul Ploiești, programat astăzi de la ora 19:00, în etapa a XIII-a a Ligii I, va fi foarte dificil din mai multe motive: pentru că este primul cu el la conducerea tehnică în noul mandat, pentru că este un derbi local, dar și pentru că adversarii au ascendentul victoriei din Cupă.
Antrenorul care a condus de pe bancă naționala de fotbal a României în campania din SUA ”94 este tot mai aproape de a semna cu Steaua. Planul lui Gigi Becali de a-l aduce în conducere pe Tata Puiu este realizabil, însă patronul Stelei are de îndeplinit un număr de condiții puse de Iordănescu.
Pugiliștii Lucian Bute și Glen Johnson au efectuat cântarul oficial dinaintea confruntării ce va avea loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Quebec, și în care românul își va pune în joc pentru a noua oară centura IBF la categoria supermijlocie.
Suporterii Universității Craiova s-au prezentat la Cimitirul Bellu, unde au ținut să-l comemoreze pe poetul Adrian Păunescu și au cântat imnul Științei, făcut chiar de poet.
Cinci jucători sunt la limita suspendării înaintea jocului din Regie. Dacă mai primesc un cartonaș galben în meciul de duminică, Abrudan, Szukala, Cristean, Cojocnean și Niculescu vor rata derby-ul Clujului, cu CFR.
Întrunită miercuri, 2 noiembrie 2011, la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat, printre altele, următoarele hotărâri.
Președintele Iuliu Mureșan este încântat de faptul că a reușit să-și păstreze liderul, care și-a prelungit contractul cu echipa din Gruia pentru încă trei ani.
Darea în folosință a mai multor arene moderne în ultimul timp, iată că îi face și pe alții să preia inițiativa pentru construcția de noi stadioane.
Manchester a bătut Oțelul (2-0) așa cum se aștepta toată lumea. Gălățenii se pot mulțumi cu deja clasicul „am pierdut onorabil” – n-au luat multe.
România participă pentru a treia oară consecutiv la etapa finală Milan Junior Camp, un proiect al clubului AC Milan dedicat copiilor, ce se derulează în perioada vacanței de vară în diferite locații din întreaga lume.
Gestul fundașului Stelei, care l-a trântit la pâmânt pe agresorul lui Galamaz nu este condamnat de colegii din Liga I.
Clujenii au pierdut sezonul trecut în Regie, dar acum știu că nu-și permit să lase puncte pe terenul ocupantei locului 15. Deși mai este doar o etapă până la derby-ul Ardealului, Cojocnean spune că nu se gândește nimeni încă la jocul cu CFR.
Cel mai popular sport din România a ajuns și cel mai murdar! Șeful arbitrilor stă încătușat într-o celulă de mai bine de o lună, președinții LPF și FRF se văd tot mai des cu procurorii DNA, iar suporterii lovesc jucătorii. În schimb, Mircea Sandu spune nonșalant: „Sunt cel mai bun!”.
Rapid joacă mâine împotriva Legiei Varșovia, în Europa League, meciul decisiv pentru economia grupei. Dani Coman este conștient de acest lucru și, chiar dacă rănile cauzate de Prepeliță încă îl deranjează, încearcă să fie pe teren în Polonia.
La o săptămână de la bomba care a zguduit din temelii sportul românesc, suspendarea pe viață a lui Ninel Miculescu, componenții lotului național de haltere caută resurse să meargă mai departe. O încercare grea, în condițiile în care peste numai două zile va debuta, la Paris, Campionatul Mondial, competiție ce va conta și pentru calificarea la Londra 2012.
Plecarea de la Astra nu l-a afectat prea mult pe Șumudică, tehnicianul fiind numit ieri antrenor la FC Brașov. Dacă la Ploiești nu a fost dorit de Petre Buduru, Isăilă a anunțat și el ieri: „Voi colabora cu Șumudică doar dacă el îmi va fi secund!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER