De azi, cel mai bogat și mai vizionat campionat de fotbal din lume se pregătește de un nou sezon lung. Vor fi 38 de etape de foc, 760 de meciuri spectaculoase și, sperăm, destule apariții și pentru Pantilimon în poarta lui City. Tamaș e și el (încă) prezent, dar nu pare în grațiile lui Hodgson la WBA. Finalul campaniei de transferuri l-ar putea prinde în alt campionat.
Situația lui Cornel Dinu pare să se amelioreze pe zi ce trece. Ieri, „Mister” a trecut prin cel mai greu moment din ultimele săptămâni, pentru că la ora 11:00 a început intervenția chirurgicală în timpul căreia i s-au montat mai multe by-pass-uri. Totul a fost un succes, iar de săptămâna viitoare oficialul dinamoÂvist își va putea relua încet-încet viața obișnuită.
Jucătorii Petrolului au parte de un meci special astăzi, derby-ul de tradiție cu Rapid. Jocul este considerat de suporteri chiar mai important decât cele cu Steaua și Dinamo, între Petrolul și Rapid fiind o veche rivalitate, încă de pe vremea când cele două se băteau la campionat în anii 60.
George Copos nu a rezolvat pe de-a-ntregul revenirea Rapidului în Giulești, dar are un plan prin care să schimbe în totalitate fața bătrânului stadion. Patronul alb-vișiniilor vrea să reconstruiască arena de lângă Podul Grant.
Titanii tenisului mondial cad unul după altul la Mastersul de la Montreal, câștigat și de Andrei Pavel în 2001. După Murray și Nadal, a venit rândul lui Federer să iasă mult prea devreme din competiție. În schimb, Djokovic a atins a 50-a victorie a sezonului.
ProSport a testat noul Astra Sport Tourer. Odată urcat în el, te simți ca acasă. În plus, ai spații de depozitare mai multe decât îți oferă probabil o garsonieră. Ideal pentru familiști.
Oltchim și-a încheiat stagiile de pregătire din țară, de azi urmând să înceapă testele adevărate în perspectiva participării în Liga Campionilor. Primul popas îl face în Ungaria, unde participă la „Szabella Cup”.
Marius Stan a declarat ieri că ultimele două transferuri ale Oțelului nu au fost făcute pentru Liga Campionilor.
Interviu cu căpitanul Oțelului, Sergiu Costin, după ce echipa campioană n-a reușit decât un egal în două jocuri cu nou-promovate.
Adus de doar o săptămână în „Groapă”, Dorel Stoica s-a adaptat imediat cerințelor lui Liviu Ciobotariu. Chiar dacă mai are încă de recuperat la capitolul pregătire fizică, mijlocașul în vârstă de 32 de ani a convins repede că este un jucător pe care dinamoviștii se pot baza.
Este din ce în ce mai probabil ca Victor Pițurcă să încerce să-l readucă printre tricolori pe Cristi Chivu (foto, 30 de ani), care ar urma să redevină căpitanul naționalei și liderul absolut al acesteia.
Din Italia, impresarul lui Mutu are o perspectivă destul de interesantă asupra întregului conflict. Pietro Chiodi (foto) îi dă dreptate selecționerului în privința poziției adoptate, dar în același timp consideră că Adrian merită o nouă șansă pentru a dovedi cât de mult își dorește să joace iar pentru România.
Lotul „Rimini” a fost foarte aproape de a se dubla! În momentul în care, luni seară, Mutu și Tamaș au ieșit în oraș, aceștia au căutat și alți amatori de vin printre jucătorii selecționați de Victor Pițurcă.
Ieri, în „Ștefan cel Mare” a fost organizată o secție de poliție ad-hoc. Mai mulți procurori i-au interogat pe titularii din Ghencea în dosarul „Torțe pentru suporteri”. Este pentru prima oară de la incidentele petrecute la meciul Steaua – Dinamo când fotbaliștii sunt chemați pentru a da declarații.
Mulți jucători români care au cunoscut ce înseamnă fotbalul adevărat în diferite colțuri ale lumii aleg să revină spre finalul carierei la echipele de care se simt atașați.
Porecla cu conotație fioroasă a noului fundaș stânga al CFR-ului i se potrivește acestuia ca o mănușă. Camora e cel mai dur jucător din lotul lui Costa, iar colegii l-au poreclit deja „Pitbull”.
Fostul jucător al Timișoarei a debutat cu dreptul la ȚSKA Sofia, reușin să marcheze un gol în victoria echipei sale, scor 2-1, în fața rivalilor de la Lokomotiv.
Costa inovează de când a venit la Cluj și a surprins pe toată lumea atât din stafful tehnic cât și din club! „Animalul” a dat peste cap programul obișnuit de antrenamente al clujenilor. Cum? Nu face ședințe de pregătire după-amiaza ci dimineața la ora 10.00!
Atacantul CFR-ului, Sergiu Buș, a ratat Europeanul de Under 19 după ce a fost trimis acasă cu două zile înainte de startul turneului.
Fostul mare jucător al Stelei, Ștefan Sameș, a murit la Spitalul Militar după o lungă suferință în urma unui cancer nazo-faringian.
Dumitru Dumitriu este cel mai norocos antrenor al Stelei după ce a reușit să câștige cu echipa sa două Supercupe ale României, în anii 1994 și 1995.
Portarul brazilian al echipei AS Roma, Alexander Doni, a semnat, vineri, un contract cu gruparea Liverpool.
Startul noului sezon se apropie, iar echipele din Liga I încearcă să realizeze ultimele transferuri pe ultima sută de metri.
UPDATE 23:40: Lucian Bute și-a păstrat cu succes pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins
Steaua a reușit să bifeze ieri o victorie împotriva celor de la Rapid Chișinău, scor 2-0, prin golurile marcate de Raul Rusescu și Bănel Nicoliță.
Mare fan Benfica, Ricardo Cadu a fost cucerit de metodele lui Jorge Costa, simbolul lui FC Porto, dușmanul de moarte al „vulturilor”. Viitor cetățean clujean, căpitanul CFR-ului este pregătit să joace și sub „tricolor”.
Suporterii lui Poli se vor strânge luni în centrul orașului, unde va avea loc un nou protest la adresa lui Mircea Sandu și a Federației Române de Fotbal. Silvian Radosav, unul dintre liderii organizației suporterilor timișoreni, a vorbit pentru Pro Sport despre deciziile FRF care au afectat, de-a lungul timpului, clubul alb-violet.
Echipa națională a Argentinei a terminat la egalitate, miercuri, la Santa Fe, scor 0-0, cu reprezentativa Columbiei, într-un meci din grupa A de la Copa America.
La sediul LPF a avut loc tragerea la sorți a țintarului pentru viitorul sezon al Ligii I.
După patru sezoane pe Someș, Branko Cuic, unul dintre cei mai iubiți jucători ai clujenilor, s-a despărțit de „U” Mobitelco. Sârbul a semnat cu BC Timișoara pentru a fi mai aproape de casă, dar și pentru a colabora din nou cu Predrag Badnjarevic, care i-a mai fost antrenor la Beopetrol.
Adrian Sălăgeanu a fost chemat de Dorinel Munteanu în cantonamnetul din Olanda, acolo unde se află echipa Oțelului.
Petrolul a învins, la Plopeni, pe CSO, cu 4-1, la capătul unui meci în care concluziile nu pot fi relevante. „Am venit după aproape două săptămâni de pregătire intensă, vom avea timp să punem la punct aspectele tactice și tehnice în meciurile din Austria. Sunt mulțumit de cum ne-am pregătit, mai avem de lucru, dar am încheiat cu bine ceea mai grea perioadă, ceea a acumulărilor fizice” – avea să spună Valeriu Răchită, după un meci în care scopul principal a fost acela ca: „sup
Așa cum Prosport a anunțat în ediția tipărită de azi, fundașul portughez Geraldo Alves nu va merge cu Steaua în cel de-al doilea cantonament din Austria.
Pugiliștii ucraineni Vladimir și Vitali Klitschko s-ar putea gândi la varianta unei retrageri din activitate în același timp, în cazul în care Vladimir se va impune, sâmbătă, în meciul cu britanicul David Haye.
Dan Petrescu nu este primul antrenor român spre care s-au orientat cei de la Lokomotiv. Rușii au mai negociat și cu alți doi tehnicieni români.
Noul portar al „diavolilor roșii”, David de Gea, a sosit la Manchester cu un nou trofeu în brațe, și nu e vorba de cel cucerit cu echipa sa la Campionatul European U-21.
La patru luni de la accidentarea suferită, De Zerbi e nerăbdător să mângâie mingea și spune că nu e deranjat că i s-a tăiat 25 la sută din salariu. „La cum s-au comportat cu mine, n-am ce comenta!”, explică „Il Fantasista”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER