Tenismanul german Philipp Kohlschreiber, locul 39 ATP și cap de serie numărul 6, a câștigat, sâmbătă, turneul de la Kitzbuhel, dotat cu premii totale de 439.405 euro.
Un spectator care este arbitru într-un campionat regional din Franța a avut ocazia de a fi inclus în brigada de la partida Colmar – Chambly, vineri seară, în liga a treia franceză, după ce oficialul care conducea jocul s-a accidentat, informează 20minutes.fr.
Formația Juventus Torino a învins, sâmbătă, la Shanghai, cu scorul de 2-0, echipa lui Ștefan Radu, Lazio Roma, și a câștigat pentru a șaptea oară Supercupa Italiei.
Aventura echipelor noastre în cupele europene este urmărită cu mare interes de iubitorii fotbalului din România, iar în acest an țara noastră a avut la începutul sezonului 4 echipe în cupele europene: una în preliminariile Ligii – Steaua – și trei în preliminariile Europa League – ASA Tg. Mureș, Astra și FC Botoșani.
Ștefan Nanu, fost jucător în Olanda, la Vitesse Arnhem, a vorbit la DolceSport despre viitoarea adversară a Astrei din Europa League, AZ Alkmaar. Fostul fundaș stânga îi ridică nivelul de încredere lui Marius Șumudică, antrenorul […]
Potrivit DigiSport, Reghecampf a ajuns la un acord cu gruparea bulgară Litex Lovech. Fostul antrenor al Stelei a condus deja primul antrenament al trupei bulgare, ședință de pregătire care a început la ora 19:30, iar în cursul zilei de joi va fi prezentat oficial.
Boxerul american Floyd Mayweather (48 de victorii, nicio înfrângere) va reveni în ring într-o gală programată la 12 septembrie, la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, în care îl va avea ca adversar pe compatriotul său Andre Berto, informează presa internațională.
Atacantul argentinian Pablo Daniel Osvaldo, fost la Southampton, a semnat un contract cu gruparea FC Porto, a anunțat, miercuri, clubul portughez.
Antrenorul echipei Bayern Munchen, Josep Guardiola, a avut un conflict verbal cu mijlocașul formației AC Milan Nigel de Jong, în pauza meciului amical pe care cele două echipe l-au disputat, marți, în cadrul turneului Audi Cup.
Marcel Pușcaș a vorbit la ProSport LIVE despre tactica pe care trebuie să o folosească Mirel Rădoi în meciul de diseară de la Belgrad, de la ora 21:30. Acesta crede că este singura șansă ca Steaua să reușească să se califice în play-off-ul Ligii Campionilor.
Antrenorul Frank de Boer s-a declarat responsabil de eliminarea echipei sale, Ajax Amsterdam, din Liga Campionilor, în urma înfrângerii suferite, marți, pe teren propriu, scor 2-3, în meciul cu Rapid Viena, din manșa a doua a turului al treilea preliminar al competiției, informează lequipe.fr.
Fostul jucător al Stelei, Boris Keca, a vorbit la ProSport LIVE despre returul dintre Partizan și Steaua, care va avea loc în această seară de la ora 21:30. Acesta a dezvăluit că va susține echipa Stelei în meciul de la Belgrad și a precizat capitolul la care Mirel Rădoi trebuie să lucreze și care ar putea face diferența în final.
Boris Keca a vorbit la ProSport LIVE despre perioada în care a evoluat la Steaua și a dezvăluit cum se comporta Mirel Rădoi cu ceilalți colegi, din postura de căpitan al echipei din Ghencea. Acesta a precizat că Rădoi știa cum să-și motiveze coechipierii, iar câteodată avea unele ieșiri nervoase la adresa acestora, însă important era faptul că mesaju său se făcea înțeles în vestiarul de atunci al Stelei.
Suflarea fotbalistică din Serbia se pregătea, pe 20 iunie, de o sărbătoare națională, protagoniștii fiind internaționalii de la naționala de fotbal de tineret U20 aflați sunt comanda lui Veljko Paunovic. În calea fericirii stătea naționala similară a Braziliei. Finala Campionatului Mondial de fotbal U20 a stat sub semnul întrebarii până în minutul 118, când Nikola Maksimovic (23 de ani) a marcat golul de 2-1 și a adus trofeul acasă, sârbilor aflați la un alt fus orar față de Auckland, Noua Zeelandă
Formația Bayern Munchen a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa AC Milan, într-un meci amical, din semifinalele turneului Audi Cup, informează lequipe.fr. Bernat ’24, Götze ’74 și Lewandowski ’85 au […]
Atacantul Sergiu Buș a postat, marți, pe o rețea de socializare, o fotografie cu el și cu Modou Sougou în vestiarul echipei Sheffield Wednesday, înainte ca fostul jucător de la CFR Cluj și Olympique Marseille să fie anunțat oficial transferat la clubul englez, informează hitc.com.
Angel Di Maria urmează să semneze contractul cu PSG după ce a trecut cu bine vizita medicală de la Doha. Chiar dacă nu a semnat oficial un contractul cu francezii, argentinianul a oferit prima declarație din postura de viitor jucător al lui PSG.
Steaua e obligată să înscrie la Belgrad pentru a mai spera la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, iar Mirel Rădoi are o singură problemă de efectiv înaintea partidei din această seară, de la ora 21:30. Chiar dacă a făcut deplasarea în Serbia, Nicușor Stanciu are șanse mici să evolueze în returul cu Partizan.
Costin Ștucan vă așteaptă în fiecare zi, de luni până joi, de la 10:30, la ProSport LIVE, primul și singurul talk-show pe teme sportive din online-ul românesc. Costin Ștucan îl are ca invitat pe redactorul […]
Costel Pantilimon este unul dintre cei mai în formă stranieri români la ora actuală, iar evoluțiile sale de la Sunderland au atras atenția mai multor cluburi importante din Europa. Jurnaliștii de la The Shields Gazette i-au dedicat un articol amplu celui pe care oficialii lui Sunderland îl văd ca înlocuitor al românului, puștiul Jordan Pickford, iar în acest material se vorbește și despre posibila plecare a lui Pantilimon de la echipă.
Clubul Bournemouth, nou-promovat în Premier League, a anunțat, marți, pe site-ul oficial, transferul atacantului ivorian Max-Alain Gradel de la formația Saint-Etienne, adversara echipei ASA Târgu Mureș în turul al treilea preliminar al Ligii Europa.
Perechile Irina-Camelia Begu/Coco Vandeweghe (România/SUA) și Elena Bogdan/Naomi Broady (România/Marea Britanie) au părăsit, luni, în primul tur, competiția de dublu din cadrul turneului de la Washington, cu premii totale de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al WTA.
Foștii fotbaliști Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu sunt considerați de site-ul oficial al UEFA printre cele mai de succes transfeuri de jucători străini în campionatul Turciei.
Invitat la ProSport LIVE, Emilian Holubei, președintele AFAN, a vorbit despre un film despre pariurile ilegale, care va fi prezentat cluburilor din primele trei ligi din România. Acesta a dezvăluit detalii neștiute din lumea pariurilor ilegale, cum sunt racolați jucătorii și ce li se poate întâmpla celor care vor să iasă din astfel de filiere.
Președintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, marți, la Aeroportul Henri Coandă, că pătimașii suporteri sârbi pot constitui un avantaj pentru echipa pregătită de Mirel Rădoi, punând presiune pe adversar, Partizan Belgrad, în manșa secundă a turului III preliminar al LC.
Gnohere a marcat golul victoriei pentru Dinamo în partida cu ACS Poli Timișoara, scor 2-1, și a oferit primele declarații imediat după meci. Acesta a ținut să le răspundă celor care nu au vut încredere în calitățile lui de fotbalist și care l-au criticat pentru faptul că este prea gras pentru un jucător.
Înotătorul sud-african Cameron van der Burgh a stabilit un record mondial în seriile probei de 50 de metri bras din cadrul Campionatelor Mondiale de natație de la Kazan, informează lequipe.fr.
Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii B2B Special din Constanța a reușit să își asigure existența până anul viitor cu ajutorul sprijinului financiar venit de la Fundația Mihai Neșu. Amenajarea și dotarea centrului la standarde comparabile cu cele din clinicile din afara țării s-a realizat în totalitate din donații și sponsorizări prin intermediul Asociației Copii Suflete Speranțe, cu sprijin financiar din partea Mihai Neșu Foundation.
Chiar dacă echipa sa s-a impus în fața celor de la ACS Poli, Mircea Rednic nu s-a arătat deloc încântat de evoluția jucătorilor săi, mai ales în perspectiva derby-ului cu Steaua care va avea loc duminică, de la ora 21:00.
Dinamo s-a impus cu 2-1 în fața lui ACS Poli și a urcat pe podium, la egalitate de puncte cu liderul ASA și Steaua. Următorul test pentru Mircea Rednic va fi chiar derby-ul cu Steaua, duminica viitoare.
Arbitrii Istvan Kovacs și Marius Avram vor conduce la centru partide din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, a anunțat, luni, site-ul oficial al UEFA.
Marius Șumudică a comentat în stilul caracteristic la ProSport LIVE aventura echipei sale la Londra și cum un club care participă în cupele europene a călătorit cu avionul cu o cursă de linie low-cost. Antrenorul Astrei s-a arătat extrem de deranjat de acest aspect, mai ales că jucătorii săi nu au avut parte de confortul necesar pentru a se recupera în timp rapid.
Antrenorul echipei Sassuolo, Eusebio Di Francesco, a declarat, duminică, după victoria din meciul amical cu Pescara, scor 3-2, că de la adversari l-a remarcat pe mijlocașul Alexandru Mitriță, informează site-ul sportal.it.
După ce și-a încjeiat aventura europeană, Kaka a ajuns să evolueze în campionatul Statelor Unite la Orlando City, echipă care s-a impus pe teren propriu, scor 5-2, în fața celor de la Columbus Crew.
Marius Șumudică a anunțat la ProSport LIVE venirea unui alt atacant. E vorba de Thiago Maier dos Santos căruia i se spune „Schumacher”.
Daniel Stanciu a prefațat la ProSport LIVE duelul din această seară cu Dinamo, cei de la ACS Poli fiind extrem de optimiști, pronosticul directorului sportiv fiind că vor pleca din Ștefan cel Mare cu toate cele trei puncte.
Angel Di Maria va semna cu PSG în următoarele ore, argentinianul ajungând la Doha, acolo unde va efectua vizita medicală pentru ca mai apoi să-și pună semnatura pe contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER