Un record inedit a fost înregistrat în această dimineață, în sesiunea de antrenamente a Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei. Max, fiul fostului pilot olandez Jos Versteppen a devenit, la doar 3 zile după ce a împlinit 17 ani, cel mai tânăr pilot din istoria Formula 1. Verstappen a semnat deja un contract cu echipa Toro Rosso, urmând să îl înlocuiască, în sezonul viitor, pe Jean-Eric Vergne, a cărui mașină a și condus-o în antrenamentele de astăzi.
Fanii prezenți la Kiev, la partida dintre Dinamo și Steaua, nu au umplut tribunele, dar și-au încurajat favoriții pe tot parcursul jocului. Pe arena din Kiev și-au făcut apariția și frumusețile locale, care le-au luat furat câteva priviri jucătorilor Stelei atunci când aceștia au ieșit la încălzire.
Presa spaniolă a scris, vineri, că pilotul Fernando Alonso va părăsi echipa Ferrari la finalul acestui sezon, fiind nemulțumit de proiectul sportiv al scuderiei.
Jucătoarea de tenis Maria Șarapova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Svetlana Kuznețova, locul 27 WTA, și s-a calificat în semifinalele China Open, ajungând astfel la o victorie de locul 2 ocupat de Simona Halep în clasamentul WTA.
Cehul Jan Kodes, triplu câștigător de Grand Slam (Roland Garros 1970 și 1971, Wimbledon 1973), a fost supus, miercuri, unui transplant cardiac la spitalul IKEM din Praga, a anunțat postul TV Nova, citat de AFP.
Chiar dacă nu au umplut stadionul din Kiev, fanii lui Dinamo s-au dovedit extrem de activi și inimoși pe tot parcursul partidei. Aceștia nu au uitat de problemele cu care se confruntă întreaga țară din […]
Jucătoarea de tenis Serena Williams, numărul 1 mondial, s-a retras de la China Open, din cauza unei accidentări la genunchi, astfel că turneul de la Beijing a rămas fără primele două favorite după ce și Simona Halep a renunțat să mai evolueze în sferturi.
Competiția ciclistă Tour du Faso, programată între 23 octombrie și 2 noiembrie în Burkina Faso, a fost suspendată de teama izbucnirii unei epidemii de Ebola, deși în această țară nu a fost înregistrat niciun caz […]
Antrenorul echipei Tottenham Mauricio Pochettino s-a declarat „dezamăgit”, „supărat” și „frustrat” după ce Vlad Chiricheș a greșit în minutul 88 al meciului cu Beșiktaș și a comis un henț în careu, iar formația turcă a marcat din penalti și a remizat, 1-1, în etapa a II-a a Grupei C a Ligii Europa.
Cel mai așteptat meci al Planetei, cel dintre Real Madrid și Barcelona, se va diputa pe 25 octombrie, de la ora 19:00. Oficialii gazdelor au anunțat că le-au repartizat 500 de bilete fanilor catalanilor care vor să asiste la partida de pe Santiago Bernabeu.
Barcelona a acceptat ca din 2010, pe tricourile sale să apară înscripționat numele unui sponsor, după ce în 111 ani de la înființare, catalanii au avut „interzis” pentru un asemenea demers. Apoi, din 2013, catalanii au semnat un nou parterneriat pe trei ani cu cei de la Qatar Airways, care prevede ca prima echipă a clubului să poarte tricourile înscripționate cu logo-ul companiei aeriene în toate meciurile sale. Valoarea vehiculată a contractului de sponsorizare este de 170 de milioane de euro.
Fostul lider al galeriei steliste Gheorghe Mustață a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șapte ani și șase luni de închisoare, în dosarul de violență, tentativă la omor și șantaj sub forma unor taxe de protecție, în care a fost judecat alături de 41 de persoane.
Președintele CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, după tragerea la sorți a meciurilor din Cupa României, că, deși formația sa nu a avut noroc, el se bucură că va întâlni Steaua, una dintre cele mai bune echipe din campioantul intern.
La „Casa Fotbalului” a avut loc azi tragerea la sorți a meciurilor din optimile Cupei României, iar cel mai interesant duel pare a fi cel dintre Rapid și CFR Cluj. Steaua va juca împotriva celor de la CSMS Iași, în timp ce Dinamo se va deplasa la Mioveni, acolo unde va da piept cu echipa antrenată de Claudiu Niculescu, cea care a reușit surpriza turului precedent când a eliminat pe Astra, deșinătoarea trofeului, scor 3-1.
Atacantul formației Real Madrid Cristiano Ronaldo a terminat șchipătând meciul cu Ludogoreț Razgrad, din Liga Campionilor, și a declarat că este îngrijorat de accidentarea suferită, informează AFP.
Fundașul senegalez Gueye Cheikh Matar a semnat un contract cu gruparea CFR Cluj și va purta tricoul cu numărul 19 la echipa antrenată de Vasile Miriuță, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al clubului ardelean.
Jucătoarea Simona Halep a renunțat să evolueze, alături de Raluca Olaru, în meciul de dublu pe care perechea română ar fi urmat să-l dispute, joi, cu echipa spaniolă Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 7, în turul doi al turneului de la Beijing.
Dani Alves, care a fost aproape în această vară de o despărțire de Barcelona, a anunțat că acesta este ultimul sezon pe care îl va juca pentru echipa catalană, urmând ca la finalul acestuia să se transfere în Premier League. Brazilianului îi expiră și contractul cu formația blaugrana la finalul acestui sezon, astfel că se va putea transfera din postura de jucător liber de contract.
Fundașul Cosmin Moți a fost integralist în partida pe care Ludogoreț a disputat-o în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor împotriva campioanei Europei, Real Madrid. Evoluția românului a fost apreciată de Iker Casillas, care și-a adus aminte și de penalty-urile apărate de acesta în fața Stelei.
Antrenorul Georgi Dermendjiev a declarat că Ludogoreț Razgrad a făcut, miercuri seară, în Liga Campionilor, un meci reușit împotriva celei mai bune formații din lume, menționând că echipa sa mai poate lupta pentru locul 2 al grupei.
Mijlocașul echipei Atletico Madrid Gabi Fernandez nu va evolua în meciul cu Juventus Torino, programat, miercuri, în etapa a doua a Grupei A a Ligii Campionilor, a anunțat gruparea spaniolă, citată de AFP.
Karatistul sirian Nour-Eddin-al-Kurdi a fost depistat pozitiv la Jocurile Asiei de la Incheon (Coreea de Sud), devenind al cincilea sportiv exclus pentru dopaj de la ediția din acest an a competiției, au anunțat, miercuri, organizatorii, citați de AFP.
Perechea Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie) au ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Tokyo, dotat cu premii în valoare totală de 1.373.420 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
În cel de-al doilea meci din grupele Ligii Campionilor, Șahtior a primit vizita celor de la Porto. Ucrainenii au condus cu 2-0, după golurile lui Alex Teixeira (52) și Luiz Adriano (86), dar s-au văzut egalați într-un final dramatic. Mircea Lucescu a fost extrem de supărat la finalul jocului pentru că echipa sa ascăpat victoria printre degete și a criticat o parte din jucătorii săi, în special pe cei brazilieni care nu au mai ascultat indicațiile sale pe finalul partidei.
Laurențiu Reghecampf a acordat un interviu celor de la Reuters la doar câteva zile după ce au existat unele zvonuri referitoare la faptul că Asamoah Gyan ar avea o legătură cu dispariția lui Castro, un rapper de origine ghaneză, despre care presa internațională a scris că ar fi fost sacrificat de Gyan și apropiații săi în cadrul unui ritual.
Meciul Astra – FC Salzburg, care se va disputa, joi, de la ora 22.05, în etapa a doua a grupei D a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Cehia, avându-l la centru pe Libor Kovarik, informează uefa.com.
Dinu Gheorghe a fost mulțumit de rezultatul obținut de Astra în Ghencea, scor 0-0, și a lăudat prestația lui Ovidiu Hațegan din această partidă, trimițând câteva săgeți și către cei de la Steaua. Helmuth Duckadam a ținut să-i dea replica acestuia și le-a reamintit celor de la Astra de eșecul rușinos din Cupa României, când au pierdut în fața celor de la CS Mioveni, scor 1-3.
Imnul echipei naționale a României și al suporterilor, compus și interpretat de trupa Iris, a fost lansat oficial astăzi de Federația Română de Fotbal (FRF).
Marți, 30 septembrie, Playboy continuă seria petrecerilor în Club Bound (în Centrul Vechi). De data aceasta, vrem să încingem atmosfera într-o manieră… sălbatică și te invităm la Playboy Jungle Fever Party. Poate ai impresia că iepurașii sunt cuminți și inofensivi, însă nu și ai noștri. Promitem fete frumoase și sexy și o petrecere deloc la locul ei.
Jucătoarea de tenis Simona Halep se menține pe locul 2, cu 6.036 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, în timp ce Sorana Cîrstea a ieșit din Top 100 și se află pe poziția 102, cu 550 de puncte.
După ce și-a criticat vehement echipa după eliminarea rușinoasă din Cupa României în fața celor de la CS Mioveni, scor 1-3, Ioan Niculae a revenit la sentimente mai bune. Patronul giurgiuvenilor a reafirmat faptul că jucătorii nu vor mai încasa vreo primă până când nu vor lega mai multe rezultate pozitive și a precizat că în iarnă dorește să facă un lot cu 15-16 jucători de valoare.
Un moment mai puțin obișnuit pentru un teren de fotbal s-a petrecut în prima ligă de fotbal feminim din Anglia, în partida dintre Birmingham și Liverpool. În repriza secundă a meciului, după un duel mai aprig pentru balon între două jucătoare, arbitrul a întrerupt partida și a cerut curățarea suprafeței de joc. În urma acelui duel, un tampon a rămas pe teren, iar doctorița celor de la Birmingham a pătruns pe teren având în mână o pungă de plastic cu care a ridicat în cele din urmă obiectul respectiv.
Jucătoarea Andreea Mitu, cap de serie numărul 4, a câștigat, duminică, turneul ITF de la Podgorica (Muntenegru), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Formația Getafe, antrenată de Cosmin Contra, a câștigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, meciul susținut în compania echipei Malaga, în etapa a VI-a a campionatului Spaniei.
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 41 WTA, venită din calificări, a fost eliminată în primul tur la China Open, competiție de categorie Premier Mandatory, cu premii de 5,4 milioane de dolari.
Reprezentativa de rugby a Noii Zeelande a câștigat turneul Four Nations pentru a treia oară consecutiv, după ce a învins, sâmbătă, la La Plata, selecționata similară a Argentinei, scor 34-13, informează AFP.
Fostul antrenor al Rapidului, Viorel Moldovan, a asistat la partida pe care giuleștenii au pierdut-o pe teren propriu în fața lui Dinamo, scor 0-3. Acesta a criticat noua conducere a echipei din Grant care nu a investit vreun ban în echipă, iar rezultatele întârzie să apară tocmai din această cauză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER