Tenismanul sârb Novak Djokovici, locul 2 ATP, a câștigat, duminică, turneul de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.649.405 dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2 (2-1), partida împotriva celor de la Dinamo, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.
Echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-2 (3-2), formația Metalist Harkov, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului ucrainean, informează site-ul oficial al grupării din Donețk.
Echipa Sporting Braga, cu atacantul Raul Rusescu integralist, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formația Benfica Lisabona, într-un meci din etapa a XXV-a a campionatului portughez, informează A Bola.
Astra câștigă pentru prima dată în deplasare în 2014 (2-0 la Piatra Neamț) și se apropie la cinci puncte de Steaua.
Fotbalistul echipei FC Toulouse, Mihai Roman, a înscris două goluri pentru echipa a doua a clubului francez, într-un meci disputat în deplasare, cu Aurillac, scor 2-1, prima partidă oficială a românului după accidentarea suferită în iulie 2013, informează alleztfc.com.
Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Piccolo, în minutul 90+2, cu o lovitură cu capul din fața porții.
Formația Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.
Formația Atletico Madrid a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Athletic Bilbao, într-un meci din etapa a XXXI-a a campionatului Spaniei.
Antrenorul naționalei under-17 a României, Constantin Gâlcă, a declarat, sâmbătă, după ultimul meci din grupa 6 a Turului de Elită, scor 0-1 cu Scoția, că românii trebuie să se prezinte cu un lot, nu numai cu o echipă, dacă vor să fie competitivi și să ajungă la turnee finale, informează frf.ro.
Jucătoarea americană Serena Williams, numărul 1 mondial, a câștigat, sâmbătă, pentru a șaptea oară în carieră turneul WTA de la Miami, informează AFP.
ACS Poli Timișoara a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Băluță ’42 pentru gazde și Szekely ’19, Nanu ’65 pentru ACS Poli.
Reprezentativa under-17 a României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 1-0, de echipa Scoției, în ultimul meci din grupa 6 a Turului de Elită, informează frf.ro.
Tehnicianul formației Petrolul Ploiești, Răzvan Lucescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că a promis o victorie în fața echipei Dinamo și intenționează să se țină de cuvânt în acest week-end, informează site-ul oficial al clubului prahovean.
Finlandezul Valtteri Bottas (Williams) va fi penalizat cu trei locuri pe grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Malaysiei, duminică, pe circuitul de la Sepang, deoarece l-a incomodat pe australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) în calificări, informează AFP.
Steaua a învins, pe Arena Națională, cu scorul de 5-2 (4-1), echipa Dinamo, într-un meci din prima manșă a semifinalelor Cupei României-Timișoreana. Golurile au fost marcate de Latovlevici ’22, Varela ’39, Chipciu ’43, Tănase ’45+2, Keșeru ’76 pentru Steaua, respectiv Rotariu ’32, V. Lazăr ’53 pentru Dinamo.
Cotată cu prima șansă la câștigarea trofeului, ICIM Arad a intrat mai greu în joc, din cauza oboselii acumulate în semifinala cu Târgoviște. Jose Araujo a propus aceeași apărare în zonă, ceea ce a dus ca echipa sa să alerge după egalare. Printr-un joc excelent prestat de Prahalis și Pașcalău, Sf. Gheorghe s-a aflat la conducere în primul sfert.
Derby-ul dintre Steaua și Dinamo din prima manșă a semifinalelor Cupei României a încins spiritele între fanii celor două echipe.
Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu a fost la Roma, acolo unde a încercat să îl convingă pe Ștefan Radu să revină la națională.
Portarul echipei FC Barcelona, Victor Valdes, care a suferit o ruptură la ligamentul încrucișat anterior al genunchiului drept, va fi operat luni, a anunțat L’Equipe.
Antrenorul echipei PSV Eindhoven, Phillip Cocu, a fost operat, joi dimineață, de o tumoare benignă la coloana vertebrală și va lipsi de pe banca tehnică a formației olandeze pentru o perioadă nedeterminată, informează L’Equipe.
Poșta suedeză a pus în vânzare, joi, timbre cu efigia componentului naționalei Suediei, Zlatan Ibrahimovici, atacantul vedetă al echipei Paris Saint-Germain, informează AFP.
Constantin Anghelache a prefațat jocul cu Steaua, unul destul de important pentru „câini” în ceea ce privește șansele de a participa sezonul viitor într-o competiție europeană.
Naționala condusă de Gâlcă păstrează șanse de calificare la turneul final al CE dacă va câștiga partida din această după amiază împotriva Bosniei.
Lideri detașați în Liga I, steliștii își concentrează acum eforturile către semifinalele Cupei României, acolo unde vor întâlni în dublă manșă eterna rivală, Dinamo.
Echipa națională feminină under-19 a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-2, reprezentativa similară a Ucrainei, în sferturile de finală ale turneului Kuban Spring, ce se dispută la Soci, informează site-ul oficial al FRF.
Echipa națională a Japoniei, campioana en-tire, va întâlni reprezentativele Iordaniei, Irakului și câștigătoarea Asian Challenge Cup, în grupa D a turneului final al Cupei Asiei pe Națiuni din 2015, s-a stabilit, miercuri, la Sydney, în urma tragerii la sorți, informează L’Equipe.
Antrenorul echipei FC Botoșani, Leontin Grozavu, a declarat, miercuri, că din cauza numărului mare de absenți este nevoit să apeleze la juniori pentru partida din deplasare, cu Steaua București.
Petrolul Ploiești – Astra Giurgiu, contând pentru manșa tur a semifinalelor Cupei României – Timișoreana, se va disputa în această seară de la ora 20.30.
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, cap de serie numărul unu, s-a calificat, marți, în semifinalele turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 5.427.105 dolari, informează AFP.
Michael Schumacher se află internat din 29 decembrie la un spital din Grenoble, în uma unui accident suferit la schi. Gary Harstein, care a fost doctor pentru mai mulți piloți din Formula 1, a făcut […]
Tenismanul elvețian Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 3, a ratat, marți, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.649.405 dolari, informează AFP.
Viorel Moldovan a ajuns la un acord cu Adrian Zamfir pentru preluarea clubului Rapid, însă negocierile se vor prelungi deoarece sunt mai multe aspecte pe care avocații celor două părți le mai studiază.
Petrolul se află în faț unui dintre cele mai importante jocuri ale sezonului, prima manșă din semifinalele Cupei României, care se va disputa miercuri de la 20:30 și va fi transmisă în direct de Pro TV.
Tenismanul ceh Tomas Berdych, locul 7 ATP, nu va juca în partida cu Japonia din sferturile de finală ale Cupei Davis, care va avea loc în perioada 4-6 aprilie, la Tokyo, informează AFP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER