Dinamo a învins astăzi cu scorul de 3-1 (1-1) echipa Viitorul Constanța într-un meci amical disputat în Antalya.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Marius Niculae ’38, Dănciulescu ’50 și Moți ’56.
Pentru Viitorul Constanța a înscris Dică, în minutul 23.
Formația FC Vaslui a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa ungară Debrecen, într-un meci din cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunțat sâmbătă, pe Twitter, că a fost supus unui control antidoping inopinat, precizând că acest lucru era de așteptat după insinuările din emisiunea Les Guignols de l’Info” de la postul francez Canal Plus.
Presa italiană notează, vineri, că formația Lazio Roma a impresionat la meciul de pe teren propriu cu Cesena, scor 3-2, revenind după ce era în inferioritate numerică și condusă cu scorul de 2-0, unul dintre golurile oaspeților fiind înscris de Adrian Mutu, care a contribuit și la al doilea.
Fotbalistul echipei Oțelul Galați, Liviu Antal, a declarat într-un interviu acordat site-ului oficial al campioanei en titre a României că a rămas la gruparea gălățeană în primul rând pentru colectiv, după ce în această iarnă s-a vorbit că ar urma să plece.
Mijlocașul argentinian Pablo Aimar și-a prelungit cu un an contractul cu gruparea Benfica Lisabona, la care este legitimat din 2008, informează site-ul oficial al clubului lusitan
FC Timișoara a fost învinsă joi, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa rusă ȚSKA Moscova, într-un meci din cadrul turneului amical „Marbella Cup”
Internaționalul german Bastian Schweinsteiger va fi indisponibil mai multe săptămâni, din cauza unei rupturi de ligamente la glezna dreaptă, suferită la începutul meciului cu VfB Stuttgart, scor 2-0, miercuri, în Cupa Germaniei, informează AFP.
Peste 12.233 de mesaje pe secundă au fost postate pe site-ul de micro-blogging Twitter cu ocazia celei de-a 46-a ediții a Superbowl, finala Ligii Fotbalului American (NFL), o cifră record pentru un eveniment sportiv, informează AFP.
Formația Concordia Chiajna a învins, luni, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa rusă Tom Tomsk, într-un meci amical din cadrul stagiului din Antalya, informează site-ul oficial al clubului din Chiajna..
Formația FC Brașov a învins, duminică, echipa bulgară Slavia Sofia, scor 2-0 (0-0), în cel de-al patrulea meci de verificare din stagiul desfășurat în Antalya.
Tenismanul Marius Copil a pierdut, duminică, finala turneului challenger de la Kazan (Rusia), dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari.
Copil a fost învins în ultimul act al competiției, cu scorul de 7-6 (7/4), 7-6 (7/4), de estonianul Jurgen Zopp.
Prin accederea în finală, Marius Copil a obținut un premiu de 6.360 de dolari și 60 de puncte ATP.
Formația Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon rezervă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Fulham, în etapa a XXIV-a a campionatului Angliei.
Antrenorul Radu Voina a declarat, sâmbătă seară, după victoria obținută de Oltchim Râmnicu Vâlcea în meciul din deplasare cu formația Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), că gruparea vâlceană a început cu dreptul, ceea ce este îmbucurător, însă trebuie să rămână „cu picioarele pe pământ”.
„Am început cu dreptul și e foarte bine. E primul meci câștigat de Oltchim aici, ne bucurăm cu toții, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. E doar primul meci din grupă. Ne-am luptat foarte mult în apărare și fetele au dorit neapărat victoria, au fost încrezătoare și s-au luptat.
Formația FCM Târgu Mureș a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-2, de echipa Polonia Varșovia, în cel de-al doilea meci amical din cadrul turneului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
Formația Arsenal Londra a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 7-1 (3-1), echipa Blackburn Rovers, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului Angliei, în care oaspeții au evoluat în inferioritate numerică din minutul 42.
Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Antonio Conceicao, s-a declarat mulțumit de primul stagiu de pregătire din Antalya din această iarnă, precizând că este convins că va face performanță în returul Ligii I cu jucătorii pe care îi are la dispoziție.
Fundașul Cristian Chivu, care are contract cu Internazionale Milano până în vară, este aproape de a ajunge la gruparea Bayern Munchen.
Fotbalistul Marius Pena a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării Oțelul, că echipa gălățeană va avea la primăvară o creștere din toate punctele de vedere, după ce startul de campionat a fost „mai ezitant”.
Formația FC Vaslui a fost învinsă, vineri, cu scorul de 8-7 la loviturile de departajare, de echipa croată Hajduk Split, în semifinalele turneului amical Sultans Cup din Antalya, în primul meci cu portughezul Augusto Inacio pe banca tehnică.
Federația Engleză de Fotbal (FA) a confirmat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că John Terry nu va mai fi căpitanul naționalei Angliei până la clarificarea cazului de insulte rasiste pentru care fotbalistul va fi judecat în iulie, imediat după Euro-2012.
Oțelul Galați a remizat vineri, scor 1-1 (0-1), cu echipa poloneză Slask Wroclaw, în cel de-al patrulea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Cipru
ehnicianul Jean Fernandez (Nancy) a declarat că nu regretă că a insistat în vară ca Daniel Niculae să fie împrumutat de la AS Monaco, precizând că românul reprezintă o piesă esențială a echipei, se arată într-un material realizat de Reuters Franța.
Francezul Eric Abidal și-a prelungit cu un sezon contractul cu FC Barcelona, noul său acord fiind valabil până în 30 iunie 2013, informează site-ul oficial al clubului catalan. Înțelegerea prevede și posibilitatea prelungirii acordului până în 2015, iar clauza de reziliere a rămas de 45 de milioane de euro.
Prefectura din Roma a decis ca meciul dintre echipele AS Roma și Internazionale Milano, programat sâmbătă, la ora 16.00, să fie amânat din cauza căderilor de zăpadă din capitala Italiei.
Tragedie în Egipt. 74 de persoane au murit în timpul evenimentelor ce au avut loc pe un stadion din Port Said
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a fost lăudat de presa italiană pentru prestația de la meciul cu AC Milan, câștigat miercuri seară, cu scorul de 2-0, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei.
Moartea a cel puțin 74 de persoane, miercuri seară, în violențele ce au avut loc la finalul unui meci în orașul egiptean Port Said se adaugă unei lungi serii de drame legate de fotbal.
Președintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat după violențele din Egipt soldate cu cel puțin 74 de morți că este șocat și trist și că o astfel de situație catastrofală e inimaginabilă, precizând că este „o zi neagră pentru fotbal”, informează site-ul oficial al forului mondial.
Peste 80 de persoane au fost arestate în urma incidentelor soldate cu trei răniți ușor, ce au avut loc, duminică, la Izmir, la finalul unui meci din liga a doua turcă, Karșiyaka – Goztepe, scor 1-0, informează cotidianul Fanatik din Turcia.
Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat că el și coechipierii săi vor face totul pentru a învinge formația AC Milan, miercuri, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei, după ce în Cupă au pierdut în fața milanezilor.
Udinese, cu Gabriel Torje pe banca de rezerve, a fost învinsă cu scorul de 2-1 (1-0), de Juventus Torino, într-un meci din etapa a 20-a a campionatului Italiei.
Campioana la baschet masculin „U” Mobitelco BT Cluj a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de formația BC Mureș, scor 54-76 (24-41), în derbiul etapei a 19-a a Diviziei A.
Legenda fotbalului german, Lothar Matthaus, în vârstă de 50 de ani, a anunțat, sâmbătă, în cotidianul Bild, că va fi protagonistul unui reality-show la postul de televiziune Vox,
Patinatorul rus Evgheni Plușenko a câștigat, sâmbătă, pentru a șaptea oară titlul de campion european la patinaj artistic, la Sheffield, competiție la care românul Zoltan Kelemen s-a clasat pe locul 14 la programul liber, informează AFP.
Perechea formată din indianul Leander Paes și cehul Radek Stepanek a câștigat, sâmbătă, proba de dublu masculin din cadrul turneului Australian Open, învingând în finală frații americani Bob și Mike Bryan, principalii favoriți, informează AFP.
Agentul fotbalistului Carlos Tevez a declarat, vineri, că atacantul argentinian va rămâne la Manchester City până la finalul sezonului, niciuna dintre grupările interesate de acesta neacceptând prețul fixat de clubul englez, informează AFP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER