Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, cap de serie numărul 7, a câștigat, duminică, turneul de la Linz (Austria), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează wtatennis.com.
Sportivul francez Renaud Lavillenie, campion european și deținător al recordului mondial (6,16 m) la săritura cu prăjina, și olandeza Dafne Schippers, dublă câștigătoare a titlului continental (100 m, 200 m) au fost desemnați cei mai buni atleți ai anului în Europa, informează AFP.
Selecționerul Ungariei, Pal Dardai, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu România, scor 1-1, din preliminariile Euro-2016, că altul ar fi fost rezultatul dacă elevii săi ar fi fost cei care au deschis scorul.
Internaționalul chilian Gary Medel a fost operat, după ce a pierdut un dinte fiind lovit în figură, vineri, la Valparaiso, în timpul unui meci amical cu Peru, a anunțat Federația de Fotbal din Chile, informează AFP.
Fundașul Răzvan Raț a declarat, sâmbătă, după meciul cu Ungaria, scor 1-1, că la următoarea partidă din grupa F, cu Finlanda, „tricolorii” trebuie să se impună și să recupereze astfel ce au pierdut la jocul de pe Arena Națională.
Gruparea ȚSKA Moscova a anunțat, sâmbătă, că face apel după ce UEFA a decis ca echipa să joace trei meciuri cu porțile închise în cupele europene, ca urmare a scandărilor rasiste ale suporterilor la partida din deplasare cu AS Roma, din 17 septembrie, informează AFP.
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca de pe prima poziție a grilei în Marele Premiu al Rusiei, a 16-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ca urmare a rezultatelor din calificări.
Fostul internațional argentinian Mario Kempes, campion mondial în 1978, a declarat la un post de televiziune din Argentina că va fi supus astăzi, în Statele Unite ale Americii, unei operații de triplu bypass, informează AFP.
Luptătorul Cătălin Moroșanu s-a calificat în finala circuitului Superkombat, programată în data de 22 noiembrie, la Milano, după ce l-a învins săptămâna trecută pe olandezul Brian Dowes la al cincilea Mare Premiu Mondial din acest an, la Almere, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.
Pugilistul argentinian Roberto Bolonti a declarat, luni, că este încrezător în privința meciului cu Lucian Bute, programat în data de 6 decembrie, la Montreal, și a precizat că vrea să se impună pentru a avea o șansă de a lupta apoi pentru titlul mondial, informează fightnews.com.
Tehnicianul Adrian Falub a declarat, luni seară, că a fost suprins de decizia clubului ASA Târgu Mureș de a pune capăt colaborării cu el, deoarece era „în obiectiv”, informează digisport.ro.
Fotbalistul ivorian nu face parte din lotul echipei Chelsea Londra pentru meciul de marți cu Sporting Lisabona, din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, a anunțat clubul englez, informează AFP.
Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Tibor Selymes, a declarat luni seară, după eșecul din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-4, că acest rezultat este catastrofal și că repriza a doua a fost sub orice critică.
Pugilistul Lucian Bute a anunțat, luni, într-o conferință de presă susținută în Canada, că adversarul său în gala programată la 6 decembrie, la Montreal, va fi argentinianul Roberto Bolonti, în vârstă de 35 de ani.
Președintele clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, a declarat duminică seară, după meciul cu Steaua, scor 0-0, că elevii lui Daniel Isăilă au avut o prestație foarte bună și că este important că gruparea și-a recâștigat încrederea.
Perechea Ioana Ducu/Eden Silva (România/Marea Britanie), cap de serie numărul 3, a câștigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului ITF de la Sharm El Sheikh, dotat cu premii de 10.000 de dolari, informează itftennis.com.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, va evolua în primul tur la China Open, duminică, la o zi după ce a împlinit 23 de ani, informează site-ul oficial al competiției, conform căruia în programul de mâine figurează și Monica Niculescu.
Fotbalistul Eric Bicfalvi a înscris unicul gol al partidei pe care echipa Volin Luțk a câștigat-o, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața formației Dnepr Dnepropetrovsk, în prima manșă a optimilor de finală ale Cupei Ucrainei.
Jucătoarea Ioana Ducu a ratat, sâmbătă, calificarea în finala turneului ITF de la Sharm El Sheikh, dotat cu premii de 10.000 de dolari, informează itftennis.com.
Jucătoarea Andreea Mitu, cap de serie numărul 4, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ITF de la Podgorica (Muntenegru), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), principala favorită, s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Shenzhen, dotat cu premii de 655.000 de dolari, informează atpworldtour.com
Formația Aalborg BK, advesara Stelei în grupa J a Ligii Europa, a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Randers FC, într-un meci din etapa a IX-a a campionatului Danemarcei.
Meciul Rapid – Dinamo, programat sâmbătă, la ora 21.00, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, în etapa a IX-a a Ligii I, va fi arbitrat de o brigadă cu Alexandru Tudor la centru, informează frf-cca.ro.
Comitetul Executiv al FIFA a luat „decizia fermă” de a interzice deținerea drepturilor asupra jucătorilor de către terți, a anunțat, vineri, președintele forului mondial, Joseph Blatter, informează AFP.
Peste 20 de jucători și oficiali au fost citați de Departamentul Anticorupție și de Luptă împotriva Crimei Organizate din Spania pentru a depune mărturie în legătură cu meciul Levante – Real Zaragoza, disputat la 21 mai 2011, în ultima etapă a campionatului Spaniei, ediția 2010/2011, informează As.
Președintele clubului Galatasaray, Unal Aysal, a declarat că tehnicianul Mircea Lucescu a fost prima opțiune a grupării din Istanbul în luna iunie, după plecarea lui Roberto Mancini, însă patronul Rinat Ahmetov nu l-a lăsat pe român să plece de la Șahtior Donețk, informează sozcu.com.tr.
Clubul VfB Stuttgart a anunțat, miercuri seară, că a pus capăt colaborării cu directorul sportiv Fredi Bobic, ca urmare a rezultatelor negative înregistrate de echipa germană în acest sezon și a situației din ultimii ani, informează AFP.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri, în etapa a patra a campionatului Italiei: Cagliari – Torino 1-2 Au marcat: Cossu ’11 / Glik ’21, Quagliarella ’29 Fiorentina – Sassuolo 0-0 Ciprian Tătărușanu a fost rezervă […]
Formația Paris Saint-Germain a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Caen, într-un meci din etapa a VII-a a campionatului Franței.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marți seară, după calificarea echipei pregătite de Ionel Ganea în optimile de finală ale Cupei României, că jucătorii vor încasa miercuri „cel puțin salariul”.
Clubul Liverpool a anunțat, marți, că a obținut din partea autorităților locale autorizația pentru extinderea stadionului Anfield, informează AFP.
Atletul dominican Felix Sanchez, în vârstă de 37 de ani, dublu campion olimpic în proba de 400 de metri garduri, a anunțat că va concura până în 2017, el dorind să participe și la Campionatele Mondiale de la Londra, informează AFP.
UEFA a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că a deschis proceduri disciplinare împotriva grupărilor AS Roma și ȚSKA Moscova, ca urmare a comportamentului suporterilor la meciul disputat de cele două echipe în data de 17 septembrie, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.
Startul meciului Petrolul Ploiești – Steaua, programat la ora 21.00, în etapa a VIII-a a Ligii I, a fost întârziat din cauza torțelor aruncate de suporterii celor două formații.
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca de pe prima poziție a grilei în Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore, ca urmare a rezultatelor înregistrate, sâmbătă, în calificări.
Echipa Lupii București a învins, sâmbătă, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, cu scorul de 18-13, formația italiană Calvisano, în prima manșă a calificărilor în European Rugby Challenge Cup, informează frr.ro.
Meciul Petrolul Ploiești – Steaua, programat duminică, la ora 21.00, în etapa a VIII-a a Ligii I, va fi arbitrat de Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Sebastian Gheorghe și Ovidiu Artene, informează frf-cca.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER