Fotbalistul echipei FC Barcelona, Dani Alves, a declarat, vineri, că ar vrea ca tânărul suporter al formației Villarreal, care ar fi fost concediat după ce a aruncat o banană către el la un meci din campionatul Spaniei, să fie reangajat, informează AFP.
Jucătoarea Simona Halep a declarat, vineri, după calificarea în semifinalele turneului de la Madrid, că pe zi ce trece joacă tot mai bine și capătă încredere, menționând că următorul ei meci, cu Petra Kvitova, va fi unul dificil, dar la care va lupta pentru șansa sa.
Internaționalul francez Laurent Koscielny și-a prelungit contractul cu gruparea Arsenal Londra, a anunțat, vineri, clubul englez, fără să precizeze durata noii înțelegeri, informează AFP.
Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 3, și sportiva rusă Maria Șarapova, a opta favorită, s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Madrid, fază în care în penultimul act al competiției vor juca și Simona Halep și Petra Kvitova.
Președintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat joi seară, la Sport.ro, că victoria din meciul cu Universitatea Cluj este muncită și meritată și că jucătorii merită să se bucure, însă a subliniat că steliștii mai au trei partide în campionat și finala Cupei României.
Agenția Americană Antidoping (USADA) a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că sprinterul Tyson Gay, depistat pozitiv în iunie 2013, a fost suspendat un an.
„USADA a anunțat astăzi (n.r. – vineri) că Tyson Gay a fost depistat pozitiv cu o substanță interzisă și a acceptat anularea rezultatelor de după 15 iulie 2012 și o suspendare de un an pentru încălcarea regulamentului antidoping”, se arată pe site-ul forului american.
Karl Hopfner a fost votat în funcția de președinte al clubului Bayern Munchen, vineri, la Adunarea Generală Extraordinară a grupării, el succedându-i lui Uli Hoeness, care a demisionat după ce a fost condamnat pentru fraudă fiscală, informează AFP.
Tehnicianul echipei Getafe, Cosmin Contra, a declarat că pentru a obține un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă formația sa trebuie să muncească și să aibă o zi foarte bună, iar adversarii de la FC Barcelona să aibă o zi foarte proastă, informează presa spaniolă.
Tehnicianul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat miercuri seară, după meciul câștigat în fața formației Chelsea, scor 3-1, că elevii săi merită să fie în finala Ligii Campionilor, la fel ca adversara din ultimul act al competiției, Real Madrid.
Tehnicianul echipei Chelsea, Jose Mourinho, a declarat miercuri seară că nu crede că până la penaltiul din minutul 61 formația Atletico Madrid a fost mai bună decât londonezii, însă a subliniat că madrilenii au meritat victoria datorită prestației pe care au avut-o după acel moment decisiv.
Primul meci jucat de Barcelona după decesul fostului ei antrenor, Tito Vilanova, a fost un adevărat thriller.
Formația Panathinaikos a învins, sâmbătă, pe stadionul Olimpic din Atena, cu scorul de 4-1, echipa la care evoluează Costin Lazăr, PAOK Salonic, în finala Cupei Greciei, câștigând trofeul pentru a 18-a oară.
Antrenorul coordonator al lotului național de gimnastică, Octavian Bellu, a declarat, sâmbătă, că persoanele care vor candida la președinția COSR trebuie să aibă ca principal obiectiv salvarea situației la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.
Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Osasuna Pamplona, într-un meci din etapa a XXXV-a a campionatului Spaniei, în care Cristiano Ronaldo a înscris de două ori.
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, că la turneul BRD Năstase Țiriac Trophy trebuie să se dispute un meci demonstrativ în fiecare an, chiar dacă este posibil ca el să nu mai joace, din cauza vârstei.
Jucătorii echipei FC Barcelona s-au deplasat, sâmbătă, la stadionul Camp Nou, pentru a-i aduce un omagiu fostului lor antrenor, Tito Vilanova, care a încetat din viață în urmă cu o zi, informează AFP.
Fosta campioană olimpică și mondială la gimnastică Maria Olaru a inaugurat, sâmbătă, o sală de sport în București, la eveniment fiind prezente Ecaterina Szabo, Lavinia Miloșovici, Doina Melinte, precum și ministrul Gabriela Szabo.
Presa internațională a scris că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher s-a trezit din comă, informație negată de purtătorul de cuvânt al germanului, Sabine Kehm, conform unei jurnaliste de la Bild, informează motorsport.com.
UEFA a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a primit 19 dosare de candidatură pentru Campionatul European din 2020, între care se numără și candidatura capitalei României, București.
Federația Turcă de Fotbal (TFF) a anunțat, vineri, că și-a retras candidatura pentru găzduirea unor meciuri din cadrul Campionatului European din 2020, pentru a se concentra asupra candidaturii pentru Euro-2024, informează AFP.
Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat, vineri, că vestea morții fostului tehnician al FC Barcelona, Tito Vilanova, l-a întristat profund și că spaniolul a fost „un mare om și un antrenor fantastic”, informează uefa.com.
Formația AS Roma, cu Bogdan Lobonț rezervă, a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa AC Milan, într-un meci din etapa a XXXV-a a campionatului Italiei.
Formația VfB Stuttgart, la care evoluează Alexandru Maxim, a terminat la egalitate, vineri, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Hannover 96, într-un meci din etapa a XXXII-a a campionatului Germaniei.
Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 1, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, după ce a trecut în sferturile de finală de cuplul britanic Colin Fleming/Ross Hutchins.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 1 mondial, a fost învins, vineri, pentru prima dată după 2003 la turneul de la Barcelona, informează AFP.
Federația Elvețiană de Fotbal a anunțat, vineri, că a retras candidatura orașului Basel pentru găzduirea unor meciuri din cadrul Campionatului European din 2020, informează AFP.
Fostul antrenor al formației Pandurii Târgu Jiu Cristian Pustai consideră că era momentul potrivit să încheie colaborarea cu gruparea gorjeană după ce echipa s-a îndepărtat de obiectivul stabilit, informează site-ul oficial al clubului.
Înotătorul american Michael Phelps, care revine astăzi în competiții, la 20 de luni de la ultima sa cursă, a declarat că nu știe dacă va particicipa la Jocurile Olimpice din 2016, informează AFP.
Tehnicianul formației Bayern Munchen, Josep Guardiola, a declarat miercuri seară, după meciul cu Real Madrid, pierdut cu scorul de 0-1, că este mândru de elevii săi, care au arătat forță în fața uneia din cele mai bune echipe din lume, și că este optimist înaintea manșei secunde a semifinalelor LC.
Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, miercuri seară, după victoria din meciul cu Bayern Munchen, scor 1-0, că formația sa are un mic avantaj în manșa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, dar trebuie să arate încredere și dorință, ca în tur, informează uefa.com.
Portarul echipei Sao Paulo FC, Rogerio Ceni, în vârstă de 41 de ani, a primit la startul ediției 2014 a campionatului Braziliei certificatele Guinness pentru trei recorduri pe care le-a stabilit la finalul sezonului 2013, informează AFP.
Atletul Meb Keflezighi a devenit primul american după Greg Meyer (1983) care se impune la maratonul de la Boston, el încheind luni concursul în două ore, opt minute și 37 de secunde, informează AFP.
Treizeci de antrenori români cu licență PRO, între care și Flavius Stoican, Claudiu Niculescu și Adrian Iencsi, vor participa, săptămâna viitoare, la Nyon, la un curs organizat de UEFA, informează frf.ro.
Fostul pugilist Rubin „Hurricane” Carter, care a petrecut aproape 20 de ani în închisoare nevinovat, fiind acuzat de uciderea a trei persoane, a încetat din viață, duminică, la Toronto, a anunțat o asociație pe care a condus-o fostul sportiv, informează AFP.
Jucătorul echipei FC Barcelona, Carles Puyol, este accidentat și nu face parte din lotul pentur meciul cu Athletic Bilbao, programat duminică, în etapa a XXXIV-a a campionatului Spaniei.
Sportiva Sorana Cîrstea, numărul 27 WTA, va juca împotriva Anei Ivanovici, locul 12 mondial, sâmbătă, în primul meci al întâlnirii dintre România și Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale a Fed Cup, programată în acest week-end, la Arenele BNR din București.
Tehnicianul echipei FC Brașov, Cornel Țălnar, a declarat luni seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 0-0, că elevii săi ar fi trebuit să câștige acest joc „fără nicio problemă”, deoarece au avut 4-5 ocazii mari, în timp ce gazdele nu au avut nicio oportunitate de a înscrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER