Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 27 WTA și cap de serie numărul 28, s-a calificat, vineri, în turul trei al turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4,2 milioane de dolari, informează wtatennis.com.
Tenismanul Victor Hănescu, locul 57 ATP, a ratat, vineri, calificarea în turul trei al turneului de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 4.195.765 de dolari.
Reprezentativa de rugby a Franței a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 23-16, naționala Scoției, în ultimul meci al ediției 2013 a Turneului celor Șase Națiuni, informează AFP.
Patinatorii americani Meryl Davis și Charlie White au câștigat pentru a doua oară titlul mondial în proba de dans, sâmbătă, la London (Canada), cu un total de 189,56 de puncte, informează AFP.
Mircea Minea, primarul Chiajnei și președintele clubului Concordia, a declarat că tehnicianul Ilie Stan are în continuare susținerea sa, deși rezultatele nu sunt cele pe care le-a preconizat, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.
Internaționalul rus al echipei Zenit Sankt Petersburg, Alexander Kerjakov, a pierdut un milion de dolari ca urmare a unui sistem elaborat de fraudă, după ce a fost convins să investească într-o lucrare care de fapt nu exista, și anume construirea unei rafinării, informează rsport.ru.
Agenția France Presse a realizat un material despre atacantul echipei Ajaccio, Adrian Mutu, în care menționează că acesta a revenit la cel mai bun nivel, după trei săptămâni în care formația franceză a suferit în absența sa
Înotătoarea Ksenia Moskvina, deținătoarea recordului european în proba de 100 metri spate în bazin scurt, a fost suspendată pentru încă șase ani, din cauza nerespectării codului antidoping, a anunțat agenția rusă de profil (Rusada), informează AFP.
Mijlocașul echipei Bayern Munchen, Thomas Muller, a declarat că oricine și-ar dori ca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor să întâlnească formația FC Barcelona este masochist, informează AFP.
Fundașul Rio Ferdinand a fost convocat la naționala Angliei pentru meciurile cu San Marino și Muntenegru, programate la 22 și 26 martie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, el revenind astfel în prima reprezentativă după aproape doi ani, informează AFP.
Cenușa Reevei Steenkamp, modelul sud-african ucis de campionul paralimpic Oscar Pistorius, va fi aruncată în ocean, în apropiere de Cape Town, a declarat unchiul tinerei,
Președintele FIFA, Sepp Blatter, a criticat faptul că ediția din 2020 a Campionatului European se va desfășura în 13 țări, precizând că turneul a fost „împrăștiat” și că îi lipsește „sufletul”, informează AFP.
Fotbalistul echipei Chelsea, Frank Lampard, a declarat înaintea meciului cu Steaua, din manșa secundă a optimilor Ligii Europa, că el și colegii săi vor fi într-o anumită măsură „pe muchie de cuțit” deoarece nu au reușit să înscrie la București, dar trebuie să aibă încredere că pot întoarce scorul.
Perechea Victor Hănescu/Frank Moser (România/Germania) a ratat, duminică, accederea în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Indian Wells.
Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 29 WTA și cap de serie numărul 27, a fost eliminată, duminică, în turul trei de la Indian Wells, turneu dotat cu premii în valoare totală de 5.030.408 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Formația Olympiakos Pireu a câștigat pentru a 40-a oară titlul de campioană a Greciei, duminică, după ce s-a impus într-un meci cu AEK Atena, scor 3-0, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a, informează AFP.
Francezul Sebastien Ogier (VW Polo R) a câștigat duminică Raliul Mexicului, a treia etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, devansându-i pe finlandezul Mikko Hirvonen (Citroën DS3) și pe belgianul Thierry Neuville (Ford Fiesta RS), informează AFP.
Ieri s-au disputat primele două partide din sferturile de finală ale Cupei FA. Wigan a învins pe Goodison cu 3-0, iar Manchester City, cu Pantilimon integralist, a zdrobit pe Barnsley cu 5-0.
Fotbalistul echipei Cernomoreț Odessa, Lucian Burdujan, a înscris un gol în meciul câștigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața formației Karpati Lvov, în etapa a XX-a a campionatului Ucrainei.
Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 53 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în turul doi de la Indian Wells (SUA), turneu dotat cu premii în valoare totală de 5.030.408 dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 491 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în turul doi de la Indian Wells (SUA), turneu dotat cu premii în valoare totală de 5.030.408 dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Formația Standard Liege, antrenată de Mircea Rednic, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa OH Leuven, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Belgiei.
Zece persoane au fost rănite în confruntările între suporteri din timpul meciului Botev Plovdiv – Levski Sofia, din campionatul Bulgariei, în urma incidentelor fiind arestați trei fani, a anunțat ministul bulgar de Interne, informează AFP.
Brazilianul Bruno Fernandes, fostul căpitan al echipei Flamengo, a fost condamnat, vineri, la 22 de ani de închisoare pentru uciderea fostei sale amante, informează AFP, citând surse judiciare.
Tehnicianul Avram Grant a declarat că după părerea sa Rafael Benitez nu va fi înlocuit prea curând la Chelsea Londra, însă a precizat că formația londoneză este foarte ușor de antrenat.
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 491 WTA, s-a calificat, joi, în turul doi la Indian Wells (SUA), turneu dotat cu premii în valoare totală de 5.030.408 dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Tenismanul Victor Hănescu, locul 55 ATP, a ratat, joi, calificarea în turul doi al turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 6.046.943 de dolari.
Fotbalistul echipei Chelsea Londra, David Luiz, a declarat, joi seară, după meciul pierdut în fața Stelei, scor 0-1, că înainte de manșa secundă șansele de calificare rămân aceleași și a subliniat că atmosfera de pe Arena Națională a fost incredibilă.
Cel puțin 1.500 de persoane urmăresc în picioare meciul dintre Steaua și Chelsea Londra, pe Arena Națională, partidă contând pentru prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Europa.
Selecționerul Rusiei, Fabio Capello, a declarat că fotbalistul echipei Internazionale Milano, Antonio Cassano, este „un băiat foarte bun”, dar nu cunoaște limitele respectului și educației, astfel că uneori își face singur rău.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a urcat o poziție și ocupă locul 29, cu 1.565 de puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, fiind sportiva din România cel mai bine clasată.
Tenismanul Victor Hănescu a urcat trei poziții și se află pe locul 55, cu 803 puncte, în clasamentul ATP dat publicității luni, informează site-ul atpworldtour.com.
Echipa Chelsea Londra, adversara Stelei în optimile de finală ale Ligii Europa, a urcat pe primul loc, cu 307 puncte, în clasamentul pe luna februarie stabilit de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), în care fostul lider, FC Barcelona, ocupă poziția a cincea.
Echipa CFR Cluj a urcat o poziție și ocupă locul 29, cu 191,5 puncte, în clasamentul pe luna februarie al Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a murit și un copil de 11 ani a fost rănit, sâmbătă, la Buenos Aires, într-o confruntare între grupuri de suporteri, informează AFP.
Atacantul formației FK Baku, Marius Pena, a înscris ambele goluri ale echipei sale, în meciul câștigat duminică, pe teren propriu, scor 2-1, în fața grupării Ravan Baku, în etapa a XXII-a a campionatului din Azerbaidjan,
Formația Granada, la care evoluează Gabriel Torje, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Real Mallorca, într-un meci din etapa a XXVI-a a campionatului Spaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER