Perechea Raluca Georgiiana Șerban/Viktoria Kuzmova (România/Slovacia) a câștigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului ITF de la Heraklion (Grecia), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, informează itftennis.com.
Fotbalistul echipei Steaua, Adrian Popa, a declarat, sâmbătă, că meciul cu Petrolul Ploiești va fi foarte dificil, el adăugând că toate formațiile care întâlnesc gruparea bucureșteană „își dau viața”.
Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA a decis ca gruparea Lokomitiv Moscova să fie amendată cu 20.000 de euro pentru manifestări cu caracter rasist semnalate la meciul din data de 1 octombrie cu KF Skenderbeu, scor 2-0, contând pentru grupele Ligii Europa, informează uefa.org.
Federația Engleză de Fotbal (FA) a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că suspendă susținerea candidaturii lui Michel Platini la conducerea FIFA, până la finalizarea procedurilor legale în cazul francezului și la aflarea concluziilor. „FA este […]
Tehnicianul Steve McClaren a declarat că formația Newcastle United este foarte afectată de accidentarea suferită de Tim Krul, care nu va mai putea evolua în acest sezon, el menționând că echipa va avea la finalul sezonului cu 18-20 de puncte mai puțin decât ar fi avut cu portarul olandez apt de joc.
Fotbalistul echipei Dinamo Kiev, Andrei Iarmolenko, și-a prelungit contractul cu gruparea ucraineană, noul acord fiind valabil până în octombrie 2020, informează uefa.com.
Portarul echipei ACS Poli Timișoara, Sascha Kirschstein, a declarat joi seară, după partida cu Steaua, pierdută cu scorul de 0-1, la care a respins mingea la două penaltiuri acordate grupării bucureștene, că a mai apărat lovituri de la 11 metri în Germania, dar niciodată două într-un singur meci.
Atacantul spaniol Raul, în vârstă de 38 de ani, a anunțat, joi, că se va retrage din activitatea de fotbalist la finalul sezonului din America de Nord, în luna noiembrie, informează site-ul oficial al echipei New York Cosmos, la care este legitimat jucătorul.
Tehnicianul Jose Mourinho (Chelsea), care a fost amendat miercuri pentru declarațiile făcute după un meci și a primit interdicție pentru o partidă, aceasta din urmă o pedeapsă cu suspendare, a reacționat ironic, spunând că este bine că nu trebuie să poarte o brățară electronică de supraveghere.
Fotbalistul echipei Steaua, Guilherme, a declarat joi seară, după accederea în semifinalele Cupei Ligii, că în opinia sa nu a fost „o calificare dramatică”, însă a menționat că meciul cu ACS Poli Timișoara, scor 1-0, a fost dificil.
Președintele executiv al clubului Astra Giurgiu, Dănuț Coman, a declara
Clubul Benfica Lisabona a solicitat în instanță ca tehnicianul Jorge Jesus, care a plecat în luna iunie la rivala Sporting Lisabona, să achite daune de 14 milioane de euro, cifră ce reprezintă numărul fanilor din […]
Comitetul Executiv al UEFA și reprezentanții federațiilor care fac parte din for s-au reunit, joi, la Nyon, întâlnire la finalul căreia au anunțat că susțin dreptul lui Michel Platini la o judecată corectă și au cerut ca în acest caz să se ia o decizie finală până la jumătatea lunii noiembrie.
Formația Al Ahli, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Al Sharjah, într-un meci din etapa a V-a a campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Selecționerul Italiei, Antonio Conte, a declarat că nu îl va folosi pe fotbalistul echipei Paris Saint-Germain, Marco Verratti, în meciul cu Norvegia, din ultima etapă a grupelor de calificare la Euro-2016, jucătorul fiind menajat deoarece are o problemă la pulpă, informează football-italia.net.
Mijlocașul Mihai Pintilii a declarat după meciul cu Insulele Feroe, scor 3-0, în urma căruia România s-a calificat la Euro-2016, că la al doilea gol, înscris de Constantin Budescu, a crezut că mingea nu a intrat în poartă, și a calificat reușita colegului său drept „o execuție extraordinară”.
Echipa de sabie seniori a României, formată din Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și Ciprian Gălățanu, s-a clasat pe locul patru, duminică, la etapa de Cupă Mondială de la Tbilisi, informează frscrimă.ro.
Alex de Angelis (E-Motion IodaRacing Team), rănit într-un accident în ultima sesiune dinaintea calificărilor pentru Grand Prix-ul Japoniei, este în stare critică, dar stabilă, a anunțat motogp.com, care menționează că pilotul din San Marino are și hemoragie intracraniană.
Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat, sâmbătă, lotul de 23 de jucători pentru meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe, din ultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, informează frf.ro. Față de confruntarea de […]
Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat, sâmbătă, că pentru echipa națională terenul sintetic pe care se va disputa duminică meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe nu este unul care să avantajeze, informează digisport.ro. „Am venit aici, după […]
Federația Română de Rugby (FRR) a anunțat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Mihai Macovei rămâne suspendat două săptămâni, Comisia de Apel hotărând menținerea sancțiunii în cazul căpitanului „stejarilor” decisă pentru un placaj periculos la Cupa […]
Selecționerul Insulelor Feroe, Lars Olsen, a declarat, sâmbătă, că echipa sa va încerca să producă surpriza și să învingă România în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, informează digisport.ro. „Sper să […]
Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, va porni de pe prima poziție a grilei în Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, etapa a 15-a a Campionatului Mondial de Formula 1, ca urmare a rezultatelor înregistrate sâmbătă, în calificări.
Fotbaliștii David Silva și Alvaro Morata nu vor evolua în meciul pe care naționala Spaniei îl va disputa, luni, cu Ucraina, în preliminariile Euro-2016, din cauza unor accidentări, informează site-ul oficial al reprezentativei spaniole.
Spaniolul Carlos Sainz Jr (Toro Rosso) a fost transportat la spital, sâmbătă, după un accident suferit pe circuitul de la Soci, în timpul celei de-a treia sesiuni de încercări libere de la Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei, informează Le Figaro.
Acționarul FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, sâmbătă, agenției de presă MEDIAFAX, că „suporterii acționari” i-au atacat soția și băiatul după meciul cu Dacia Unirea Brăila și din aceast motiv a luat decizia de a renunța la pachetul de acțiuni pe care le deține la clubul giuleștean.
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), principala favorită a turneului de 500 de puncte de la Beijing, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu ale competiției.
Internaționalul argentinian al echipei Manchester City, Sergio Aguero, a declarat că va fi indisponibil o lună ca urmare a unei accidentări pe care a suferit-o la meciul de joi cu Ecuador, scor 0-2, din preliminariile Cupei Mondiale, informează L’Equipe.
Un suporter a intrat pe teren, vineri seară, la finalul meciului dintre reprezentativele Spaniei și Luxemburgului, din preliminariile Euro-2016, și și-a făcut un selfie cu fotbalistul Gerard Pique, informează sport.es.
UEFA a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că a deschis proceduri disciplinare după meciul dintre reprezentativele Scoției și Poloniei, disputat joi, la Glasgow, scor 2-2, în preliminariile Campionatului European din 2016.
Președintele clubului Fenerbahce, Aziz Yildirim, și alți șase suspecți au fost achitați, vineri, în cazul meciurilor aranjate din Turcia, la doi ani după ce oficialul grupării din Istanbul a fost eliberat din închisoare, informează dailysabahcom.
Fotbalistul Raul Rusescu a înscris golurile echipei Osmanlispor în meciul amical terminat la egalitate, vineri seară, în Antalya, scor 2-2, în compania formației Beșiktaș. Rusescu a marcat în minutele 45+1 și 56. Pentru Beșiktaș au […]
Mijlocașul spaniol echipei Chelsea Londra, Cesc Fabregas, a rămas fără permis de conducere pentru șase luni, el fiind surprins conducând cu viteză excesivă pe o șosea din Surrey, informează getsurrey.co.uk. Potrivit sursei citate, Fabregas trebuie […]
Piloții Fernando Alonso (McLaren) și Roberto Merhi (Manor) vor fi penalizați cu 25 de locuri, respectiv 20 de poziții pe grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Rusiei, ca urmare a schimbării […]
Selecționerul Lynn Howells s-a declarat încrezător înaintea ultimului meci al României de la Cupa Mondială de rugby, el precizând să „stejarii” pot învinge Italia, dacă vor fi duminică la cel mai bun nivel, informează rugbyworldcup.com.
Selecționerul Finlandei, Markku Kanerva, a declarat joi seară, după meciul cu România, scor 1-1, că este trist că echipa sa a primit gol, dar în același timp este mândru de prestația jucătorilor.
Premierul Albaniei, Edi Rama, și-a cerut scuze, joi, după ce în urmă cu o zi autocarul care transporta reprezentativa Serbiei a fost lovit cu pietre la Tirana, informează inserbia.info.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER